Dor de tine

Of, cât de mult aș vrea să-ți spun că te iubesc,

Dar n-am să pot, bineînțeles,

Curajul eu nu mi-l găsesc

Să îți mărturisesc 

Ce simt atunci când te privesc. 

Era odată un băiat,

Nepăsător,ca niciodată 

Plimbânduse pe deal în sat,

Dă nas în nas c-o fata.

Cei doi își cer iertare,

Își iau la revedere 

Inima le bate tare,

Și se sărută cu putere.

In lumea dulce a dragostei pline,

Iubirea-nfloreste sub ceruri senine

In al inimii grădinar,

Iubirea înfloreste ca un dar.

Pe cărări de vis, doi pasi legati,

Doi oameni ce intr-o zi vor fi uitati

Doua maini ce se cauta in mulțime,

Doua suflete ce se simt in profunzime.

Inima mea bate ca un cântec nerostit,

In rime de tandrețe si pasiune

Melodia noastra, fara de sfarsit

Te cant pana si in rugăciune.

Sub cerul înstelat, jurământul meu răsuna

Te vad lucid chiar si in clar de luna,

Scriu povestea vesniciei intr o scurta clipa

De niciun strop de amor nu fac risipa.

Aici sunt pentru tine, copil trist și pustiu,
Chiar de sunt in eternitate, rămâne ce îți scriu,
Cuvintele nu ne limitează sufletul cald și iubitor
Rămân in umbra ta, ca un pașnic privitor.
Cantă des, dansează prin curtea ta de-acasă,
Bucură-te că azi, ca și ieri, e o zi luminoasă!
Păsările îți cântă doar ție, căci ei nu le ascultă
Culege-ți păpădiile dintre iarba crescută multă
Privește norii ce călătoresc tăcuți spre mine
Nu fi cazut la pamant, căci această zi are să se termine,
Urmează întunericul poetic, constelatiile să le aprindă,
Îți arunc de aici câteva stele, în brațe să te cuprindă,
Nu plânge, nimic nu e de jelit in a vorbii cu luna
Crede in tine si când seceta nu mai salvează fauna.
Singuratatea ta nu există, o simți doar in gând,
Apogeul durerii in zadar il aud neclar urlând.
Mulți m-au constrans, mi-au legat aripile si au vrut sa ma ucidă,
Nu stiau ca venirea luminii să trăiesc mă inspiră,
Credeau ca suntem la fel, lipsiți de a creației aură,
Viața lor ca frunza, a mea simplă ramură.
Simplitatea e cheia, deci nu o schimba în lacăt,
Nu arunca ce ai, pe ceva nou și proaspăt.
Vin-o aici, la cenușa mea care va ramane vie,
Când te simți prins în a minții falsă colivie,
Nimic nu e limitat, doar noi le complicăm degeaba
Nu-ti deschide ochii obosiți ca să-ți începi treaba,
Rămâi si asculta-mă în balade ale răsăritului,
Nu te speria, căci mereu vine începutul sfârșitului.
Trupul meu e mort, dar tot ce contează e prezent,
Gandurile vindecă mintea, nu al muritorilor medicament,
Cand ai nevoie, cauta-mă unde sunt mereu,
Ia-mi voința din cuvinte, din al poeziei veșnic muzeu.

Balanța necesară oferită
de cineva la care
nu mă așteptam dar merită
macar o incercare.
Nu e vorba sexual
deși în gandu-mi este
mai degrabă o așezare în plan
a altui lucru ce doar este.
Altă perspectivă-mi face
un alt dezechilibru;
Cutreier mintea, -mi fac de lucru
dau jos o piatra grea, ce de mult acolo zace
cade pe balanța mea și tace.
Pe timp si spatiu iarasi cade
dar nu face nimic
ce odata dura mult: decade
azi mai tine doar un pic.

Locuiește azi un suflet
Ce-i de mult uitat de lume
Care are într-un cântec
O magie mai anume

Si sperând sa o găsească
Un alt suflet curajos
Cineva s-o liniștească
Și-i va fi lui credincios

Căci a suferit nu-i gluma
Ani la rând ea tot stătea
Si uitându-se la mâna
Ea spera, spera , spera

S-o salveze pe vecie
De tortura lui , extrema
Sa facă din-nou magie
Si sa fie iar emblema

Sărută-mi mâna tremurând spre tine,

Să simt că-n palma ta mi-e rostul scris,

Că drumurile-ți toate duc spre mine,

Și-n ochii tăi iubirea s-a deschis.

Sărutul tău să-mi spele-n mângâiere,

Povara nopților fără răspuns,

Să-mi fie alinare și putere,

Un început din dorul nepătruns.

Sărută-mi sufletul de ceară,

Să mi-l topești, să curgă foc divin,

Și-apoi să strălucească iară,

Ca un luceafăr în ochiul tău senin.

Sărută-mi pleoapa arsă de suspine,

Să-mi scuturi visul prins în nerostire,

Să-mi spui că-n clipa asta, doar cu tine,

Durerea îmi va fi o simplă amintire.

Sărută-mi tâmpla, vremea să-și oprească,

Și-n umbra vârstei, tot focul să rămână,

Să-mi fie inima din nou cerească,

Și nu o pasăre cu aripa-n țărână.

Tu ești o altfel de iubire

Venită din al Cerului locaș,

Tu ai o altfel de privire,

Cu multe raze de lumină,

Ce-s raspândite când clipești!

Văzut-am asta în clipa când te-am întâlnit,

Neștind cine ai fost sau cine esti...

Ești Îngerul ce Raiul mi-l vestește,

Ești marea mea iubire ce-am primit..

Prin tine Dumnezeu îmi spune

Nerostite vorbe

Și prin tăcerea care-ți aparține,

Ori doar prin șoapte aurite,

Că dragostea divină astăzi la mine locuiește,

Că îngerul ce mi-i trimis doar mie ,

Ești tu sau Vasilica mea iubita din poveste,

Cea mai frumoasă,neegalată tainică femeie!

(19 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Când dormi acum, și te alintă visul,

Iar luna te îmbracă-n argintiu,

Aș vrea să-ți spun că paradisul,

Pe lângă tine îmi pare a fi pustiu.

Aidoma unui înger îmi pari toată,

Iar ochii-mi scânteie când te privesc,

Și mă cufund în somnul tău de fată,

Prin vis să-ți spun cât te iubesc.

Și jur pe zorii zilei și pe noapte,

Că voi veghea asupra ta pe veci,

Iar urletu-mi va fi duioase șoapte,

Și focul dinăuntru ghețarii albi și reci.

Când dormi acum un ochi îmi plânge,

Iar mâna de sub capul tău mi-e fulg,

Prin mine nu mai curge demult sânge,

Ci dulci fiori din inimă se scurg.

Te voi iubi și dincolo de viață,

Și vom rămâne misticism și stare,

Vom fi un foc ce nefiresc îngheață,

Ca să renască mai apoi ca soare.

S-au spus toate cuvintele-ntre noi,
Si am rămas fără vocabular ales
"Bună, ok, și...da... și nu" abundă-n amandoi
Doar pauzele dintre ele mai au sens...

Privesc plat în oglindă și-aș vrea să îmi dau seama
E frică sau speranță în ochii ăia goi?
Dar descifrez cu-atâta ușurință care-i drama:
S-au spus toate cuvintele-ntre noi.

Si ca-ntr-o piesă proastă în care știi finalul, 
La radio anunță câțiva ani de ploi.
Mi-aș lua umbrela, ori fâșul, ori raglanul,
Dar nu mai are rost, ne udă pe-amândoi.

E vreme rea: ...s-au spus toate cuvintele-ntre noi....

Ca o frunză frântă 

Ruginit-am timpuriu

Sub stropii ce frământă

Din cerul cenușiu. 

În vârtej mă poartă 

Pe căi întortocheate 

Bătătorita soartă 

De vise -nlăcrimate...

La răspăntie de drum 

Mă saltă văntul, aprig,

Suflând din bucium,

Mă-nvăluie de frig...

Lipsită de căldură, 

Mă pierd în neputință, 

Pe ramura ce tremură 

Sorbită n neființă..

Golașă de culoare

Ce ma-mplinea odată;

Azi mistuie sub soare 

Iubirea mea uitată...

    Nu vreau să plec, nu vreau să plâng,
    Vreau numai sufletul să-mi frâng,
    Să simt în colțul ochiului din turn,
    Eternitatea cosmică a zeului diurn...
    
    Nu vreau să mor și să mă rătăcesc,
    Vreau doar să fiu un excelsior ceresc,
    Să fiu eu cel care, prin zborul lui, atestă,
    Mișcarea astrelor, mecanica celestă...
    
    Nu vreau ca universul, -ce-l pe care-l știu-,
    Să fie-adânc, lipsit de stele și pustiu,
    Vreau, ca pe catifeaua cea albastră,
    Să cos și diamante și safire, laolaltă...
    
    Nu vreau să fiu eu timpul ce impune,
    Vreau doar puterea de a-l descompune, 
    Să număr un mileniu ca pe o secundă,
    Să-mi fie trecerea prin univers fecundă...
    
    Nu vreau să fiu un veșnic călător,
    Vreau să creez un cosmic nor,
    Din praful stelelor care s-au stins,
    Vreau înlesnire vieții și cuprins...