Plimbare cu motocicleta în daneză

(bine, nu tocmai islandeză, dar înțelegeți ideea, luată din Islanda)

Este ora 9 dimineața, încă este întuneric, este și normal pentru că suntem foarte aproape de cercul polar și mergem până la McDonald's-ul din Reykjavík, cam singurul care se mai poate găsi în Islanda, după ce în țară s-a dat un decret să nu se mai construiască restaurante ce vând mâncare de tip fast-food. De vreme ce este singurul care a mai rămas, nu vedem de ce să nu profităm de ocazie, așa că mergem să vedem ce au în meniu și din câte se pare, majoritatea sandwich-urilor sunt variațiuni pe aceeași temă, variante diversificate ale burger-ului de pește Filet-O-Fish. Luăm două feluri de Filet-O-Fish, unul cu somon, altul cu păstrăv, două porții mari de cartofi prăjiți, că sunt favoriții mei din fiecare meniu de la McDonald's, din orice țară, brioșă cu ciocolată și, cel mai, dar cel mai important lucru, McFlurry islandez. Se deosebește de cel din restul Europei prin faptul că este mult mai rece, îl ajută și clima să se păstreze, este mult mai consistent că textură, mai înghețat și are o nuanță intensă de albastru cu bucăți de stracciatella și ele tot albastre, ceea ce mi se pare ciudat. Au folosit colorant alimentar albastru care are în compoziție E407, tocmai ei care susțin că nu vor alimente procesate, că vor ca totul să fie cât mai natural. 

Gustăm McFlurry-ul islandez. Este bun...mai luăm o gură,...este extraordinar de bun...și încă una, să nu uităm gustul...da, ne-am lămurit, este cel mai bun McFlurry pe care l-am fi gustat vreodată, păcat că este atât de departe de casă. Credem totuși că restaurantul McDonald's din Islanda urmărește o tematică anume, cu excepția cartofilor prăjiți, tot meniul se aseamănă cu cel al unei taverne situate la malul mării, șervețele sunt și ele bleu cu pești desenați pe ele, pe pahare sunt scrise mesaje de genul ,, Pregătit pentru o aventură marină?", mai totul este în nuanțe de albastru în încăpere. Interesant McDonald's mai găsim și în Islanda, se deosebește mult de toate celelalte pe care le-am mai văzut până acum.

Pentru că ne-a plăcut atât de mult înghețata de la McDonald's-ul islandez, mergem să gustăm și alte arome și cupe de îngheață de la gelateriile locale, adică de la Isbúð Vesturbæjar. Și aici au foarte multe sortimente din care putem alege. Luăm de cacao și de fistic. Și acestea sunt cele mai bune. Islanda, vreau să te felicit, ești cea mai bună producătoare de înghețată din câte am întâlnit până acum. Ce oferi tu, poate prea puțini sau nimeni, nu mai oferă. Te-ai specializat în a transforma frigul în ceva artistic, plăcut de privit, simțit și gustat, sinestezie din toate punctele de vedere.

(bine, nu tocmai islandeză, dar înțelegeți ideea, luată din Islanda)

Este ora 9 dimineața, încă este întuneric, este și normal pentru că suntem foarte aproape de cercul polar și mergem până la McDonald's-ul din Reykjavík, cam singurul care se mai poate găsi în Islanda, după ce în țară s-a dat un decret să nu se mai construiască restaurante ce vând mâncare de tip fast-food. De vreme ce este singurul care a mai rămas, nu vedem de ce să nu profităm de ocazie, așa că mergem să vedem ce au în meniu și din câte se pare, majoritatea sandwich-urilor sunt variațiuni pe aceeași temă, variante diversificate ale burger-ului de pește Filet-O-Fish. Luăm două feluri de Filet-O-Fish, unul cu somon, altul cu păstrăv, două porții mari de cartofi prăjiți, că sunt favoriții mei din fiecare meniu de la McDonald's, din orice țară, brioșă cu ciocolată și, cel mai, dar cel mai important lucru, McFlurry islandez. Se deosebește de cel din restul Europei prin faptul că este mult mai rece, îl ajută și clima să se păstreze, este mult mai consistent că textură, mai înghețat și are o nuanță intensă de albastru cu bucăți de stracciatella și ele tot albastre, ceea ce mi se pare ciudat. Au folosit colorant alimentar albastru care are în compoziție E407, tocmai ei care susțin că nu vor alimente procesate, că vor ca totul să fie cât mai natural. 

Gustăm McFlurry-ul islandez. Este bun...mai luăm o gură,...este extraordinar de bun...și încă una, să nu uităm gustul...da, ne-am lămurit, este cel mai bun McFlurry pe care l-am fi gustat vreodată, păcat că este atât de departe de casă. Credem totuși că restaurantul McDonald's din Islanda urmărește o tematică anume, cu excepția cartofilor prăjiți, tot meniul se aseamănă cu cel al unei taverne situate la malul mării, șervețele sunt și ele bleu cu pești desenați pe ele, pe pahare sunt scrise mesaje de genul ,, Pregătit pentru o aventură marină?", mai totul este în nuanțe de albastru în încăpere. Interesant McDonald's mai găsim și în Islanda, se deosebește mult de toate celelalte pe care le-am mai văzut până acum.

Pentru că ne-a plăcut atât de mult înghețata de la McDonald's-ul islandez, mergem să gustăm și alte arome și cupe de îngheață de la gelateriile locale, adică de la Isbúð Vesturbæjar. Și aici au foarte multe sortimente din care putem alege. Luăm de cacao și de fistic. Și acestea sunt cele mai bune. Islanda, vreau să te felicit, ești cea mai bună producătoare de înghețată din câte am întâlnit până acum. Ce oferi tu, poate prea puțini sau nimeni, nu mai oferă. Te-ai specializat în a transforma frigul în ceva artistic, plăcut de privit, simțit și gustat, sinestezie din toate punctele de vedere.

Helado islandés

(vale, no exactamente islandés, pero ya entiendes la idea, tomado de Islandia)

Son las 9 de la mañana, todavía está oscuro, también es normal porque estamos muy cerca del círculo polar ártico y vamos al McDonald's de Reykjavík, prácticamente el único que todavía se puede encontrar en Islandia, después de que se dictara un decreto en En el país también se están construyendo restaurantes que no venden comida rápida. Como es el único que queda, no vemos por qué no aprovechar la oportunidad, así que vamos a ver qué tienen en la carta y por lo que parece, la mayoría de los bocadillos son variaciones del mismo tema, versiones diversificadas de la hamburguesa- Filet-O-Fish. Nos sirven dos platos de Filet-O-Fish, uno de salmón, otro de trucha, dos raciones grandes de patatas fritas, porque son mis favoritas en todos los menús de McDonald's, de cualquier país, muffin de chocolate y, sobre todo, el más Más importante aún, el islandés McFlurry. Se diferencia del resto de Europa en que es mucho más fría, el clima también le ayuda a conservarse, es mucho más consistente en textura, más escarchada y tiene un tono azul intenso con trozos de stracciatella también azul, que parece extraño para mí. Usaron colorante azul que tiene E407 en su composición, ellos son los que afirman que no quieren comida procesada, que quieren que todo sea lo más natural posible.

Probamos el McFlurry islandés. Está bueno... demos otro bocado,... está increíblemente bueno... y una cosa más, no olvidemos el sabor... sí, lo tenemos, también es el mejor McFlurry que hemos probado jamás. Lo malo es que está tan lejos de casa. Sin embargo, pensamos que el restaurante McDonald's de Islandia sigue una determinada temática, a excepción de las patatas fritas, todo el menú recuerda al de una taberna situada junto al mar, las servilletas también son azules con un pez dibujado, los vasos están escritos con mensajes como, "¿Listo para una aventura marina?", todo está en tonos azules en la habitación. Curiosamente, también encontramos McDonald's en Islandia, es muy diferente a todos los demás que hemos visto hasta ahora.

Como nos gustó tanto el helado del McDonald's islandés, vamos a probar otros sabores y bolas de helado de las heladerías locales, concretamente de Isbúð Vesturæjar. Y aquí tienen un montón de surtidos entre los que podemos elegir. Tomamos cacao y pistachos. Y estos son los mejores. Islandia, quiero felicitarte, eres el mejor heladero que he conocido. Lo que tú ofreces, tal vez muy pocos o ya nadie lo ofrece. Te has especializado en convertir el frío en algo artístico, agradable a la vista, al tacto y al gusto, sinestesia en todos los sentidos.

O echipă de cercetători și exploratori australieni ai spațiului s-a încumetat să participe la o misiune de care nu au mai auzit până acum, mai exact să facă o excursie cu noua rachetă Kepler 170. Racheta este de fapt un prototip, încă se află în faza de testare, dar li s-a promis că vor fi răsplătiți pentru curajul lor, dacă se vor întoarce cu bine pe Pământ. 

Asumându-și riscurile la care se expun, conștientizând că este posibil să nu mai vadă lumina zilei, au acceptat provocarea, și-au luat tot ce le trebuie, li s-a dat echipamente de două feluri (unul pentru când stau în rachetă și altul pentru când va aseleniza și vor fi nevoiți să meargă la suprafață lunii lui Jupiter, Europa). Misiunea lor are ca obiectiv explorarea și analizarea corpului ceresc Europa, despre care mai mult s-au auzit teorii, dar mai nimic concret în esență. Misterul este cu atât mai mare că i s-a dat acest nume ,,Europa", nume foarte generic, pentru că există continentul Europa și formația Europa FM, dar văd ceva familiar în acest nume, oare nu cumva sugerează ideea că ar putea promite existența unor forme de viață, fie ele chiar și microorganisme? Și dacă este adevărat, atunci: Cam cum ar arăta o zi pe Europa?, Câte ore are o zi acolo?, Care ar fi temperatura medie?, Are cerul vreo culoare anume acolo, așa cum vedem pe Pământ?, Au anotimpuri sau e iarnă veșnic?, Dat fiind faptul că este o planetă apoasă, există flux și reflux?

Cercetătorii noști curajoși ne vor oferi un răspuns la toate întrebările. Turnul de control se asigură că se fac toate verificările necesare pentru a decola și motoarele se pornesc, elicele se învârt din ce în ce mai rapid, au plecat. Trec prin toate straturile atmosferei planetei Pământ, se zgâlțâie cât pot de bine, nici nu mai pot ține ochii deschiși și au părăsit atmosfera. Acum rachetă înaintează în continuare către Europa, dar într-un ritm mai lent, parcă ar pluti, asta și fac de fapt. 

Pentru a comprima în timp voiajul lor, voi spune că după o lună au ajuns pe Europa, o lună în care au supraviețuit doar cu conserve de ton, capsule care înlocuiesc mesele zilei, sunt deshidratați și densitatea oaselor a scăzut. Nu au mai făcut baie de o lună, dar reușita cere sacrificii. 

Au ajuns, au ieșit din rachetă, se plimbau pe suprafața oceanului înghețat al Europei. Pericolul de a aluneca și de a-și luxa glezna nu este ca la patinoar, pentru că gravitația nu este ca pe Pământ, ating suprafața cu tălpile din când în când, nu tot timpul, e un mers mai mult din salturi. Cu un laser care topește, fierbe, lichefiază orice fel de material, au făcut o gaură în suprafața Europei pentru a extrage mostre, probe de viață, de oricare ar fi. Apoi, o undiță electrică este introdusă în gaura respectivă. Când va depista vietăți, va lansa o plasă în care le va prinde. Nici nu a trecut un sfert de oră în timp pământean că deja au prins ceva. Ce folos că a fost prins, dacă nu poate să iasă prin gaura aceea, pentru că este prea mică? Exploratorii măresc gaura cu laserul. Au scos un animal mare cam de dimensiunea balenelor eșuate despre care se vorbește la știri. Îl pun într-un incubator potrivit dimensiunilor sale și îl iau în rachetă.

Pare destul de amorțit, deja moare pentru că a fost luat din habitatul lui natural. 

Unul dintre cercetători ia un atlas despre anatomia animalelor marine de pe Europa. Se uită la acel pește, seamănă cu o plătică de pe Pământ, combinată cu pisică de mare. Gura este destul de interesantă, nasul este pătrățos și mai are și mustăți. 

Prima dată au crezut că este o specie rară din regnul Felinae Purcicae natāre, însă după ce l-au înțepat să îi ia sânge, rezultatul testului ADN a fost unul puțin spus șocant.

Cercetătorii țineau captivă o felină a oceanului înghețat, mai precis Nebelung de apă dulce. Era unul dintre puținii Nebelungi subacvatici (destul de bătrân după cum pare), care trăiesc de fapt în apele liniștite ale lunii Europa. Era gri la fel ca pisicile Nebelung de pe Pământ. Are formă de peste, dar, conform atlasului cică ar fi felină. Deci nu poate fi altceva decât focă, dacă are atât caracteristici de pisică, cât și de pește.

Tarih öncesi balık

Avustralyalı araştırmacılar ve uzay kaşiflerinden oluşan bir ekip, daha önce hiç duymadıkları bir göreve katılma cesaretini gösterdi: yeni Kepler 170 roketi ile bir geziye çıkmak.Roket aslında bir prototip, henüz geliştirme aşamasında test aşamasında, ancak Dünya'ya güvenli bir şekilde dönmeleri halinde cesaretlerinden dolayı ödüllendirileceklerine söz verdi.

Maruz kaldıkları riskleri göze alarak, bir daha gün ışığını göremeyeceklerini anlayarak bu görevi kabul ettiler, ihtiyaç duydukları her şeyi aldılar, iki tür ekipman verildi (biri roketteyken, diğeri roketteyken). Ay olacak ve Jüpiter'in uydusu Europa'nın yüzeyine gitmek zorunda kalacaklar). Görevleri, hakkında daha fazla teori duyulan ancak özünde somut hiçbir şey bulunmayan gök cismi Europa'yı keşfetmeyi ve analiz etmeyi amaçlıyor. Çok genel bir isim olan "Europa" isminin verilmesindeki gizem daha da büyük, çünkü Avrupa kıtası var ve Europa FM'in oluşumu var, ama bu isimde tanıdık bir şeyler görüyorum, bir şekilde akla gelmiyor mu? Mikroorganizmalar da dahil olmak üzere yaşam formlarının varlığını vaat edebileceği fikri ve eğer bu doğruysa, o zaman: Avrupa'da bir gün nasıl olurdu?, Orada bir gün kaç saattir?, Ortalama sıcaklık ne kadar olurdu? , Gökyüzünün belirli bir rengi var mı, Dünya'da gördüğümüz gibi?, Mevsimleri var mı yoksa sonsuz kış mı?, Sulu bir gezegen olduğuna göre gel-git var mı?

Cesur araştırmacılarımız bize tüm soruların cevabını verecektir. Kontrol kulesi, kalkış için gerekli tüm kontrollerin yapıldığından, motorların çalıştırıldığından, pervanelerin giderek daha hızlı döndüğünden ve kapalı olduğundan emin olur. Dünya gezegeninin atmosferinin tüm katmanlarını geçerek ellerinden geldiğince sarsılıyorlar, artık gözlerini bile açık tutamıyorlar ve atmosferi terk ediyorlar. Şimdi roket hala Avrupa'ya doğru hareket ediyor, ancak daha yavaş bir hızda, sanki yüzüyormuş gibi, aslında yaptığı da bu.

Yolculuklarını özetlemek gerekirse, Avrupa'ya vardıklarında bir ay sonra sadece konserve ton balığı, günlük öğünlerin yerini alan kapsüllerle hayatta kaldıkları, susuz kaldıklarını ve kemik yoğunluklarının azaldığını söyleyeceğim. Bir aydır banyo yapmadılar ama başarı fedakarlık gerektirir.

Geldiler, roketten indiler, Europa'nın donmuş okyanusunun yüzeyinde yürüyorlardı. Ayak bileğinin kayması ve burkulması tehlikesi buz pistindeki gibi değil, çünkü yerçekimi Dünya'daki gibi değil, ara sıra ayaklarımla yüzeye dokunuyorum, her zaman değil, daha çok atlama yürüyüşü gibi. Her türlü maddeyi eriten, kaynatan, sıvılaştıran bir lazerle Europa'nın yüzeyinde bir delik açarak örnekler, yaşam kanıtı veya ne varsa çıkardılar. Daha sonra bu deliğe bir elektrik çubuğu yerleştirilir. Yaratıkları tespit ettiğinde onları yakalayacağı bir ağ fırlatır. Dünya zamanına göre çeyrek saat bile geçmedi ki zaten bir şey yakalamışlar. Çok küçük olduğu için o delikten çıkamıyorsa tuzağa düşmenin ne anlamı var? Kaşifler deliği lazerle genişletiyor. Haberlerde kıyıya vuran balina büyüklüğünde büyük bir hayvanı ortaya çıkardılar. Onu kendi boyutunda bir kuluçka makinesine koyup rokete alıyorum.

Oldukça uyuşmuş görünüyor, zaten doğal ortamından kaçırıldığı için ölüyor.

Araştırmacılardan biri Europa'daki deniz hayvanlarının anatomisine ilişkin bir atlas alıyor. Şu balığa bakın, yayın balığıyla birleşmiş çipuraya benziyor. Ağız oldukça ilginçtir, burun karedir ve bıyıklıdır.

İlk başta bunun Felinae Purcicae natāre krallığından nadir bir tür olduğunu düşündüler, ancak kan için onu soktuktan sonra DNA testi sonucu en hafif tabirle şok ediciydi.

Araştırmacılar donmuş bir okyanus kedisini, özellikle de tatlı su Nebelung'u esir tutuyorlardı. O, Europa ayının durgun sularında yaşayan birkaç sualtı Nebelung'undan biriydi (oldukça yaşlı görünüyor). Dünyadaki Nebelung kedileri gibi griydi. Balık şeklindedir ama atlasa göre kedigildir. Yani hem kedi hem de balık özelliklerini taşıyorsa foktan başka bir şey olamaz.

(la modul ironic)

Este vineri seara, e târziu, ne e lene să gătim. Ce altceva ar fi mai gustos decât o pizza Quattro Stagioni? Ne uităm pe tabletă, o selectăm făcând click pe ,, Adaugă în coș", alegem sosul și o porție de cartofi prăjiți. Acestea fiind spuse, apăsăm pe ,, Plasează comanda", introducem adresa, numărul de telefon, alegem modalitatea de plată. Așteptăm salivând, fiindu-ne din ce în ce mai foame, uitându-ne la pozele cu frumusețile pe care le afișează. Atât de entuziasmați suntem noi acasă, de partea cealaltă, la restaurant a venit de ceva timp o serie de bucătari ucenici. Aceștia nu știu să gătească, însă s-au dus să învețe de la bucătari cu zeci de ani de experiență. Greșelile de orice fel se iartă și pentru că sunt la început și pentru că doar greșind vor învăța. Nu contează absolut deloc de câte ori ar greși, că poate ar arde tigaia, preparatul culinar, toată bucătăria sau doar bucătăria și baia care comunică printr-un perete despărțitor. Primim așadar apeluri după apeluri în care bucătarul își cere scuze că s-a crăpat recipientul cu vin fiert, că pizza este prea coaptă, că nu a fost lăsată să se coacă destul, că brânza se întinde prea mult, că nu a pus și roșii și ciuperci, că nu a pus și ouă de prepeliță (este o pizza cam dietetică), că nu au adăugat sos tzatziki în meniu, că au uitat doza de Pepsi Twist cu aromă de lămâie, că nu s-au făcut prea bine gogoșile cu glazură de ciocolată și alte cele...

Plictisită de atâtea explicații (nici nu am vrut vreo explicație, voiam doar mâncare), i-am spus frumos bucătarului respectiv că mi-aș dori să am mâncarea comandată până la ora 12 noaptea, eu făcând comanda pe la 7 seara. Bucătarul a înțeles, i-a luat frumos de o aripă pe învățăcei și i-a trimis acasă că el are de pregătit o comandă.

În felul acesta, pe la 23:45, cam așa, un băiat a ajuns cu o bicicletă prin apropierea blocului, mă sună și mă întreabă dacă sunt acasă (unde puteam să mai fiu la acea oră târzie de noapte?, la piață?, la mare pe faleză?, adică serios, unde mai puteam fi așteptând doar o pizza, congelată sau arsă, cum o fi?), i-am spus că sunt acasă, însă l-am rugat să folosească liftul și să urce până la etaj. A ajuns, am plătit, am luat pizza cu tot ce mai cerusem și am deschis cutia.

Pizza era, de fapt, un Happy Meal Quattro Stagioni care avea și jucărie inclusă pe lângă ce am comandat. A făcut un meniu pentru copii, pentru că cursanții consumaseră tot aluatul ca să învețe să facă pizza și doar atât a mai rămas.

Pizza a fost bună, așteptarea a meritat după toți nervii și toate grijile, chiar dacă era porție pentru copii.

Paras catering-palvelu

(ironisesti)

On perjantai-ilta, on myöhä, olemme liian laiskoja tekemään ruokaa. Mikä muu olisi maukkaampaa kuin Quattro Stagioni -pizza? Katsomme tablettia, valitsemme sen napsauttamalla "Lisää koriin", valitsemme kastikkeen ja annoksen paistettuja perunoita. Tämän sanottuamme painamme "Tee tilaus", syötämme osoitteen, puhelinnumeron , valitsemme maksutavan. Odotamme kuolaamalla, nälkäisemmäksi ja nälkäisemmiksi katsoen heidän näyttämiensä kaunokaisten kuvia. Kotona ollaan niin innoissamme, toisaalta ravintolaan on tullut jo jonkin aikaa kokkiopiskelijoita. He eivät osaa kokata, mutta he menivät oppimaan kokkeilta, joilla on vuosikymmenten kokemus. Kaikenlaiset virheet annetaan anteeksi, koska ne ovat alussa ja koska vain tekemällä virheitä he oppivat. Sillä ei ole ollenkaan väliä, kuinka monta kertaa hän tekisi virheen, että ehkä polttaisi pannun, keittolevyn, koko keittiön tai vain keittiön ja kylpyhuoneen, jotka kommunikoivat väliseinän kautta. Joten saamme puhelun toisensa jälkeen, jossa kokki pahoittelee, että glögiastia on haljennut, että pizza on ylikypsä, ettei se jäänyt tarpeeksi paistumaan, että juusto leviää liikaa, ettei hän lisännyt tomaatteja ja sieniä , että hän ei laittanut viiriäisen munia (se on vähän dieettipizzaa), ettei ruokalistalle lisätty tzatziki-kastiketta, että unohtui annos sitruunamakuista Pepsi Twistiä, että munkit sitruunakuorruteella eivät olleet ei onnistunut kovin hyvin suklaata ja muita...

Niin moniin selityksiin kyllästyneenä (en edes halunnut selitystä, halusin vain ruokaa) sanoin kauniisti asianomaiselle kokille, että haluaisin ruuat tilattavan klo 12 mennessä yöllä, tilaisin noin klo 7 illalla. Kokki ymmärsi, otti harjoittelijat kauniisti siivestä ja lähetti heidät kotiin, että hänellä oli tilaus valmistaa.

Tällä tavalla, noin klo 23:45, korttelin lähelle saapui pyörällä poika, joka soittaa minulle ja kysyy olenko kotona (missä muualla voisin olla tuona myöhään?, torilla?, meren rannalla kalliolla?, tarkoitan vakavasti, missä muualla voisin vain odottaa pizzaa, jäädytettyä tai palanutta, mitä tahansa?), Sanoin hänelle olevani kotona, mutta pyysin häntä käyttämään hissiä ja menemään yläkertaan. Se saapui, maksoin, otin pizzan kaiken muun pyytämäni kanssa ja avasin laatikon.

Pizza oli itse asiassa Quattro Stagioni Happy Meal, jossa oli lelu tilaukseni lisäksi. Hän teki lasten ruokalistan, koska oppilaat olivat käyttäneet kaiken taikinan oppiakseen pizzan valmistamisen ja se oli enää jäljellä.

Pizza oli hyvä, odotus kannatti kaikkien hermojen ja huolien jälkeen, vaikka se olilasten annos.

Ce obiect are patru laturi,

Formă de patrat,

Nu putem spune că este chiar tridimensional, dar se pliază destul de bine pe orice suprafață,

Are mai multe întrebuințări:

Cu acest obiect putem șterge praful, ne putem șterge chipul transpirat, în el putem tuși, ne putem sufla nasul, când plângem și încercăm să ne revenim după depresie, când simțim nevoia să strănutăm în ceva și nu vrem să o stropim din cap până în picioare pe persoana de lângă noi, se poate pune și la costum la ocazii speciale sau îl putem pune lângă o vază de flori, pentru a mai adauga culoare mesei pe care stă.

De asemenea, un lucru important de precizat ar fi faptul că vine într-o varietate de modele, culori, desene, imprimeuri, unele au și texte scrise pe ele. Însă lumea care încă mai preferă stilul clasic, vintage și toate sinonimele de genul, îl are cel mai adesea într-o nuanță de bleu spălăcit, cum sunt și blugii prespălați, cu tot felul de pătrate mai mici, când de un albastru mai închis, când galben neon.

Obiectul descris nu ar putea fi decât:

Răspuns: रूमाल

Hvilken genstand har fire sider,

kvadratisk form,

Vi kan ikke sige, at den er ret tredimensionel, men den folder ret godt på enhver overflade,

Det har flere anvendelsesmuligheder:

Med denne genstand kan vi tørre støvet, vi kan tørre vores svedige ansigt, vi kan hoste ind i det, vi kan pudse vores næse, når vi græder og prøver at komme os over depression, når vi føler behov for at nyse ind i noget, og vi ikke ikke ønsker at sprøjte det fra top til tå fødder på personen ved af os, det kan også sættes på jakkesættet ved særlige lejligheder, eller vi kan sætte det ved af en vase med blomster, for at tilføje farve til bordet, hvor det sidder.

En vigtig ting at sige ville også være, at det kommer i en række forskellige designs, farver, designs, prints, nogle endda har tekster skrevet på dem. Men den verden, der stadig foretrækker den klassiske, vintage stil og alle genrens synonymer, har den oftest i en skygge af vasket blå, ligesom forvaskede jeans, med alle slags mindre firkanter, nogle gange i en mørkere blå, når neon gul.

Det beskrevne objekt kunne kun være:

Svar: रूमाल

Începutul, pe cât este de greu, pe atât este de palpitant. Porți în inima ta o gamă largă de trăiri, emoții, stări, senzații. Multe dintre ele poate prea stângaci redate, exprimate, așa este și firesc acum. Este o perioadă a formării deprinderilor, a căutării, a descoperirilor, a revelațiilor, a învățării din greșeală și eșec, clipe în care mai mult testezi, nu ești convins că vrei să continui ce ai început. Alteori știm că începe o nouă etapă a vieții, pe care o căutăm fie noi înșine, fie cei din jur.

Oricum ar fi, începutul contează, închipuiți-vă un atlet bun, care ar fi participat la diverse concursuri și nu știu ce, mai ajungea acolo dacă nu avea susținere, dacă nu ar fi avut bafta de a găsi antrenorul potrivit stilului lui de a învăța și nevoilor lui? Nu, categoric nu.

La fel, poate ne imaginăm un nume de brand, ar mai fi avut succes, ar mai fi cumpărat atâta lume de acolo dacă nu avea susținere, publicitate, promovări pe nu știu câte canale de social media? Nu, bineînțeles că nu, lumea nici nu ar fi știut de existența acelui brand.

Începutul semnifică desprinderea de ce era înainte. Poate fi planificat sau neplanificat din timp, depinde ce vrem să începem. Dacă de exemplu vrem să ne înscriem la cursuri de balet, da, ne putem planifica începutul, nici atunci nu este chiar planificabil, dacă instructoarea nu se întoarce din concediu de maternitate până la data stabilită. Dacă ne aflăm noi în concediu de maternitate, nașterea nu poate fi programată, nu putem să ne alegem luna în care vom naște, cu atât mai mult ziua, ora. Se întâmplă pe moment. Atunci atât noi, cât și copilul avem parte de un început, un nou drum pe care vom merge împreună. Contează cum dorim să își înceapă viața copilul. În calitate de părinți, putem alege de ce vrem să aibă parte copilul. Ne exprimăm iubirea doar trimițându-i bani și colete cu nu știu ce jucărie din țara în care lucrăm, dar în timpul ăsta un străin are grijă de copilul nostru? Să nu ne surprindă mai târziu faptul că între noi și copil vor exista bariere, rețineri. Lipsa de apropiere de copil și de comunicare cu acesta are impact asupra dezvoltării lui, pentru că niciodată nu s-ar fi simțit dorit de către aceștia. Doar își va aminti de părinții lui biologici, însă nu îi va recunoaște ca părinți în adevăratul sens al cuvântului.

La polul opus, sunt părinții care aleg să rămână în țară. Ziua de mâine naște incertitudini, acest stres generat de incertitudinile, pe care singuri ni le închipuim, se revarsă asupra copilului, dacă nu știm să ne stăpânim și le lăsăm să facă ce vor. Atunci părinții devin irascibili, îi vorbesc aiurea, efectiv aiurea, copilului, din senin. Mare atenție ce îi oferim copilului în prima parte a prunciei, pentru că mintea lor este ca un burete. Absoarbe tot, fiecare cuvințel, gest, ton al vocii. Fără să își dorească, își va însuși acel început. Va prelua, stări, gânduri, impresii, atitudini. Ar fi păcat să se întâmple acest lucru. Trebuie să crească frumos din toate punctele de vedere, că degeaba l-ar fi purtat părinții prin cele mai bune școli, prin cele mai bune licee, facultatea mult visată și nu mai știu pe unde, degeaba ar ajunge înalt de 1,90, bine dezvoltat, atletic și mai nu știu cum, dacă la interior găsim un amestec de traume, ținute în sine, neconștientizate la timp, neexprimate, nevindecate. La exterior ar arăta bine, la interior însă s-ar vedea că nu s-a pus suflet în creșterea lui, pentru că i-ar lipsi fix ce ar fi mai de preț, compasiunea și omenia. Ce familie va mai întemeia și el la rândul lui? Ce generații vor rezulta din acea familie și tot așa. 

Are nevoie de căldură sufletească, la fel cum și copacul, când îl plantăm, pe lângă faptul că îl udăm, avem grijă să crească drept și gros, are nevoie și de căldura soarelui pentru a se dezvolta bine din toate punctele de vedere.

Uneori începutul mai poate să însemne că ne apucăm de un sport, mersul pe bicicletă, învățăm să gătim rețete noi și așa mai departe. Mare atenție însă, dacă vă alegeți să învățați ceva ce nu se poate învăța doar privind videoclipuri pe YouTube și atât, vă trebuie instructori sau profesori pentru treaba respectivă, încercați să căutați o persoană care măcar să aibă minimumul de voință să vrea să vă înțeleagă dorința de a deprinde acea abilitate, motivația voastră intrinsecă de a deveni mai independenți din acel punct de vedere, temerile voastre, să vă sprijine acolo unde nu prea vă descurcați, să depășiți împreună piedică respectivă. În caz contrar, tot voi veți avea de suferit, tot voi vă veți umple de frustrări, de nervi că ați plătit pentru acel curs și instructorul nu are timp pentru voi, mereu îi are pe alții, mereu îi prioritizează în defavoarea voastră, cu toate că și voi ați plătit aceeași sumă de bani ca cei favorizați.

La fel și la orele care se țin la școală, există teoria inteligențelor multiple conform căreia ar exista 9 tipuri de inteligență. Nu știu de ce unii profesori încă mai cred că elevii lor trebuie obligatoriu să fie buni la obiectul lor. Dacă alege să îl umilească public în fața clasei pentru cât de puțină matematică știe, atunci corect ar fi ca tot el, după ora respectivă, să îl finanțeze, să îi dea bani să poată merge la ședințe de terapie, să se vindece de teama de eșec, anxietate dătătoare de sângerări nazale, greață, amețeli, tulburări de somn și de ritm cardiac. Dacă nu este bun la matematică, nu este absolut nicio problemă, poate este o fire mai expresivă, mai bună la pictură, la instrumente de percuție, la limbi, la sport, la alte materii. Nicidecum nu ar fi corect să îi punem eticheta că nu poate să facă nimic, că oricum nu ar ști și nu ar înțelege, că nu se mai poate face nimic pentru el și cu el, că nu va ajunge nimic în viață și tot felul de scenarii de genul acesta. Orice om este unic, are propriile lui calități ce trebuie exersate, lucrate, cizelate. Asta ar trebui să facă părinții și profesorii care au această gândire învechită cum că dacă nu poate să învețe matematică, atunci nu poate să facă nimic. De curiozitate, absolvenții facultății de matematică se simt mulțumiți după ce o termină, câți chiar ajung să profeseze cu matematică când calea spre a deveni ce și-au dorit este presărată cu piedici la tot pasul și nici meritele și cunoașterea nu mai contează? Când dintr-o listă de 10 criterii, nu a corespuns doar unuia, în rest le avea pe toate și nu a mai fost primit? Ce sens are să le impunem să meargă pe o cale pe care nu ar mai merge nici cei ce iubesc matematica? Lăsați copiii, cursanții, învățăceii de toate felurile să își aleagă singuri calea, oricât de mult sau oricât de puțin li s-ar potrivi! Nu vă puneți în pielea altor persoane crezând că le cunoașteți mai bine, că intuiți ce își doresc, spre ce aspiră. Greșelile făcute pe cont propriu sunt mult mai simplu de corectat, decât cele făcute că te-au sfătuit alții să greșești. 

Depinde de la caz la caz, dacă e un copil mai docil va acceptat situația și va încerca să îi facă față, cu toate că va fi depresiv, neîmpăcat cu el însuși, plin de furie și va acumula frustrări ascunse. Dacă vorbim însă de o fire mai care nu se supune, care vrea să fie independentă în propriile decizii și preferințe, atunci riscăm să ajungem la o rată tot mai mare a abandonului școlar. Ar considera că de ce să mai meargă la acea clasă de mate-info, când oricum nu se regăsește în nimic din ce se discută acolo, mai nimic nu i se aplică și nu i se potrivește. De aceea, se recomandă ca părinții să își înțeleagă copiii și să i susțină în fiecare etapă mai importantă a vieții.

Chiar dacă m-am axat pe aspecte mai puțin plăcute, ele fac parte din realitatea fiecărui început, la urma urmei, începutul este cel mai complicat. Pe parcurs, lucrurile se mai simplifică, se mai fluidizează, și totul devine o experiență mult mai demnă de a fi trăită, experimentată și simțită. Bineînțeles că persoanele întâlnite în fiecare etapă a vieții oricărei persoane tinere au și ele meritele lor.

Să le mulțumim așadar, părinților noștri care ne-au oferit sprijin atât cât s-a putut, până la o anumită vârstă ne-au oferit posibilități, haine, accesorii, gadget-uri și toate acelea, ne-au hrănit, atât cu mâncare, cât și cu sentimente pozitive, că ne-au dat o pastilă, că ne-au bandajat rănile după fiecare căzătură, că ne alinau depresia când credeam că nu mai are rost, că au avut răbdarea să ne studieze, să ne analizeze și să ne spună ce ni s-ar potrivi mai mult în majoritatea situațiilor, că ne-au plimbat prin parcuri, pe la galerii de artă, gelaterii și cofetării, că ne-au cultivat niște gusturi în materie de muzică și arte plastice, că ne-au dat primele instrucțiuni, primul manual de utilizare al vieții.

Le mulțumim și educatorilor, învățătorilor și profesorilor, că și ei au petrecut o bună parte a timpului alături de noi, și ei poate au trăit ce trăiam și noi, emoțiile examenelor nu erau doar ale noastre, erau și ale lor. Apreciem fiecare gând bun, fiecare dată când ne lăsau să plecăm de la ore dacă nu ne simțeam bine, când ne-au corectat, când ne-au trimis cu forța la nu știu ce concurs, când ne-au explicat, când silabiseam, citeam alături de ei, când ne-au învățat lucruri noi, când au schimbat destine, când au adus sens în viețile noastre, când ne-au ajutat să ne gestionăm timpul mai bine, să nu mai fim atât de împrăștiați cum eram.

Mulțumiri din adâncul inimii pentru oricine ne-a ajutat să evoluăm, să trecem prin schimbări benefice, ne-a luat sub aripa protectoare.

O começo importa

O começo, tão difícil quanto emocionante. Você carrega em seu coração uma ampla gama de experiências, emoções, humores, sensações. Muitos deles talvez sejam expressos e expressos de maneira muito desajeitada, é assim que é agora. É um período de formação de habilidades, de buscas, de descobertas, de revelações, de aprendizado com erros e fracassos, momentos em que você testa mais, não tem convicção de que quer continuar o que começou. Outras vezes sabemos que se inicia uma nova etapa da vida, que procuramos tanto para nós como para quem nos rodeia.

Seja como for, o começo conta, imagine um bom atleta, que teria participado de várias competições e não sei o quê, ainda chegaria lá se não tivesse apoio, se não tivesse o sorte em encontrar o treinador de acordo com seu estilo de aprendizagem e suas necessidades? Não, absolutamente não.

Da mesma forma, talvez imaginemos uma marca, ela teria feito sucesso, tanta gente teria comprado ali se não tivesse suporte, publicidade, promoções em não sei quantos canais de redes sociais? Não, claro que não, o mundo nem saberia que essa marca existia.

O começo significa o desapego do que era antes. Pode ser planejado ou não com antecedência, depende do que queremos começar. Se, por exemplo, quisermos matricular-nos em aulas de balé, sim, podemos planejar o início, mesmo assim não é realmente planejável, se a instrutora não retornar da licença maternidade na data marcada. Se estivermos em licença maternidade o parto não pode ser agendado, não podemos escolher o mês que vamos dar à luz e muito menos o dia, a hora. Isso acontece momentaneamente. Então nós e a criança temos um começo, um novo caminho que percorreremos juntos. Importa como queremos que a criança comece sua vida. Como pais, podemos escolher o que queremos que o filho tenha. Só expressamos nosso amor enviando-lhe dinheiro e pacotes de não sei que brinquedo do país em que trabalhamos, mas enquanto isso um estranho está cuidando do nosso filho? Não nos surpreendamos mais tarde que haja barreiras, restrições entre nós e a criança. A falta de proximidade com a criança e de comunicação com ela impacta no seu desenvolvimento, pois ela nunca teria se sentido desejada por eles. Ele se lembrará apenas de seus pais biológicos, mas não os reconhecerá como pais no verdadeiro sentido da palavra.

No pólo oposto estão os pais que optam por permanecer no país. O amanhã dá origem às incertezas, esse estresse gerado pelas incertezas, que nos imaginamos, transborda para a criança, se não soubermos nos controlar e deixar que ela faça o que quiser. Aí os pais ficam irascíveis, falam bobagens, na verdade bobagens, para a criança, do nada. Prestamos muita atenção à criança na primeira parte da infância, porque a mente dela é como uma esponja. Absorva tudo, cada palavra, gesto, tom de voz. Involuntariamente, ele se apropriará desse começo. Ele assumirá o controle de humores, pensamentos, impressões, atitudes. Seria uma pena se isso acontecesse. Ele deve crescer lindamente sob todos os pontos de vista, porque seus pais o teriam levado pelas melhores escolas, pelos melhores colégios, pela tão sonhada faculdade e não sei onde, seria em vão que ele chegaria à altura de 1,90, bem desenvolvido, atlético e não sei como, se por dentro encontramos uma mistura de traumas, guardados em nós mesmos, não percebidos no tempo, não expressos, não curados. Por fora pareceria bom, mas por dentro ver-se-ia que nenhuma alma foi colocada no seu crescimento, porque definitivamente lhe faltaria o que seria mais valioso, a compaixão e a humanidade. Que família ele encontrará por sua vez? Que gerações resultarão dessa família e assim por diante.

Ela precisa do calor da alma, assim como a árvore, quando a plantamos, além de regá-la, fazemos com que ela cresça reta e grossa, ela também precisa do calor do sol para se desenvolver bem em todos os sentidos.

Às vezes, o início pode significar praticar um esporte, andar de bicicleta, aprender a preparar novas receitas e assim por diante. Porém, tenha cuidado, se você optar por aprender algo que não pode ser aprendido apenas assistindo a vídeos no YouTube e pronto, você precisa de instrutores ou professores para esse trabalho, procure procurar uma pessoa que tenha pelo menos a disposição mínima de querer. entenda seu desejo de aprender essa habilidade, sua motivação intrínseca para se tornar mais independente desse ponto de vista, seus medos, para apoiá-lo onde você não consegue, para superar esse obstáculo juntos. Caso contrário, você também vai sofrer, também vai ficar cheio de frustrações, de nervosismo por ter pago aquele curso e o instrutor não ter tempo para você, ele sempre tem outros, ele sempre prioriza eles contra você, com tudo isso você também pagou a mesma quantia de dinheiro que os favorecidos.

Assim como nas aulas escolares, existe a teoria das inteligências múltiplas segundo a qual existem 9 tipos de inteligência. Não sei por que alguns professores ainda pensam que seus alunos devem ser bons nas matérias. Se ele decidir humilhá-lo publicamente na frente da turma pelo pouco que sabe de matemática, então seria justo para ele, depois daquela aula, financiá-lo, dar-lhe dinheiro para ir às sessões de terapia, para se curar do seu medo. de fracasso, ansiedade que leva a hemorragias nasais, náuseas, tonturas, perturbações do sono e do ritmo cardíaco. Se ele não é bom em matemática, não tem problema, talvez ele seja mais expressivo, melhor em pintura, percussão, línguas, esportes, outras matérias. Não seria de forma alguma justo rotulá-lo de que ele não pode fazer nada, que ele não saberia e não entenderia de qualquer maneira, que nada pode ser feito por ele e com ele, que nada terá valor na vida e todos os tipos de cenários como este. Cada homem é único, possui qualidades próprias que devem ser praticadas, trabalhadas, aprimoradas. Isso é o que deveriam fazer os pais e professores que têm esse pensamento ultrapassado de que se ele não consegue aprender matemática, então não pode fazer nada. Por curiosidade, os formandos da faculdade de matemática ficam satisfeitos ao concluí-la, quantos acabam realmente ensinando matemática quando o caminho para se tornarem o que queriam está repleto de obstáculos a cada passo, e até mesmo os méritos e o conhecimento não importam mais? Quando de uma lista de 10 critérios ele não atendia a apenas um, caso contrário ele tinha todos e nunca foi aceito? Que sentido faz forçá-los a seguir um caminho que mesmo aqueles que amam a matemática não seguiriam? Deixemos que as crianças, os alunos, os alunos de todos os tipos escolham o seu próprio caminho, por mais ou pouco que lhes seja conveniente! Não se coloque no lugar dos outros pensando que os conhece melhor, que intui o que eles querem, o que aspiram. Erros cometidos por você mesmo são muito mais fáceis de corrigir do que aqueles cometidos porque outros o aconselharam a cometer um erro.

Depende do caso, se for uma criança mais dócil aceitará a situação e tentará lidar com ela, embora fique deprimido, sem paz consigo mesmo, cheio de raiva e acumulando frustrações ocultas. Mas se falamos de uma natureza que não obedece, que quer ser independente nas suas próprias decisões e preferências, corremos o risco de atingir uma taxa crescente de abandono escolar. Ele consideraria por que ir para aquela aula de mate-info, quando de qualquer forma ele não é encontrado em nada do que é discutido lá, nada se aplica a ele e não lhe convém. É por isso que é recomendável que os pais compreendam os seus filhos e os apoiem em todas as fases importantes da vida.

Mesmo tendo focado nos aspectos menos agradáveis, eles fazem parte da realidade de todo começo, afinal o começo é o mais complicado. Ao longo do caminho, as coisas ficam mais simples, mais fluidas, e tudo se torna uma experiência muito mais digna de ser vivida, vivenciada e sentida. É claro que as pessoas encontradas em todas as fases da vida de qualquer jovem têm os seus méritos.

Então vamos agradecer aos nossos pais que nos apoiaram o máximo que puderam, até certa idade nos deram oportunidades, roupas, acessórios, gadgets e tudo mais, nos alimentaram, tanto com comida quanto com sentimentos positivos, que nos deram um comprimido, que faziam curativos em nossas feridas após cada queda, que aliviavam nossa depressão quando achávamos que era inútil, que tinham paciência para nos estudar, nos analisar e nos dizer o que nos convinha melhor na maioria das situações, que caminhavam nos passaram pelos parques, pelas galerias de arte, gelaterias e confeitarias, que cultivaram alguns gostos pela música e pelas artes plásticas, que nos deram as primeiras instruções, o primeiro manual de instruções da vida.

Agradecemos também aos educadores, professores e professoras, porque também passaram boa parte do tempo connosco, e podem ter vivido o que vivemos, as emoções dos exames não foram só nossas, foram também deles. Agradecemos cada bom pensamento, cada vez que nos deixaram sair da aula se não nos sentíamos bem, quando nos corrigiram, quando nos obrigaram a não sei que competição, quando nos explicaram, quando soletrámos, lemos com eles, quando nos ensinaram coisas novas, quando mudaram destinos, quando trouxeram sentido às nossas vidas, quando nos ajudaram a gerir melhor o nosso tempo, a deixarmos de ser tão dispersos como éramos.

Obrigado do fundo do coração a todos que nos ajudaram a evoluir, a passar por mudanças benéficas, nos colocaram sob sua proteção.

       Sufletul este de natură materială? Eu zic că da. Aștept răspunsurile tuturor celor interesați de acest subiect.

       cap.3

     Avionul urcă deasupra norilor. Sus, soarele, pare mult mai mare, emanând o lumină intensă.

În jos, un strat gros de nori, încât ai impresia că dacă sări pe ei te pot susține.Deasupra norilor 

se întinde o imensitate ce-ți dă o senzație de teamă. Motorul toarce monoton,ochii obosesc pe 

geamuri și ațipesc. Ne trezește cineva din personal și așează pe măsuțe mici gustări. Urmează 

muzică calmă de ascultare. Se aude vocea calmă a însoțitoarei de bord, în limba rusă de astă dată.

Ne urează bun venit și ne invită să coborâm în ordine.

     Pasagerii trec printun fel de tunel direct din avion în sala aeroportului. Se auzeau voci în toate 

limbile pământului. Trece ceva timp până ce pasagerii pleacă în drumul lor. Grupul nostru a rămas stingher

într-un colț. Așteptăm persoana care ne va fi ghid pe perioada celor 10 zile. D-l Nedelcu își pierduse 

răbdarea cerând explicații.În cel din urmă în fața noastră se oprește o doamnă, stresată, obosită de graba 

cu care venise.

     -Voi sunteți din România? din Galați? întreabă ea...D-a Sabina, văzând greutatea cu care își caută cuvintele

îi sare în ajutor.

     - D-nă eu știu bine rusește, nu vreți să vă ajut să-i explicați ghidului nostru ce s-a întâmplat?

     -O, ce bine că știi rusește, o să vă explic pe drum, acum ne așteaptă șoferul și mai are puțin și face explozie,

așteaptă de trei ore. Toți ne instalăm în autocar bucuroși că problema s-a rezolvat și mergem să ne cazăm la un 

hotel lângă palatul Kremnilului. Natașa așa o chema pe d-na ghidă s-a așezat pe banca de lângă șofer alături de 

d-na Sabina și d-l Nedelcu  și ne -a explicat de ce a întârziat.

     -În această perioadă se fac multe excursii din România și sunt puțini ghizi, nu fac față. S-au uitat prin dosarele 

noastre și la mine au văzut că bunicii mei sunt români și au tras concluzia că poate știu ceva română.Așa se face că am 

întârziat, vă cer scuze...

     -Eu sunt Sabina, am să fac cursuri intensive cu tine Natașa, încât la sfârșitul excursiei să fii bine pregătită pentru 

grupurile ce vor urma

     -Sper să nu fii prea exigentă.

     -Și eu sper să fii un elev  silitor!

     - Mă bucur că totul s-a sfârșit cu bine, mergem la hotel.Aveam azi un tur al Moscovei, dar s-au pierdut trei ore . Acum 

vă pot însoți la o mică plimbare în zonă...avem timp până la masa de seară. 

                                                         va urma

Trecuseră câteva zile și cei doi, Iulia și Gabriel, erau într-o stare stabilă, dar existau suficiente motive de îngrijorare. Iulia era încă menținută în stare de comă indusă, rana de la cap fiind destul de adâncă. Nu era transportabilă și o echipă de neurochirurgi se deplasase la spital. Cât despre doctorul Gabriel, acesta își revenise complet din punct de vedere fizic Asistenta încerca să nu-l tulbure prea mult. Asistenta șefă devenea pe zi ce trece tot mai agitată, iar doctorița Zamfirescu privea neputincioasă la acest tablou al disperării și incertitudinii care se contura chiar în fața ei. Era oare posibil ca acea lovitură să fi afectat memoria doctorului? Și de unde până unde această poveste cu baronul Aaron von Pieler? O bătaie ușoară întrerupse gândurile doctoriței.

— Intră!

Asistenta se strecură în biroul directoarei de parcă ar fi vrut să nu fie văzută. Alături de directoarea spitalului era și Doamna, asistenta șefă.

— Chiar voiam să te chem. Acum că am scăpat de inundații, vreau să știu ce intenții ai, Iulia? În ultima vreme te-ai comportat ciudat. Ce este cu acea peșteră?

— Cer iertare, dar trebuia să-mi găsesc trecutul.

— Toți avem în trecut frânturi de viață pierdute, dar nu putem alerga în timp căutând himere. Aici, în dosarul tău, este trecutul tău, iar viitorul va depinde doar de prezent. Nu poți fugi de viitor ascunzându-te în trecut.

— Trecutul meu a fost brusc îngropat odată cu părinții mei și cu mama Iuliei.

— Vrei să spui că între tine și Iulia există o legătură.

— Bănuiam ceva. Am fost în satul bunicilor din partea mamei. Acolo sunt înmormântați părinții mei și chiar trecutul meu. Iulia este sora mea. Suntem surori după tată, iar mamele noastre erau surori gemene.

— Cum este posibil?

— Mama Iuliei avea probleme psihice. S-a folosit de asemănarea lor pentru a-l înșela pe tatăl meu. Toți trei au murit într-un accident atunci când veneau să-mi spună tot adevărul. Eu eram singura care nu știa.

— Iulia, sora ta știe?

— Da. Știe și toată viața ei a fost ca o umbră care mă păzea de primejdii. Voi rămâne aici. Îi voi îngriji pe amândoi.

— Adică?

— Adică pe sora mea și pe doctorul Gabriel.

— Se pare că nu ești străină de această stare a doctorului.

• În casa din sat unde locuiesc am găsit un caiet scris cu sute de ani în urmă de un austriac. Acesta, rănit în luptele cu turcii din 1493 chiar în aceste locuri, a fost ascuns de o femeie în peșteră și îngrijit. S-a îndrăgostit de ea și a refuzat să mai plece cu ceilalți oșteni rămânând în sat. Era baronul Aaron von Pieler. Din caiet am aflat că femeia lui era considerată ființa diavolului, iar el a reușit să o facă bine iubind-o. Au murit atât ea cât și fata lor în timpul unor inundații fiind alungate de sătenii care credeau că datorită diavolului care le stăpânea, Dumnezeu le-a trimis ploile.

— Doctorul a citit caietul?

• Speram să o iubească pe Iulia și să o facă bine. Atunci nu știam că e sora mea, dar simțeam că îi datorez acest lucru.
• Cum adică, îi datorezi acest lucru? întrebă nedumerită doctorița Zamfirescu.

Privirile asistentei și asistentei șefe se întâlniră. Ochii Iuliei o implorau să vorbească, să spună ceea ce ei îi era atât de greu să mărturisească.

— Așa este, reluă Doamna istorisirea Iuliei. Cu mulți ani în urmă, Iulia a avut proasta inspirație să ademenească un bărbat, doar că acesta a venit cu alții ca să o violeze. Și atunci sora ei s-a sacrificat lăsându-se violată. Cred că a fost momentul în care  frica de bărbați i-a cuprins mintea tulburându-i comportamentul. Vă amintiți că atunci când am găsit-o, nu suporta să aibă bărbați în jurul ei?

Iulia o privi cu recunoștință pe asistenta șefă, apoi își continuă povestea.

— Doar doctorul Gabriel putea să-i redea încrederea în iubire. Să-i vindece frica de bărbați.

— Aceste fapte schimbă mult lucrurile. Înseamnă că rătăcirea lui nu este legată de lovitura suferită la cap. Va trebui să-l transferăm la Sibiu.

— Nu! În niciun caz, se avântă asistenta, eu sunt..., eu îl voi îngriji, mai spuse ea după o scurtă pauză. Credeți că o să-și revină?

— Fiecare om are o conștiință ascunsă, în umbră, care stă la pândă gata să cucerească mintea și să învingă firea noastră normală. Să sperăm că personalitatea lui va fi mai puternică decât această tenebră născută din caietul baronului.

Ieșiră împreună din cabinetul directoarei și se îndreptară spre camera lui Gabriel. În mijlocul curții, asistenta șefă o opri și o privi în ochi.

— Iulia, nu mai este loc de greșeli și ascunzișuri. Viața a doi oameni depind de spusele tale. Ce ai vrut să spui adineauri?

Iulia aplecă ochii și se întristă.

— Sunt gravidă. Aștept copilul lui Gabriel.

— Dar e o binecuvântare. Poate cu această veste îl vei scoate din starea în care este. Va părăsi lumea baronului.

— Nu știu. Dacă o iubește pe sora mea?

— Crezi că s-a culcat și cu sora ta?

Iulia înclină capul afirmativ, apoi adăugă.

— Eu i-am împins spre asta.

— Înțeleg. La fel ca mama ta și sora ei. V-aţi iubit cu același bărbat. Doar că acum nu este vorba de nicio înșelătorie. Gabriel va trebui să-și asume consecințele propriilor alegeri.

— Mergeți doar dumneavoastră la el. Eu nu pot încă să-l văd.

Doamna intră în cameră și Gabriel se ridică întâmpinând-o cu o întrebare.

— Ce face soția mea? Dar fiica?

— Doctore, dumneata nu ai nicio soție.

— Ba da. Preotul și sătenii nu vor să recunoască. Este soția mea și nu îi voi lăsa să le facă rău.

— Te rog, ascultă-mă. Eu am o fetiță. Îți amintești? Cea din fotografie. Unde este fotografia, doctore?

— Fetița ta trebuie să se joace cu fetița mea. O să o lași, nu? întrebă el rugător. Oamenii sunt răi, dar nu există niciun diavol. Fata mea este la fel ca și fata ta. Îi place atât de mult să se joace. O lași?

— O să o las, dar spune-mi unde este? De ce ai ascuns-o?

— Nu eu am ascuns-o. Preotul minte.

Începu să se agite amenințând o umbră din geam cu pumnul.

— Bine. O să o aduc.

Iulia intră și ea în cameră.

— Iulia, ce bine că ai venit. Ți-au făcut sătenii rău?

— Nu mi-au făcut. Acum se poartă frumos cu noi.

— Și fetița noastră unde este?

— Se joacă, Aaron. Se joacă cu copiii.

Din calendarul de perete ,fug filele una câte una.

Unde fuge oare timpul ? Și, odată cu ele și zilele

vieții noaste!...Cade și ultima filă a lunii martie.

Din geamul camerii mele urmăresc raza de soare ,

vie,luminoasă,dar fără puterea de a încălzi

mugurii amorțiți încă de vremea rece ce nu mai

pleacă de la noi .Stau la geam,cu ochii larg deschiși

spre cerul înalt și gol.Muguri mari,ascunși sub mantia

groasă, așteaptă zile mai calde să nască flori frumoase,

parfumate,multicolore.

Mă trezește din visare un scâncet dureros.Negruța a

ajuns într-o stare jalnică de bătrânețe și boală.

     La început nu știam ce are, apoi mângâind-o,

mi-am dat seama că are dureri mari, încât și palma cu

care o ating ușor,îi provoacă suferințe.Cuvintele mele,

calde ,le aude ,le înțelege,dar mă roagă,cu ochii ei triști,

să nu mai pun mâna pe spatele ei, fiindcă de acolo

pornește o durere chinuitoare .Se plimbă încet cu capul plecat

și din când în când își strigă durerea într-un țipăt scurt ,de parcă

se rușinează.Mă uit la ea și parcă mă văd pe mine!...

     Doar cu cincisprezece ani în urmă Negruța cea de azi era 

 o cățelușă mică ,fără ochi,pe care Ginuța,o fetiță inimoasă ,

a cules-o de la un colț de stradă ,unde fusese aruncată ,

înainte poate ,de a lua prima gură de lapte de la mama ei

     Fetița a adus-o acasă,în șorțul ei de școlăriță din clasa întâia,

și i-a strecurat în gura uscată câteva picături de lapte ,dintr-o

pipetă,lapte pe care cățelușa l-a înghițit cu lăcomie și sete,dornică

de viață .Așa a întrat în viața familiei noastre Negruța ,la începutul

une veri. Cuminte și curată,iubită și alintată de toți -deși era un câine

cu totul obișnuit-Negruța s-a deosebit mult de suratele ei din mahala.

     Nu a putut învăța să vorbească,știa însă să asculte și să înțeleagă

ce trebuie să facem noi pentru ea și ce trebuie să facă ea pentru noi.

Mulți dintre vizitatorii nepoftiți au făcut cunoștință cu coloții ei .

     La început ,am vrut s-o pun la lanț,dar am văzut cum din ochii ei

triști se rostogoleau lacrimi mici N-a suferit umilința de a sta la lanț .

Când invitam pe cineva în curte,de teama de nu fi tentată să-l muște

se retrăgea la cușca ei ieșind doar în clipa când musafirul trăgea poarta

după el, mușcând cu furie din mâner în care urmele colților ei s-au

imprimat adânc.

     Într-o noapte, m-a trezit din sonm lătrăturile ei tânguitoare și prelungi .

Am ieșit afară să văd ce s-a întâmplat și mi-am dat seama că ne-a scăpat de

la mare nenorocire .Careva dintre noi uitase aragazul deschis .Ce se întâmpla

dacă aprindeam un chibrit ?

     Anii trec și lasă urme grele peste fiecare dintre noi.Câte dintre greșelile vieții

noastre ar putea fi evitate,dacă am putea lua viața de la început Mă uit la Negruța

îi înțeleg suferința,dar cu ce pot s-o ajut ?În fața sorții,și omul și animalul,sunt egali.

Așa a fost hotărât,dintr-un început ,de Cel care le-a creat pe toate...

          Spre seară ,când treburile s-au mai liniștit ,mi-am amintit că foamea  îmi dă târcoale

și m-am dus acasă. La casa cea nouă .Mama a scos o masă în curte și a pus pe ea cina când

ziua se îngâna  cu noaptea .Luna se ridicase binișor ,iar cântecul greierilor se auzeau în  surdină.

Era ceva nou pentru noi O liniște  plăcută ,doar câte un lătrat de câine venea dedeparte.Somnul 

a venit pe nesimțite ,ușor și odihnitor..Era un nou început .Din acea zi mama nu a mai avut timp  să

plângă ,sau nu am mai văzut noi. Mama a devenit puternică, hotărâtă ,și s-a luat la trântă cu toate

problemele ce-i  ieșau în cale La prima vedere părea o femeie firavă ,dar de unde a luat atâta curaj?

A reușit să crească și să educe cei șase copii: patru băieți și două fete!...

          Zilele de vară se scurgeau pe nesimțite,se apropia toamna ,eu trebuia să merg la grădinița

di mijlocul satului ,unde am fost și am văzut-o cu prietenii mei .Mama începea pregătirile de iarnă ,

cu adunarea lemnelor de foc .La poarta noastră veneau mereu căruțe cu lemne pe care frații mai mari

le tăiau și le stivuiau  în samaluc ferite de ploi și de zăpadă Urma pregătirile pentru școașă .A veam nevoie

de uniforme ,încălțăminte și rechizite .Sfătuită  de alte mămici ,mama a obținut ajutoare de la o fundație

care sprijinea familile defaforizate.

          Mama era un argint viu iar noi o ajutam fiecare după puterile noastre ,tata ar fi  fost mândru să ne vadă

cum ne descurcăm. Ne -am implicat în toate treburile gospodărești: îngrijirea grădinii,,repararea  gardurilor  ,

tăiatul lemnelor,adusul apei de la Prut cu cobilița-acestea erau treburile băieților mari ,iar fetele o ajutau pe

mama în gospodărie : curat ,spălat și ajutor în bucătărie.La început oamenii ne compătimeau ,apoi când au

văzut cât de bine suntem organizați :muncim ,mergem și la școală ,mama ne învață să respectăum pe cei din

jur ,am căpătat și  respectul tuturor.

          Când frații mei au terminat cele opt clase care se făceau în sat ,au găsit ușor locuri de muncă .În zilele de

salaru ,veneau acasă zâmbind și puneau banii în mâna mamei ,care se bucura .De azi copii nu mai cumpărăm

pe datorie de la magazinile din sat .Tudorel,fratele mai mare ,era ajutor de tractorist  la nenea Octav ,șeful  asociației,

iar Gabriel ajuta la sera de legume de lângă pârâul din vale. a domnului  învățător.

Doamnelor și domnilor, suntem astăzi organizatorii unui eveniment spectaculos, ne-am dat întâlnire toată lumea în Ulaanbaatar, cel mai frumos oraș al Mongoliei, ce și-a propus ca în acest an să găzduiască un campionat un pic cam ieșit din tipare, este vorba despre campionatul international de strănutat. S-au adunat concurenți din toate colțurile lumii pentru a arăta că pot, că au talent și știu cum să-l mai și folosească. Fără să mai așteptăm, să începem!

Concurenta cu numărul 1 se pregătește să strănute, face exerciții de inspir-expir, inspir-expir și strănută! Mămulică... da' ce strănut, s-a auzit până la jumătatea stadionului. Bravo!

Concurenta cu numărul 2 a tras pe nas piper din solnița cu capac auriu, îi curg lacrimile, presimt că va fi ceva extrem de melodios. Și strănută...! A strănutat atât de tare, că nici nu s-a auzit... până și pisicile strănută mai tare...mai trebuie exersat...

Concurentul cu numărul 3 mai este și scafandru profesionist, știe și cât timp să își țină respirația pentru a strănuta perfect. Ne pregătim să îl ascultăm. Se desfășoară. Și acesta este un strănut genial. Foarte bine! S-a auzit până și în câmpiile vecine Mongoliei...

Concurentul cu numărul 4 susține că are strănutatul în sânge. De mic copil strănuta de la ambrozie și pomi fructiferi, iar în timp a devenit expert. Acum strănută și el. Ce strănut și de această dată...l-a detectat un satelit ce oferă internet pe planeta Pământ.

Deja facem progrese!

Concurenta cu numărul 5 are studii de specialitate în așa ceva. S-a antrenat și pe cont propriu strănutând la nunți, petreceri în aer liber, zile de naștere, de Anul Nou cu prietenii și așa mai departe... Începe, se pregătește, strănută...10 perfect! De această dată, l-a recepționat un satelit de pe lună. Povestea astrofizică a lui Morgan Freeman cu moleculele de oxigen ce împiedică propagarea sunetelor în Univers nu prea are sens în cazul acestei competiții. 

Concurenții următori au reușit să ne impresioneze chiar mai mult privind intensitatea sunetelor produse. Au fost persoane care au strănutat atât de tare, încât sunetul a fost recepționat și de sateliți de pe Venus și Mercur. Asemenea profesioniști ne-ar putea încânta doar o dată în viață cu rezultatul muncii lor asidue.

Din 1000 de participanți ascultați și evaluați, doar unul a obținut premiul cel mare și anume, atât o locuință lacustră în Maldive, cât și un epilator de ultimă generație. Câștigătorul este norvegian de origine și o sursă de inspirație pentru toți cei ce plănuiesc să participe și să se antreneze pentru un asemenea campionat! Felicitări!

Nysningsmästerskap

Mina damer och herrar, idag är vi arrangörer av ett spektakulärt evenemang, vi träffade alla i Ulaanbaatar, den vackraste staden i Mongoliet, som har beslutat att arrangera ett mästerskap lite utöver det vanliga i år, det handlar om den internationella nysningen mästerskap. Konkurrenter från hela världen samlades för att visa att de kan, att de har talang och vet hur man använder den. Utan vidare, låt oss komma igång!

Tävlande #1 förbereder sig för att nysa, andas in, andas ut, andas ut, andas ut och nyser! Mamulica... ja vilken nysning hördes det halvvägs genom stadion. bravo!

Tävlande nummer 2 tog en nys av peppar från den guldklädda saltkaren, tårarna rann nerför näsan, jag har en känsla av att det kommer att bli något extremt melodiöst. Och nysa...! Han nysade så hårt, man kunde inte ens höra det... även katter nyser hårdare... behöver fortfarande öva...

Tävlande nummer 3 är också en professionell dykare, och vet hur länge han ska hålla andan för att nysa perfekt. Vi förbereder oss för att lyssna på honom. Det utspelar sig. Och det här är en lysande nysning. Mycket bra! Det hördes även på de närliggande slätterna i Mongoliet...

Tävlande #4 hävdar att han har nysningar i blodet. Som liten nysade han från ambrosia och fruktträd, och med tiden blev han en expert. Nu nyser han också. Vilken nysning den här gången också...det upptäcktes av en satellit som tillhandahåller internet på planeten jorden.

Vi gör redan framsteg!

Tävling nummer 5 har specialiserade studier på sådant. Hon övade också på egen hand genom att nysa på bröllop, utomhusfester, födelsedagar, nyår med vänner och så vidare... Börjar, förbereder, nyser...perfekt 10! Den här gången togs den emot av en satellit från månen. Morgan Freemans astrofysiska berättelse med syremolekyler som förhindrar utbredningen av ljud i universum är inte riktigt vettigt när det gäller denna tävling.

Följande konkurrenter lyckades imponera ännu mer på oss med intensiteten i de ljud som producerades. Det fanns människor som nysade så högt att ljudet också togs emot av Venus och Merkurius satelliter. Proffs kunde bara glädja oss en gång i livet med resultatet av deras hårda arbete.

Av 1000 deltagare som lyssnade på och utvärderade var det bara en som vann topppriset, nämligen både ett sjöhus på Maldiverna och en toppmodern epilator. Vinnaren är norsk till sitt ursprung och en inspirationskälla för alla som planerar att delta och träna inför ett mästerskap! Grattis!