Tristețea zilei!

Dragi cititoare și cititori, vă doresc să aveți zile cu soare și un răgaz

să urmăriți cum cântă ciocârlia și când ceru-i senin și când varsă șuvoaie.

     În viață trecem prin multe, că ea nu ne iartă, ne tot pune la încercare 

și vărsăm lacrimi amare, sau bătrânețea devine un calvar.

     Zilele ne sunt numărate, cu puțină diplomație și cumpătare, cu glas duios,

priviri calde, cu un mulțumesc, cu un gest frumos, se pot schimba ierni geroase

în primăveri, furtunile în adieri, revărsări de ură și furii, în roua scumpă de pe flori

căzută dimineața în zori

     Dragii mei, să elimenăm furia, să nu folosim cuvinte care dor, sau jignesc, să 

fii prezent la durerea aproapelui tău, mai ales soț și soție, când copiii sunt prin 

lumea largă, și tăcerea doare.... să vedeți că nu vă mai doriți moarte...

     Vor veni zile calme, cu amintiri, la o cafea, o floare, cum te simți dragul meu,

ai nevoie de ceva? facem câțva pași ?....

     Rețeta .... dă roade !!!!

A fost odată, ca nici-o dată, într-o poveste,

Un popor muncitor, dar nu mai este,

Străvechii Daci, își construiau case din lut,

Din ogoare culegeau, hrană modestă dar au putut.

Boul, calul, plugul și țăranul truditor,

Au binecuvântat pustiuri în ogor roditor,

Năvălitorii când au venit la stupii cu miere,

Au fost goniți, bătuți și au pierit.

Munca, avea rol mare în comunitate,

Ritualul ei măsurat după tradiții și soare,

Strictul necesar și-l agonisea fiecare,

Conștient că traiul pe pământ nu-i o eternitare.

Stadiul aceste cred că era așa zisa fericire,

Sufletul simplului om era plin de iubire,

Bogat nu era nimeni, era natura bogată

Nu se descoperise, acea faimoasă -roată-.

A fost odată un BABILON cu farisei,

Au crezut că sunt cei mai cei.....

Acum au apărut alții mai nebuni ca ei,

Nișe rebuturi, nu au rațiune, distrug Țerra,

Ni se sfârșește ERA ?

Bolta e plină de stele 

Si noaptea-i calmă sub ele,

Șoapte fredonez ușor 

Și te chem iubit-o ,că mi-e tare dor.

Însoțit  de lună doru-mi pribeag

Se așterne chiar la tine în prag

Să-ți păzească  în liniște somnul

Și vise frumoase să dea domnul.

Ce înseamnă soartă, noroc, destin?

La naștere, la viața pământeană 

Venim cu gemantanul plin?

Soarta, ne-a hărăzit un cer senin?

La naștere, suntem toți anonimi,

Părinții, pot fi săraci, dar oameni buni.

Au sarcina de a crește, aceste daruri,

Să răspândească în lume minuni.

Alte vlăstare, nimeresc în familii mafiote,

Cu instinctul de război și de moarte.

Viața pe PĂMÂNT, poate fi o gură de rai

Mulțumiți oamenii cu așa trai.

Dar, Divinitatea a trimis pe Pământ doi rivali

Binele și răul ; nu fac nici-o dată casă bună

Natura întreagă-i urgisită, în schimbare

Divinitatea, ne-a pus gând rău, oare ? 

Un epitaf trebuie orientat către soare

Si lacrima mamei să lase dept rugă

Dati-vă mâna , toți fiii mamelor mute ,

Unde s-au dus atâtea povești de iubire ?

Iubire , tandrețe și rugă de frate...

Iubește-mă , soră , că-s mic si tu mare ,

Alintă-mi durerea când mama-i ,

Plecată departe .

Și unde e dorul părinților duși

Și unde e ruga la Domnul ,

Să-i ierte pe cei atrasi de păcate ?

O lume întreagă devine dușmană ,

Stăină , căci frate cu soră pe viață se bate

Și lacrima mamei degeaba se zbate .

Aprinde-ți cu toții o candelă pentru cei duși

Și dați-vă mâna frate cu frate .

                          T.A.D.

Lăcomia este așa de mare ,

Lupta pentru putere ,fără de hotare

Încă nu s-a gândit nimeni

Să pună dări pe aer și pe soare?

Sange varsat

Ca sa fiu eu iertat

Nu stiu cum sa-Ti multumesc

Caci Tu m-ai invatat sa iubesc

Sange varsat

Batjocorit,scuipat

Ca sa fiu rascumparat

Un Rege care mi-a spus

Ca vom avea o casa in Cer sus

Cine e?

Normal ca Isus!

Sange varsat

Pe nume chemat

Vrajmasul ma numea dupa pacat

Dar Tu pe nume m-ai strigat

Mi-ai zis: ,, Vino,caci te-am rascumparat

Esti al meu,pe veci de neuitat

Chiar de vei trece prin valuri

Te voi aduce la uscate maluri

Chiar de suferinta vei gusta

Din groapa te voi scapa

Fiindca te iubesc

Ca pe un diamant te pretuiesc

Vino copilul meu

Caci stiu ca-ti este greu

Impreuna vom lupta

Pana bunatatea-mi vei gusta

Vino rob bun si credincios

Stiu ca poti,esti curajos!''

Sange varsat

Dar totusi te-am uitat

Spatele ti l-am intors

Am ramas necredincios

In pacate eram mort

Pe al vinovatiei port

Ma intrebam: ,,Mai merit iertare...?''

Tu mi-ai spus: ,,Da!'' cu voce tare

Cu iubire m-ai cuprins

Si flacara credintei mi-ai reaprins

Eram oaie inamolita

Si de parerile lumii coplesita

Dar m-ai gasit

Din gura lupului m-ai scos negresit

Pentru mine ai murit

Ca sa fiu de pacate curatit

Mă opresc între clipă și infinit, 

Ploaia mă spală de orice gând, 

N-alerg, nu strig, nimic nu cer

Doar tac și las momentul să-mi fie vers.. 

Orice strop e ca o întrebare,

Orice răspuns... o lacrimă ușoară, 

Și-n tăcerea grea ce ascunde dorul, 

Învăț să iert ploaia, norul și omul...

Nu știu de plâng sau doar mă topesc, 

După tot ce mai mult în viață iubesc, 

Dar simt cum curge-n mine o lume, 

Și las ploaia să mă ude, să mă îndrume...

Și-atunci înțeleg că nimic n-a dispărut, 

Doar s-a transformat, ce s-a pierdut

Și nu mai întreb și nu te mai chem. 

Mă las doar să simt... și scriu un poem.

..............................................................

Căci ploaia nu vine din cer mereu.

Uneori, ploaia sunt eu...

Mi am făcut un dus cald,

Dar tot rece sunt.

Inima mi e goala 

Și sufletul plăpând.

Nimic nu mai simt 

Totul e gol,

Ma n velesc bine 

Și ma pun la somn.

Dar e greu, e greu s adorm

Când toate amintirile 

Ies la iveala,

Eu plang și ma sufoc

În amintirea goala.

Îmi aduc aminte cum ma priveai,

Cat de frumos te purtai.

Nu cred ca se poate

Sa mai iubesc pe cineva

Cum te iubesc pe tine.

Veșnic în sufletul și mintea mea,

Căci nu te pot uita,

Sper sa nu te pierd

Căci lumea n treaga v a dispărea.

Ma faci sa zâmbesc

Chiar de nu te străduiești.

Când te vad,

Sufletul îmi canta.

Inima mi se umple.

Mi se umple de fericire,

Când ești lângă mine.

Când îți simt mirosul cald

Și ochii sclipitori,

Ma reincarc cu magia lor.

Dar din păcate,

Totul e doar o amintire

Blocata între

Chin și iubire..

    Cu ce-am greşit...?
    De te-am iubit,
    Aşa cum nimeni n-a iubit vreodată... 
    Această dragoste... s-a stins... imaculată 
    Şi acum..., rătăcim din nou prin cuvinte, 
    Care nu mai pot să repare nimic,
    Nimic nu mai e ca înainte,
    Acum, avem nevoie de o hartă,
    Pentru a ne regăsi drumul înapoi,
    Spre sufletele noastre...
    Dar, e mult prea târziu oricum,
    Căci suntem condamnaţi,
    Să nu ne mai putem întoarce...

Pe cer sunt stele mii de mii,

Cu licăriri ce par zglobii,

Dar nici o rază n-a pătruns

Cum tu o faci, cum tu ai spus.

Ești liniștea din gând pierdut,

Ești focul viu ce m-a crescut,

Mai cald ca vântul primăverii,

Ești tot ce-mi umple clipa serii.

Acum e ceață pe cărări,

Și umbre cresc din depărtări,

Te caut printre nopți târzii,

De ce nu vii, de ce nu vii?

Te iubesc așa cum ești,

câmp de flori,

dictator 🐥,

contesă, prințesă,

cu bune, cu rele,

când dormi, când ești trează,

când plângi, când zâmbești,

când nu ești, când ești,

atunci și acum,

te iubesc

pentru cine ești tu.

Te iubesc când strălucești

ca un soare,

când ești elegantă ca o lună,

când ești alintată,

când puțin nebună.

Te iubesc când ești serioasă,

când dansezi,

când îți pui ochelarii,

când îi scoți,

te iubesc cât pentru toți.

Te iubesc când te simt

în pieptul meu cum te zbați,

și bați, și bați,

ca un puls,

și te încăpățânezi,

și ești culmea,

bați, bați atât de tare,

de mă tem uneori,

că o să te vadă lumea

și-o să mă acuze

că am furat de pe cer

o stea…

inimioara mea,

petrecăreață mică,

cu piciorușele probabil obosite,

de la atâta umblat,

înainte și înapoi,

mai ales că pentru un pas,

tu trebuie să faci doi...

te las să dormi,

și înainte ca privirea să ți se descompună,

îți trimit o avalanșă de pupici

de noapte bună!