1  

ORGĂ DE PLUMB

Sufletul - o clădire cu geamuri sparte, 

în care vântul cântă-un mars funerar, 

E-o toamnă pe holuri, e noapte, e moarte,

Și plânge-un ecou într-un gol secular.

 

E rană adâncă, e rană de smoală 

lar inima-i clopot cu limba de fier, 

O rană ce curge, o rană ce scoală 

Fantome bătrâne sub bolti de mister.

 

Simt cum se scurge, ca plumbul topit

Speranța-ntr-o baltă de negru noroi 

Sunt singur în mine, sunt un rănit 

Într-un război purtat între noi.

 

Si plouă... si ninge cu scrum de amintiri

Peste un suflet ce-a ars de tot 

Rămân doar ciudate si reci tresăriri 

Intr-un cavou din care să ies nu mai pot.


Category: Confessional poems

All author's poems: Alex Black poezii.online ORGĂ DE PLUMB

Date of posting: 8 May

Added in favorites: 4

Timp de citire: ~2 min.

Views: 741

Log in and comment!

Other poems by the author

VIITURA OARBĂ

Fulgerul spintecă cerul, urlă lupii-n mărăcini,

Am hrănit cu pieptul gol o iubire de ciulini.

Grindina zdrobește pietre, cum mi-ai rupt inima-n piept,

Sub potopul de cenușă nici un răsărit n-aștept.

 

Râuri tulburi de otravă mușcă malul de pământ,

Te-am iubit ca o furtună, m-ai lăsat urlând în vânt.

Codrul negru se usucă, rădăcinile au ars,

Din potopul de iluzii doar noroiul a rămas.

 

Mușcă viitura oarbă din trecutul îngropat,

Un cutremur de tristețe peste suflet s-a lăsat.

Liniștea e o capcană, cerul e un zid de scrum,

Se dezlănțuie furtuna si nu știu cum s-o îndur.

More ...

Sânge pe iluzii

Strigătul se sparge-n dinți,

Pumnii strâng doar aer rece,

Peste carnea care moare

Nicio milă nu mai trece.

Nu mai vreau tăceri supuse,

Nici genunchi plecați în scrum,

Dacă totul este beznă,

O să ard întregul drum.

Să se prăbușească cerul,

Neguțător de iluzii,

Peste lumea asta oarbă

Plină de minciuni și scuze.

Din cenușă și din ură

Îmi ridic acum blestemul,

Dacă iadul ne înghite,

Eu voi fi cel ce dă ritmul.

Tăcerea se preschimbă-n urlet,

Nu mai rămâne nimic sfânt,

E doar un sânge pe iluzii

Și-un blestem strigat în vânt.

More ...

VIDUL DE CATIFEA

Pendula a stat. E miez de tăcere, 

În camera neagră peretii s-au strâns,

Oglinda e-o baltă de mări si durere, 

În care si umbra, de frică, a plâns.

 

Nu-i nimeni pe stradă, doar becuri ce mor,

Sclipeste asfaltul ca solzi de balaur 

Suntem prizonieri într-un lung coridor.

lar timpul e-un rug fără flăcări de aur.

 

Sub piele pulsează un râu de cărbune,

Cuvintele grele se sfărâmă-n dinti 

Nimic nu mai este, nimic nu se spune,

În templul lăsat fără de sfinţi.

 

E noaptea eternă, e negrul deplin, 

O pânză de păianjen pe inimi s-a pus; 

Bem în tăcere un pahar cu venin 

Privind cum si ultimul soare-a apus.

More ...

PÂNZA SINGURĂTĂȚII

În umbra oarbă, ceasul a-nghețat,

Iar timpul își cerne cenușa-n tăcere,

Un suflet singur pe podea s-a culcat,

Învelit în mantia-i plină de fiere.

 

Nici stele nu ard în tavanul de plumb,

Doar pași rătăciți mai răsună prin casă,

Păienjeni de gânduri țes pânza în colț,

Iar negrul regret la masă ne-așează.

 

Și-n liniștea grea ce se scurge-n tăceri,

Rămân doar ecouri din tot ce-am pierdut,

O umbră ce plânge pentru ziua de ieri,

Închisă pe veci într-un gol nevăzut.

More ...

ARȘIȚA DESPĂRȚIRII

 

O umbră lungă cade peste mine

Lumina caldă s-a prefăcut în scrum,

S-a stins și ultimul ecou cu tine

Pierdut în praful lungului tău drum.

 

Seceră soarele din cerul mut

O urmă de speranță fără noi,

Rămâne doar un dor din ce-a trecut

Și liniștea din patul plin de ploi.

More ...

CERNEALĂ PE SUFLET

În turnul de ceară lumina s-a stins, 

Un frig fără margini de tot m-a cuprins.

Cuvintele-s corbi ce se-asază pe prag,

Mâncând din speranța ce-am dus-o cu drag.

 

Secunda e grea, un ciocan pe-o nicovală,

lar viața e doar o schită banală 

Pe ziduri, umbrele dansează-ntr-un joc,

Suntem doar cenusă,  rămasă din foc.

 

Nu-i lună. nu-i stea, e doar cerul de plumb,

lar gândul e-un greier tăcut într-un rumb.

Se scurge cerneala pe-o coală de fier, 

O poezie neagră... un ultim mister.

More ...

Poems in the same category

tămâioase cu poetul Ghiorghios Seferis/7

"Să fie vocea 

prieteniilor defuncți 

sau gramofonul?"

Răscolind tainele seducției 

anii- și pierd conturul

în undele valsului..

More ...

Spleen

câteodată mi se pare
poate-i doar o iluzie
că mi-a fost bine
"cândva"

timpul ăsta,
prețios cum ni se pare,
fuge,
uită și el
cât de repede se moare.

e succint,
scurt,
nici dorul nu mai strigă
de data asta nu mai spune „stai”,
de fapt,
cred că nu mai spune nimic altceva decât
"existai"

cum rămâne cu recunoștința?
mereu în alt loc,
departe de aici,
departe de acum.
hipomnezie.
am uitat de prea multe ori
nu-mi vine să-mi mai amintesc,

„tot ce trebuie să decidem este ce să facem cu timpul care ni s-a dat.”

dacă-aș fi mulțumită
n-aș mai crea,
n-ar mai fi "artă"
tot ce fac
în fapt
este fericirea pe care n-o simt,
pe care
n-am simțit-o.

tot ce-a fost și n-a fost
timp, timp, timp
ești plata regretelor
amalgamul amintirilor...

accidental,
îmi aduc aminte acum.
Tu?

 

More ...

Tribunalul din mine

 

Am strâns în palme fructe interzise,

Când lumea îmi spunea să trec grăbită,

Și am crezut în vorbele promise,

Și-am plâns... și m-am lăsat rănită.

 

Au zis că e păcat, că cerul se mânie

Și legi pe-un trist pământ au vrut să pună,

Dar mie îmi mirosea a poezie,

A libertate pură și nebună.

 

Atât de cald a fost acel păcat,

Atât de mult a luminat în noapte,

Că macul din poteci s-a scuturat

Și stelele s-au tăinuit în șoapte.

 

Și mult am plâns!... și mult a mai durut!

Și-am stat cu sufletu-n genunchi,

Și-am dat uitării tot ce m-a durut,

Strângând lumina caldă în mănunchi.

 

Căci dacă focul a ars până în măduvă

Și dorul tot mi-a fost lăsat în dar,

La ce bun să mă simt vinovată

Că am băut o cupă de nectar?

 

Am pus balanța-n suflet, în lumină,

N-am vrut nici legi, nici milă, nici cunună,

Au fost păcate ce-au durut de bine...

Și zâmbind, mi le-am iertat singură!

More ...

Destinul merindei

M-am uitat iar în oglindă,
Mă mir cum nu s-a spart,
Ca o deformă merindă
Într-un pom, mă simt si azi.

 

Sunt fructul cel mai urât,
Ce aștepți ca cadă
Un degeaba, un amărât,
Nu merit pus în ladă.

 

Și totuși, eu pe interior
Sunt dulce,
Dar ăsta nu e lucrul
Ce la mine te-ar aduce.

 

Pe exterior, nu sunt nimic,
Și-n interior sunt totul,
Cel mai mare inamic
Al meu a fost norocul.

 

Că de-ar fi fost de partea mea
Ce viată-aș avea azi,
N-aș avea întruchiparea
Ce îmi dă necaz.

 

Poate în altă viață
Destinul îmi e altul,
Dar până atunci, astă față
Cu ea voi face veacul.

More ...

Ultimul acord

În colțul serii, în care timpul tace,

Pe corzi de praf și umbre de demult,

O veche melodie-și caută pace

Și-o las... în pieptul serii... o ascult.

 

Chitara plânge în acorduri mute,

Și parcă degete îmi tremură ușor,

Pe rănile din vremuri greu trecute

Se-așterne, fără voie, o mantie de dor.

 

Îmi amintesc cum cuceream o lume,

Când fericirea părea să-mi fie scut

Trăind povestea, azi, fără de nume,

Ce-n negura tăcerii... s-a pierdut.

 

Și sunt doar eu și-o mână de regrete,

Și lemnul cald ce-mi ține loc de scut,

Într-un târziu, de început de-octombrie

Cântând refrenul poveștii de demult.

◇◇◇

Dar peste strune noaptea-și lasă vălul

Și timpul tace, blând și resemnat...

Îmi strâng în brațe chitara și trecutul,

Purtând în suflet ce-a fost de neuitat.

More ...

CENUȘA SERII

Cenușa serii s-a depus pe masă,

În căni a înghețat un ceai uitat.

Cuvântul tău a dărâmat o casă,

Iar aerul din jur s-a desicat.

 

Sărutul de adio are gust de zgură,

De fier ruginit, mușcat în neștire,

O lamă rece ce despică-n gură

Iluzia acelei ultime nopți cu tine.è³

 

E o arsură neagră, praf de pușcă,

Un adevăr uscat, ce nu mai trece,

O fiară nevăzută care mușcă

Din carnea amintirii noastre, rece.

 

Pământul s-a oprit. Rămâne doar praf,

Și limba-mi pare arsă de pelin.

Pe cerul minții, ca un telegraf,

Bate un singur ritm: străin, străin...

 

 

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍