(!) Gulaş

Prima mea învățătoare, 

Mereu iubitoare,

Mereu duioasă, 

Peste tot voioasă. 

Prima mea învățătoare,

Cu inima mântuitoare 

A lăsat într-o urare

Cunoștințe de valoare.

Un lucru bun, frumos

E util și valoros,

Sufletul ei blând 

Nu-l uiți nicicând. 

Mereu m-ai îngrijit 

Când m-ai răsfățat,

Cât de mult m-ai iubit

Mereu mi-ai arătat.

Tu căldură răspândești 

Prin podoabe strămoșești,

Tu ne-nveți a dărui 

Și cu drag a ne iubi.

Compusă pe 28.04.2023

Norii-și picură argintul
Udând trupul cu-infinitul
Timpului prea trecător,
Prea tăcut, nepăsător.

O secundă răsfirată
Plânge ora-ntunecată,
Adunându-se-n minute
De trecut ea se ascunde.

Se așează laolaltă
Pretinzând prezent deodată,
Dar adâncu-i conținutul
Nu-i decât necunoscutul.

Se preface că se scurge
Precum lacrima ei curge,
Dar rămâne ancorată,
De trecut stă aninată.

Pe unii din bãtrâni i-am cunoscut,

Având la ei o îndrãznealã-aparte.

Şi am avut prilejul sã ascult

Istoria nescrisã în vreo carte.

De "Aciu Pătru" - aş îndrãzni sã zic:

Cum ne lega o strânsã prietenie!

Chiar dac-ar fi putut bunic sã-mi fie,

El tot mã respecta ca pe-un amic.

Spre deosebire de anii de şcoală,

- Unde-nvãţai atâtea lucruri bune -

El mã uimea cu-a sa înţelepciune

Şi cu a sa culturã generalã.

Îmi povestea de anii de rãzboi,

Cum au trecut şi ruşii şi germanii;

Sau cum au stat în lagãre, cu anii,

Şi cum trecuse frontul pe la noi.

Iar, mai târziu, guvernul instalat,

Cum îi batjocoreau, searã de searã,

Pe preot şi pe oamenii din sat,

Cu inepţii şi vorbe de ocarã.

Eram copil. Dar tot îmi amintesc

De câte suferinţi avurã parte:

De fraţi, prin puşcãrii, de geamuri sparte,

Pãmântul lor, fãcut "avut obştesc".

Îmi povestea, cu lacrimi pe obraz

Cum îi batjocoreau cei din afarã

Pe când, ai lor, pe-o traistã de secarã,

Îi şi vindeau, pe-o ceapã sau pe-un praz.

Îmi zise-odatã unul din bãtrâni

Cu glas şoptit şi tremurat în mâini:

"- Tu nu l-ai ştiut pe Chemca de pe vale,

   Conacul sãu şi grajdurile sale,

   Cu vitele şi turmele de oi

   Şi cum, curând fãcu iobagi din noi;

   Iar oamenii lucrau pe ploi şi-n soare,

   Pe-un snop de grâu şi-o traistã de mâncare.

Ogorul sãu întins, gemea de roadã

Şi curtea lui, de oameni de corvoadã.

Trãgând nãdejde cã le va da banii

De ani de zile-l tot lucrau ţãranii;

Un petic pentru ei sã aibã? Baş!...

Li-l şi smulgea pe loc, vreun arendaş;

Pãdurea lui, pânã în Câmpu-Babii

O-avură sub ocârmuire, şvabii..."

Avea pãmânt la fel ca alţi baroni

Şi grofii-l pizmuiau, vorbind în şoaptã:

- "Ah, Chemca, nu ştii tu ce te aşteaptã,

   De s-or uni vreo trei amfitrioni!"

"- Nu, nu l-am cunoscut. E ceva vreme...

   Însã bunicul meu îmi povestise

   Cã tatãl sãu lucra la el, cu ziua

   Arând pãmântul, reparându-i piua,

   Ducând turma de vite, la pãşune,

   Şi aşteptând mereu, vremuri mai bune...

   Pânã când, într-o zi, se prãpãdise

   Cu tot cu grijuri şi cu tot cu vise!"

Acestea chiar s-au petrecut demult...

- Istorii ce îmi place sã le-ascult! -

Grãite de cei mai bãtrâni din sat,

Ce ştiu şi ce şi cum s-a întâmplat.

Dreptate-avu-nţeleptul Solomon

Cã tot ce mişcã-n lumea-aceasta mare,

E într-o necurmatã frãmântare

Şi într-un ritm alert şi monoton!

Înţelepciunea veche spune-aşa:

"Cum mãturã un val, pe ţãrm, nisipul,

 Aşa piere din amintire, chipul

 Oricãrui om care-a trãit cândva!..."

Mai fac, mai scriu, mai spun prostii,
nu sunt de plopi, sau de campii.
Nu am în sînge fir de scriitor,
nu pot să scriu de frumuseţe şi amor.
De moarte ştiu să scriu mai bine,
şi numai moartea’n cap îmi vine.
Doar negru văd ce voi vedeţi  frumos,
si unde voi zburaţi, eu merg pe jos.
Sunt trist mereu şi’mi pare bine,
că bucuria, doar din bucurie’mi vine.

Dimineaţa ies la soare

puii greieraşului;

au căsuţa sub o floare,

sus, în Munţii Oaşului.

Nici nu ştiu dacă se poate

mai frumos decât atât...

Trei şeptimi, fetele toate,

şi-au prins salbe mici la gât

din bobiţele de rouă

şi dansează câte două.

Dintre băieţei, cinci cântă,

treizeci şi unu citesc,

restul s-au luat la trântă,

sar prin iarbă, chicotesc

şi-s mai mulţi cu trei, poznaşii,

decât sfertul fetelor...

Adunaţi toţi băieţaşii

şi aflaţi numărul lor !

Definesc durere de luni întregi

Urăsc starea mea de zi cu zi

Nu-mi pasa daca el sau tu pleci

Nu mai simt nevoia de a iubi

Nu simt nevoia de persoane noi

Nu simt nevoia de petreceri

Imi plac zilele cu ploi

Iar intre voi mai fac alegeri

Am inteles ce e singuratatea

Dar ma descurc acum și singură

Da,am acceptat realitatea

Am înțeles  ca viața este dură

Am nevoie de un pahar de vin

Cu o tigara si atât

Imi spun toti să imi revin

Dar tot ei m-au omorât

Atâtea dimineți fară sens

Mă trezesc intro veșnică ceața

Oamenii sunt pe interes

Când ți-e greu le vezi cealaltă față

Nu cer mila nimănui acum

Atunci aveam nevoie de indrumare

Dar m-au condus pe alt drum

Și simțeam că n-am scăpare

Doar tu ești acolo când ți-e greu

Simțind în tine un pustiu

Tu vei ști să-l oprești mereu

Până ajungi în al tău sicriu

Oamenii sunt temporari

Bazeazăte pe tine frate

Ei sunt acolo când ai bani

Parcă ar sta intro chirie fără sa plateasca rate

Nu mă mai dezamăgesc deja

Da,acum mă aștept la tot

Atunci când lacrima-mi curgea

Mă linișteam pentru ca doar eu pot

Și pentru sfârșit iți dau un sfat

Iubește-te până moartea bate la ușă

Ascultate pană când ea va fi in prag

Până când focul vieții devine cenușă

Îndrumate singur te rog

Bazeazate pe creierul tău

Fii dependent de tine ca de drog

Nu te baza pe ei,o să-ți pară rău