Atins de un înger

Păcat, e  că trebuie în  fiecare zi să suport durerile sufletești

Păcat că aerul care fiind atât de dulce înainte, acuma e atât de greu

Și nu pot obține, suficientă apă  limpede din izvoarele împărătești

Și sensul vieții mele, a dispărut în umbra   apusului de soare care mă încălzea mereu

Decalajul adânc și întunecat, care a apărut între noi fără motive evidente

Și zorile, care încă nu au venit să atingă chipul tău cu primele raze solare

Te văd în fiecare noapte, prin visuri  dincolo de cerurile senine și dansuri ale stelor lente

Acest vis frumos, care nu se va împlini niciodată din cauza speraței care în fiecare zi moare

Glasul tău liniștit și  atât de calduros, încălzește orice inimă înghețată

Tu trezești prin prezența ta,  cele mai plăcute  amintiri a zilelor trecute

Când  dorința dragostei mele,  a fost ieșită din propria limită destinată

Dorul și  dragul, față de tine îmi  înlocuiau orice delicatesă  și băuturi plăcute

Zvonul clopotelor bisericii construite pentru tine, răsună atât de pasionat și crud în adânncul sufletului

Sunetul viselor frumoase și dulci, trezește noile speranțe periodic nemuritoare

Dar sunt atât de singur în cele mai grele și reci nopți ale vieții sub greutatea trecutului

Și simt durerea spinilor din acești trandafiri care au culoarea  blestemată și uimitoare

Scrâșnitul oaselor,  îmi dă de știre că nemuritoare sunt doar visurile neâmplinite

Durerea rece și ascuțită, îmi  străpunge chiar sufletul și corpul slăbit de farmecul mortal

Strigătele a celei mai aspre dureri, caută o ieșire pentru primirea liniștei mult dorite

Dar nu-mi voi tulbura liniștea mea trainică și  voi  termină aceast  spectacol cu un chip și glas liniștit total.

Vântul ușor, de vară aduce  o dulce melancolie

În acest farmec minunat, plutesc și ascult frumoasa melodie

Abia aștept momentul, să plec din împrejurimea plictisitoare

Și mă pot ajuta, măcar puțin ascunzând în buzunar steauau cea mai strălucitoare

Ziua, plină de căldură și noaptea, ce cuprinde cu frig își pierd puterea asupra  vieții mele

Acum, pot să cad cu ușurință în  adâncimea prăpastiei neajungând la  cele mai uimitoare stele

Fiind la adâncimea cea mai mare, unde lumina pierde lupta  cu întunericul nesfârșit

În întunericul  acesta adânc și dens, dispare chiar și ecoul gândului neîmplinitt

Aud,  un ecou a unei  voci  groaznice  și puternice din  îndepărtare

Dar parcă acest glas plin de  furie primejdioasă, vine de la mine pierzând ultima picătură de răbdare

Parcă strig, furios și plin de cea mai mare ură  omenească de pe acest  pământ

Și vreau să mă salvez de la căderea în viitorul și adâncul meu mormânt

Dar nu văd rostul și  sensul  salvării, din  primejdia cea mai aspră a vieții

Poți muri pentru cea mai  excelentă și veșnică  creație, lăsând dar umbra  în pragul dimineții

La urma urmei, există întotdeauna un singur preț pentru   oricare vis copilăresc

Viața întreagă, merită cât  coastă pentru  fiecare pas făcut pe calea spre bunul omenesc.

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

C'était le temps des « je t'aime »

Nous deux on vivait heureux dans nos rêves

C'était le temps des « je t'aime »

Et puis j'ai voulu voler de mes ailes

Je voulais vivre d'autres amours

D'autres « je t'aime », d'autres « toujours »

Mais c'est de toi que je rêvais la nuit mon amour

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

C'était vouloir et connaître

Tout de la vie, trop vite peut-être

C'était découvrir la vie

Avec ses peines, ses joies, ses folies

Je voulais vivre comme le temps

Suivre mes heures, vivre au présent

Plus je vivais, plus encore je t'aimais tendrement

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi.

Tilgi meg for dette barnslige innfall

Tilgi meg, kom tilbake til meg som før

Jeg elsker deg for mye, og jeg kan ikke leve uten deg

Tilgi meg for dette barnslige innfall

Tilgi meg, kom tilbake til meg som før

Jeg elsker deg for mye, og jeg kan ikke leve uten deg

Det var tiden for "Jeg elsker deg"

Vi to levde lykkelige i drømmene våre

Det var tiden for "Jeg elsker deg"

Og så ville jeg fly med vingene

Jeg ønsket å oppleve andre kjærligheter

Andre "jeg elsker deg", andre "alltid"

Men det er deg jeg drømte om om natten min kjære

Tilgi meg for dette barnslige innfall

Tilgi meg, kom tilbake til meg som før

Jeg elsker deg for mye, og jeg kan ikke leve uten deg

Det var å ville og vite

Alt i livet, kanskje for raskt

Det var å oppdage livet

Med sine sorger, sine gleder, sin galskap

Jeg ønsket å leve som tiden

Følg timene mine, lev i nuet

Jo mer jeg levde, jo mer elsket jeg deg ømt

Tilgi meg for dette barnslige innfall

Tilgi meg, kom tilbake til meg som før

Jeg elsker deg for mye, og jeg kan ikke leve uten deg.

mi ai fost poezie

la clar de luna in noapte tarzie

acum totu-i  fantezie

vantul poarta o amintire

toate zilele cu tine

ai fost totul pentru mine

poate asa este mai bine

sa plecam pe cai straine

sa avem ce ne cuvine

Vezi, ți-aș spune că

Nu știu de ce anume

Mă tot gândesc la mâine

Când am putea construi pentru noi

O nouă lume.

În care ploaia nu-i rece

Și timpul nu trece,

Și cerul e mov.

Când plouă,

plouă cu verde

O lume a noastră

În care ne iubim

Și nimeni nu vede.

Și din nori construim orașe,

Din ochii tăi case,

Care să poarte căldură

Din sufletul tău

Frumoasă făptură.

Din minute facem ore,

Din ore alte ore cresc,

Noi ne mutăm undeva

Înspre vest.

Într-o casă cu vedere la mare

Să-ți răsară dimineața pe chip

Cel mai strălucitor soare.

Vezi, ți-aș spune că

Eu consider și cred,

Cât de norocoasă sunt

Să-mi fie teamă

Că pot să te pierd.

Nu vreau să mă resemnez,

Dar cât de norocoasă sunt

Că pot să te visez.

Că pot să privesc

la oameni zburând

Cu tine în gând.

Cât de norocoasă sunt!

De asta îmi doresc pentru noi

O lume nouă

În care există doar azi

Și soarele îți răsare pe obraji.

Eu te-am zărit, inima-mi a cântat,
Și ca o baladă dulce, plină de dor nemăsurat.
Tandrețea ta, o rază printre nori,
Iar a trezit în mine amintiri și fiori.

Sunt bătăile inimii, un vals tăcut și rar,
Unde sub prezența ta, s-a transformat în har.
Pentru o clipă magică, un moment fugar,

Etern sufletul meu de tine fermecat.
Rece, melancolia-și cântă versul neîncetat,
Bine când te-am văzut, inima-mi a vibrat,
Acum melodie veșnică, un cântec de drag

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

Aici e Viata nu e Raiul

Nu trebuie sa fim perfecti 

Sa renuntam la tot alaiul

Principii si oameni corecti!

Suntem asa cum ne-am permis

Desi, ne-am nascut inocenti

Am trait doar in compromis

Si -am devenit doar dependenti.

Avem o lupta zi de zi

Cu altii, dar in noi e fum

Mimam ca vrem a ne trezi

E cam tarziu... ajungem scrum!

Cand ne-om intoarce iar la noi

Si vom vedea ca suntem buni

Nu vom mai accepta "gunoi"

Chiar de vom fi facuti nebuni.

S-avem curaj sa nu mai fim

Acolo unde nu-i nimic

Caci chiar de credem ca iubim

Iubirea e un inamic!

E multa forta la mijloc

Sa renuntam la dependenta

Ce-i natural e reciproc

Si aduce multa prezenta!

In umbrele noastre uitate

Traim ca si cum asta a fost

Nu stim ca-n locuri luminate

Umbrele pier ca nu au rost!

Doua Umbre

30.12.2025

#Doua-Umbre 

Poate-o fi sâmbătă, o zi ca oricare,
dar tu ți-ai croit din gândul meu o fugă la Marea Neagră,
unde valurile-mi șoptesc numele tău
pe fiecare plajă, pe fiecare stâncă.

Te-ai cuibărit ca un ecou stingher, pe-o plajă uitată de zei,
sub pleoapa soarelui ce-mi pictează chipul tău –
ești cea mai frumoasă întâmplare,
și-n albastrul ochilor mei
îți port pașii goi, pe nisipul fierbinte al sufletului meu.

Și poate că sâmbăta s-a topit în noi,
la umbra unui dor fără hotar,
în valuri ce sfâșie, ostenite, țărmul
și-n spuma ce se preface în rugă.
Căci eu am naufragiat prin inima ta,
iar tu ești marea ce-mi sapă abisul gândului neîncetat –
o mare nestăvilită,
fără de sfârșit…
Și mă las purtat așa de valul dorului tău
și te cuprind,
fără busolă,
fără teamă,
sub bolta unui sentiment ce îmi risipește
toate punctele cardinale.

Și poate că nu mai e sâmbătă, nici ieri, nici mâine –
doar noi, două naufragii ce se caută
pe harta unui vis sfărâmat de atâtea valuri.

Rămâi tu, ca un cântec în larg,
și vino iar, din zare,
să-mi fii țărm,
când marea din mine
se frânge.