Metresa
Te construiesc din cuvinte
Cum altfel să te scot din minte?
Este ca și lumina fără văpaie
În lipsa ta arta n-ar prinde culoare.
Primăvara a venit devreme
Odată cu zâmbetul și glasul tău contopite în miere.
Iar eu ca o albină însetată de iubire,
Renasc cu fiecare pas de-al tău către mine.
Trăiesc definiția iubirii interzise
Eu stingheră în fața unei porți închise
Tu lacom de atenție și senzații încinse
Ne descoperim doar în vise...
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Khosravi Shahin
Дата публикации: 11 ноября 2023
Просмотры: 627
Стихи из этой категории
Vis neîmplinit
Vis neîmplinit
Tainică iubire
Mereu mi-aș fi dorit
Să nu mai ies din tine
Să continui să visez
Măcar acolo să trăiesc
Pe emoții să glisez
Și să am ce îmi doresc
Tot aștept că să te treci
Dor estempestiv
Și din suflet tu să pleci
Dor nebun și agresiv
Un ecou de simfonie tăcut
Te-aș iubi o dată și încă o dată,
Te-aș găsi în serile fără de sfârșit,
Te-aș striga în miez de noapte,
Te-aș căuta în umbrele misterioase,
Te-aș simți în adâncul sufletului meu,
Te-aș visa în liniștea amurgului,
Te-aș alerga în mijlocul furtunii,
Te-aș descoperi în lumina zorilor,
Te-aș adora cu fiecare bătaie a inimii,
Te-aș dărui întregii mele vieți,
Te-aș iubi dincolo de timp și de spațiu
Pentru că din toate câte sunt, doar atâta pot.
Ziua ta!
E foarte-aproape ziua ta
Prietenă, iubită, soția mea,
În gând mi-a încolțit ceva
Să fur, să-ți dăruiesc o stea
Gândul m-a dus la Ursa Mare
Iar de la Car am pus cinci pași,
Și-am descoperit Steaua Polară
Semnul la Nord pentru înaintași
Am stat de vorbă și cu Ursa Mică
Cu cele șapte stele strălucitoare,
Care privind spre Steaua Nordului
Mi-au zis că făra Ea, lumea dispare
Atunci mi-am coborât privirea
Către pământul plin de floare,
De unde fericit am strâns buchet
Să-l duc soției mele iubitoare
Așa că am lăsat stelele-n Care
Și-n Nord pe Cer Steaua Polară,
Să lumineze-n noapte ca un far
Și niciodată viața..să nu dispară!
Ceruri care Miroase-a Tine
Te caut în amurg,în umbra fiecărui om
Te simt în talismane, în cărți de-a pururea uitate
Am să te simt și după ce-am să mor
Atunci o să-mi devii singura prioritate
Tu, fecioară cu imortalitate.
În fruntea îngerilor căzuți
Tu stai neclintită, înmiresmată cu parfum de miruri
În fruntea tuturor arbuștilor
Tu stai cu-n suflet plin de dor și pururea adorat.
În cer, tu ești zeița tuturor stăpânelor
De pretutindeni, din pământ și până-n cer
În sufletul meu ești un simplu înger
Pur ca izvorul vieții din al tău palat.
Îți simt mirosul dulce ca mierea de albine
Dar mai mult îți simt buzele pe al meu obraz
Oh, zeița mea din ceruri
Dă-mi să simt inocența din ochii tăi.
Credeam atunci, mai cred și-acum
Credeam atunci c-ar fi de-ajuns
să-ţi fur un zâmbet pe ascuns,
să-l port în suflet de copil,
să-l ţin prin vremuri juvenil.
Atunci credeam că-n univers
iubirii i se spune vers,
înscris în inimă cu dor
ce-n pragul viselor strecor.
Erai atunci priviri de jad,
lăsate-n vânt pe-al vorbei vad,
şi gene lungi cătau spre cer,
spre cerul prins de-al tău mister.
Când zori zâmbeau de-al zilei gând,
doi sori de mai şi-un râset blând
mi-erau de-ajuns să fiu un zeu,
să mor şi să renasc mereu.
Mai cred şi-acum c-ar fi de-ajuns
ca-n zori de zi să-mi fii răspuns
c-un zâmbet ce-am furat cândva,
rugând hazardul să mi-l dea.
de ce?..
am înțeles în sfârșit
că a te iubi,te distruge groaznic,
iar a fi iubit îți oferă viață.
dar totuși..de ce mă simt ruinată?
de ce mă simt un nimic fără tine?
de ce sunt dependentă de tine?..
și de ce te las să dai cu mine de pământ
ca apoi sufletul să-mi fie distrus?
de ce te mai aștept,
după tot răul făcut?
de ce aștept scuzele tale false
că doar pe mine mă iubești?
de ce aștept acele minciuni copilăroase
de care m-am îndrăgostit din prima secundă?
de ce îți aștept îmbrățișarea?
de ce aștept să-mi spui că o sa fie bine,
că voi fi bine?
de ce aștept ca ziua sa fie mai bună,
doar cu acel zâmbet?
de ce te mai aștept când stiu că totul s-a terminat?
de ce......
Vis neîmplinit
Vis neîmplinit
Tainică iubire
Mereu mi-aș fi dorit
Să nu mai ies din tine
Să continui să visez
Măcar acolo să trăiesc
Pe emoții să glisez
Și să am ce îmi doresc
Tot aștept că să te treci
Dor estempestiv
Și din suflet tu să pleci
Dor nebun și agresiv
Un ecou de simfonie tăcut
Te-aș iubi o dată și încă o dată,
Te-aș găsi în serile fără de sfârșit,
Te-aș striga în miez de noapte,
Te-aș căuta în umbrele misterioase,
Te-aș simți în adâncul sufletului meu,
Te-aș visa în liniștea amurgului,
Te-aș alerga în mijlocul furtunii,
Te-aș descoperi în lumina zorilor,
Te-aș adora cu fiecare bătaie a inimii,
Te-aș dărui întregii mele vieți,
Te-aș iubi dincolo de timp și de spațiu
Pentru că din toate câte sunt, doar atâta pot.
Ziua ta!
E foarte-aproape ziua ta
Prietenă, iubită, soția mea,
În gând mi-a încolțit ceva
Să fur, să-ți dăruiesc o stea
Gândul m-a dus la Ursa Mare
Iar de la Car am pus cinci pași,
Și-am descoperit Steaua Polară
Semnul la Nord pentru înaintași
Am stat de vorbă și cu Ursa Mică
Cu cele șapte stele strălucitoare,
Care privind spre Steaua Nordului
Mi-au zis că făra Ea, lumea dispare
Atunci mi-am coborât privirea
Către pământul plin de floare,
De unde fericit am strâns buchet
Să-l duc soției mele iubitoare
Așa că am lăsat stelele-n Care
Și-n Nord pe Cer Steaua Polară,
Să lumineze-n noapte ca un far
Și niciodată viața..să nu dispară!
Ceruri care Miroase-a Tine
Te caut în amurg,în umbra fiecărui om
Te simt în talismane, în cărți de-a pururea uitate
Am să te simt și după ce-am să mor
Atunci o să-mi devii singura prioritate
Tu, fecioară cu imortalitate.
În fruntea îngerilor căzuți
Tu stai neclintită, înmiresmată cu parfum de miruri
În fruntea tuturor arbuștilor
Tu stai cu-n suflet plin de dor și pururea adorat.
În cer, tu ești zeița tuturor stăpânelor
De pretutindeni, din pământ și până-n cer
În sufletul meu ești un simplu înger
Pur ca izvorul vieții din al tău palat.
Îți simt mirosul dulce ca mierea de albine
Dar mai mult îți simt buzele pe al meu obraz
Oh, zeița mea din ceruri
Dă-mi să simt inocența din ochii tăi.
Credeam atunci, mai cred și-acum
Credeam atunci c-ar fi de-ajuns
să-ţi fur un zâmbet pe ascuns,
să-l port în suflet de copil,
să-l ţin prin vremuri juvenil.
Atunci credeam că-n univers
iubirii i se spune vers,
înscris în inimă cu dor
ce-n pragul viselor strecor.
Erai atunci priviri de jad,
lăsate-n vânt pe-al vorbei vad,
şi gene lungi cătau spre cer,
spre cerul prins de-al tău mister.
Când zori zâmbeau de-al zilei gând,
doi sori de mai şi-un râset blând
mi-erau de-ajuns să fiu un zeu,
să mor şi să renasc mereu.
Mai cred şi-acum c-ar fi de-ajuns
ca-n zori de zi să-mi fii răspuns
c-un zâmbet ce-am furat cândva,
rugând hazardul să mi-l dea.
de ce?..
am înțeles în sfârșit
că a te iubi,te distruge groaznic,
iar a fi iubit îți oferă viață.
dar totuși..de ce mă simt ruinată?
de ce mă simt un nimic fără tine?
de ce sunt dependentă de tine?..
și de ce te las să dai cu mine de pământ
ca apoi sufletul să-mi fie distrus?
de ce te mai aștept,
după tot răul făcut?
de ce aștept scuzele tale false
că doar pe mine mă iubești?
de ce aștept acele minciuni copilăroase
de care m-am îndrăgostit din prima secundă?
de ce îți aștept îmbrățișarea?
de ce aștept să-mi spui că o sa fie bine,
că voi fi bine?
de ce aștept ca ziua sa fie mai bună,
doar cu acel zâmbet?
de ce te mai aștept când stiu că totul s-a terminat?
de ce......
Другие стихотворения автора
Al vieții sens
Fin ca si nisipul printre degete
Ai dispărut în clepsidra timpului
Îmi cânt piesa la pianul fără clapete
Un ultim adio piere în bătaia ritmului.
Rămâi în muzeul meu de artă
Cel mai controversat și neînțeles
Unde stoicii de marmură și de piatră
Îmi conduc viața către un singur sens.
Iubirea mea s-o daruiesc naturii
Tablou al zeilor ce prevestesc lumea
Căci doar ei și cei aliați cu purii
Dăinuiesc etern în inimile cuiva.
Temnița
Nu ai unde să fugi, frumoasă fată!
Cioplește ieșirea cu stiloul fermecat
Scrieri de iubire în piatră seacă,
Te conduc încet, încet spre al tău palat.
El nu te va salva dintre ruine
Trăiește în tribul lui de concubine
Falnic și detașat,
Mare să nu-ți fie mirarea, căci aproape te-a uitat!
Iartă-l și reneagă-i eul înzestrat,
Cu plăceri și minciuni infim de îndreptat
Frumoasă fată, ieși din temniță îndat!
O iubire sacră așteaptă, demnă de al tău palat.
Timpul
Tic-tac, tic-tac
Ceasul ce era odată semnal de atac
De când lumea si pământul
Este unicul în fața căruia oamenii tac.
Fiecare minut, secundă și oră
Dispar în anotimpuri de grindină și rouă
Oamenii martori la o mare dezolă
De-ar ști ei...
Că o clipă poate face cât nouă.
Prezentul suntem chiar noi,
Un suflet slab și o creație divină
Las timpul să se scurgă prin rimă
Golindu-mi inima de cerneală fină.
Tic-tac, tic-tac
O bătaie în piept urmată apoi de o liniște de veac...
Al vieții sens
Fin ca si nisipul printre degete
Ai dispărut în clepsidra timpului
Îmi cânt piesa la pianul fără clapete
Un ultim adio piere în bătaia ritmului.
Rămâi în muzeul meu de artă
Cel mai controversat și neînțeles
Unde stoicii de marmură și de piatră
Îmi conduc viața către un singur sens.
Iubirea mea s-o daruiesc naturii
Tablou al zeilor ce prevestesc lumea
Căci doar ei și cei aliați cu purii
Dăinuiesc etern în inimile cuiva.
Temnița
Nu ai unde să fugi, frumoasă fată!
Cioplește ieșirea cu stiloul fermecat
Scrieri de iubire în piatră seacă,
Te conduc încet, încet spre al tău palat.
El nu te va salva dintre ruine
Trăiește în tribul lui de concubine
Falnic și detașat,
Mare să nu-ți fie mirarea, căci aproape te-a uitat!
Iartă-l și reneagă-i eul înzestrat,
Cu plăceri și minciuni infim de îndreptat
Frumoasă fată, ieși din temniță îndat!
O iubire sacră așteaptă, demnă de al tău palat.
Timpul
Tic-tac, tic-tac
Ceasul ce era odată semnal de atac
De când lumea si pământul
Este unicul în fața căruia oamenii tac.
Fiecare minut, secundă și oră
Dispar în anotimpuri de grindină și rouă
Oamenii martori la o mare dezolă
De-ar ști ei...
Că o clipă poate face cât nouă.
Prezentul suntem chiar noi,
Un suflet slab și o creație divină
Las timpul să se scurgă prin rimă
Golindu-mi inima de cerneală fină.
Tic-tac, tic-tac
O bătaie în piept urmată apoi de o liniște de veac...
Al vieții sens
Fin ca si nisipul printre degete
Ai dispărut în clepsidra timpului
Îmi cânt piesa la pianul fără clapete
Un ultim adio piere în bătaia ritmului.
Rămâi în muzeul meu de artă
Cel mai controversat și neînțeles
Unde stoicii de marmură și de piatră
Îmi conduc viața către un singur sens.
Iubirea mea s-o daruiesc naturii
Tablou al zeilor ce prevestesc lumea
Căci doar ei și cei aliați cu purii
Dăinuiesc etern în inimile cuiva.
Temnița
Nu ai unde să fugi, frumoasă fată!
Cioplește ieșirea cu stiloul fermecat
Scrieri de iubire în piatră seacă,
Te conduc încet, încet spre al tău palat.
El nu te va salva dintre ruine
Trăiește în tribul lui de concubine
Falnic și detașat,
Mare să nu-ți fie mirarea, căci aproape te-a uitat!
Iartă-l și reneagă-i eul înzestrat,
Cu plăceri și minciuni infim de îndreptat
Frumoasă fată, ieși din temniță îndat!
O iubire sacră așteaptă, demnă de al tău palat.
Timpul
Tic-tac, tic-tac
Ceasul ce era odată semnal de atac
De când lumea si pământul
Este unicul în fața căruia oamenii tac.
Fiecare minut, secundă și oră
Dispar în anotimpuri de grindină și rouă
Oamenii martori la o mare dezolă
De-ar ști ei...
Că o clipă poate face cât nouă.
Prezentul suntem chiar noi,
Un suflet slab și o creație divină
Las timpul să se scurgă prin rimă
Golindu-mi inima de cerneală fină.
Tic-tac, tic-tac
O bătaie în piept urmată apoi de o liniște de veac...