Glastra

Nu sunt pe ţărmul mării

Grăunţe de nisip,

De câte ori femeie

Te-aş mângâia pe chip!

Tu să mă ierţi, fireşte,

Fiindcă nu ştiu ce spun...

Că am uitat la calcul

Şi scoicile să pun.

Nu sunt pe-ntreg Pământul,

Particule de praf,

De câte ori femeie

Te-aş alinta suav!

Acum tu să mă ierţi,

Că iarăşi n-am dreptate...

N-am pus la socoteală,

Nici praful de pe Marte.

Nu sunt pe lumea aceasta,

Atât de multe frunze,

De câte ori femeie

Te-aş săruta pe buze!

Tu să mă ierţi, fireşte,

Din nou pentru confuzie...

De fapt voiam a spune

Cu tot cu buburuze.

Nu sunt stele pe boltă

În Calea Lactee,

De câte ori ţi-aş zice,

Că te iubesc femeie!

Acum tu să mă ierţi,

Că spun numai prostii...

Desigur nu sunt stele

Şi-n alte galaxii.

Cât e ziua de mare,

Masculul se implică,

De toate să aducă

În cuib la rândunică.

Cât e ziua de lungă,

Masculul nu se cruţă

Şi bunătăţi aduce

În cuib la vrăbiuţă.

Pentru mascul, fireşte,

Orice e cu putinţă

Când trebuie să aducă

Ceva la porumbiţă.

Fiindcă aşa-i masculul,

Şi cerul dacă pică,

Face orice pe lume

Pentru o păsărică.

Stă mortu'-ntins pe spate,

Solemn şi inocent,

Cu mâini împreunate

De-a pururea pe piept.

Când mă gândesc, cu ele,

Ce multe a realizat,

Cum a trudit sub stele

Şi-n lună a urcat.

Când mă gândesc, cu ele,

Cum a răzbit prin lume,

Că a făcut şi rele,

Că a făcut şi bune.

Stă mortu'-ntins pe spate,

În văzul tuturor,

Cu mâini împreunate,

Ce par doar de decor.

Când mă gândesc, cu ele,

Cândva că a iubit,

Când mă gândesc, cu ele,

Cândva că a rănit.

Cu mâinile ce acuma-s

De gheaţă ca un sloi,

Cum a făcut şi pace,

Cum a făcut război.

Stă mortu'-ntins pe spate,

Stingher pe catafalc,

Cu mâini împreunate,

Ce acum nimic nu fac.

Când mă gândesc, cu ele,

Că a păcătuit,

Când mă gândesc, cu ele,

Că s-a rugat smerit.

Că a făcut cu ele

De toate pe Pământ,

Că a plecat spre stele,

Ori păcătos, ori sfânt.

Stă mortu'-ntins pe spate,

Sub ochii ce-l privesc,

Cu mâini împreunate,

Ce acum...se odihnesc.

Ia-mă iubito şi mă frânge ca pe o pâine coaptă

Şi dă-mă la sărmanii ce trec pe lângă poartă,

Să le astâmperi foamea cumva cu nişte pâine

Şi să-şi aducă aminte din când în când de mine.

Ia-mă iubito şi du-mă la oala cu mâncare

Şi aruncă-mă-n bucate ca pe un praf de sare

Şi dă-mă de pomană la oamenii de rând,

De mine să-şi aducă aminte când şi când.

Ia-mă iubito şi mă varsă prin cănile de lut,

Ca pe vinul cel roşu şi dulce la băut,

Să-nchine toţi săracii, atunci când mă vor bea,

Din când în când iubito...în amintirea mea.

Total nonconformistă,

Pe plajă înspre mine,

Din spuma mării vine

O tânără nudistă.

Sub delicata-i faţă

Văd forme apetisante,

Măsuri mirobolante,

O amforă în viaţă!

Pe lângă mine trece

Şi după atâta mare,

Ea se opreşte-n soare

La haine, vrând să plece.

Ah, îngere de-ai face,

Sub soarele de foc,

Să stea timpul în loc,

Să nu se mai îmbrace.

Chiar dacă în astă lume

E şi vreme de furtună,

Într-o altă dimensiune

Mereu este vreme bună!

Chiar dacă în astă lume,

Nori de ploaie trec şi vin,

Într-o altă dimensiune

Mereu este cer senin!

Chiar dacă în astă lume,

Ziua cu noaptea se-mbină,

Într-o altă dimensiune

Mereu este doar lumină!

Chiar dacă în astă lume,

Moartea rupe a vieţii aţă,

Într-o altă dimensiune

Mereu este numai viaţă!

Chiar dacă în astă lume

Este ură în neştire,

Într-o altă dimensiune

Mereu este doar iubire!

Tot ce pot spera de acum,

E că atunci când plec din lume,

S-ajung într-un loc mai bun...

Într-o altă dimensiune!

Părea că noaptea și-a uitat lumina

Pe umerii ei albi, tremurători,

Și că din cer, sfioasă, rădăcina

Ținea pământul plin de visători.

În ochii ei dormeau păduri bătrâne,

Cu izvoare reci și fără glas,

Iar luna își lăsa pe frunte stâne

De stele risipite în popas.

Și tot privind-o, mi-am pierdut măsura,

Ca un călător rătăcit prin rai,

Căci ea avea și floarea, și arsura,

Și liniștea, și dorul cel dintâi.

Nu era chip, ci parcă o vedenie,

Un cântec vechi rămas fără sfârșit,

În care Dumnezeu, din mărinimie,

A pus tot ce-a iubit și n-a rostit.

Iar eu, săracul rob al frumuseții,

N-am vrut palate, slavă sau noroc;

Mi-ar fi ajuns să-i fiu în pragul vieții

O umbră care arde fără foc.

Că sunt femei frumoase peste lume,

Cum sunt și stele risipite-n zări,

Dar ea purta în taina unui nume

Întregul cer ascuns în depărtări.

Sub soarele iubirii,

Mereu e primăvară

Şi înfrunzesc arinii,

Mereu cocorii zboară.

Mereu au flori salcâmii

Şi roşii-s trandafirii,

Ca ale tale buze,

Sub soarele iubirii.

Şi e mereu explozie

De verde prin livezi,

Şi dealurile arată

Ca ochii tăi cei verzi.

Şi-ntruna cântă mierla,

Şi izvoru'-ntruna curge,

Şi glasul lor se-ngână

Cu glasul tău cel dulce.

Sub al iubirii soare,

Dă iarba să răsară,

Mereu răsare o floare,

Mereu e primăvară.

Doar trupul tău fierbinte

Ca a soarelui dogoare,

Mai mult aduce a vară,

Sub al iubirii soare.

Nu e

azi te am văzut

nu te am plăcut

cine ești

ce ai făcut

cu persoana vieții mele

te ai schimbat chiar crezi in ele ?

credeam ca ești unic

dar de fapt doar un tipar ,nimic

nu mai e de zis nimic

m am convins

merit mai mult

te ai convins

ce ai  pierdurt

diamantul dat pe cuie

unde e iubirea,nu e

ma simt bine

nu eram eu problema…in fine

am crezut mereu in roata

ce se intoarce neîncetată

am ales greșit din nou

alta lectie in birou :)

iara fac gafe multe

unde e iubirea?nu e

toate amintirile date uitării

oare inima e data încetării?

nu am cum sa uit ce a fost

ce păcat și fără rost

unde e iubirea?nu e…

ai ales tu pentru noi

sau pentru voi?

îți e bine acolo jos

ce proasta am fost

încercând sa schimb

un vitraliu învechit

vechile obiceiuri vorbesc

și cu asta ai ales.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Der Traum geht zu ende, die Sonne sank ins Meer

und als ich erwachte, fand ich dich nicht mehr.

Ja, en gang drømte

Ja, en gang drømte jeg om en solstråle,

der vi møttes, et sted i verdensrommet.

Jeg har aldri følt meg så heldig som aldri før i mitt liv,

fordi du smiler tilbake for første gang.

Jeg tror ikke på drømmer, uansett hvor hardt jeg prøver

Men jeg håper en dag jeg bare ser deg

ved den lilla soloppgangen, når vi møtes igjen,

samme vei vil bli tatt.

Ja, en gang drømte jeg om en solstråle,

der vi møttes, et sted i verdensrommet.

Jeg har aldri følt meg så heldig som aldri før i mitt liv,

fordi du smiler tilbake for første gang.

Jeg tror ikke på drømmer, uansett hvor hardt jeg prøver

Men jeg håper en dag jeg bare ser deg

ved den lilla soloppgangen, når vi møtes igjen,

samme vei vil bli tatt.

Ja, en gang drømte jeg om en solstråle,

der vi møttes, et sted i verdensrommet.

Jeg har aldri følt meg så heldig som aldri før i mitt liv,

fordi du smiler tilbake for første gang.

Ja, en gang drømte jeg om en solstråle,

der vi møttes, et sted i verdensrommet.

Drømmen går mot slutten,solen sank i havet

og da jeg våknet fant jeg deg ikke lenger.

Ne-am întâlnit în toamna anului nescris 

Un an ce as fi vrut să-l uit 

Căci unica lumina prin beznă ce a răzbătut 

Ai fost doar tu in singuraticul apus 

Prin parcuri,pe alei 

Lumina ta orbea

Miam cumpărat și ochelari de soare 

Prin ei că sa te pot vedea

Nu pot să scriu

Nu-mi vin in minte slove 

Ca frumusețea ta sa o descriu 

Nu îmi ajunge o viață,și nici noua 

In dimineață,noapte aproape 

Stăteam la lacul amorțit 

Privind în ochii tăi căprui

Am înțeles că m-am îndrăgostit 

Trecuseră nu mult 

Și tu ai dispărut 

Am tras un fum uitându-ma la luna 

Înțelegând,de tot că te-am pierdut

Ecou de voci în gînd îmi răsunau 

Dar eu voiam pe a ta sa o ascult 

Mă zbat să-mi amintesc macar un tembru mut

Dar glasul tau divin,treptat am inceput s-al uit 

Aevea-n vis,te intilneam mai des

Mai des tot întâlneam și vinul 

Mai nebunit nespus,precum un roșu trandafir 

Mi-ai arătat cei asta frumusețe 

Apoi cu spini amari tu mai străpuns.

Am incercat sa uit de tot 

Dar nu mi sa primit 

Mereu voi crede eu in viitor 

Unde vom fi noi doi iubiți

Nu mă întrebaţi, vă rog, ce face el,

De unde aş putea să ştiu,

Nu ne-am văzut de-atâta timp

De-atunci s-a tot scurs nisip...

Fie-vă milă de inima mea,

Ea când aude de el încă vibrează,

Întrebaţi-mă mai bine de altceva,

De orice, dar nu de durerea mea.

Întrebaţi-mă de timpul de afară

De cum mă simt, de orice,

Despre mama să vorbim niţel

Numai nu mă întrebaţi de el.

Despre fleacuri întrebaţi-mă vă rog,

Recunoscătoare am să vă fiu!

Sau mai bine nu mă întrebaţi nimic

Lăsaţi-mă să mă ridic.

Să îmi revin, e încă greu...

Nu mă întrebaţi ce face el

Întrebaţi-mă despre orice

Dar despre el, vă rog, nu îndrăzniţi!