Author POET TIBU GELU B
Tibu Gelu B. este un poet român contemporan a cărui voce lirică împletește introspecția cu privirea atentă asupra lumii. Născut în nord‑estul României, între peisaje în care tăcerea și natura par să șoptească una alteia, Tibu a construit o lume poetică în care fragilitatea umană și căutarea adevărului interior devin punți către universalitate. Publicat cu statornicie, are trei volume, dintre care cel mai recent se deschide către cititorii din alte limbi printr-o ediție bilingvă, lăsând ca vocea sa să răsune dincolo de hotarele spațiului natal, ca un ecou al luminii prin ramuri nevăzute. Instagram @iamblufi
Random creations :)
Te-am căutat
Azi am avut nevoie de mâna ta
dar ai fost ocupat cu alt ceva,
nu am insistat să te chem aproape
deși știu că…nu am drepturile toate
ca să zic că ești al meu,
și nu vreau ca să-l supăr pe prea-bunul Dumnezeu.
Azi am vrut ca să merg cu tine la braț
și să vorbim cu nesaț
despre una, despre alta, așa ca altă dată
când oră după oră trecea neobservată,
fiindcă-n ochii tăi eu ochii îmi vedeam
iar vorbele de pe buze duios le desprindeam.
Azi peste tot ți-am căutat privirea
ca sa-ți găsesc în ochi sclipirea
care mi-a luminat multe seri la rând
și cu ea adormeam fredonând
o melodie despre suflete pereche
pe care o auzeai la tine în ureche.
Azi am căutat clipa
ca să-ți întind aripa
sufletului care te poartă mereu
desculț prin gândul meu
unde pășești cu atâta duioșie
iar cu fiecare pas lași în urmă armonie.
Azi la piept vreau să te strâng cu dor
să simți acel mistuitor fior
ce arde-n mine ca focul din Olimp
ce-ți luminează ochii în care mă alint
precum copilul în brațele maicii sale,
unde își va găsi mereu dulcea alinare.
Azi am căutat să-ți aud vocea caldă
care în tandrețuri mă scaldă
ca marea cu valurile ei
îmi șoptești duios privind în ochii mei,
cum sorb vorbele de pe buzele-ți cărnoase
și inima mea de inima ta încet cu încetul se coase.
Azi am căutat pașii pe aleea spre casa
unde la geam te așteaptă aleasa
cu chipul senim și sufletul blând
în care te așteaptă mereu și oricând
să pășești cu atenție pragul sufletului ei
la fel cum pășești iarna pe alei.
Azi și nu doar azi, te caut pe tine
oriune, oricând vei fi lângă mine
ești parte din gândul, inima și sufletul meu
precum altarul e loc de-nchinăciune către Dumnezeu
la fel mă înclin în fața dragostei mult răbdătoare
pentru că o cunosc ca o binecuvântare.
Seara tristă...
Seara tristă fără tine
Dorul în piept îmi vine
Inima te vrea mai tare
Dar dragostea ta dispare
Câte zile sunt în an
Câte ore sunt pe plan
Inima îmi spune du-te
Vocea ta o aude
Și ușa e deschisă
Urechile auzise
Vocea ta ce-a caldă
Ce înima îmi arde
Un ritm îl aud în spate
Ca nopțile de vară caldă
Când stăteam și ne uităm la lună
Până pe iarbă apărea brumă
Te țineam în brațe strâns
Dar în suflet aveam un plâns
Știam că nu va fi mereu așa
Că vei pleca și mă vei lăsa
Și chiar la început de iarnă
Mi-ai spus că pleci odată
Și așteptam să vii înapoi
Dar răspunsul îl știam amândoi
Ai ales să pleci de tot
Mai lăsat într-un potop
Inima te voia mai tare
Și striga fără suflare
Te chema , te voia
Alinarea o dorea
A trecut anul împrejur
Dar nu mai vii, și jur
Jur că te voi iubi mereu
Chiar de îmi va fi greu
Să te văd cu altul acum
Și zic să no mai spun
Dar totuși nu mai pot
Te vreau mult înapoi
Ai fost totul , liniștea
Sufletul și viața mea
Am scris poezii despre tine
Că gândul la tine îmi vine
Sute de scrisori am scris
Și ți le trimit în vis
Lumea unde suntem noi
Împreună amândoi
În brațe la mine stai
Te iubesc și tu știai...
Nisipul din clepsidră
Nisipul clepsidrei
spartă de mal
a multor iubiri eșuate
m-atinge , mă mângâie,
mă-nțeapă cu cioburi
din clipele de mult
trăite.
Mâinile mele caută
la fiecare val
clepsidra de tine
pierdută,
pierdută atunci în larg
când înserarea ne-a-nvăluit
și lumina își aduna
razele-n teacă.
Pe întinsul apei
talazul depărtării
spre noi a urlat
tu singurul naufragiat
rămâi o velă la catarg.
Corpul nisipul mi-l atinge,
mă mângâie
alunecător
acoperind cu scoici
rămășițe din cuvântul dor.
Dor de noi
。 ₊°༺ ☾༻°₊ 。
Ți-a fost dor de mine
Așa cum cred eu despre tine?
Să te gândești şi răzgândești
Până nu poți să te mai liniștești?
Al inimii dor îl poți simți
Numai prin intersectarea a două priviri
Liniștea degeaba tace
Dacă ochii n-o pot face
Căci durerea inimii
Nu are leac sau soluții
Aşa cum ar avea prezența ta
Atunci când tu ești în preajma mea.
。 ₊°༺ ☾༻°₊ 。
În trecere prin Iași!
Stau pe bancă în Copou
Și privesc în jos și-n sus,
Greu ceva mai recunosc
Și mă simt ca un intrus
Sunt în trecere prin Iași
Și vreau să îmi amintesc,
Locul unde-am întâlnit-o
Pe Maria, azi soția ce o iubesc
Gându-mi fuge-n studenție
Când te-am cunoscut pe tine,
Atunci inima eu ți-am furat
Și-o păstrez și-acum la mine
Cum aș putea să uit vreodată
Plimbările în pas ușor pe-alei,
Și vinul dulce de la Bolta Rece
Plătit din bursa mică cu doi lei
Banca părăsesc cu nostalgie
Și mă-ndrept spre facultate,
Simt emoția ce mă cuprinde
Și cum inima în piept îmi bate
Dar cine oare n-ar fi emotiv
Când tinerețea o are-n față,
Și locul unde ieri s-a format
Ca Om și specialist în viață
Aici am studiat din greu
S-ajung medic veterinar,
Să știu să vindec animale
Să am un ban cinstit în buzunar
Pașii mi-i îndrept spre clinici
Trec prin holuri, săli de cursuri,
Fac un mic popas în amfiteatru
Lăcrimez și scriu aceste versuri
Încărcat de multe sentimente
Ies și-o apelez pe-a mea soție,
Vorbă-i spun că vin spre casă
Și-i recit și ei din astă..poezie!
Murgule durerea ta
Murgule zeitate vie
Ud , flămând, îndurerat
Numai cu lanțuri pe simbrie
Stăpânii te-au înhămat.
Murgule, frate, durerea ta
E rană-nsângerată
Precum Crist cu spini încoronat
Ești ființă urgisită.
Văd ochii tăi priviri cu ură ,
Îmbrățișările-s de bici
Umilă coama ta îndură
Și nu mai poți să te ridici.
De fier în gură e zăbala
Povara-i trăsură grea
Să zici, n-ai cui chiar de-ai putea
Când simți în trup trădarea.
La șeaua ta bogații au râvnit
Cu semn de înfierare
E tot ce viața ți-a hărăzit
Azi hamul rău te doare.
Un ,, di,, în plină dimineață
Și un tremurat icnit
În mâini cu otrăvite gheare
Coama iar ți-a încâlcit.
Pe caldarâm la cotitură
Doi ochi și morți sunt triști
Un bici,o ultimă lovitură,
Nu, nu ai putu să mai reziști…
Literary news, poems and cultural events directly on your phone.
Follow the channel
CULORILE ZĂRII
Victoria
8 August
.... un strigat profund adresat vietii, o rugăminte sinceră de a păstra darurile simturilor si bucuria de a exista, chiar si atunci când umbra trece...
Beția unei umbre
Victoria
8 August
Frumos poem... profund.... versuri cu o sensibilitate aparte.....
Sticla din colțul serii
Victoria
8 August
Impresionant felul în care este descrisă acea strângere de inimă, fără ură, doar cu dor și întrebări... rascolitor...
Citat
Victoria
8 August
....... Pentru că dorințele sunt adesea oglinda orgoliului nostru, nu a nevoilor noastre. Împlinirea lor este singurul mod în care putem fi treziți la...
Nu-mă-uita
Victoria
8 August
Ce versuri minunate... Îți mângâie pur și simplu sufletul..... când privești înapoi, înțelegi atât de bine adevărul din spatele acestor cuvinte.Viața...
Lupa sorții
Victoria
8 August
O poezie ca un suspin profund, unde visul pasiunii se stinge în abisuri de gheață. Sensibilitatea transformă durerea despărțirii într-o metaforă cople...
𝗘𝗥𝗠𝗘𝗧𝗜𝗖
Victoria
8 August
Dincolo de izolarea ermetică, versurile amintesc că viața adevărată începe abia când avem curajul să fim vulnerabili și să acceptăm culoarea. Profund...
Parfum de salcâm
Maricel Bouros
7 August
Mulțumesc frumos pentru apreciere!
Suflet de plumb
Maricel Bouros
7 August
Mulțumesc din suflet pentru apreciere și pentru comentariu!
În parc
Maricel Bouros
7 August
Mulțumesc frumos pentru apreciere!
Lupa sorții
Maricel Bouros
7 August
Mulțumesc frumos pentru apreciere!
Mireasma narcisei pe crămpeiul clipei
Maricel Bouros
7 August
Mulțumesc din suflet pentru apreciere
Orchestra din dumbravă
Maricel Bouros
7 August
Mulțumesc frumos pentru apreciere!
Zbuciumul inimii
Maricel Bouros
7 August
Mulțumesc din suflet pentru apreciere !
-Contra timp-
edi petecuță
6 August
multumescc