Author cantirana

Tu ești a dimineții floare,

Ce se deschide ca un soare,

Cu zâmbetul ca de copil,

Și ochii vii sosiți din cer,

Voi știi să înțeleg al lor mister?

Cum pot visa amorul fără a lor clipire,

Cum să respir fără sărutul dulce ce nu-mi vine,

Când nu sunt cu-a mea iubire

Cu tine Vasilica ,draga de tine?

Nu tu ești floarea rară a iubirii,

Ce-o vor bărbații toți din lumea largă,

Iar tu mi-ai dat-o mie,un oarecare...!

Iar de-i așa, iubită dragă

Îți voi cădea pe veșnicie la picioare,

Ca sclavul antic ce ți-i dator cu viața sa fără valoare

Fie din Roma sau Atena...!

Tu preafrumoasa mea stăpână,

Știu că nu-s demn de frumusețea ta și nici de tine!

Nu-i zi să nu te rog ca un milog

Sau jalnic cerșetor de inimi și iubire,

Păstrează-mă cu tine,

Nu m-alunga frumoasă

Vasilica,

Mai bine mor de mii și mii de ori!

(12 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

O văd,e aici !

E aproape,o simt ,

Obosit cu ochii mici,

Dar,o văd,vreau s-o ating.

Pielea catifea,

Mirosul iasomie,

Simt că mă vrea,

Intre noi simt chimie.

In ale mele brațe o iau,

Energiile se contopesc,

Mă strânge tare, drumul nu-i dau,

Oare să ii spun că o iubesc ?!

Azi când din nou te-am întâlnit,

Pe drumul care duce înspre gară,

Am vrut să-ți spun ce am simțit,

Când am vorbit la telefon aseară

Dar nu știu cum m-am încurcat,

Că n-am putut nimic să-ți spun,

Și-n loc s-arăt că sunt bărbat,

Te-am întrebat, când pot să sun

Cred c-ai înțeles destul de bine,

Că sunt pierdut și-aveam rușine,

De aceea ai venit rapid spre mine,

Zicând, să bem un ceai poimâine

Mult n-am mai stat pe gânduri,

Și-am scos din buzunar un pix,

Am scris pe-o foaie două rânduri,

Rugând-o să ne-ntâlnim la 9 fix

Cu zâmbetul pe fața m-a privit,

Și-a tras cu ochiul la ce am scris,

S-a-ntors și a plecat cu pas grăbit,

Eu m-am ciupit să simt că nu e vis

...........................

Ne-am întâlnit la doua zile,

Când trandafiri i-am dăruit,

Și-n ani am scris eu mii de file,

Pe care cu iubire le-am lipit,

..în cartea vieții..de om căsătorit!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Te am iubit din prima secundă

Inima mea a început să corespundă

Cu a ta

Cu o privire profundă

In suflet pătrunsă

Știam ca te voi iubi

In lumea ascunsa.

Te iubesc atât de mult

Inca stau și ascult

Bătăile inimii pe minut

Care îmi dau avânt

Și mi arunca un singur cuvânt

Te iubesc atât de mult.

Te voi iubi cu toată ființa mea

Tu ești cel care vreau sa fie in dreapta mea

Tu îmi vei fi iubirea veșnică 

Singura iubire unică

Despre care mereu voi aminti

Când cineva comunica 

Despre iubirea adevărată.

Ţi-ai pus petale în clipire
când zorii zilei îi supui,
cu roua vieţii în privire
eşti vis hoinar al orişicui.

De sunt bolnav de-a ta fiinţă,
în trupul tău aș  vrea să pier,
din cupa ta să iau căinţă,
prin albul pur să par mister.

Când vântul frânge o dorinţă
din gânduri vechi prin care zbor,
din şir de lacrimi dă-mi sentinţă
să-ți fac din vorbe un covor.

E somnul zilei prins în ceaţă,
pe lacul tău mă simt stingher,
iubesc un nufăr plin de viaţă,
iubesc al florilor mister.

În umbre vin spre maluri urme
de flori întinse peste lac
sclipiri de cer iubiri să scurme
prin dorul meu mereu sărac.

De la Claude Monet - Metropolitan Museum of Art, CC BY-SA 2.5, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=8947762

Când din iubirea unui tânăr se alege praful,

Îşi află sufletul împrăştiat în vânt,

Durerea parcă-i sfâşie tot trupul

Şi doar otravă poartă-n gând.

Nici Dumnezeu nu are, nici speranță,

Oricine pentru el e inutil,

Căci i s-a scurs din sine un potop de viață.

Distorsionat insidios se furişează-n el un gând tiptil.

Caută disperat să-şi schimbe rostul,

Încearcă să-ntrevadă-n plăsmuire adevăr...

Dar cum se simte şi ce speră omul

E relativ un moft, mascat de-un adevăr.