Oftez

Un ac de iubire dacă mi-ai oferit

Eu am încercat să construiesc un întreg viitor,

Am rămas în abstinență și tu doar absent

Nici că te mai iubesc,nici că te mai ador.

O greșeală și o galaxie a murit

O vorbă și un sărut și ai picat în  univers,

Iar eu? Eu am rămas să culeg ce nu a fost,

Iar tu? Tu ai plecat cu iubire și stele în ochi în paradis.

Dar ce este iubirea în final?

Un blestem,un apogeu de trandafiri spinoși și sânge vărsat în străzi străine,

Și tu? Tu ai fost doar un criminal

Și eu? Eu am fost doar un visător în țări străine.

Pe drumul vieții, presărat cu ceață,

Umbra speranței vine și mă-nvață.

Căci chiar și-n noapte, când lumina-i stinsă,

Ea mă veghează, tainică, aprinsă.

Din doruri mute și visări târzii,

Umbra speranței știe a zâmbi.

Chiar de mă pierd în gânduri fără rost,

Ea-mi amintește tot ce-am fost.

Când lumea cade-n valuri de durere,

Ea-mi șoptește blând despre putere.

Un glas ce urcă dintr-un loc adânc,

Un cântec vechi, al sufletului stânc.

Prin ploi de lacrimi, prin furtuni amare,

Umbra speranței arde-n depărtare.

E ca un far ce-mi luminează calea,

Un dor nestins ce-și urmează chemarea.

Ea nu se teme de grele încercări,

În fața vieții stă fără-ncercănări.

Chiar când m-aplec sub greutăți de gheață,

Ea-mi spune: "Luptă! Merită viața!"

Din pulbere de visuri destrămate,

Ea construiește punți nestrămutate.

Căci orice umbră are-n sine-un soare,

Ce-nvie totul, chiar din nepăsare.

Când totul pare să se-ntunece iar,

Ea-mi dă puterea să cred în hotar.

În locul unde toate dorurile mor,

Umbra speranței devine izvor.

În ochii celor ce-au pierdut credința,

Ea reaprinde blândă biruința.

Și-n inimi ce-au uitat să mai viseze,

Umbra speranței începe să creeze.

E veșnic vie, chiar și-n lumea mută,

O flacără ce-n noapte nu se-ascultă.

Din suflet crește, până la zenit,

O rază pură-n întuneric țintuit.

Și astfel merg, purtându-i urma vie,

Prin labirinturi, prin orice câmpie.

Umbra speranței e pavăza mea,

Un dar ce-n veci în suflet va dura.

Răsună din străfunduri,

Din suflet, din mănunchiuri,

Din eu-l meu profund,

Suferințe ce se ascund.

Oftat și mângâiere,

Și bucurii ca o refugiere,

În griji împletite,

Cu greu stăpânite.

O stea s-a stins,

Dar necuprins de frumoasa a fost a ei strălucire..

Și tot așa,când se stinge-o iubire 

Lumina ei ramane inchisa-n amintire...

O stea s-a stins,s-a stins și-o iubire,

Ca o ploaie de vara,ca un cânt de chitara,

Ca un val zbuciumat,ca un vis ne-mplinit,

Ca un zambet in noapte,ca un foc părăsit,

Ca o lacrimă tristă,ca un crin ofilit....

Aș vrea să fiu o coarda de chitară…

Sa-mi mângâi corpul cu-ale tale mâini…

Să tremur în acordurile tale iară

Să mă compar cu o notă muzicală.

Aș vrea să fiu o clapă de pian…

Să-ți simt de fiecare dată apăsarea…

Să fim în armonie-ntrun ocean,

Cu sunete ce nimicesc uitarea.

Aș vrea să fiu precum o cheie sol

Să fiu acolo la fiecare început de melodie

Să pot să stau cu tine să ascult

Să te iubesc apoi în armonie.

Aș vrea să fii cu mine, aici, pe portativ,

Împreună vom fi noi, doar muzică

Sa fim într-un dans lung și creativ

Care la nesfârșit se tot repetă.

Era o noapte calda si ascunsa

de priviri,

Printre brazi înalți,nocturne

fantezii!

Liliecii in plin extaz

capturează amintiri,
Ceata doar prin gând,

decorul umezii!

Suflet vechi,pericol

ma ademenește!
Trecutul ascunde alchimie

printre rânduri.
Melancolic a noastră poveste

grăiește,
Tot ceea ce dezgrop din pământ,

dintre scânduri.

Razele de luna coboară in

valuri de satin,
Lumina slaba îmi șoptea ca

ne întâlnim.
Pe ce cărări ma poarta al

meu destin,
In miezul nopții,o scânteie,

strălucim!

Prima întâlnire,a noastră

prima privire.
Piesa de puzzle printre a

altarului ruine.
Valul ne cuprinde si iubim

si nestire! 
Poveste neagră,pentru demoni,

sa-i aline!

Ne sorbeam sangele printre

priviri suave,
Suflete ce au in comun doar

moarte.
Etern legământ printre

urmările-i grave,
Aleșii hrănindu-se din curioasele-i

soarte.

Suflete goale,ne adancim

in plin abis!
Tu in râng înalt,te ascult,

ma delectez.
File ascunse dintr-un

vechi paradis,
Pun deoparte clipa,pe viitor

sa savurez.

Geaca de piele nu ii tine de cald,

e palid!

Trupu-i alb si rece cu

arome de bizar.

Plete lungi saten,

printre amatori,solid!
Ochii adânci si negri,al misterului

nectar.

Ma conduce pe a mele drumuri,

ochii sunt sclipind.

O floare de nu ma uita,sa-ți 

amintești de mine!

Cu nuanțe de gri,gându-i simțeam,

pictând!
Inima-mi si chipul,

portret cu care ma alinta.

Cu zâmbet ascutit m-ai

vrăjit in noapte,
Străin ce te cunosc din

al vesniciei veac!
Timpul ne tine din scurt,

trece in șoapte,
Ne privim cu durere,

căutându-i leac!

Deftones-Change

• https://youtu.be/ZL4MGwlZuAc?si=_p3bATxZDgVKAMZ_

As vrea sa plec , ramii
Sa nu mai fiu copil
Sa fiu strain , cu zori
Sa ma despart fragil.

Sa las al tau sarut
Ca in aceasta noapte
Asa  cum la-nceput
Plingeam eu, si soapte.

Sa bata inima
Si in al tau sarut
Ades m-oi cufunda
Sa stii ca am crezut.

Si doar un zimbet
De-al tau si mi-e dor
Sa te cuprind ,sa zbor.
In al tau vint,

Sa fiu cu tine
Oricind la greu
Sa te-am alaturi
Mereu… In inima mereu

Ce parere ai tu floare
Rasarita-i din caldura
Oare esi tu cea mai dulce,
Din gradina mea. Copila?
Oare poti gindi alene
Ca prefer eu suferinta
Tu nu stii ce e durere
Si nu ai avut credinta

Din ultimul sau geamat
Moldova! A rasunat
Cele mai multe ginduri
Spre ea doar le-a inchinat

Cine a fost stejarul
Ce veacuri ne-a vegheat
Cine a fost lumina
Ce nu ne-a mai lasat

Un clopot ce tot suna
Mereu dar si frumos
Nu e doar Stefan Voda
E geamatul raspuns

Moldova iar Moldova!
Nu-l voi lasa in pace
Nu-I voi ierta vreodata
Pacatul   ….
Ca nu se mai intoarce

Tu nu vezi, dar cade frunza
Trece brusc şi nevoită
Fiind verde, dar lovită
Vîntul bate - cade frunza.

Tu n-auzi, dar cade frunza
Lin coboară şi-nplinită
Ca o rază, obosită
Dureros cînd cade frunza.

Tu nu ştii, dar cade frunza
Sus se vede-ndepartare
N-a plecat de bunăvoie
Timpul trece - cade frunza.

Da aş spune, şi n-aş vrea, să-mi opresc privirea.
În divina ei splendoare, să ador culoarea.
Amintindu-mi deseori, care a fost lumina,
Şi doar gîndul ce-a rămas, îmi rupe amintirea.