Prin toamna speranței

Fericirea!?...

O clipă plină de frumos si dor

A iubirii aripă 

Ce stă deasupra tuturor.

Fericirea!?...

Un sentiment ce îl respiri

Din trist te face vesel

Al sufletului elixir.

Fericirea!?...

O stare-a vieții pe pământ 

Între vis și realitate

.... poezie și cuvânt...

Vino te rog iubite!... nu-mi zi adio încă 

Tristețea alung-o spre asfințit.

Rămâi lângă mine... strânge-mă în brațe 

Să nu știu de plouă sau lacrimi îmi curg!

Vino te rog iubite!... să-mi scrii în suflet fericire

O-mbrățisare caldă să îmi dai

Să-ți privesc ochii în neștire 

Pentru o clipă să ajung în rai!

Vino te rog iubite!... și urma așterne-ți 

Suav pe buzele mele. 

Am așezat în calea ta

Covor din pulbere de stele!

Vino te rog iubite!...dorul de vin îmi picură în carte

Poezii de iubire cu iz de amintiri,

Speranțe ce m-ating tăcut în noapte,

Gândul la tot ce n-am putut să fim..

ma pierd în "ce-ar fi fost..dacă.."

în ceea ce a fost...odată ca niciodată,

în ceea ce ar fi putut să fie

in vorbe deșarte, promisiuni uitate.

ma pierd în "noi" demult apusi,

în vise ce prematur s-au risipit

în tot ce-am fost și tot ce-am devenit

...cândva îmbrățişați, azi doi străini 

Aș fi dorit să ne mai fim puțin,

timpul să nu rupă foaia pentru vesnicie

cum bobul în vie așteaptă să devină vin

aștept și eu privirea-ți caldă să-mi adie..

Mi-e dor sa îţi scriu "bună dimineata"

Să îmi spui "Hopa! S-a trezit dulceata!"

Sa îmi trimiţi meme-uri haioase

lar eu sa îți trimit poze frumoase.

Azi îţi spun "bună dimineața "

Deși s-a destrămat inca un vis

Iți mai zaresc chipul prin ceata

Ce-n zori orașul I-a cuprins..

Dar mi-as dori sa-ti spun ceva

Asear-am ațipit pe canapeaua ta

Ma mangaiai, cu mana-n par mi te jucai

Cu-mbratisari calde ma înveleai.

Si-o oră-n plus eu le-am avut

Însă ceasul negreșit mi-a trecut

lar visul dulce în zori a pierit.

Și-mi vine parcă să te-astept

Sa pun în joc o ultima speranță

Ca intr-o zi îti va fi dor

Sa-ti scriu.."Babe, bună dimineata!"

Îți miroseau brațele a-mbrățișare 

A viața... a eternitate...

Și totul-n jur prindea culoare

Cu vinul ce-adia miros de libertate.

Azi visele imi curg ca râul 

Printre tăceri și gânduri line 

Și doar îmbrățișez cuvântul,

Ce rădăcini și-a-nfipt în mine.

Se ridică un pod de ceață 

Peste gându-mi viitor

Pași cuminți, dar plini de viață 

Îl urmează.. plini de dor.

Să găsească acea rază 

Ce arde doar pentru noi...

Prin deșertul tăcerii o oază, 

De speranță....că vii înapoi...

Mă opresc, o clipă, să caut într-un ieri,

Comoara risipită a altor primăveri.

Dar strâng în palme rodul și tot ce-am învățat,

Păstrând în suflet cerul, curat și neîntinat.

O clipă, cât o viață, mai mult sau mai puțin,

Reînvie, prin ceață, fărâme de destin.

Privesc cu mândru zâmbet spre tot ce am clădit,

Un drum croit prin pietre, dar drept și împlinit.

Visul și realitatea se împletesc pe rând,

Îmi sunt amestecate de fiecare gând.

Aleg să cred în bine, în forța de-a visa,

Căci viața e o artă și o voi onora așa.

A fost... Dar cine poate să separe, precis,

Trăirile schimbate cu timpul într-un vis?

Rămâne însă urma unui pas curajos,

Ce-a transformat tot greul în ceva luminos.

A fost... Dar cine știe dacă mai are rost,

Când nimic va mai fi din toate cate-au fost?

Are un rost prezentul, e darul cel mai sfânt,

Să las o urmă caldă pe acest pământ.

Zâmbesc nedumerită, că am uitat să plâng,

Sunt foarte obosită și zilele mă strâng.

Dar mă ridic spre soare, cu ultimul fior,

Să-mi scriu cu demnitate destinul viitor.

De ce atâta tăcere

S-a așternut peste noi

Când era doar o plăcere

Să ne vorbim amândoi..

De ce azi mă privești cu ură

Când viața nu-i decât o picatură

De ce noi ne-am pierdut în timp

De ce din nou.. ne trece-un anotimp?

De ce-mi rămâi chemare tăcută

Dor sfânt...ce arde necontenit

De ce-mi rămâi cale necunoscută

De ce simt sufletul atât de ostenit.

De ce încâ imi fuge gândul la tine

Spune-mi de ce ?. Dacă nu te intorci

Spune-mi de ce simt cum totul in mine

Uneori, mai vibrează-n armonici.

De ce îmi amintesc a ta privire

Și nu găsesc împotrivire

De ce îmi amintesc al tău zâmbet

Și cât însemna pentru al meu suflet.

De ce nu mi-ai lăsat

Amintirea unei îmbrățişări

De ce mi-ai furat

Plăcerea unei degustări..

De ce, ce-am avut noi

Ai lăsat prematur să moară

De ce timpul l-ai blocat,

L-ai oprit la ul|tima seară..

De ce nu-mi nchid bine ochii

Și parcă imi adie gustul

Vinului de 5 stele

Ce îmi fericea apusul.

Offf....de ce căruta cu "de ce?"

La mine ai răsturnat-o?

Eu, doar voiam să te îmbrățişez,

C-un vin să îmi umpli paharul..

De ce mai esti in visul meu

Când mi-ai rămas atât de rău

De ce în tot din jurul meu

De ce îti caut stralucirea...

De ce un amalgam de sentimente

De dor, încă, mă fac să tresar

De ce-mi revin în gând momente

De ce atâta poezie?.. în zadar.

De ce? De ce? De ce???

Pentru că-i tot ce mi-a rămas

Să scriu ce simt la orice pas

Și scriu în ton cu anotimpul

Ścriu uneori să-mi treacă timpul..

Si scriu că îmi cad frunze si e frig

Că-i timpul toamnei inimilor frânte

Şi-n căderea lor simt cum mă sting

Pierdută in amintirile reci și mute.

Și poate cad că e momentul lor

Să aducă un strop de supărare

Și foșnesc în mine frunze de dor

Mi-e o altă toamna gri si apăsätoare 

Dar poate cad nu pentru că vor

Cad pentru lacrimile mele amaref

în dansul lor m-as prinde ușor

Să cad la final in bratele tale..

Cerul afară deja s-a întunecat

E toamnă peste oraş şi-n suflet

Mi-e inima sloi de când ai plecat

Scriu..Și-mi pun singură căldură în suflet

#unpahardepoezie

Dragul meu, de ceva timp, port un gând cu mine,

Deși, suntem alături de patruzeci  de ani și mai bine

Eu te văd ca-n anii tinereții, ce frumos erai,

Ca un pom ce înflorește și rodește ca în luna mai.

Viața mea cu tine, a fost și furtună și armonioasă,

Am crescut copii și ne-am construit casă,

Știu că în casă, am fost mereu cea mai frumoasă,

Și cu cât drag, te chemam la masă.

Poate am mai zis ceva rău din gură,

Dar nici odată n-am zis-o cu ură,

Tu ai fost mereu stâlpul casei din ogradă,

Și mai știu ,că eu ți-am fost mereu dragă.

Vezi, aceste vorbe îmi ședeau pe suflet,

Scrise parcă pe un vechi bilet,

Dacă în această viață, ceva ți-am greșit 

Vreau să-ți spun : mereu te-am iubit !

Puterea Cărții

Citește azi, căci vei zbura

Pe-aripi de vis, în lumea ta.

O carte-i cheia spre mister,

Te duce sus, dincolo-n cer.

Cu fiecare rând citit,

Un drum nou ți s-a deschis grăbit,

Ești călător prin univers,

În pagini scrise-n tainic vers.

Întâlnești zâne, împărați,

Eroi puternici, înțelepți, curați.

Din vremuri vechi până departe,

Te poartă cartea mai departe.

Ea te învață să visezi,

Să lupți, să crezi, să nu cedezi.

Cuvântul scris e dar divin,

Izvor de har, al tău destin.

Așa că-n fiecare zi,

O carte-n suflet îți va fi,

Prieten bun și sfetnic drag,

Când pașii-n lume ți se-nșir pe prag.

Când din iubirea unui tânăr se alege praful,

Îşi află sufletul împrăştiat în vânt,

Durerea parcă-i sfâşie tot trupul

Şi doar otravă poartă-n gând.

Nici Dumnezeu nu are, nici speranță,

Oricine pentru el e inutil,

Căci i s-a scurs din sine un potop de viață.

Distorsionat insidios se furişează-n el un gând tiptil.

Caută disperat să-şi schimbe rostul,

Încearcă să-ntrevadă-n plăsmuire adevăr...

Dar cum se simte şi ce speră omul

E relativ un moft, mascat de-un adevăr.

Mă poartă pașii către tine

Să mă desfăt cu briza ta

Nu știi dar ești un pic de bine

Peste toată trăirea mea.

Când susurul din valuri îți ascult

Mă pierd de tot ce eu eram

Mă faci pe mine doar să simt

Îmi dai ceva ce parcă așteptam.

Ești calmă ,chiar și agitată

Îmi dai cred liniștea nebună

Mă fascinezi ,te simt vibrantă

Tăcerea mea poate să spună.

Primești pe soare să picteze

Un răsărit și un frumos apus

Portrete vii cu tact să înrămeze

Pe clipa timpului feroce și ursuz.

Să te privesc o veșnicie

Aș putea fi doar fericit

Știu că e greu așa să fie

Mă bucur însă că te simt.

Ajuți uitarea mea să fie

Un mic crâmpei ,dară real

Și conștiința mea să știe

Că te iubesc nu în zadar.

Mă cheamă pescăruși spre tine

Prin cântul lor frumos te voi găsi

Dar să păstrezi doar pentru mine

Frumosul răsărit pentru o zi.

Ce rost m-ai au acele cautari
In univers , doar n-am gasit
Regret ca toamnele is reci
Regret ca soarta nu ne e amic

Sperante-n gol,dar marginite
Ca sabia plecata in jos
Nu este floare ca si tine
Cred ca la viata m-ai intors

Stiind ca tu, tu-mi aparitii
Ofer eu luna, soare luminat
Un cer cum a mai fost atunci
Ramas in nopti ce sau uitat

De ce ai tradat a soarelui caldura
Stia-i ca astfel ma vei condamna
Doar tu , ce rost regrete ,au acuma
Nu-s eu de vina, si nu te voi ierta

Ofer o zi , m-ambratisezi
Ma sting usor, iar tu ma pierzi
Pasind pe mal,imi luminezi
Ramin pe loc , dar evadezi.

Trecind ades, ma i-au fiori
Clipele stinse, acel dor
Zimbind sfios ca n-am fost ieri
Nespusa dragoste si mor!!