Ai căutat: "ceata de rosiori"
Nu au fost găsite rezultate!
Creaţii aleatorii :)
Ți-am dat liniștea
Am dat tot! Tot!
Ce este mai scump decât aurul sau mai dorit decât ciocolata, ce este divin și nu se poate compara cu nimic în acest univers?
Este cea mai mare comoară care poate dăinui în mintea și sufletul unui om.
Este întregirea și unirea familiei cerești.
Îmi lipsește….as da timpul înapoi, aș derula mai repede în viitor pentru ca în prezent știu sigur ca nu este.
Oare cat va mai dăinui chinul acesta care cuprinde întunecimea și totul.
Este gol și în același timp plin, este dezorganizat, dar în același timp vezi ceva pus la locul lui, este ultima lacrimă înainte de a seca totul în mine.
Și trezește-te căci nu mai este….. asta să fie pentru ceva ce a fost sau ai gândit, sau pt altcineva?
Strig către tine, te rogu te să te mai îndrepți și către mine, nu-mi lua de tot liniștea!
O clipă să mai pot fi ea….caci în zadar va fi totul și nu voi reuși.
Două păpuși
Două păpuși în colțul casei
Stau și mă privesc demult.
Două păpuși cu ochi albaștri,
Rochițe roz și pantofiori.
Două păpuși neînsuflețite
Cu inimile înmărmurite.
Păpuși ce nu știu a vorbi,
Păpuși ce nu pot a mișca.
Ele stau astfel nemișcate
În colțul casei întunecate.
Ele nu dorm și nu mănâncă,
Iar viața ele n-o cunosc.
Când cu atenție le privești,
Parcă ar ști ce este în jur.
Și ar putea s-asculte zumzetul
Și freamătul ce le-nconjoară.
Iar tu copilă cutezătoare
Ce totul vrei ca să cunoști,
Imaginându-ți-le ca ființe
Intri în jocul magic al minții.
Le inviți la o șuetă ca între fete,
La un ceai sau o bomboană.
Le întrebi ce le mai place
Și aștepți ca ele să-ți răspundă.
Într-un târziu Moș Ene
Pe la gene se abate.
Adormind, le visezi vorbind
Și dansând și cântând.
Dimineața în grabă te trezești,
Cu bucurie le îmbrățișezi.
Purtând visul mai departe
Ca un mister dintr-o carte.
Nu stiu
Nu știu să strig să te întorci,
Cuvintele pe foi le frâng.
Te văd cum pleci, cu paşii reci,
Că tot ce-am fost..s-a rupt.
Nu știu să-ți chem privirea înapoi,
Să te agăț de-un gând, să stai.
Tu mergi, iar eu mă zbat în foc.
Și lumea mea se face iad.
Nu știu să schimb ce-i scris să fie,
Să te opresc dintr-un cuvânt
Doar sufletul si inima, nebună, vie,
Îți mai șoptește numele în gând...
Și doare. Doare-n fiecare os,
Să stiu că-mi esti mult prea departe,
Că ce-a fost viu și am gândit frumos,
Rămâne-n mine..si într-o carte...
Scrisă în nopți pline de tăcere,
Cu marginile roase de oftat.
Sperând o clipă de poveste
...o-mbrățisare... un vin în pahar...
Ruga pentru mama
Dă-i Doamne, MAMEI, binecuvântare
Si zile dă-i nenumărate
Din toate câte ai lăsat iertare
Dă-i hrană crezu - n pietate.
Și vino, Doamne, pogorând blândețea
De care toții avem nevoie
De-a sta învingător sub nor de ploaie
Și MAMEI lasă-i frumuseţea...
Cu năframă în zi de sărbătoare
În ruga-i binecuvântată
Primește-i lacrima și-ngenuncherea
De-ai fi venit în a ei soartă .
Dă-i Doamne , MAMEI, binecuvântare!
Dorul de tine..
Nu știu să încep anune..
Să-ți zic tot ce am a spune..
Să-ti zic cat de tare doare,
Dragostea la departare..
Să-ti zic ca am mai crescut,
Sa-ti zic ca tu imi esti scut
Ca esti raza mea de soare..
pe timp de furtuni amare..
Gandul ca te voi vedea…
Imi face sa-mi fie viața..
Mai “usoara”,dar nu prea ..
Cu cat mai mult eu ma gândesc..
Cum sa fac sa te privesc..
Cu atat ma amagesc..
Ca nu pot sa te gasesc..
As vrea de poti sa vezi..
Ca zi si noapte ma gandesc..
La tine ,la fericire..
As vrea un semn ceva
Sa-mi spui “sunt aici “FETIȚA MEA”!
The Amphitheater
With the lights on, the amphitheater rises into the scenic congeries of emotions.
And sitting in a chair.
I look in my front seeing a little ghost reading a poem, this poem, with a lot of beauty and courage she looked at the empty chairs seeing only me applauding the interpretation.
The ghost ashamed fled to the left exit whispering millions of words in an uncertain time, every word, letter sounds different and invokes different emotion and feelings.
Now...the ghost departed
The Lights no longer light the historic amphitheater
Only the poem read by the ghost remained in my mind
I started to repeat the poem over and over again until the light turned on again
Somebody applauding me from far
I realised that I was the ghost whose life is
like history...
It repeats itself.
"From "Volumul Sub fosta lumină/Under the last light""
Ți-am dat liniștea
Am dat tot! Tot!
Ce este mai scump decât aurul sau mai dorit decât ciocolata, ce este divin și nu se poate compara cu nimic în acest univers?
Este cea mai mare comoară care poate dăinui în mintea și sufletul unui om.
Este întregirea și unirea familiei cerești.
Îmi lipsește….as da timpul înapoi, aș derula mai repede în viitor pentru ca în prezent știu sigur ca nu este.
Oare cat va mai dăinui chinul acesta care cuprinde întunecimea și totul.
Este gol și în același timp plin, este dezorganizat, dar în același timp vezi ceva pus la locul lui, este ultima lacrimă înainte de a seca totul în mine.
Și trezește-te căci nu mai este….. asta să fie pentru ceva ce a fost sau ai gândit, sau pt altcineva?
Strig către tine, te rogu te să te mai îndrepți și către mine, nu-mi lua de tot liniștea!
O clipă să mai pot fi ea….caci în zadar va fi totul și nu voi reuși.
Două păpuși
Două păpuși în colțul casei
Stau și mă privesc demult.
Două păpuși cu ochi albaștri,
Rochițe roz și pantofiori.
Două păpuși neînsuflețite
Cu inimile înmărmurite.
Păpuși ce nu știu a vorbi,
Păpuși ce nu pot a mișca.
Ele stau astfel nemișcate
În colțul casei întunecate.
Ele nu dorm și nu mănâncă,
Iar viața ele n-o cunosc.
Când cu atenție le privești,
Parcă ar ști ce este în jur.
Și ar putea s-asculte zumzetul
Și freamătul ce le-nconjoară.
Iar tu copilă cutezătoare
Ce totul vrei ca să cunoști,
Imaginându-ți-le ca ființe
Intri în jocul magic al minții.
Le inviți la o șuetă ca între fete,
La un ceai sau o bomboană.
Le întrebi ce le mai place
Și aștepți ca ele să-ți răspundă.
Într-un târziu Moș Ene
Pe la gene se abate.
Adormind, le visezi vorbind
Și dansând și cântând.
Dimineața în grabă te trezești,
Cu bucurie le îmbrățișezi.
Purtând visul mai departe
Ca un mister dintr-o carte.
Nu stiu
Nu știu să strig să te întorci,
Cuvintele pe foi le frâng.
Te văd cum pleci, cu paşii reci,
Că tot ce-am fost..s-a rupt.
Nu știu să-ți chem privirea înapoi,
Să te agăț de-un gând, să stai.
Tu mergi, iar eu mă zbat în foc.
Și lumea mea se face iad.
Nu știu să schimb ce-i scris să fie,
Să te opresc dintr-un cuvânt
Doar sufletul si inima, nebună, vie,
Îți mai șoptește numele în gând...
Și doare. Doare-n fiecare os,
Să stiu că-mi esti mult prea departe,
Că ce-a fost viu și am gândit frumos,
Rămâne-n mine..si într-o carte...
Scrisă în nopți pline de tăcere,
Cu marginile roase de oftat.
Sperând o clipă de poveste
...o-mbrățisare... un vin în pahar...
Ruga pentru mama
Dă-i Doamne, MAMEI, binecuvântare
Si zile dă-i nenumărate
Din toate câte ai lăsat iertare
Dă-i hrană crezu - n pietate.
Și vino, Doamne, pogorând blândețea
De care toții avem nevoie
De-a sta învingător sub nor de ploaie
Și MAMEI lasă-i frumuseţea...
Cu năframă în zi de sărbătoare
În ruga-i binecuvântată
Primește-i lacrima și-ngenuncherea
De-ai fi venit în a ei soartă .
Dă-i Doamne , MAMEI, binecuvântare!
Dorul de tine..
Nu știu să încep anune..
Să-ți zic tot ce am a spune..
Să-ti zic cat de tare doare,
Dragostea la departare..
Să-ti zic ca am mai crescut,
Sa-ti zic ca tu imi esti scut
Ca esti raza mea de soare..
pe timp de furtuni amare..
Gandul ca te voi vedea…
Imi face sa-mi fie viața..
Mai “usoara”,dar nu prea ..
Cu cat mai mult eu ma gândesc..
Cum sa fac sa te privesc..
Cu atat ma amagesc..
Ca nu pot sa te gasesc..
As vrea de poti sa vezi..
Ca zi si noapte ma gandesc..
La tine ,la fericire..
As vrea un semn ceva
Sa-mi spui “sunt aici “FETIȚA MEA”!
The Amphitheater
With the lights on, the amphitheater rises into the scenic congeries of emotions.
And sitting in a chair.
I look in my front seeing a little ghost reading a poem, this poem, with a lot of beauty and courage she looked at the empty chairs seeing only me applauding the interpretation.
The ghost ashamed fled to the left exit whispering millions of words in an uncertain time, every word, letter sounds different and invokes different emotion and feelings.
Now...the ghost departed
The Lights no longer light the historic amphitheater
Only the poem read by the ghost remained in my mind
I started to repeat the poem over and over again until the light turned on again
Somebody applauding me from far
I realised that I was the ghost whose life is
like history...
It repeats itself.
"From "Volumul Sub fosta lumină/Under the last light""