La studii!

Tu ești, ai fost și vei rămâne,

Perechea mea și, noi știm bine,

Sunt fericit și, împlinit cu tine,

Și amândoi, privim, spre mâine

Povestea noastră adevarată,

A inceput, pe timp de toamnă,

Eram studenți, la facultate,

Și tu, ți-aduci aminte, doamnă

Eram doi tineri bobocei, la studiu,

Și mândri de a noastră, reușită,

Atunci, n-aveam de und' să știu,

Că-n timp, tu îmi vei fi mie, iubită

Mi-aduc aminte cum, ne-au adunat,

Pe toți, într-un amfiteatru, mare,

Și-apoi, pe grupe, ne-au repartizat,

Iar la final, am mers, la o plimbare

În grup, am văzut-o, întâia oară,

Și am simțit ceva, că arde tare,

De vină era ea, o domnișoară,

Și de atunci, am fost, fără scăpare

In minte, multe gânduri, mai aveam,

Cum pot să-i spun, că îmi placea,

Și daca refuzat, pe loc, de ea, eram,

Să mai încerc, din nou, oare-aș putea?

Cu ea în gând, mult timp, am petrecut,

Să-i spun direct, ce simt, am amânat,

Apropiați eram, dar parca, ,,la trecut",

Și nu iubiti, așa cum eu, am tot, visat

Și anii de studiu, au trecut, într-o clipita,

Iar noi, în timp, maturi, am devenit,

Iubirea noastra, a fost mărturisită,

Și-n anul patru, pe veci, noi, ne-am unit

Acum când peste ani, noi doi privim,

Și un copil frumos, pe noi, ne-a fericit,

Cu piosenie și împliniți, noi mulțumim,

Celui de Sus, care pe noi, El, ne-a iubit

Să spun cuiva, cum este bine,

Și cum iubirea noastra, a dăinuit,

Ar fi, o mare gafa, facută, de mine,

Dar cred si-afirm, că-n viața, ,,totul", e sortit,

Când tu adesea mă priveai agale și ascuns,

Ah,mă fumai atât de repede și uite,astăzi,m ai constrâns,

Tu  m ai lăsat singură și fără iubire-ndeajuns,

Îndată te ai strecurat și ai fugit fără a te uita la chipul meu așa de plâns.

Oh,tu,iubire,ce ieri doar mă sorbeai cu-o singură privire,

Cu ochii reci și duri m-arunci în valurile mării cea anoste, 

Iubire,tu ai grijă ce dai și ce primești,ca mâine scump o să te coste,

Iar astăzi,te las să pleci,dar nu te gândi la mine ca la ale tale foste.

Eu ieri iubeam,zâmbeam și eram fericită,

Și tu mă vedeai doar ca pe o pisică nedomesticită.

Mă loveai ușor și fără ale tale mâini,

Uita ne astăzi,suntem doar doi străini.

Ai vrut din al meu suflet de copil firav,

Să construiești din el doar un om ce te iubește ca un slav.

Ai vrut să mi iei toată culoarea roz din ochii și din obrajii reci,

Ca o pasăre în colivie ai vrut să mă lași și,uite,tu acum să pleci.

Astăzi am aruncat armele pe motiv de nepotrivire,

Al meu trup nu ți a mai rezistat nici la o ultima strivire.

În ochii tăi mă vezi doar o crudă și simpla femeie,

Ce în mâna odată îți deținea a inimii și suflet cheie.

Vântul pierdut a stat demult, abia adie

Aripi atârnă la pământ de-o veșnicie

Se mișc-o frunză tremurând, apoi omie

Îmi iau avânt stârnit de vânt, ce nebunie

De zbor uitând caut în gând prin amintire

Sângele fierbe alergând ca-ntr-o beție

Aripi întind să prindă vânt, speranța-nvie

Plutind pe-o frunză, evadând, s-ating iubire

Aleargă sufletul flămând, gonind spre tine

Zborul spre stea e doar un gând, norul mă ține

Prin ceață drumul căutând mă pierd de mine

Frunzele-mi tremură urlând în agonie

Ciudatul vânt suflă rupând aripi divine

Aruncă sufletul plăpând schimbând destine

Usucă frunzele zburând printr-e suspine

Să mă golească transformând inima-n rime

Lipsit de vânt caut pământ cu ape line

Din nor căzând devin o piatră-ntre ruine

Zboru-i o frunză tremurând de amăgire

Ajung din om un simplu gând pe o hârtie

Într-o zi așa banală

Am murit... ca să învie

Și-n cenușa incoloră

Scrisesem ultima poezie;

Lacrima tradus am în cuvinte

Cu suflarea-mi sublimată pe morminte;

Ei trăiesc ca să omoare

Fiecare rază de soare

''dar existența răului nu poate diminua

greutatea Slavei Domnului'' (C. S. Lewis filozof creștin)

Caractelul Său este descoperit teluricilor

''Căci el face să răsară soarele

peste cei răi și peste cei buni''( matei 5 cu versetul 45)

Ca ucigașii să n-aibă nici o scuză

Când vor da socoteală...

Mi-aș dori să prețuiască talentele lor

În loc să se compare cu ceilalți;

Să se afunde-n nemulțumire ca-n tro mlastină

Și să nu mai vadă-n veci luciditatea cerului...

Dacă sămânța minusculă nu moare

Nicio floare parfumată nu răsare;

noi nu înțelegem pe deplin

Caracterul Domnului cât este de senin.

Am murit ca o stea radioasă(radioasă=veselă, care răspândește raze de lumină)

Într-o explozie succintă, fabuloasă

Ca în lumina difuză degajată

Să las în noapte o speranță...

și toată frumusețea ce te sensibilizează

în natură, în iubire si-n speranță

rănile sufletului le cicatrizează...

să prindă contur în viața ta;

credința într-un dumnezeu inegalabil de bun

Am murit... ca să învie

Rostise scumpul mântuitor

Când în templul celest(Sanctuar) 

Lăcrima mijlocitor...

ca să întregească numărul celor aleși

El continua ispășirea păcatului agrest

Am murit... ca să învie

mulți, mulți au murit

Și-au pironit natura păcătoasă pe o cruce;

Și au vestit evanghelia și la răscruce

(răscruce=moment hotărâtor în viața unui om)

Pentru ca rugăciunea lor să se reflecte

În viața lor...

Și iubirea lor să acopere

Multe neajunsuri, multe dureri...

(a vesti evanghelia înseamnă și să îți trăiești viața in sfințenie și dedicare pentru alții)

Astfel toți ce vor primi solia harului

Și își vor spăla hainele în sângele mielului;(simbol din cartea Apocalipsa pentru Isus)

Vor învia in ziua de apoi

Nu își vor mai aminti gustul necazului.

Era tot mai greu să-ți vorbesc.
Mi-era peste mână că știam că nu vei fi al meu...
Am crezut că fugind de acest gând voi fi bine.
Dar recunoscând acum, să-mi scrii îmi făcea bine.
E ironic nu?
Dar să simți că te autosabotezi e imposibil de explicat.
Mă puneam în locul ei,
Și nu mi-ar fi plăcut să fiu,
Dar am înțeles că nu suntem nimic.
Și e mai simplu, să accept distanța.
Să mă obișnuiesc cu ideea.
Că ești un trecător, care aș dori să rămână puțin mai mult decât restul.
Mulțumesc că stai!

Am plâns și lacrima n-ai văzut-o

Că am ascuns-o după pleoapă,

Iar când n-am mai putut-o ține

Ochiul a devenit, izvor de apă

Am căutat să văd ce se întâmplă

Cu noi și-a noastră despărțire,

Ce a săpat adânc, urme lăsând

Și-n suflet aducând dezamăgire

Cu tine am încercat să vorbesc

Poate găsim unde-am greșit,

Să discutăm deschis ca altădat'

Și s-amânăm rostit, cuvântul s-a sfârșit

Nu cred că poți să uiți așa ușor

Povestea noastră plină de iubire,

Și care-n timpul petrecut în doi

Nouă ne-a adus atâta fericire

Știu că între noi au fost tensiuni

Și vorbe grele aruncate la mânie,

Ce ne-au rănit și lăsat cicatrici

Purtând și un microb de gelozie

Voi continua  să lupt cu putere

Dragostea să mi-o aduc înapoi,

Să fim din nou perechea potrivită

Și fericiți în astă lume..amândoi!

Încerc să-ascund ochii privirii,

După lentila neagră, sub ochelari,

În el e sentimentul despărțirii,

Și lacrima ce mi se scurge pe maxilari

Mi-am zis să fiu puternic să rezist,

Să nu arăt că sunt și eu emoționat,

Însă momentul a fost prea trist,

Și n-am putut să mă opresc din lăcrimat

Cu toții ne-am exprimat regretul,

Pentru colegul nostru din liceu,

Știiam că încă nu avea biletul,

Dar am aflat că l-a răpus un AVCeu

Gândul acum devine rătăcitor,

Zburând și în trecut și-n viitor,

Și îți șoptește...și tu ești călător,

Și vei pleca, când ești chemat..de Mântuitor!

Scrisă cu durere de Cezar!

Pe curând!

Aseară, când eu șofam pe stradă,

Am văzut printre mașini o mamă,

O făptură blândă cu privirea caldă,

Împlorând șoferii pentru pomană

Copilul din cârca ei printre suspine,

Un colind cânta cu un glas duios,

Se-auzea rostind...să fii bun creștine,

Nu uita de sus, să privesti și-n jos

O lacrimă am simțit-o pe obraz,

Cum lunecă usor spre colțul gurii,

Și-n jos eu am privit cu mult necaz,

Simțind sudoarea umplându-mi porii

Pe dată m-am trezit tot inundat,

Și transpirat cu rău de la ficat,

Când conștient fiind am meditat,

Cât sunt de sus și-n jos nu m-am uitat

M-am străduit să văd că cineva,

Deschide ușa să ofere un bănuț,

Dar...nu s-a întâmplat așa ceva,

Cu toțîi au fugit, spre loc călduț

Atunci, m-am scotocit prin buzunare,

Poate găsesc ceva mărunt de dat,

Dar s-a schimbat lumina-n semafoare,

Și-n trombă de pe loc, eu am plecat

Un gol imens în mine am simțit,

Că am rămas cu mărunțișu-n mână,

Și ca ceilalți șoferi am devenit,

Un om mărunt, ratând o faptă bună

Și spun..ajută-l pe cel necăjit,

Și fii creștine om cu bunătate,

De vrei de oameni să fii pomenit,

Rostindu-ți al tău nume, când  tu vei fi...

departe!

E dimineață, ger și noi parcurgem

Un drum alunecos și ne grăbim,

La sora dragă rapid s-ajungem

Că are pus pe masă ce ne dorim.

De la Piatra Neamț azi am plecat

La Botoșani că suntem așteptați,

Cu bunătăți bio, obținute-n sat

Ce gura-ți inundă, când le gustați.

Pe masa-ntinsă în salonul mare

Sunt zeci de feluri de mâncare,

Puse pe farfurii și în castroane

Ce musafiri așteaptă la gustare.

Da, e tare gospodină Angelica

Și strașnice bucate pregătește,

Iată de ce la ea venim cu gașca

Să-nfulecăm c-aici nu se plătește.

Soțul Marcel, e omul cu multe idei

Așa că i-a făcut cuptor lipit cu hlei,

Unde să ne gătească nouă sarmale

Și-apoi forțați, se merge la plimbare.

În curte se găsește o privatizare

Unde Angela este mare patroană,

Are de toate pentru toți la vânzare

Iar bonusul primit, este bomboană.

Vila se află la magazin în spate

Având parter, etaj și o mansardă,

Acum o folosesc doar pe jumate

Că de etaj, copiii duși nu-ntreabă.

.............................................

Venim mereu cu drag să ne-ntâlnim

Și-așa vom face cât pe-aici călătorim,

Ne adunăm și Domnului îi mulțumim

Pentru ce-avem și viața ce-o... trăim!

Fluieră un tren în gară

Ușile larg se deschid,

Însă nimeni nu coboară

Și nici nu se mai închid

Stau mirat mă uit la el

Și nimic nu înțeleg,

Ieri mi-a spus ca vine astăzi

De pe front al meu coleg

Nu mai am răbdare, urc

Să verific prin vagoane,

Și-ntâlnesc pe culoar

Un barbat și trei persoane

Lung privesc cu tâlc la ele

Și deodată ochiu-mi plânge,

Când o văd pe a lui mamă

Cum în brațe puiu-și strânge

Doar acum pot să-nțeleg

Când văd jos un cărucior,

Și de unde atâta plânset

Când copilu-i-ntr-un picior

Mă apropii să-l îmbrățișez

Pe amicul din copilărie,

Care-mi spune printre dinți

Am căzut rănit...la datorie

Nu mi-a zis că s-a-nrolat

Și s-a dus pe front să lupte,

Dar cunosc cum îmi spunea

Răul doar din radăcini se rupe

Desigur vorbea despre dușmani

Care-au atacat mârșav Ucraina,

În timp ce el lucra peste hotare

Iar rușii i-au furat țara și doina

Am coborât cu grijă pe peron

Și-am stat la vorbă pe o bancă,

Mi-a spus ce n-aș fi vrut s-aud

Si c-are-n piept o rană adâncă

Într-un târziu ne-am despărțit

Fără a înțelege de ce-i război,

De ce-au murit atâțea oameni?

Și, de ce există vrajbă între noi?

Am fost și eu copil cândva

Într-un sătuc pe mal de râu,

Cu oameni iuți și gospodari

Ce cultivau cartof, porumb și grâu

De mic am fost trimis cu vaca

Și-a trebuit să dau cu sapa,

Iar mama tot mereu mi-a spus

Doar cine-nvață poartă mapa

Abecedarul l-am citit cu mama

La flacăra plăpândă de la lampă,

Și niciodată nu treceam de nouă

Gazul fiind o sursă foarte scumpă

Abia când am ajuns în clasa-patra

Noi am avut curentul tras în casă,

Și învățam cu mama pân' la zece

Apoi ea la război mergea să țeasă

Așa am învățat eu a citi și scrie

Cu multe greutăți și neajunsuri,

Și-n minte am o mie de întrebări

La care din pacate..nu am răspunsuri!

M-am întrebat mereu ce-i fericirea

Și unde aș putea să o găsesc,

Că nimeni nu mi-a dat răspuns

Și tare mi-aș dori s-o întâlnesc.

Dar unde să mă duc în lumea asta

În cele patru zări din geografie,

S-o aflu, să mi-o sădesc în suflet

Și-apoi din gram să fac...o mie.

Dar oare fericirea este în grame?

Și aș putea s-o cumpăr la tarabă?

Mă tem că nu se vinde la cântar

În aur s-o plătesc, s-o bag în tolbă.

În drumul meu cu multă căutare

Am întâlnit un om bătrân în cale,

Care cu multă-nțelepciune-a-spus

Că fericirea e-n iubire și nu-n parale.

Atunci, răspunsul imediat mi-am dat

Că trebuie să dăruiesc iubire din iubire,

Și doar așa,cum moșul înțelept a zis

Copile, vei trăi și înțelege...cuvântul...

fericire!