RELATIVITATE...

Timpul aleargă prea grăbit uneori,
Ca apoi să-se așeze ca roua pe flori,
Dar bietelor flori, în vremelnicia lor,
Nu le pasă de timp, căci ele n-au dor...

Rugându-și tainul de soare spre cer,
Delicatele flori... înfloresc efemer,
Ca zâmbetul tău de azi-dimineață,
Răsărit după perdeaua de la fereastră...

Da... Timpul se grăbește alergând uneori,
Sau încet, ca sărutul tău care îmi dă fiori,
Apăsat, sau ușor, în treacăt, cu sinceritate,
Îi simt pe buze întreaga lui relativitate!

 


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: Shadow Man poezii.online RELATIVITATE...

Дата публикации: 6 октября

Добавлено в избранное: 1

Timp de citire: ~1 min.

Просмотры: 290

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

NESĂBUINȚĂ

Râzând, riscam să par nebun,   
Precum bondarul pe o floare,   
Vroiam să-ţi sorb nectarul bun,   
Dulceaţa-nmiresmată-a gurii tale.   
  
Plângând, riscam o negură furtună,   
Cu zbateri de copaci la geam,   
Vroiam să fii cu mine, bună,   
Să-mi dărui trupul tău, să-l am.   
  
Dar eu n-am râs şi nici n-am plâns,   
Sub gene, eu nu te-am strivit.   
Cu suflet cav, în mine strâns,   
De la distanţă m-am împotrivit.  
  
Ştiam că dacă te sărut pe gură,   
M-aş fi simţit ca un nebun,   
Ca un bondar care se jură   
Să nu mai bea nectarul bun.

 

Еще ...

ERAI TU...

    De dimineaţă ai plecat 
    Cu sufletul pustiit, 
    Păşind temătoare peste zdrenţele 
    Inimii mele... 
    Erai tu. 
    
    Noaptea s-a trecut 
    Şi epuizată ai plâns, 
    Rodnic, 
    Cu lacrimi de rouă... 
    Erai tu. 
    
    În palma ta străluceşte 
    Obosită de drumul cel lung, 
    O stea căzătoare, 
    Un fir de nisip... 
    Erai tu. 
    
    Am zâmbit şi umbrele vremii 
    S-au topit luând cu ele 
    Neantul. 
    Şi pe mine odată cu el... 
    Eram eu.

Еще ...

Umbre trecătoare

Ai "simțit" vreodată cum unele lucruri, sau fapte, sau chiar oameni, se potrivesc, sau dimpotrivă, se resping ca niște piese de puzzle într-un  mare "tot" și că uneori îți dai seama de asta, ca și cum un fir de nisip auriu, - parte componentă a Marelui Plan, - îți strălucește în cale, suficient cât să întrevezi că nimic nu este întâmplător?

Cumva, lucrurile se așază, sau se tulbură, atât cât este nevoie să pună în mișcare forța motrice care se numește viață! Uneori, eu trăiesc, - cumva, Domnul mi-a dat acest "dar" -, această senzație, pe care o simt acut, ca pe-o tăietură adâncă în suflet, e ca și cum ceva din mine erupe la suprafață ca o lavă fierbinte, incandescentă, care se luptă cu carnea ce îi stă pravilă, lăsând în urmă-i o arsură care se vindecă greu, sau niciodată...

Această "povară" dulce, nu-mi îngreunează trăirile, ci doar mi le exacerbează către culmi de care îmi este în permanență dor să le ating, tânjesc permanent la tot ceea ce pare imposibil astăzi și care este doar inevitabil mâine. Și la momentul potrivit se-ntâmplă!

Vezi tu, atunci când "dimensiunile" existențelor noastre intră în coliziune unele cu altele, se intersectează, sau se suprapun, se întâmplă ceva care ne schimbă fără măcar să ne dăm seama. Asimilăm ceva din aceste interacțiuni, ceva care se depozitează în noi, ca mai târziu, să taie ambalajul atomilor și să erupă de pe orbitele lor, stârnind furtuni pe care nici nu le mai observăm, fiind prea plini de însăși complexitatea noastră, în fapt, nepercepând o realitate care se desfășoară în noi, prin noi, odată cu noi...

Microscopic, dacă ar fi să ne aplecăm și să analizăm aceste furtuni, poate că am vedea schimbările subtile ce s-au produs în alchimia propriei noastre ființe, și, mergând pe izvorul acestor fluxuri poate că am vedea cu celeritate profunzimea schimbărilor "doppelganger"-ului nostru de ieri, replicat la nesfârșit ca între două oglinzi.

Și toate acestea se întâmplă la momentul potrivit, murim astăzi ca să renaștem mâine; odată ce tragem draperiile peste ferestrele lumii și adormim, nici nu ne dăm seama că pielea cameleonică cu care ne-am culcat, are, atunci când ne trezim, altă culoare, altă lumină...

Înnoptăm în nebunia lumii, ca în zori de zi, sa respirăm ușurați aerul curat al cerului și să simțim căldura soarelui, altfel decât am făcut-o ieri. Ieri a rămas în amintirea noastră, mâine nu există. Suntem astăzi. Umbre trecătoare. Înnoiți. Înnobilați cu aripi noi. Gata de alte zboruri sau alte căderi.

Еще ...

6.600 de kilometri

Ce mi s-a părut extraordinar astăzi, a fost o imagine al unui mesaj pe care l-am primit, via jumătatea mea, de la 6.600 kilometri distanță, de la "celălalt" capăt de lume: China.

Mesajul a fost scris caligrafic pe o bucățică de carton însoțită de un mic cănăfior de mătase de culoare albastră ca cerul, scris în limba engleză de o chinezoaică simpatică, prietena jumătății mele: "Pentru C., fie ca tu și familia ta să vă bucurați de o sănătate excelentă. Și toate lucrurile să meargă bine pentru tine."

Apoi cartonașul a fost atârnat de crengile unui copac aflat în plină stepă, astfel încât  vântul, de fiecare dată când va sufla, să șoptească, iar și iar, urarea... probabil un obicei de sorginte tibetană. În acest fel, au învățat oamenii din acel loc izolat de lume, departe de forfota marelor orașe, să onoreze o relație de prietenie, spunând vântului urările lor de bine - fiindcă am văzut crengile acelui copac pline cu astfel de cartonașe - prin intermediul cuvintelor, care, luându-și zborul către neant, vor împlini dorințe...

M-am oprit astăzi preț de o clipă din ceea ce făceam, gândindu-mă la rândul meu la o persoană pe care nu o cunosc, dar care mi-a transmis urările sale de bine, într-o formă absolut originală, pe care nu am mai întâlnit-o înainte... Îți transmit aceleași urări de bine, rostindu-le șoptit în mine, și cine știe, poate că vântul mă va auzi și le va lua cu dânsul, stârnind ușoare unduiri printre crengile copacului tău. Așa vei ști că mesajul tău a călătorit 6.600 de kilometri și a ajuns la mine...

Еще ...

Dialog cu mine însumi

-Cum ești?
-Sunt bine... Sunt bine! Da' de ce-ntrebi?
-Că te-am văzut așa mai... preocupat..., îmi zice el cu seriozitate și preocupare sinceră în glas.
-A, nu... Da' nu pot fi tot timpul soare!, am replicat eu râzând.
-Ce vrei să faci azi?
-Nu știu... E încă dimineață. Să zbor..., am zis eu cu oboseală în glas.
-Atunci... zboară!

Și... am zburat. 

Până la Viena. Un zbor de vreo oră și jumătate. Am închis ochii către înaltul norilor, strivind răsăritul îndărătul pleoapelor mele, încercând să rețin, pentru mai târziu, marginea lor zdrențuită în aurul pur al acelei dimineți.

Aeroport, forfotă, apăsare... Odată desfăcut acest nod gordian, am ajuns la cazare... În timp ce jumătatea mea de măr dimpreună cu păpădia noastră, inspectau locația, eu am înarmat camera foto și video pentru a doua zi, am marcat pe hartă locația noastră cu "X", arătându-ți:

-Aici suntem. Vezi? Nu departe de unde suntem, ieși în bulevardul ăsta mare, treci podul peste Dunăre, mai mergi pe jos cale de vreo două stații, nu e departe!, și ajungi la Steffl - Catedrala gotică a Sfântului Ștefan -, da știu, mi-ai mai zis să nu uit să fac poză cu zoom la ghiuleaua turcească de la 1683 încastrată în zidul înnegrit... 

Am uitat... Îmbătat de frumusețea sobră a catedralei, am uitat... Mă iartă...

Dar n-am uitat să fac poze sau să filmez cât am putut, până la epuizarea bateriilor de la camera de filmat, Ringstrasse, Hofburg, cu comorile lui fantastice, apartamentele împărătesei Sissi și ale împăratului Josef, arta barocului neoclasic îmbinată subtil cu firul subțire, istoric, al Ariadnei...

Apoi, plimbare cu trăsura către Michael Platz - la bulevard, birjar, la bulevard! - KHM Muzeum, palatele împărătesei Maria Tereza, Schonbrunn, înghețată și ștrudele servite la Gloriette, după ce aproape ne-am istovit sufletele urcând dealul, nu înainte să ne răcorim picioarele în bazinul fântânei arteziene de la poalele lui...

Da... Ți-am ascultat sfatul și am servit celebrele șnițele de la Figlmüller at Wollzeile, fiindcă am făcut rezervare din timp, da, am "tras" și un șnaps de caise, și nu am uitat să cerem la pachet ce nu am putut să mâncăm, având în vedere șnițelele pantagruelice, chiar fiind o tradiție în acest sens...

Și desigur îți aduci aminte, că am lăsat punga de gunoi lângă tomberoane, fiindcă acestea erau închise neștiind că există un program, în ocara unui gunoier, din care am înțeles cu germana mea săracă, că nu am "retziclieren" bine gunoiul...

-Ei bine, cum a fost?, m-ai întrebat ca și cum n-ai ști...
-Repede! A trecut prea repede!, zic eu ocupat fiind să pun în ghiveci, crenguța firavă de iederă pe care am cules-o din gradina botanică a Hofburgului...
-Ai descărcat pozele și filmele?
-Da! Vrei să ne uităm împreună în weekend? Am multe să-ți povestesc, cum a fost zborul, ce culoare frumoasă are Schonbrunn-ul, și apusul de soare peste cupola înverzită a bisericii Peter Kirche...
-Știu... Am fost acolo...

Închid ochii și caut îndărătul pleoapelor mele, acel răsărit de soare. Între timp, iedera a crescut mare și s-a întins îmbrăcând peretele sufletului meu...

Еще ...

CURAT, DESTIN ÎN NEFIINȚĂ

Tu ai rostit rugăciunea-n puține cuvinte,
Și te-ai rugat în umbra icoanelor sfinte, 
Să culegi lumina dintâi a primilor zori,
Pentru care merită să trăiești și-apoi să mori...

Cu fruntea plecată și palmele întinse,
Îngenunchiat în fața icoanelor plânse,
Ai tremurat lumina cea sfântă-n cădelniți,
Și de pe umeri, albe aripi de îngeri goniți...

Învăluit în parfumul florilor albastre de mai,
Ai pășit pe autostrada ta care duce în rai,
Cu suflet ușor, în dreaptă și mută credință,
Curat, destinul tău s-a împlinit în neființă...

 

PURO, DESTINO NEL NON ESSERE

Hai pronunciato la preghiera in poche parole,
e pregasti all’ombra delle icone sante,
per raccogliere la prima luce dell’alba prima,
per cui vale la pena vivere e poi morire…

Con la fronte china e i palmi tesi,
in ginocchio restasti davanti alle icone piangenti,
per far tremare la luce santa negli incensieri,
e scacciare dalle spalle le ali bianche degli angeli inseguiti…

Avvolto nel profumo dei fiori azzurri di maggio,
imboccasti la strada che conduce al paradiso,
con anima lieve, in retta e muta fede,
puro, il tuo destino si compì nel non essere…

 

Еще ...

Стихи из этой категории

OARE?

Oare voi mai fi vreodată îmbrățișată

Fără să simt că mi-este dor de noi?

Oare voi mai gusta din vin vreodată 

Fără să-mi amintesc de gustul tău?...

 

Oare o să mă suni cu suflet cândva 

Să-ți pot răspunde cu al meu?

Oare voi putea să scriu cândva un vers

Fără în gând numele să îți șoptesc?

 

Oare iarna ce-o port în suflet

Se va schimba în primăvară?

Oare inima îmi va mai fi la fel

Când visa un ultim vin și-o-mbrățisare?

Oare...🥲😔

05.01.2025

OneWineWoman

Unpahardepoezie 

Еще ...

AICI...

Tu nu ești aici...
Visul acesta,
îl locuiesc numai eu...

Aleg dintre frunzele multe,
pe cele încă verzi,
și albastre...

Cerul e mut...
și plânge încet,
iubirea noastră...

Eu nu sunt aici...
Din visul acesta,
am ieșit într-un final...

În zori, umbra ta,
mă îmbracă...
Tu ești aici...

Еще ...

Singurătatea

Sunt zile negre,întunecate,

În care aștept și tot nu vii,

Eu stau în parc,la masa noastră,

Te-a aștept să vii,te-a aștept să vii..

 

Doar gândurile mă alină,

Căci sufletul îmi este trist,

Să mă înțeleagă n-are cine,

Doar tu puteai să mă alini.

 

Sunt zile grele,fără somn,

În care aștept și tot nu vii

Singurătatea îmi bate în ușă,

O las să intre,căci tu nu vii…

Еще ...

Toamna-anotimp al naturii

Anotimp al naturii

Ce mult te-am așteptat

Să vii toamnă,

Să mai temperezi,

din orgoliile verii.

Să ii dai naturii o nouă înfățișare,

chiar o nouă stare.

Să îmi aduci fructe calde de toamnă

Fructe scuturate de pe copacii semigoi 

împreună și pe rand cu frunzele moi,

ude de roua înghețață a dimineții.

Aș dori să văd gutuile la fereastra mea,

să le simt,să le miros și să gust dulceața lor.

Aș dori să știu că toamna va ajunge la fereastra mea 

Cand în grădina mea s-a așternut un covor de brumă.

Atunci cand toate viețuitoarele au dispărut,

și păsările nu mai zboară deasupra casei mele,

nici nu mai bat la fereastra mea,

să ceară apă și hrană.

La orizont se vede un strat dens și nesfarșit, 

al ceții pană la marginile satului meu.

Doar o umbră de fum de pe acoperișul unei case,

văzut la îndepărtare cu orbeața ochilor mei.

Am cules struguri moi și gustoși ,

din grădina mea de vară.

Dar acum viile s-au scuturat de struguri,

mari și negri,

după o lovitură grea de vant puternic.

În final am cules un coș plin cu fructe de toamnă,

dintre cele mai alese,

atunci cand va veni iarna la poarta mea,

să o întampin și să îî daruiesc .

Еще ...

,, În somnul tău ,,

În somnul tău , ascuns sub. pleoape  ,

Aș vrea ca visul să cobor ,

Astfel să știi cât de aproape 

Pot fi de tine , când  mi-e  dor ..

 

Să simți cum trupul meu , de tine  ,

Își leagă viața pentru veci  ,

Împins  de valuri sanguine 

Ce trec prin vene mici și reci  .

 

În somnul tău , măcar o clipă ,

Să te ating , aș vrea , ușor  ,

Să simți  iubirea , ce-nfiripă 

Acel ceva , numit  ,, amor ,,

 

De-aceea , mi-aș dori , o noapte ,

Să vin  în somnul tău , în zbor ,

Să te sărut , să-ți spun în șoapte 

Cât  te iubesc  și cât  mi-e dor  ..

 

Stefan K 

 

Еще ...

Aștept

Le spun că te iubesc

Lor, vântului, ierbii, norilor, stropilor de ploaie,

Până și unui străin ceresc,

La care mă rog ca tu să simți poate, ce urmează să-ți vorbesc.

 

Le spun că , deși nu ești acum cu mine,

Și că ea îți aparține,

Într-o zi, cu tine am să-nfăptuiesc.

Și nu am de gând să greșesc,

Căci cu tine vreau sa cresc.

 

Le spun că te iubesc

Zi și noapte,

Îmi spun că trăncănesc,

Degeaba.

Însă știu și sper

Și mă gândesc și mă consum

Și aștept să vii orișicum

La mine.

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍