Seara

Dacă mâine mor,

Mor cu tine-n gând,

Preafrumoasa mea,

Cu chip îngeresc...

Știu că n-o să mor

Viata este dor,

Vasilica mea,

Cu ochi sclipitori,

Precum mii de sori

Si cu dulce grai

Coborât din Rai,

Te iubesc arzând,

Eu ți-o spun mereu

Cum să nu mai fiu,

Fără draga mea,

Veșnicia-i ea,

Vasilica mea !

(11 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Mereu ți-am zis că te iubesc

Iar tu m-ai părăsit pe mine,

Nu știu dacă pe altul ai ales

Mie lăsându-mi poza cu tine 

De multe ori am vrut s-o rup

Și bucățele să arunc în vânt,

Iar pala să le ducă și ascundă

Să nu se-ntoarcă pe pământ

Desigur, așa era în mintea mea

Dar nu la fel a hotărât și inima,

Care bătând încă destul de tare

A zis că dragostea n-o poți mima

Acum nu știu de cine să ascult

Să lupt să-mi recâștig iubirea,

Sau să renunț, să-mi refac viața

Cu cineva care-mi aduce fericirea

......................

E greu să te bazezi pe minte

Când inima îți spune altceva,

Și doar soarta poate decide

Cu cine-n viață..poți pleca

.................

La inimă mâna ușor mi-am dus

Și am simțit că bate pentru ea,

Acum nici mintea nu s-a mai opus

Și lupta-m dus...pentru soția mea!

Aseară am ieșit la o plimbare

Pe străzi și prin parcul central,

Și am avut noroc să ascultăm

Folclor cântat de un rapsod local.

Pământul s-a acoperit cu frunza

Copacilor ce jeluiesc că-s dezgoliți,

Și cu amar se-ntreabă unul pe altul

Cum vor rezista când sunt viscoliți.

Din depărtare se-aude freamătul

Pădurii de pe munte, încă cu brazi,

Care cu frică zic omului cu drujba

Fii bun cu noi, de tot să nu ne razi.

Călcăm atenți pe străzile stricate

Ale orașului în plină transformare,

Care este ruină, iar edilii ne promit

Că Piatra va fi perlă, s-avem răbdare.

Simțim răceala frigului de toamnă

Când orologiul Turnului bate de nouă,

Privim la luna mică ce ne-ndeamnă

Să-ntindem pasul că pe la zece plouă.

E anotimp de toamnă cu flori ofilite

Demult cocorii s-au dus spre asfințit,

Pe străzi îmbrățișați suntem doar noi

Ne bucurăm că ce-am visat s-a împlinit

Cu lumea n-avem nimic de împărțit!

Azi îmi bate inima,

Vâslind pe mare contra-vânt

Și fulgeră în depărtare

pe Pământ!

Tâlhari ai sufletului meu,

dorul și iubirea

Se duc pe mare spre nicicând …

cu amintirea!

Mă las purtat de gânduri reci

Prin valurile mării

Când stele cad tu te petreci…

uitării.

O, cât de tristă pare marea

Plină de-ale sale gânduri ...

Curenți de dor aștern uitarea,

rânduri, rânduri …

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

Dragoste,ceva mai dulce

ești luna ce ma duce undeva

Numai dorul sa numai fuge,

Tot lângă ea voi umbla.

Gingașa suna putin,

Luna o iubeai,

ai vrut sa fie totul divin,

doar pe ea o iubeai.

Strângând din dinti încet

Pareai speriata,

Ma rugai sa plec,

sa vina ea de ndată.

Vorbeai cu ea despre mine,

De ce te am crezut?

Mințeai ca îți este bine,

De ce te ai prefăcut?

Stăteai după unii,

De mine nu ți pasa,

Vedeai lumina lunii,

a mea nu te interesa.

Zi și noapte mă gândesc -

Cu ce mereu greșesc?

Știu a asculta

Și pe toți a respecta...

Dar când m-am prefăcut,

Totul a trecut,

Devenind mult mai plăcut,

Ceea-n ce n-am mai crezut.

Cu adevărat ca să discut

Așa viața a-nceput,

Mereu fiind văzut

Un chip vesel și plăcut.

Nimeni nu s-a întrebat,

Cum am tot evoluat

Din cale n-am abătut,

Mai departe am străbătut.

Gândul doar la carte,

Prezentând frumoase arte,

L-aveam fără a percepe

Cum viața se începe. 

Apare recrutată,

Nicicând căutată,

O schimbare adevărată,

Din suflet respectată.

Frumos să zâmbesc,

Aș vrea eu să vorbesc,

Clipa s-o trăiesc,

Spunându-i că-l iubesc!

10.05.24

Trag de plug

Ca un rob orb,

Și rod din os,

Un câine prost.

Un dar dus,

în vid ascuns.

Cum cad de sus,

Eu crud aud,

Ce briza spală,

Sângele-n clocot,

Aroma slabă,

S-aude-un clopot.

Buza ta cârlig

Mă trage în groapa de stâncă.

Și stau ca un țăruș înfipt,

Pe viscol, până la amurg.

Gudurat în groapa mea,

Zarva zeului din zori,

Scap slab și vătămat.

O pată de negru,

Pe un perete alb,

Cu inima goală

În iarnă pe ger.

Cu ochii deschiși,

Visez și nu-mi dau seama.

Cu ochii închiși,

Nu pot să dorm seara.

Descend înăuntru,

Căzând adânc.

A doua zi, dar,

La loc în rând.

Privesc în pământ,

Ca bufonul roșu,

Petrecerea merge

În spatele nostru.

Trag de plug

Ca un rob orb,

Și rod din os,

Un câine prost.

Un dar dus,

în vid ascuns.

Cum cad de sus,

Eu crud aud,

Ce briza spală,

Sângele-n clocot,

Aroma slabă,

S-aude-un clopot.

Buza ta cârlig

Mă trage în groapa de stâncă.

Și stau ca un țăruș înfipt,

Pe viscol, până la amurg.

Gudurat în groapa mea,

Zarva zeului din zori,

Scap slab și vătămat.

O pată de negru,

Pe un perete alb,

Cu inima goală

În iarnă pe ger.

Cu ochii deschiși,

Visez și nu-mi dau seama.

Cu ochii închiși,

Nu pot să dorm seara.

Descend înăuntru,

Căzând adânc.

A doua zi, dar,

La loc în rând.

Privesc în pământ,

Ca bufonul roșu,

Petrecerea merge

În spatele nostru.