1  

În chip smerit

În umbra serii, intru liniștit în casă, 

o casă pustie, cu mult fungus în colțuri, 

în față se vede portretul măicuței mele frumoase. 

Un chip blând, smerit, de parcă-ar fi venit din cer, 

Mângâind cu lumina sa orice colț de dor și fier,

Și-aducând alinare ca un vechi și sfânt mister.

 

Privirea ei pătrunsă de lumină,

Părea dintr-o poveste fără vină.

În lumea ei, e farmec pe-alese,

Oamenii-s blânzi, iar grijile-s șterse.

Fericirea zâmbește, mereu dăinuind,

Într-un colț de paradis strălucind.


Категория: Родительский дом

Все стихи автора: Andrei Guțu poezii.online În chip smerit

Дата публикации: 19 апреля

Просмотры: 46

Авторизуйтесь и комментируйте!

Стихи из этой категории

Satul meu (despre Satul Varnița)

Satul meu nu-i ca altul,

Satul meu eu deosebit! 

La noi aici în sat. 

Copiii, adulții, profesorii, bunicii

Sunt strânși legați.

Avem un sat prietenos,

Că pe oricare-l primește bine, 

Iar mai ales când vine iarna,

Poți vedea copii cu sania. 

E vesel aici la noi 

Vesel dar nu  ca la voi!

Atunci când vine primăvara,

O mireasă merge flori îmbătătoare,

Iar când vine vara, 

Vezi copiii furând cireșe de la oameni, 

Deci ,când toamna sosește. 

Oamenii de roadă bogată se bucură. 

Așa e satul meu 

Am un sat deosebit.

 

Autor Zamurca Alina 🌷 

Еще ...

Bătrînul şi şevaletul

Sub cerul cenușiu ,
Cândva albastru
Am poposit
Să întâmpin înserarea
Pe învechitul șevalet
De maestru
Umbra mea așteaptă
să sărute culoarea.

Еще ...

Casa mea

La aceeași masă ne întoarcem

Pășind mereu același prag,

Ce duce-n casa părintească

Unde, așteptându-ne cu drag,

Când revenim din lumea mare

În casa-n care am crescut,

Ne-așteaptă mama zâmbitoare,

Cu dor de anii ce-au trecut.

 

Viața, ne desparte într-o clipă,

Cu voința de-a pleca,

Dar casa părintească nu se vinde,

Și nici nu o mai poți uita.

Nu poți uita al mamei zâmbet dulce

Și pâinea caldă a bunicii…

Mi-e dor, mi-e dor de casa mea.

 

Acasă totul pare altfel,

Aici, cu-adevărat simt că exist,

Mă simt iubită și aleasă,

Și ei sunt bucuroși c-am revenit.

Eu pot pleca în depărtare,

Și pot călători mereu,

Dar inima și sufletul mă doare,

Când mă-așteaptă acasă neamul meu.

 

Mă bucur c-am ajuns aici,

Aici e viața mai frumoasă,

Alături de ai mei părinți,

Așa e, când mă-ntorc acasă.

Еще ...

O casuta ca in povesti

 

Cand te am vazut, m-am bucurat.

Cu pasi marunti m am apropiat,

Mi-ai aratat cat ma iubesti,

Dar n ai putut sa imi vorbesti.

 

Te visam, si radeam, si plangeam...

Cu gandul la disparitia ta,

Si in vise eu fugeam

Ca sa nu se intample asa.

 

Anii trec iar tu dispari,

Ca o pasere calatoare.

Cand e bine tu apari,

Ca o floare otrăvitoare 

 

Un inger m-a oprit pe drum,

Dar eu nu am observat

Ca ea mereu a indurat

Ce el a facut scrum.

 

O casuta ca in povesti

O poveste doar a noastra

Spune lumii cine esti,

Pana nu devii nevasta.

 

O poveste avem toti,

Doar ca lumea nu e atenta.

Unii sunt doar niste hoti,

Dar povestea e secreta...

Еще ...

MEREU PLECAT

Cum e să fii mereu plecat-

Iar ai tăi copii să te aștepte plângând acasă?

Să fii mereu un tata îndurerat

Ca să ai ce pune mai târziu pe masă.

 

Ei te așteaptă sfioși la poartă,

Sperând că le-ai adus o jucărie nouă.

O păpușă, o carte, poate o nouă soarta.

Din ochii lor lacrimi au început să plouă...

 

Cum e să fii mereu plecat-

Iar a ta soție să devină altă femeie?

Tu să fii mereu un soț stricat

Că ea să rămână pentru casa cheie.

 

Ea te așteaptă în orice anotimp,

Sperând că ai rămas aceeași ființă.

Un soț și un tata neschimbat de timp,

Pentru ea mereu aceeași dorință...

Еще ...

Casa

Să uiți de casa părintească
E cel mai nou păcat din lume
Unii pleacă să muncească
Să-și facă un viitor, un nume

 

Să nu uiți de mamă și de tată
Doar ei știu cât ți-e de greu
Să le mai calci pragul înc-o dată
Că ușa-i deschisă mereu

 

Să nu uiți nici de bunicii
În a căror brațe adormeai
Sunt cei ce făceau față fricii
Pe care tu o dobândeai

 

De frați, surori, nici nu mai spun
Sunt bine, ca de obicei
In cuvinte dorul nu pot să îl pun
Crește la fel cum cresc și ei

Еще ...

Другие стихотворения автора

Un trecut efervescent

În zori de primăvară, renaște o lume adormită,

pe cărări de doruri vechi, sub umbra vremurilor grele,

fiecare floare ce înmugurește e o speranță reînviată,

întregind cu înțelepciune trecutul, în culori de zile noi.

 

Din amintiri cu margini aspre și nopți pline de plâns,

s-au țesut fire de curaj, ascunse în inimi ce nu renunță,

cu fiecare bătaie, înfruntând furtunile ce s-au abătut,

a răsărit o lumină ce desenează promisiuni de viitor.

 

Sub cerul senin al unei primăveri târzii, se-mpletesc visele,

fiecare rază de soare alină cicatricile unei iubiri stricate,

din cenușă, renaște un spirit născut din foc și dorință,

îndemnând pașii obosiți să meargă spre un zbor de libertate.

 

Cu glas de vânt, se-aud șoapte ce își spun poveștile,

despre clipe grele ce-au fost sculptate în fragmente de amintire,

acum se împletesc într-o simfonie de speranță și înțelepciune,

chemându-ne să privim în față, cu inimi pline de curaj.

 

E un trecut efervescent, scris pe pagini de viață,

o lecție ne-nvăluită în roua primăverii ce învie,

împreună înălțăm privirea spre un orizont curat și luminos,

unde fiecare clipă de dorință se transformă-ntr-un nou început.

 

Să-ți fie sufletul o pânză, pictată de culori de speranță,

de prunci de soare ce se nasc dincolo de furtuni aprinse,

și să știi că, deși drumul a fost greu, viitorul e plin de farmec,

o chemare de a merge înainte, din trecut spre un etern îmbrățișare.

Еще ...

O călătorie de primăvară în trecutul Unirii

Într-o dimineață de primăvară, cu soarele mângâind ușor florile abia înflorite, am închis ochii și m-am lăsat purtat de imaginație. Așa a început o călătorie prin timp, o plimbare sufletească în trecutul plin de curaj al poporului nostru. Mă aflam într-o Românie de demult, o țară care se căuta pe sine și își aduna, pas cu pas, toate bucățile inimii.

Primul popas a fost în anul 1859, la București. Acolo, printre oameni emoționați, am simțit tensiunea și speranța care pluteau în aer. Se vorbea despre Unirea Moldovei cu Țara Românească, iar visul unei țări unite începea să prindă contur. Parcă toți trăiau primăvara nu doar în natură, ci și în suflet.

Apoi am ajuns în 1918, în luna martie, în Chișinău. Era tot primăvară. În acea zi istorică de 27 martie, Basarabia se unea cu România. Mi-am imaginat cum oamenii își îmbrățișau frații, cum steagul tricolor flutura în bătaia vântului cald de primăvară și cum inimile băteau la unison. Era o revenire acasă, după multă durere și dor.

Ultima oprire a fost la Alba Iulia, în decembrie 1918. Deși era iarnă, în acea zi am simțit o căldură aparte – căldura unui vis împlinit. România Mare se năștea, iar eu, în acea călătorie imaginară, înțelegeam mai bine ce înseamnă cuvintele „unitate”, „jertfă” și „iubire de țară”.

Această călătorie prin trecut, în plină primăvară, mi-a arătat că unirea nu e doar un moment istoric, ci o emoție care continuă să înflorească în noi, din generație în generație. Așa cum primăvara aduce viață peste tot, la fel și unirea a adus speranță și lumină în inimile românilor.

 

Еще ...

Primăvara în doi

Pe-o potecă printre flori,

Fata mergea, vis de zori.

Părul negru, lung, lucios,

Ochii calzi, zâmbet frumos.

 

Vântul lin o mângâia,

Soarele se bucura.

El venea din drumul lui,

Cu inima-n pas de cui.

 

Când privirea i-a zărit,

Tot în jur a înflorit.

„Ce frumoasă ești,” i-a spus,

Cu glas moale, puțin dus.

 

Ea a râs și-a spus încet:

„E primăvară — e perfect!”

Au pornit ușor, încet,

Fără teamă, fără gând, fără regret.

 

Și de-atunci, sub pomii plini,

Se întâlnesc zi de zi,

Fără planuri, fără grabă —

Doar iubire și o plimbare dragă.

Еще ...

Anna

Se stinge cerul, dar rămâi lumină,

În pașii mei, o mână nevăzută,

Tu, mama, veșnică rădăcină,

Cu voce caldă, blândă și tăcută.

 

Te-ai dus în zori, când stelele vegheau,

Dar numele tău curge ca o rugă.

Anna — și florile șoptesc când plouă,

Și-n vântul serii, când inima îți strigă.

 

Mi-ai pus în palme dragoste curată,

Cu ochii tăi mi-ai învățat seninul,

Și deși dorul îmi apasă piatra,

Îți simt iubirea cum îmi ține spinul.

 

Mamă, nu plâng — te scriu în poezie,

În fiecare vers ești lângă mine,

Când lumea cade, tu-mi rămâi tărie,

O rugă vie-n sângele din vine.

 

Așa învăț că dragostea de mamă

Nu moare, nu se pierde printre ani

E cerul ce mă cheamă pe a mea ramă,

E zâmbetul păstrat printre oameni.

 

Și tuturor ce-și uită rădăcina,

Le spun: iubiți, că timpul nu așteaptă.

O mamă e o viață, nu doar vina

Că uneori tăcem cu inima prea dreaptă.

 

Iar tu, mama, tu, Anna,

Rămâi cu mine-n vis, în rugă, în zare

O flacără ce nu o stinge toamna,

O mângâiere fără de hotare.

 

Poezia este dedicată mamei mele, Anna Guțu, decedată în primăvara anului 2010, la doar 49 de ani. Dumnezeu să o odihnească în pace!

Еще ...

Din răsputeri spre casă

În drum spre casă, un suflet blând se îndreaptă,

trecând prin ocoluri, pe valuri, în singurătate.

El poartă cu sine, o amintire ce-l doare,

despre frumoasa lui țară, care astăzi e pe cale să moară.

 

El pleacă grăbit, grăbit în drum spre casă,

să-și vadă măicuță care stă la fereastră.

Dar casa e pustie, în care doar liniștea e stăpână,

și nimeni nu mai vine, după atâția ani de zile.

 

Inima îi bate, îi bate atât de tare,

iar țara e tot mai departe, dincolo de maluri.

Nici un semn nu i se arată, pentru o cale mai ușoară,

dar el din răsputeri va merge, către iubita lui țară.

 

I-a rămas doar credința, ce-o poartă pentru a lui vlagă,

dându-i speranță că vremurile de odinioară vor răsări iară.

În realitate însă, trecutul e istorie ce nu iartă,

iar datoria noastră e să fim acasă, acolo unde liniștea e o mireasmă.

 

Un singur gând îl preocupă, că în curând se va întoarce,

lăsând pustietatea într-un vis..., într-un vis fără valoare.

Nimic nu poate să-l oprească, nici gloanțele care zboară,

din întunericul ce-l înconjoară, în drumul său către iubita lui țară.

 

Cu prețuire, Andrei Guțu.

Еще ...

Acasă, la Chișinău

Chișinăul meu, oraș al dorului,

Te port în piept, cu pași ușori și tăcuți,

Sub cerul tău, mă pierd în amintiri,

Pe străzile tale, timpul e mai blând.

 

Te-am văzut în fiecare dimineață,

Cu colțuri vechi, ce spun povești,

Fiecare piatră ascunde o taină,

Iar fiecare vânt îți adie speranțe.

 

Bulevardul Ștefan, te-am simțit mereu aproape,

Cu arbori bătrâni, ce țin la umbra lor

Mă ascund în tine, îți cunosc mirosul,

Al toamnei, al primăverii, al zăpezii, al dorului.

 

Chișinăul meu, cu suflet de pământ,

Îți simt bătaia în fiecare colț,

În piețele tale, în parcuri și cafenele,

Sub luminile serii, unde visele se topesc.

 

Pe malul Bâcului, unduirea apei

Îmi aduce liniște, îmi dă răgaz,

Și-n fiecare clădire veche,

Se ascund povești de altă viață, alte vremuri.

 

Chiar și în fața zilelor gri,

Tu rămâi orașul meu iubit,

Împărtășind cu mine fiecare clipă,

Chişinău, orașul meu, în inima ta mă regăsesc.

Еще ...