Iubirea nepatrunsă

Ionela își amintește tot parcă toate acestea s ar fi

întâmplat mai ieri. Timpul este însă neiertător nu-i

stă nimic în cale,trece peste noi fără milă lăsând  în

urmă imagini dragi de care sunrem legați,chiar dacă

ne despart mulți de acele vremuri.Ionela își amintește

cu nostalgie de copilăria ei fericită alături de bunici,în

anii de lumină,când nici o grijă nu-i umbrea fericirea.

    Undeva la poalele unei  seculare,unde bunucul își

avea gospodăria a deschis ochii spre lumia înconjură

toare.De aici  pleacă primele amintiri,presărate cu  au

rul și argintul poveștilor fermecate pe care le  ascultam-

de la duioasa mea bunică din partea mamei.Pe o colină

dulce ,învăluită în verdeață, se profilează  căsuța albă și

cochetă,ța marginea pădurii,iar de la șoseaua paralelă cu

apa molcomă a râului, se desprinde  o alee lungă și îngus-

tă, câ să încapă șareta trasă de cei  doi bidivii cu coama stu-

foasă , de care bunicul era tare mândru.

        Adesea ,din peregrinările bunicului, care era pădurar se

întorcea cu câte un pui de cuc căzut din cuib,un pui de iepure

orfan sau chiar un pui de căprioară rănit Puiul de căprioară a

fost cel mai bun prieten al meu de joacă până în primăvară,când

bunicul i-a dat drumul în pădure,că se făcuse mare și era sănătos.

           Am strigat după el ,parcă a înțeles chemarea mea ciuta s-a

întors s-a lăsat mânâiată  pe cornițele ce doar se ghiceau doar ,și

cu pași șovăitori,întorcând mereu capul , s-a pierdut în umbra pădurii

Îl rugam adesea pe bunicul ,să mă ia cu el când pleca în pădure  spe-

rând  să-mi întânlesc prietenul nu puteam crede că ne-am  despărțit-

pentru totdeauna.

            Nu pot uita nici  plecările  bunicului la pescuit,nu departe nu  de-

parte de căsuța lor ,unde râul parcă se odișnește după ce se rostogolise

din stâncă în stâncă.Apa se mișca încet parcă nehotărâtă să coboare spre

șirul de sălcii ce așteptau în vale.Acolo pe mal,cu picioarle goale în apă nu

mai  pridideam să sct peștii din undița bunicului.Eram de ajuror,adunând  păs-

trăvii care se zbăteau în mânile mele.În apă ,arsă de soare și îmbujorată ziua

părea scurtă iar bunicul își aduna sculele ,înhăma caii la căruță și ne întorceam

acasă.Drumul avea un farmec aparte:bunicul  își dădea drumul la traista  cu po-

vești.Acasă bunica ne aștepta cu bunătăți ,cum numai ea știa să facă

Albișor , căluțul cel năzdrăvan știa drumul singur, bunicul s-a prefăcut că doarme ,

ca să-mi demonstreze cum  se descurcă

            De sărbători,de Crăcin și de Paște ,bucuria  mea era și mai mare.Veneau

părinții mei de la București, încărcați cu daruri: jucării ,hăinuțe frumoase ,dulciuri.

Casa era plină de muzică și voie bună.După masă ,mama se apropia de pianul vechi

la care nu umbla nimeni în lipsa ei ,doar bunica îl ștergea de praf.

Mama , cu mânile ei albe și subțiri ,alunecau pe clape cu o febrilitate emoționantă.

Cu ochii închiși ,trăia melodia care se ridică timidă și lină ,umplând  întreaga încăpere.

Toți o ascultau cu smerenie.Acordurile ,când liniștite ,când furioase,invocau drame și

dezastre,iar mama rămânea adesea adâncită în gânduri.Pentru mine a rămas o enigmă

cât a trăit ! eram prea mică să înțeleg și bunicii nu m-au spus nimic crezând că mai

este timp suficient.Așa se face că nu știu prea multe despre părinții mei. Totuși mama

părea ca o ființă care pierduse ceva ,așteptând ceva sau pe cineva. 

Liniștea dintre noi e mai mult de un doar “ceva”.
Ochi închiși, lumina prăvălește pe pieptul tău.
Suspin încet: “un nu acum, un poate altcândva”.
Poate e un nu, probabil e un da spre trupul tău,

Iar poate e probabil.

Un probabil șoptit ca să nu tulbure liniștea dintre noi,
Un cântec de iubire a unei povești apuse
A unor doi tineri fiind de fățărnicie goi,
Victime a unor prea multe emoții nespuse.

                   Mijiţi în sânge-moarte

Ca două clipe împreunate

Două timpuri îngemănate

Eu și tu alergând sub marea

Căutându-ne amarul

Vieții-n doi de a nu mai fi.

Când te-am văzut

O clipă doar

Într-o joi sau poate nu,

Inima mi s-a oprit

Și pe loc m-am îndrăgostit.

Parcă erai și totuși nu

O părere singulară

A cuvântului sfârșit.

Totodată am alergat

Tot atunci te-am și strigat

Însă pieptu-mi bubuia

Inima-mi tresălta

Ca un nebun țipând amarnic

În zadar te-am căutat

Unde ești,

Unde, poți fi tu oare?

Zână a vieții sfâșietoare

Crăiasa a nopții înșelătoare.

Însă tu, nu m-ai văzut

N-ai alergat, nu te-ai oprit

Tot ai mers urcând mereu

Dealuri, munți fără-ncetare,

Săvârșind fără să vrea,

Cu privirea ta,

Mii de victime,

Colaterale,

Mii de daune,

Marginale,

Ca și mine

Sau ca tine

Ca și noi,

Poate ca voi.

Pentru o clipă am cunoscut

Fericirea, de a putea,

Uita,

Întreg trecutu-mi viciat

Viitorul tulburat

Și prezentul cariat.

Al unui simț a cărui stare

Deșteptată de-o sărutare

Nu există, să-i dau un nume

Nici prenume sau altceva.

Închipuită-n visarea

Fericirii de moment.

Zi și noapte

Prizonier

Legat pe veci,

De vraja ta,

Sub umbra ta,

Etern voi fi.

Tu respiri același aer,

Dar ai uitat

Cândva

Am fost și eu

O mică parte din expirația ta.

M-ai aruncat ca un gunoi

Ca un abces plin de puroi.

Mereu un altul, altundeva

Mereu în zare,

Căutând în veci, pe veci,

O nouă,

Transformare.

O secundă chipul tău

În timpul meu el va rămâne

O torță vie,

Mistuitoare,

A unei clipe milenare

În vidul cosmic atârnată

De mintea mea dezrădăcinată.

Te iubesc,

Dar oare ce e iubirea?

E ca atunci când fără tine

Tot ce văd în jur mă doare

Când de dorul tău îmi vine

Să-mi scot ochii și-al meu văz

Că poate astfel vei rămâne

De-a pururi în ceruri în mintea mea

O icoană,

Imaculată-n amintirea,

Clipei vii

A cărei viață

Tristă și desăvârșită,

N-am trăit-o

Eu niciodată.

Sub a sorții nepăsător

Și a sufletului trădător.

E târziu în anotimpul fără număr și mișcare

Sunt tot eu

Un oarecare

Trăindu-și clipa despărțirii.

De tine însumi, aș vrea să pot

Dar nu pot, nu voi putea

Același suflet,

Pe care tu,

L-ai aprins fără să știi,

Te rog acum când nu mai ești

Să-l stingi cumva,

Nu ți-aș dori, să mă cunoști,

Ce simt, trăiesc, e monstruos

În fața ta-s... neputincios.

În genunchi îți cad acum

Iartă-mă că am cutezat,

Și o secundă am privit

Al tău chip seducător,

Ai tăi ochi ... neiertători.

Mijiți în sânge-moarte.

Rimele-mi fac pod către tine mereu, pe

nimic sprijinite, doar pe sufletul meu...

Nu imi e frig, dar imi e frica

In fiecare zi ma pierd putin

Mă răzbun, si ii port pica

Sticlei din dulap.de vin.

Zi ce trece sunt mai rece,

Insensibila si cruda...

O racoare ce nu-mi trece..

sticla goala-mi face-n ciuda.

Nu E e frig...parca mi-i mila

E un tremurat subtil de nervi..

Ma simt ca vremea....instabila.

Tu cel ce stai la distanta

Altceva, ce mai observi?.

Extremităţi mai reci?tipice mie

Scriu si plang cu-n nod în gat

Ma răzbun pe poezie,

Ma-ntelege ea..atât!

2024-08-06

Un băiat simpatic, George...

Un băiat introvertit, George...

Un băiat amuzant, George...

Un băiat cum nu am mai întâlnit până acum, George,

Un băiat pentru care orice atenție contează, George,

Un băiat căruia îi plac poeziile, George,

Un băiat expresiv și artistic, George,

Un băiat care chiar vrea să ne plimbăm cu hidrobicicleta, George...

Un băiat care chiar vrea să stăm să povestim la picnic, George,

Un băiat cu care se poate merge la cinematograf, piese de teatru, George,

Un băiat cu gusturi simple, dar bine alese, George,

Un băiat curajos și hotărât, George,

Un băiat cărui îi plac revistele vechi de modă, George,

Un băiat care cu fiecare ocazie, aduce mai multe flori, bomboane, George,

Un băiat ale căror poezii mă atrag tot mai mult, George,

Un băiat care scrie, taie și rescrie și de 1000 de ori, până să exprime exact ce își dorea, George,

Un băiat cu care merg la vecina ce dă meditații la spaniolă, George,

Un băiat care, dacă rămân în urmă cu învățatul, mă meditează și pe mine, George,

Un băiat care ascultă cam același gen de muzică, George.

George, amintirile mele legate de tine, cum te-am cunoscut și cât de mult mi-a plăcut cum scriai, cum mâncai pizza, cum râdeai la glumele mele (că în mod normal, doar eu râd), cum râdeai de mine câteodată, cum ne plimbam pe alei, cum mergeam amândoi cu motocicleta, pe autostrada Soarelui, depășind limita de viteză, cu pletele în vânt, lipsiți de griji, cum știam să ne facem unul pe celălalt să ne simțim bine, să ne ridicăm moralul, să ne distrăm prin crâșme, să mergem la meciuri de fotbal, să țipăm și să scuipăm semințe, să ne jucăm cu pisica mea de rasă Nebelung, să îmi dai un stilou de care te-ai plictisit, ți-l reparam și te bucurai foarte mult. Dulci amintiri, păcat că ai plecat cu nu știu ce proiect in Brazilia. Nu e nimic, erai tânăr, cum ar spune Otilia din ,,Enigma Otiliei" aveai visele tale și trebuia să ți le îndeplinești. Mai sunt atâtea fete, dar de proiectul acela chiar aveai nevoie. Te înțeleg, nu mi-ai lăsat multe poezii, dar eu le voi păstra, amintirea lor va înflori din ce în ce mai mult când le voi citi, răsfoi, când mă voi bucura de scrisul tău și de ce ai vrut să exprimi prin acele rânduri.

Sydämeni kevät

Hieno poika, George...

Introvertti poika, George...

Hauska poika, George...

Poika, jollaista en ole koskaan ennen tavannut, George,

Poika, jolle jokainen huomio on tärkeä, George,

Poika, joka pitää runoista, George,

Ilmaisuvoimainen ja taiteellinen poika George,

Poika, joka todella haluaa viedä meidät ajelulle vesipyörällä, George...

Poika, joka todella haluaa meidän istuvan ja kertovan tarinoita piknikillä, George,

Poika, jonka kanssa mennään elokuviin, näyttelee, George,

Poika, jolla on yksinkertainen mutta hyvin valittu maku, George,

Rohkea ja päättäväinen poika George,

Poika, joka pitää vanhoista muotilehdistä, George,

Poika, joka joka kerta tuo lisää kukkia, karkkeja, George,

Poika, jonka runot houkuttelevat minua yhä enemmän, George,

Poika, joka kirjoittaa, leikkaa ja kirjoittaa uudelleen tuhat kertaa, kunnes hän ilmaisee täsmälleen mitä haluaa, George,

Poika, jonka kanssa menen naapurin luo, joka antaa espanjan oppitunteja, George,

Poika, joka, jos jään jälkeen oppimisessa, myös mietiskelee minua, George,

Poika, joka kuuntelee suunnilleen samanlaista musiikkia, George.

George, muistoni sinusta, kuinka tapasin sinut ja kuinka paljon pidin siitä, kuinka kirjoitit, kuinka söit pizzaa, kuinka nauroit vitseilleni (koska yleensä vain minä nauran), kuinka nauroit minulle joskus, kuinka meillä oli tapana kävellä kujia pitkin, kuinka me molemmat ajoimme moottoripyörillä, Auringon valtatiellä, ylinopeusrajoituksen, hiukset tuulessa, huolettomasti, kuinka osasimme tehdä toisillemme hyvän olon, kohottaa mieltämme, meille pidä hauskaa pubeissa, mene jalkapallo-otteluihin, huuda ja sylje siemeniä, leikkiä Nebelung-kissani kanssa, anna minulle kynä, johon olet kyllästynyt, korjaan sen ja olisit erittäin onnellinen. Makeita muistoja, harmi, että lähdit en tiedä minkä projektin kanssa Brasiliaan. Ei se mitään, olit nuori, kuten Otilia "Otilia's Enigmasta" sanoisi, sinulla oli unelmasi ja sinun piti toteuttaa ne. On niin monia muita tyttöjä, mutta sinä todella tarvitsit sen projektin. Ymmärrän sinua, et jätä minulle monia runoja, mutta säilytän ne, niiden muisto kukoistaa yhä enemmän, kun luen niitä, selailen niitä, kun nautin kirjoituksistasi ja siitä, mitä halusit ilmaista noilla riveillä.

Cand ochii mari, odata luminosi ajung in lacrimi sa se-nece

Si-n loc de bine-i face rau,

Ar trebui sa plece!

Cand zambetul frumos si cald devine trist si rece,

Cand totu-i gri si-ntunecat,

Ar trebui sa plece!

Cand discutii simple de-alta data acum stau sa disece

Si-n vorbele lui nu mai crede,

Ar trebui sa plece!

Cand sufletul ei indoit vrea timp sa se vindece

Si el n-o lasa, egoist,

Ar trebui sa plece!

Cand dragostea ce tu i-o porti doar frica ti-o intrece,

N-o distruge, salveaz-o!, inca poti!

Ce gest mai nobil poti sa faci decat s-o lasi sa plece?

...664, 665, 666 picături de sânge...

Foame nu-i, nici frică, nici durere,

Disperarea a trecut în timp,

Un Prometeu mâncat încet de ciori pe câmp.

Și doar o secera și un ciocan se vede

Adânc în cerul plin de stele însângerate,

Ce-mi luminează calea spre apusul mult dorit

Și aștept, aștept la infinit...

Și fericit că voi vedea în iad pe acei eroi,

Ce luptau din neștiință poate și prostie

Pentru o lume fara regi și dumnezei,

Aștept... fie să stau și-o veșnicie...

Pierdută în timp,

Atinsă de șoapte.

Tăcerea o-ntind, 

Părasită în noapte.

Pierdută de tot,

Lăsată uitării.

Oare mult o să pot

Fi scăldată-n durere?

Pierdută în gânduri

Lipsite de sens.

De la anumite timpuri

Simt tot în exces.

Pierdută în marea

Cuvintelor tale

Nu ajung spre mal, 

Ci mă scufund tot mai tare.

Cafea să-mi pregătești, sau ceai.

Te rog să fie cu iubire 

Și-o prăjitură...de mai ai

Ști bine,  cum îmi  place mie.

Așteaptă-mă că vin spre seară 

Sunt înghețat....să mă-ncălzești.

Să mă aștepți ca altă dată...

Cu-amorul tău să mă dezmierzi. 

Aprinde focu-n șemineu 

Fă lumina  mai discretă. 

Așteaptă-mă ca pe un zeu

Ce vine la a sa aleasă. 

de Auraș Soare

Binecuvântată de către al meu tată,

Respectata ca sunt a lui fată,

În ochii lui schimbată,

Poate incăpătânată,

Deodată rușinată, 

Dar el nu va renunță niciodată.

Univers de praf,

Un gol căzut,

Râvnit într-o singurătateo toxică a stărilor de toamnă.

Trăirea asta nu e importantă. 

E pierdere-a emoții pure,

Naiv de proastă

A unei ficțiuni - oraş

Nelocuit şi cald de rece.

Oceanul de singurătate...

Mai pierde astăzi o speranţ- a nopții simple.

Şi toamna asta se va pierde, 

Și va rămâne tot uitătă,

O trecere de timp în nefiinţă.

Ah! Şi cât e de banal,  deprinzător, prostesc... 

O starea a naibii de-a speran în nesperanța ce-o trăieşti.

Te aștept ca vinovatul ce-și așteaptă judecata,

Precum soarele-și așteaptă luna, dar ea-i departe

Precum bolnavul, fără speranță, își așteaptă vindecarea

Precum femeia își așteaptă fericirea viitoare

Copilul își așteaptă mama, 

Codrii își așteaptă ploaia,

Dependentul-drogul, vânătorul-victima;

Eu te-aștept ca o nebună

Să vii să-mi oferi basmaua,

Să-mi usuci lacrimile,

Să mă înjunghii cu spada,

Să-mi arăți dorul urât,

Dragostea nevinovată.