Dorul in tăcerea nopții

Nu pot să-ţi spun adio încă,

Eşti vie pe a ochilor retină,

Chiar şi uitarea a-nceput să plângă,

Şi te absolvă iar de orice vină.

Nu pot să-ţi spun adio încă,

Deoarece scrisorile pe care ţi le-am rupt,

Au început încet să plângă,

Şi-n suflet aprig m-a durut.

Nu pot să-ţi spun rămâi cu bine,

Deşi în grote pustnic m-am retras,

Singurătatea zilnic jinduie la tine,

Şi mă provoacă alarmant la dans.

Nu pot să-ţi spun nici bine te-am găsit,

Deşi în mine amorul cântă,

Ceva în mine atuncea a murit,

Şi-o revedere încă mă-nspăimântă.

Pot însă să îţi spun fără regret,

Că te-am iubit cu disperare,

Şi-am să dispar precum mă ştii, discret,

În Post Scriptumul de la scrisoare.

      Știu de ce ești supărată!...

      Eu te caut ,tu te ascuzi ,

      La telefon ,nu răspunzi ,

      În tăcere te afunzi!...

      Știu ,că m-ai văzut aseară

      Stând de vorbă ,lângă scară ,

      C-o frumoasă domnișoară.

      Și ție ți s-a părut ...

      C-am voit să o sărut.

      Nu-i deloc adevărat ,

      Poate nici n-ai observat

      Că a plecat nedumerită ,!

      Avea în mână o adresă

      Căuta pe cineva,

      Pe cine ea căuta?

      Asta , în vreme , vom afla!...

       ,

Let me see your face

It is a smile for a grace.

Happy moments to remind

To keep them in your soul and mind.

A window wide open to sky

An oportunity given to eye,

To look deeply into the haven

Without beeing a craven.

The rainbow after the rain

It is crowning your brain.

And your thoughts aim

To a silent song as a claim.

          Pe verdele ierbii să-ți porți pașii ușor,

Căci  pulberea-i trecută prin viacuri

Drept hrană pe glie și semn tuturor:

Năpastă ,urgie,războaie sub brazdă ascunde

Sufletul  neamului meu răbdător .

Cine socoate și azi poate spune

Câți nori și negre furtuni

Pământul acesta le poartă în spate

Că azi, nu mai crede în minuni !...

Dar ceva tot a rămas:

Dragostea de popor și de glie

Azi mai mult ca niciodată,

Iubiți-vă ,fii ai neamului,meu

Căci asta se poae!...

În mine vorbesc și azi despre tine,

Deși pustietatea mă străbate,

Iar cel mai rău îmi este când e bine,

Și toate lacrimile-mi sunt uscate.

În mine sângele-ți mai curge încă,

Deși în clinici mi se caută o venă,

Să îmi trateze rana ta adâncă,

Rămasă ca un corp străin în genă.

În mine pe furiș mai simt săruturi,

Pe tâmpla albă uscate-s mângâieri,

Deși m-am înarmat cu mii de scuturi,

Săgeți mă-mpung constant de nicăieri.

În mine îți șoptesc aiurea bună seara,

Deși sunt plin de gesturi imprudente,

Sunt condamnat pe veci să port povara,

Și cicatrici din infantile accidente.

În mine zorii mușcă cu silă din amurg,

Și fiecare zi îmi pare o pierdută clipă,

În care n-am avut puterea să ajung,

În încercarea ta de zbor să-ți fiu aripă.

Sub vântul rece și pustiu de-afară 

La orizont, se stinge iarăși un apus,

Cu el și amintirea de odinioară 

A poveștii noastre, rămasă pe papirus.

Și se mai sting cu ea dureri și vise 

Speranțe vii ce se cer moarte, 

Se sting și-mbrățișările promise

Trăirile în doi ce s-au ajuns deșarte.

Mi-s ochii iar de lacrimi orbiți 

Tulburi, uscati de un dor prea divin.

Ar vrea parcă să sclipească fericiți 

La un ultim, în doi, pahar de vin...

Și-un strigăt sec se-aude și mă asurzește 

Se-ntunecă, pe rând, mai tare ochii mei,

E durerea ce de-un an cu mine se mândrește 

Că mă înclin peste pământ, sub greutatea ei...

Și-mi amintesc căldura îmbrățișării tale

Și nici aroma vinului dulce... n-o pot uita! 

Și parcă prind putere cât pentru o viață 

S-aștept să vină din neant și ultima...

Dar azi nu vreau, decât de liniște să fiu curtată 

Să fiu doar eu cu sinea mea, în două,

Să uit de tot si eu, cum e să fii uitată,

Să fie soare și pe cerul meu să plouă.

Încă o seară plină de lună ce-mi amintește 

Că mi-e dor de cineva și... știe

Dar niciodată nu a știut cât de mult,

Mi-a fost și încă îmi este... drag mie.

Privesc la ea... speranța nu mai sună a dramă

M-am tot ferit să o mai simt de-o vreme 

Am pus-o toată într-o ramă

Lângă tabloul cu vise efemere...

Savurez un cocktail de medicamente

Răceala iernii din nou m-a răpus 

Și mă-ncalzesc scriind pe pergamente

Frânturi dintr-o poveste ce-a apus.

Azi parcă, aș avea nevoie și eu, de un asistent

Să mă vindece cu al său vin...tratament,

Frisonul să-l alunge cu o îmbrățișare caldă 

Să îmi uit gândul, că nu aș fi contat vreodată....

Să îmi pună perfuzii cu "dulceața sa"

Să mă-ndulcească, să mă pot vindeca

De durerea ce nu vrea să se risipească 

Că povestea a rămas...un pahar gol, pe masă.

Străin te-ai vrut, un pumn de amintiri pierdute,

Dar noaptea mi te port în vise.de mine făurite.

Şi mi te strång la piept prin ceata nopti plutind

Și mi se face dor de-un vin, mai mult ca oricând.

Mă macină un dor nebun, ce aprig mă doare

Un dulce vis cum că-ntr-o zi ne-om revedea

Spune-mi te rog, babe, ar fi posibil oare?..

La un apus de soare, îmbrătişaţ.i cândva?

Să-mi stropești sufletul uscat de dor

Cu picături din al tău roșu demidulce,

Să-l simt din nou pe buze și-n inima fior

CU el să mă scufunzi fn patimi inter zise.

P.S

Revino o clipă!. ca şi când nu ai plecat

Mă doare enorm nimicul de tine lăsat,

Rupe tăcerea imensă așternută-ntre noi

Răsai ca un soare de toamnă, după vânturi și ploi.

Oare de ce gânduri ma dor?.

Atunci când seara vine,

Și lacrimi pe obraz cad de dor

Si-mi umplu paharul cu poezie!

Oare de ce nimic nu mai e?..

Din tot ce -am visat să fie

Vremuri apuse cu gândul la noi

Asteapta-n zadar ce n-o sa mai fie!

Oare de ce gândul la noi

În noapte sufletu-mi inundă?

Îmi recită despre un vin în doi

Valseaza...n lacrimi se scufunda!

Oare de ce simt ca ma pierd cu firea

Și aerul îmi pare tot mai greu?

Mi-e dureroasă și ischemica amintirea

Când îmi răsună doar numele tău!

Oare de ce sufletu-mi n-ai înţeles

Ca i-ai fost drag precum un vers!

Zi-mi cum sa te fac a intelege

Ca în iubire nu există lege?

Vino! de-ai ști de când eu te aștept

Sunt dependentă de-o ultimă ímbrăţişare

A mea durere crește și parcă nu e drept

Că ne-am găsit și ne-am pierdut

Fără să fim pentru ultima oară.

Vino! Degrabă în brațe să mă strângi

Să mă scapi de toată durerea

Să-ti zâmbesc obscen de timid

Cunună să ne fie un vin și plăcerea.

Cu buzele-mi roșii de cabernet sauvignon

Sa îți cobor în ritm de blues pe piele

Să mi te fac din om, nemuritor

Tu să mă faci, cea mai fericită femeie.

Vino! Să-mi lepăd hainele-n acustic

Să-ți fiu femeie pe ascuns

Să mă poftești c-un dor artistic

Să mă ai...si să nu-ţi fiu de-ajuns!

Vino! Să ne iubim cu lumina stinsă

într-un ultim pahar de vin

Scânteia țigării s-o ținem aprinsă

Pana când zorile se vor ivi.

Vino! Te-aştept în octombrie

De-un an mi-e toamnă să fim

Să simt cum îmi curge prin vene

Picături de viaţă din noul tău vin.. 

Trec zilele și orele, minut cu minut, secundă cu secundă 

Femeia cu părul blond a rămas îndrăgostită de-a bijutierului umbră 

Îndrăgostită de un bijutier diVin... Al ei mare nenoroc...

L-ar fi iubit atât de mult... până la lună si-napoi,

Dar ea pentru el...n-a fost decât o ușă deschisă fără rost

Doi ochi căprui ce-n inimă străină...n-au putut sa găsească loc.

Si-au trecut negreșit anii...el un bijutier diVin ce mereu

Hoinărește grăbit prin zilele din anotimpuri

Sperând a nu se intâlni vreodată instantaneu

Cu cea ce l-a îmbrățișat si vinul i l-a adorat în alte timpuri.

Ea ...îndrăgostită a rămas de-a bijutierului umbră 

Încă se luptă cu dorul din suflet...cu neputința lugubră

Poartă cu demnitate la gât al durerii veninos colier

Amintire prețioasă a celui mai iscusit, al vinului... bijutier.

05.01.2025

Un pahar de poezie