Iarna mea tarzie

În umbra tăcerii tale mi-am pus gândul in rânduri 

Și visele în zeci de rânduri mi le-am pus

Când doar simțeam cum mă sufoc de neputință 

Tot ce sufletu-mi dicta pe zeci de foi am scris...

Și tot în umbra ei cu foc am scris de dor

De tine... de-un vin ce îl ador...

Am scris strigând cu disperare printre rime

După o-mbrățisare ce poartă al tău nume.. 

Și-am pus în rânduri sute, fantezia toată 

Cu gând curat, frumos de viitor

Doar să te mai simt o ultimă dată 

Cum mi te joci în păr, așa... ușor...

Am încercat în rânduri să îmi pun destinul

Să mă redau cu toate ce le simt

Tot ce-ai lăsat în sufletul din mine

Am scris de toate, rând pe rând...

Am pus în rânduri dor, vis, speranță si durere

Așa sufletului am reușit să îi dau glas

Când s-a lăsat căzut sub umbre de tăcere

Tot așteptând, înapoi, să faci un pas...

În umbra tăcerii tale am scris de anotimpuri 

Ce-mbrățișați ne-au prins în alte timpuri

Scriu și azi, însă c-un zâmbet nostalgic

Uitată voind să fiu de-acel timp magic, sfârșit... hemoragic.

Mi s-a imbibat sufletul cu cerneală 

Cerneală roșie... ca o magie rea

Din dragostea ce mă făcea "nebună" odinioară 

N-a mai rămas nimic...decât tăcerea grea.

Frigul nepăsării tale m-a tot răcit 

A schimbat totul...imi simt sufletul mut

Atât de mult te-am adorat si te-am iubit

Că într-o zi pe mine... m-am pierdut.

Ai ales fără recurs să îmi rămâi o rană 

O lume străină unde nu pot să mai sper

O umbră palidă ce încă mă îndeamnă 

Să mai astept, deși nu vreau decât să mă dezleg.

Am tot sperat să-ți lași vinul sa-mi fie prieten

Să sorb din el dulceața unui moment

Dar nu!... și pun punct!... și fără regret

E singurul lucru ce in veci, n-am să ți-l iert.

Ma lupt să uit ploile de ieri, toate

Las viața să se croiască de la sine...

În momentele când iți va fi mai bine

N-as vrea, karma să-și amintească de tine.

C-ai fost un foc prea mare, acum cenușă rece

Un vis nestins rătăcind printre mulțimi 

Dar mi-am promis că în continuare 

Am sa te uit... nu vreau să imi mai fii fauritor de lacrimi!

Azi mi-a zâmbit o amintire-n suflet 

De-atunci inima-mi bate mai alert

Privirea ta n-o pot scoate din minte

Dintr-o poză trimisă acum două veri...

Îmi amintesc că ți-am răspuns 

"Cât de frumos ești, cum să nu te ador!?"

Cine-ar fi zis că voi ajunge să-mi interzici 

Totul... ca și când ți-ai fi dorit să mor...

Cumva ai reușit... de ceva timp doar mor

Când amintirile te caută cu dor

Și doar tăcerea-n drumul lor le iese

Ce o ții zid... fără să-ți pese...

O amintire cu tine azi mi-a zâmbit 

Pentru o clipă sufletul te-a avut cu plăcere 

Până când o alta din minte a răsărit 

Amintindu-mi că azi îmi ești doar durere

Plouă mărunt și des, într-o joi de aprilie,

Parcă de sus se cerne o durere nebună

Și inima din piept, cu orice bătaie 

În brațele tale, ca-ntr-un vis mă aruncă.

Plouă mărunt și gându-mi nu are stare,

Din cer par să cadă lacrimi mai mereu,

Plouā și-n minte doar cu o întrebare

Care-i mai nostalgică : ploaia sau eu?"

Plouă mărunt și des, într-o joi de aprilie 

Totul e plumb... o stare de melancolie

Imi tremură cristale de lacrimi în ochi

Mi-e ploaia, atingerea ta, rămasă în suflet pe veci...

Mi-ai arătat în cupe sfinte

Cum arde taina unui vin,

Dar ai plecat fără cuvinte

Și mi-ai lăsat paharul de dor plin...

De dor, de jale, de suspine,

Căci licoarea ta n-ai vrut s-o lași,

Și-n loc să strig după tine,

Să blestem grabnicii tăi pași

Am pus tot jarul pe hârtii.

Scriind sute de poezii....

Văzând cum setea mă doboară

Și cât imi este de greu,

În loc să urlu-n prag de seară

Și să blestem numele tău,

Să sparg paharul de perete

Și să mă răzbun pe destin...

Am plâns în rânduri lungi, secrete,

Gustând din propriul meu venin.

Mi-ai dat iluzia curată

Și mi-ai lăsat sufletul frânt,

Licoarea ta de altădată

S-a preschimbat acum în plâns.

Și-n loc să strig, să caut vină,

Să bat la porți ce s-au închis...

Las doar o urmă de cerneală

Pe foaia unde te-am tot scris.

Nu-ți port pică si nici măcar regret

Dar mi-ai arătat cum dorul doare.

Am obosit să stau să tot aștept

O clipă îmbrățișată, plină de culoare.

Am obosit în noapte să mă îmbăt 

Cu vise pline de-al tău vin...

Ai fost un foc și eu m-am ars

De-atunci, mi-e rana umbră pe senin.

Chiar și așa îti spun "adio"..blând,

Cu vocea tremurată, palidă, stinsă 

Nu te mai strig... demult nu plâng,

De-mi va fi dor... imbrățișa-voi a ta lipsă.

Și nu c-aș mai spera ceva... cândva 

Ci pentru c-așa s-a-nvățat inima

Să te aibă tăcut în al nopții miez

În clipe ce nicicând avea-vor preț.

Rămâi acolo, după zid... în tăcere 

Eu m-am intors la mine, deși cu temere.

Și de-o vrea viața să ne vedem vreodată 

Te voi ocoli... Ignorând și eu, că am fost odată.

Scrie-mi povești,

Scrie-mi povești!

Să văd cine ești!

Foc și paie să te spulberi, 

Inima să n-o mai superi.

Fumul greu și minuțios

M-au lăsat într-un prisos.

Scrie-mi povești,

Scrie-mi povești!

Să cred ce-ți dorești.

Arăta-te-ai chiar acum, 

Pe-un buștean la mal de râu.

C-o cunună albă-n poale,

Ca să-ți pun în păr o floare.

Scrie-mi povești,

Scrie-mi povești!

Să știu cum mai ești.

Te-am așteptat cu dor la umbra unui vis

Gândind la toate câte ne-am promis

Privind cum abrupt între noi se dilată depărtări 

Sperând să se-ntâlnească ale noastre cărări.

Atât de tare îmi bătea inima când te întâlneam 

Nu mai eram eu în preajma ta, mă pierdeam

Îmi doresc să mă pierd din nou doar cu tine

Cu drag să te țin în brațe la mine...

Să te țin in brațe, să te sărut pe frunte

Să bem un vin, sa fim dincolo de cuvinte.

Ce trist...mi-e dor de tine, de vin...de amintiri

Nu pot să-ți spun... doar scap lacrimi din priviri...

Cât de frumos este când spui

Cuvântul te iubesc, iubita mea,

Și să primești, întors răspunsul

De la ființa ce-ți este jumătatea. 

Cât de frumos este să numeri

În doi frumoșii ani de fericire,

Chiar dacă ei te-apasă-n spate

Ușori îi simți, că-s...nemurire. 

Cât de frumos e când trăiești

În adevăr și nu-n minciună,

Celor din jur să porți respect

Și să reverși spre ei...lumină. 

Cât de frumos este să poți visa

Ca lumea să devină una dreaptă,

Iar omul să-nțeleagă că va plăti

Când va ajunge Sus..la judecată. 

Frumos este să fii îndrăgostit

De-a ta prietenă, iubită și soție,

De gura lumii nicicând să-ți pese

Iar fapta adunată...strânsa bogăție. 

Cât de frumoasă este dragostea

Iubiților ce știu mereu să dăruiască,

Din marea lor iubire...pământească

C-a lor va fi răsplata..cea cerească!

O fi uitarea scrisă în legile omenești 

Dar nu și pentru noi, iubitul meu!

Doi îngeri blânzi veniți în astă lume

Legați indestructibil prin dalbă misiune,

Supuși pentru vecie doar legilor cerești 

Umăr la umăr suntem în ascensiune,

Îndeplinind destinul oricât ar fi de greu.

Unul fără altul suntem pierduți și triști,

Busola ta sunt eu, prin mine tu exiști 

Și rătăcești prin viață căutându- ți nordul

Dorindu- ți alipirea, să fim din nou întregul.

Mi-e dor, dar nu știu cum,

Mai pot să simt chiar și acum,

Dorul, care mă-nălța ,

Spre delicata atingere a ta.

Bucurie, tristețe, ură

Toate le simt în astă viață dură,

Dar ceea ce tu mi-ai oferit,

În nici o viață n-am simțit.

Astăzi, ești doar o neînțeleasă amintire.

Dar și acum când soarta face să fii lângă mine,

Vreau să te țin, să simt căldura ta, 

Ca pe Dorul ăsta crunt, să-l pot alunga.

În pieptul meu esti febră și ardoare,

Un râu de foc în fagurul de scrum,

lubirea ta e binecuvântare

Lumina mea pe cel mai negru drum.

Când te ating, din carnea ta curată

Scurgi miere caldă-n sufletul setos,

0 patimă adâncă, devotată

Ce dă iubirii sensul cel frumos.

Femeie-balsam, lavă si dulceaţă

Te chem în noapte si te ador în zori

Dulceața ta îmi dă o nouă viată

Si mă trezeste în mii de fiori.