Plimbare cu motocicleta în daneză

Se ia o bucată de piatră,

se ciopleşte cu o daltă de sânge,

se lustruieşte cu ochiul lui Homer,

se răzuieşte cu raze

până cubul iese perfect.

După aceea se sărută de numărate ori cubul

cu gura ta, cu gura altora

şi mai ales cu gura infantei.

După aceea se ia un ciocan

şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.

Toţi, dar absolut toţi zice-vor:

- Ce cub perfect ar fi fost acesta

de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

La lezione sul cubo

Si prende un pezzo di pietra,

scolpisce con uno scalpello di sangue,

brilla con gli occhi di Omero,

è raschiato con raggi

finché il cubo non esce perfettamente.

Dopodiché baciano il cubo innumerevoli volte

con la tua bocca, con la bocca degli altri

e soprattutto con la bocca dell'infanta.

Successivamente viene preso un martello

e all'improvviso un angolo del cubo si sgretola.

Tutti, ma proprio tutti diranno:

- Che cubo perfetto sarebbe stato

se non avesse avuto un angolo rotto!

(bine, nu tocmai islandeză, dar înțelegeți ideea, luată din Islanda)

Este ora 9 dimineața, încă este întuneric, este și normal pentru că suntem foarte aproape de cercul polar și mergem până la McDonald's-ul din Reykjavík, cam singurul care se mai poate găsi în Islanda, după ce în țară s-a dat un decret să nu se mai construiască restaurante ce vând mâncare de tip fast-food. De vreme ce este singurul care a mai rămas, nu vedem de ce să nu profităm de ocazie, așa că mergem să vedem ce au în meniu și din câte se pare, majoritatea sandwich-urilor sunt variațiuni pe aceeași temă, variante diversificate ale burger-ului de pește Filet-O-Fish. Luăm două feluri de Filet-O-Fish, unul cu somon, altul cu păstrăv, două porții mari de cartofi prăjiți, că sunt favoriții mei din fiecare meniu de la McDonald's, din orice țară, brioșă cu ciocolată și, cel mai, dar cel mai important lucru, McFlurry islandez. Se deosebește de cel din restul Europei prin faptul că este mult mai rece, îl ajută și clima să se păstreze, este mult mai consistent că textură, mai înghețat și are o nuanță intensă de albastru cu bucăți de stracciatella și ele tot albastre, ceea ce mi se pare ciudat. Au folosit colorant alimentar albastru care are în compoziție E407, tocmai ei care susțin că nu vor alimente procesate, că vor ca totul să fie cât mai natural. 

Gustăm McFlurry-ul islandez. Este bun...mai luăm o gură,...este extraordinar de bun...și încă una, să nu uităm gustul...da, ne-am lămurit, este cel mai bun McFlurry pe care l-am fi gustat vreodată, păcat că este atât de departe de casă. Credem totuși că restaurantul McDonald's din Islanda urmărește o tematică anume, cu excepția cartofilor prăjiți, tot meniul se aseamănă cu cel al unei taverne situate la malul mării, șervețele sunt și ele bleu cu pești desenați pe ele, pe pahare sunt scrise mesaje de genul ,, Pregătit pentru o aventură marină?", mai totul este în nuanțe de albastru în încăpere. Interesant McDonald's mai găsim și în Islanda, se deosebește mult de toate celelalte pe care le-am mai văzut până acum.

Pentru că ne-a plăcut atât de mult înghețata de la McDonald's-ul islandez, mergem să gustăm și alte arome și cupe de îngheață de la gelateriile locale, adică de la Isbúð Vesturbæjar. Și aici au foarte multe sortimente din care putem alege. Luăm de cacao și de fistic. Și acestea sunt cele mai bune. Islanda, vreau să te felicit, ești cea mai bună producătoare de înghețată din câte am întâlnit până acum. Ce oferi tu, poate prea puțini sau nimeni, nu mai oferă. Te-ai specializat în a transforma frigul în ceva artistic, plăcut de privit, simțit și gustat, sinestezie din toate punctele de vedere.

La un magazin de haine second-hand,

Luate, adunate, răsfirate de la orice brand,

O cucoană trecută de prima tinerețe, căci avea cam în jur de 70 de ani, se uită la bustiere,

Sora mai mare a Ceciliei, proprietara magazinului, se uită la femeia cu gesturi grosiere,

O vede că tot stă și moșmondește,

Parcă nimic nu-i mai tihnește,

Trece pe lângă rafturile cu bluze,

Le alege doar pe cele ce au imprimeu cu meduze,

Pune, pune, îndeasă în plasă tot ce găsește,

Nu prea pare că se grăbește,

Mișcările sunt lente,

Nu cedează sub privirile atente

Ale șefei magazinului,

Ce tușește măgărește, admirând poza buletinului,

Bătrânica noastră hoață,

Nu are absolut nicio greață,

Pentru că pofta inimii o răsfață,

S-a produs o boroboață,

La un moment dat, șefa magazinului o întreabă,

,,Aveți sacoșe grele, ați mai fost și pe la alte magazine bănuiesc?",dar baba glumeață îi răspunde: ,,Ia vezi-ți fă de treabă!"

Imposibil să accepte ea o nesimțire ca aceasta, o ia la puricat, bluză cu bluză, 

Bătrâna chiar pare confuză,

Îi spune frumos că le-a primit cadou pe multe, foarte multe dintre ele, că a fost recent onomastica ei și de aceea este încărcată cu acele sacoșe,

Și toate cele șapte broșe,

Care din magazin erau luate,

De bătrânică erau de mult uitate,

,, Aveți vreo explicație pentru toate produsele pe care le cărați cu dumneavoastră dintr-un loc într-altul?"

,,Nu știu, nici nu știu cum îmi arată patul."

,,De ce ați mai venit la cumpărături, atunci?"

,,Am vrut să văd ceva frumos?

,, Mă mințiți frumos?"

,,Ce mai înseamnă de fapt frumos?"

,,Mai lăsați-mă cu prefăcătoria asta, că mă prind și singură"

,,Mai uit, da, dar am plătit tot ce am avut de luat, nu sunt genul care fură"

,,Dacă nu vă amintiți de șapte broșe, tot așa veți lua tot magazinul și nu veți ști că l-ați luat"

,,Cum se poate? Vă îndoiți de moralitatea mea?"

,,Ce mai e moral la lumea care a uitat să fie morală?..."

Rămânând cu această întrebare, bătrânica se apucă să scoată și din poșetă, din fustă, din mâneci, de după cercei, de sub pălărie, tot ce a luat și nu a achitat..

Bine, sperăm că nu veți fura și data viitoare,

Că este o greșeală morală destul de mare.

Die alte Diebin

In einem Gebrauchtwarenladen,

Genommen, gesammelt, durchsucht von jeder Marke,

Eine alte Frau, die ihre besten Jahre hinter sich hat, denn sie war etwa 70 Jahre alt, blickt auf die Bustiers,

Cecilias ältere Schwester, die Ladenbesitzerin, blickt die Frau mit unhöflichen Gesten an,

Er sieht sie immer noch da sitzen und schmollen,

Es ist, als könnte ihn nichts beruhigen,

Gehen Sie an den Blusenständern vorbei,

Er wählt nur die mit Quallen-Aufdruck,

Stecke, stecke, stopfe alles ins Netz, was er findet,

Er scheint es nicht eilig zu haben,

Bewegungen sind langsam,

Unter den wachsamen Augen gibt es nicht nach

Vom Filialleiter,

Was hustet der Esel, das Bild des Bulletins bewundernd,

Unser alter Dieb,

Er hat absolut keine Übelkeit,

Weil der Herzenswunsch ihm nachgibt,

Es gab einen Aufruhr,

Irgendwann fragt der Ladenleiter sie:

„Du hast schwere Taschen, ich vermute, du warst auch in anderen Geschäften?“, aber die lustige alte Dame antwortet: „Schau mal, mach deinen Job!“

Für sie ist es unmöglich, eine solche Gefühllosigkeit zu akzeptieren, sie nimmt sie gelassen hin, Bluse für Bluse,

Die alte Dame sieht wirklich verwirrt aus,

Er erzählt ihr nett, dass er viele, viele davon geschenkt bekommen hat, dass vor kurzem ihr Namenstag war und sie deshalb mit diesen Taschen beladen ist,

Und alle sieben Broschen,

Die aus dem Laden genommen wurden,

Als alte Frau waren sie lange vergessen,

„Haben Sie eine Erklärung für all die Produkte, die Sie von Ort zu Ort mit sich führen?“

„Ich weiß es nicht, ich weiß nicht einmal, wie mein Bett aussieht.“

„Warum bist du dann zum Einkaufen gekommen?“

„Wollte ich etwas Schönes sehen?

„Lügst du mich nett an?“

„Was heißt eigentlich schön?“

„Lass mich mit diesem Vorwand, denn ich kann mich alleine erwischen“

„Ich vergesse es, ja, aber ich habe für alles bezahlt, was ich mitnehmen musste, ich bin nicht der Typ, der stiehlt.“

„Wenn du dich nicht an sieben Broschen erinnerst, nimmst du trotzdem den ganzen Laden und weißt nicht, dass du sie genommen hast.“

"Wie ist es möglich? Zweifeln Sie an meiner Moral?“

„Was ist moralisch an der Welt, die vergessen hat, moralisch zu sein?“

Bei dieser Frage bleibend, beginnt die alte Frau, alles, was sie mitgenommen und nicht bezahlt hat, aus ihrer Handtasche, aus ihrem Rock, aus ihren Ärmeln, hinter ihren Ohrringen, unter ihrem Hut zu entfernen.

Okay, wir hoffen, dass du das nächste Mal nicht stiehlst,

Dass es ein ziemlich großer moralischer Fehler ist.

De ceva timp, cam din ziua în care Cecilia și-a obținut permisul pentru categoria A, viața ei a luat o întorsătură interesantă. Avea și pentru categoriile B și C, dar pentru A, chiar este o experiență inedită pentru ea. A fost stresant examenul, mai ales cel pe traseu, dar efortul depus a fost răsplătit cu libertatea de a se fâțâi pe oriunde ar vrea ea, oricând, la orice oră din zi și din noapte. Singura piedică în calea libertății ei este faptul că motocicleta nu are ataș. De ce i-ar trebui Ceciliei ataș? Bună întrebare... păi, nu știu, poate pentru a-și transporta cumpărăturile de la piață, pentru a-l plimba pe fiul ei pe câmpii să privească în zare, să se bucure de tabloul pajiștilor presărate cu păpădii și de multe alte peisaje bucolice, pentru a-și lua saltea de la Jysk și pentru a o pune (o parte din ea în ataș). Nu o înțelegeți greșit, Cecilia este o fire practică, vede atașul ca fiind o prelungire a motocicletei, ca și când ar conduce mașina și ar exista bancheta din spate, că în momentul de față se simte ca într-o mașină cu doar două locuri. Cecilia, văzând lucrurile în perspectivă, se duce cu motocicleta la cel mai apropiat service auto. Vorbește ea cu experții de acolo, ei îi prezintă opțiunile, prețul pentru fiecare model de ataș. Cecilia stă și analizează lista de modele de ataș. Cântărind din priviri toate prețurile, alege atașul care i se părea ei cel mai ieftin. Bărbatul o întreabă dacă este sigură că pe acela și-l dorește că mai mulți clienți s-au plâns după ce l-au achiziționat, că a trebuit desprins cu totul de motocicletă, că nu se puteau baza pe el că va transporta persoane, obiecte, că doar producea multă scârțâială (deci mult zgomot pentru nimic), că au regretat achiziționare acestuia, că au fost nevoiți să meargă de mai multe ori la service, ca în mod normal și așa mai departe. Cecilia, ferm convinsă că pe acela și-l dorea, spuse că s-a hotărât și nimeni și nimic nu îi mai poate schimba preferința. Proprietarul serviciului auto s-a înțeles cu ea și a dat comandă de un model asemănător de ataș, dar care era de calitate superioară. Trebuia să mai aștepte până a fi al ei, pentru că venea tocmai din Olanda. Cecilia nu se grăbea, era oricum super entuziasmată că motocicleta ei va avea ataș. De fericire, era foarte energică, nu îi mai trebuiau vitamine, nu dormea nici noaptea, de prea mult extaz că poate o va suna proprietarul serviciului auto să vină să își ia atașul. 

Peste o lună, primește ea notificare pe mail, din partea service-ului auto cum că piesa este gata și poate veni cu motocicleta să și-o fixeze de părțile laterale. A ajuns Cecilia cu niște cearcăne, de prea mult ce a tot sperat să fie gata în cel mai scurt timp. Era să intre de trei ori în lanul de porumb. Dar nu-i nimic, nu a pățit nimic, a ajuns teafără la service-ul auto. Bărbații de acolo i l-au montat, stătea bine, nu se zgâlțâia, nu era nimic ce ar fi putut da de bănuit. Cel puțin, Cecilia așa considera la prima vedere. Însă nici nu a mers cu motocicletă cu ataș să vadă cum se simte experiența în sine. A pornit motocicleta să plece acasă. În drum spre casă, a simțit ea că atașul este cam greu de dus, că motocicleta devine mai greu de manevrat din cauza lui, mai ales când trebuie să vireze, la stânga, la dreapta, pe unde ar avea nevoie. Totuși, nu lăsă acest lucru să o descurajeze, merge tot timpul cu ataș, până când o întâmplare cam tragică o face să se răzgândească. 

Într-o seară caniculară de august s-a dus la cumpărături pe la hipermarket-ul din zonă. După ce a luat tot ce îi trebuia pentru a face lasagna, a pus sacoșa cu produsele cumpărate în ataș. A părăsit parcarea magazinului, cum mergea ea pe un drum plin numai de denivelări, pentru că stă la periferie și așa sunt drumurile, la un moment dat, a simțit ceva ciudat, ca și când extensia pe care o transporta s-ar fi desprins. Nu s-a înșelat deloc. Atașul a ajuns în lanul de porumb, toate produsele ei erau pe câmpie. Cum să mai prepare ea lasagna de la Dr. Oetker în condițiile acestea? Cecilia era mută de uimire, se gândi că în locul sacoșei ar fi putut la fel de bine să fi fost o persoană. Nu i-au plăcut urmările dorinței ei nechibzuite, așa că a dat anunț în presa locală, a vândut atașul la un preț exorbitant și din banii obținuți a luat o lasagna gata preparată.

Giro in moto

Da qualche tempo, ormai, dal giorno in cui Cecilia ha preso la patente di categoria A, la sua vita ha preso una svolta interessante. Ce l'ha fatta anche per le categorie B e C, ma per la A è davvero un'esperienza nuova per lei. L'esame è stato stressante, soprattutto quello di percorso, ma la fatica è stata ripagata con la libertà di scoreggiare dove voleva, a qualsiasi ora, a qualsiasi ora del giorno e della notte. L'unico ostacolo alla sua libertà è il fatto che la moto non ha intoppi. Perché Cecilia avrebbe bisogno di un attaccamento? Bella domanda...beh, non lo so, magari per portarle la spesa al mercato, per portare a spasso il figlio nei campi a guardare i campi, per godersi l'immagine dei prati punteggiati di denti di leone e tanti altri paesaggi bucolici , per prendere il suo materasso da Jysk e metterlo (parte di esso in allegato). Non fraintendetela, Cecilia è una persona pratica, vede l'attacco come un prolungamento della moto, come se guidasse lei la macchina e ci fosse il sedile posteriore, che in questo momento sembra un'auto con solo due posti a sedere. Cecilia, vedendo le cose in prospettiva, si reca in moto al servizio auto più vicino. Parla con gli esperti lì, le mostrano le opzioni, il prezzo per ogni modello di attacco. Cecilia si siede e guarda l'elenco dei modelli di attaccamento. Soppesando tutti i prezzi, sceglie l'accessorio che le sembrava il più economico. L'uomo le chiede se è sicura che sia quello che vuole, che diversi clienti si sono lamentati dopo averlo acquistato, che doveva essere completamente staccato dalla moto, che non potevano contare su di esso per trasportare persone, oggetti, che era semplicemente facendo molto rumore (tanto rumore per nulla), che si sono pentiti di averlo acquistato, che sono dovuti andare più volte al servizio, come al solito, e così via. Cecilia, fermamente convinta che questo fosse quello che desiderava, disse che aveva deciso e niente e nessuno avrebbe potuto cambiare la sua preferenza. Il proprietario dell'autoservizio fu d'accordo con lei e ordinò un modello simile all'allegato, ma di qualità superiore. Doveva aspettare finché non fosse suo, perché veniva dall'Olanda. Cecilia non aveva fretta, era super entusiasta che la sua moto avrebbe comunque avuto un attaccamento. Per fortuna era molto energica, non aveva bisogno di altre vitamine, non dormiva nemmeno la notte, troppa estasi che magari il titolare dell'autoservizio la chiamasse per venire a prendere il suo addetto.

Un mese dopo, riceve una notifica via e-mail dal servizio auto che la parte è pronta e può essere fornita con la moto per fissarla alle fiancate. Cecilia è arrivata con qualche occhiaia, da troppo tempo sperava di essere pronta nel più breve tempo possibile. Doveva entrare nel campo di grano tre volte. Ma va bene, non ha subito nulla, è arrivato sano e salvo al servizio auto. Gli uomini lì gliel'hanno adattato, gli stava bene, non traballava, non c'era nulla da sospettare. Almeno, Cecilia lo pensava a prima vista. Ma non ha nemmeno guidato una motocicletta con un attaccamento per vedere come si sente l'esperienza stessa. Ha avviato la moto per tornare a casa. Tornando a casa, sentiva che l'accessorio era un po' difficile da trasportare, che per questo motivo la moto diventava più difficile da maneggiare, soprattutto quando doveva girare a sinistra, a destra, dove voleva. Tuttavia non si lascia scoraggiare e va sempre con l'addetto, finché un incidente piuttosto tragico non le fa cambiare idea.

In una calda sera d'agosto era andato a fare la spesa all'ipermercato della zona. Dopo aver preso tutto l'occorrente per fare le lasagne, ha messo in allegato il sacchetto con i prodotti acquistati. È uscita dal parcheggio del negozio, mentre percorreva una strada accidentata, perché lei abita in periferia e così sono le strade, ad un certo punto ha sentito qualcosa di strano, come se la prolunga che portava con sé si fosse staccata. Non aveva affatto torto. L'addetto arrivò nel campo di grano, tutti i suoi prodotti erano nella pianura. Come può ancora preparare le lasagne del dottor Oetker in queste condizioni? Cecilia rimase interdetta, pensò che al posto della borsa poteva anche esserci una persona. Non le piacevano le conseguenze del suo desiderio sconsiderato, così fece pubblicità sulla stampa locale, vendette l'addetto a un prezzo esorbitante e con i soldi comprò una lasagna già pronta.

Iarna

--- 1 ---

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;

Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,

Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;

Soarele rotund și palid se prevede printre nori

Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

--- 2 ---

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare

Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.

Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…

În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

Hiver

--- 1 ---

Du haut des airs, le terrible hiver tamise les nuages de neige,

Les chevaux de Troie qui voyageaient depuis longtemps se rassemblaient en tas dans le ciel ;

Les flocons volent, flottent dans les airs comme un essaim de papillons blancs,

Répandre des frissons sur les épaules pâles du pays.

Il neige le jour, il neige la nuit, il neige encore le matin !

Avec une chaîne d'argent, le fier pays s'habille ;

Le soleil rond et pâle est annoncé parmi les nuages

Comme un rêve de jeunesse parmi les années qui passent.

--- R ---

C'est tout blanc dans les champs, sur les collines, autour, au loin,

Comme des fantômes blancs, les peupliers enfilés se perdent dans le beurre,

Et sur le tronçon désolé, sans pistes, sans route,

On aperçoit les villages perdus sous les nuages blancs de fumée.

--- 2 ---

Mais la neige s'arrête, les nuages fuient, le soleil désiré

Il brille et dissipe l'océan de neige.

Voici un traîneau léger qui sillonne les vallées…

Le tintement des hochets résonnait dans l’air joyeux.

--- R ---

C'est tout blanc dans les champs, sur les collines, autour, au loin,

Comme des fantômes blancs, les peupliers enfilés se perdent dans le beurre,

Et sur le tronçon désolé, sans pistes, sans route,

On aperçoit les villages perdus sous les nuages blancs de fumée.

Da, trebuie doar să vrem,

Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,

Da, dacă ne-a motivat,

Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),

Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,

Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,

Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),

Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,

Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,

Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,

Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),

Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,

Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,

Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,

Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,

Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,

Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,

Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,

Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,

Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,

Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,

Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,

Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,

Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",

Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,

Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic, 

Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent, 

Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...

Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.

Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.

Igen, csak akarnunk kell,

Igen, ha pozitív hatással volt ránk,

Igen, ha ez motivált minket,

Igen, ha megértene minket (a legtöbb ember nem tud),

Igen, ha közvetítene nekünk valamit jelleméből, lelkének szépségéből és szenvedélyeiből,

Igen, ha még mindig örömömben sóhajtok a képeit nézegetve,

Igen, ha szótlanul hagyott minket, hogy milyen egyediek az ötletei (az egyik nagyon meglepett minden tekintetben),

Igen, ha tudná, hogyan keltsen bennünket arra, hogy lássuk az ő nézőpontját,

Igen, ha ajándékai egymilliárd részét nekünk adhatná,

Igen, ha megfertőzött minket a nevetésével, a kedvességével és a kívánságaival,

Igen, ha úgy gondolja, hogy jó irányba változtatott, gazdagabb lett (erkölcsileg, etikailag, érzelmileg),

Igen, ha nem mondott le rólad, inkább bízott benned, nem gondolta, hogy eredmény nélkül pazarolja az idejét,

Igen, ha te sem árultad el a bizalmát,

Igen, ha tudta, hogyan csepegtesse belénk ambíciókat és növelje azokat mindaddig, amíg ismertük egymást,

Igen, ha azt látjuk, hogy nem sokan voltak hozzá hasonlók,

Igen, ha valóban törődött az erkölcsi értékekkel, hogyan érheti el minden ember önmaga jobb, szelídebb, gondoskodóbb, kellemesebb változatát?

Igen, ha mindig ugyanaz volt az izgalom, valahányszor megláttam, akkor nem számított, hogy sáros esővízzel fröcskölte, voltak pillanatai, amikor idegesebb volt, dühös volt, fáradt, influenzás volt, és már nem tudtuk élvezni ugyanazokat a kiváló jellemvonásokat,

Igen, ha a rá irányuló gondolatok gyümölcsöt hoznak a szívünkben,

Igen, ha nem valami idegen, akkor valami több volt annál, érezted, hogy közelebb kerülsz hozzá, olyan volt, mint egy barát vagy egy nővér.

Igen, ha minden nap feljebb lépnél az ő segítségével,

Igen, ha mindent olyan higgadtsággal és szenvedéllyel tudna felépíteni, hogy nem tudsz reagálni, ha rá gondolsz,

Igen, ha úgy gondolja, hogy hiába próbálta volna lenyűgözni őt,

Igen, az idős kor valóban a szépséget jelentette az ő esetében, fiatalon sokkal kövérebb volt, de volt benne fogyni akarás, volt ideje kijavítani az őt zavaró hibákat, hogy 50 évesen mindannyiunkat megörvendeztessen. ,

Igen, tényleg érdemes lett volna részt venni egy olyan valóságshow-ban, mint a "románoknak van tehetsége".

Igen, mert felhoztam a "tehetség" szót, tőle tanultam meg, hogy ilyen nincs, tehetséget nem kapunk és nem viszünk magunkkal a másik világra, az a tehetség, amit mutatott, megszerzett. készség, valami szokásos eredménye,

Igen, amikor elestem (megbotlottam), tudta, hogyan tud felsegíteni,

Igen, ha még mindig látnád őt a járdán, a piacon, a koncerteken, a városházán, a stadionban, amely ma 70 évesen fut,

Igen, szeretném még egyszer látni...

Drága asszonyom (és a C. P. kezdőbetűvel), akik nekem (kb. 42 évvel) inkább nővéremnek számítottak 7 évig, aztán neked is menned kellett, jött egy újabb szakasz. Rejtélyként maradtál a tudatalattimban, nem is tudom a mai napig, hogyan akartál volna lenni, mit szeretted volna jobban megmutatni neked, de valahol ott maradtál, a "Nők" listáján 10 és 10 férfiból", mintha egy 10 osztályos műsorból lenne.

Bocsásd meg az ügyetlenségem mindenben, de nem szándékosan, de megfagyok, hevesen kalapál a szívem, szívdobogásom van, izzadok néha hidegen, néha melegen, olyan, mintha nem kapnék elég levegőt a tüdőm, amikor csodálom a személyiséget, az erőfeszítéseket, mindazt, amit mutattál nekem, és én, tekintve, hogy azóta nem vagyok hozzáértőm, nem tudtam mást mutatni, mint amit mindig láttál.

Articolul 301 — Libertatea Bisericii

(1) Comunitățile creștine au dreptul să își organizeze viața religioasă potrivit credinței și tradiției proprii.

(2) Organizarea bisericească trebuie să respecte demnitatea persoanei și legile civile aplicabile.

(3) Nicio autoritate religioasă nu este mai presus de lege.

Articolul 302 — Diversitatea confesiunilor creștine

(1) Prezenta Constituție îi cuprinde pe creștinii ortodocși, catolici și protestanți.

(2) Fiecare confesiune își păstrează tradiția, organizarea și învățătura proprie.

(3) Diferențele confesionale nu trebuie să conducă la violență sau persecuție.

Articolul 303 — Demnitatea credinciosului

(1) Fiecare credincios trebuie tratat cu demnitate.

(2) Nimeni nu trebuie umilit în cadrul comunității religioase.

(3) Statutul social, averea sau funcția nu determină valoarea spirituală a unei persoane.

Articolul 304 — Responsabilitatea clerului

(1) Clerul și conducătorii religioși au responsabilitatea de a sluji comunitatea cu integritate.

(2) Autoritatea religioasă trebuie exercitată cu responsabilitate.

(3) Poziția religioasă nu poate fi folosită pentru avantaje personale obținute prin abuz.

Articolul 305 — Preotul

(1) Preotul trebuie să fie un slujitor al comunității sale.

(2) El trebuie să promoveze pacea, adevărul, rugăciunea și responsabilitatea.

(3) Preotul nu trebuie să încurajeze violența sau răzbunarea.

Articolul 306 — Pastorul

(1) Pastorul trebuie să își îndeplinească responsabilitatea spirituală cu integritate.

(2) El trebuie să respecte libertatea și demnitatea credincioșilor.

(3) Autoritatea pastorală nu trebuie folosită pentru manipulare sau exploatare.

Articolul 307 — Episcopul

(1) Episcopul are responsabilitatea de a îndruma comunitățile aflate sub autoritatea sa potrivit propriei tradiții bisericești.

(2) Autoritatea episcopală trebuie exercitată cu responsabilitate și discernământ.

(3) Episcopul trebuie să urmărească protejarea credincioșilor și păstrarea disciplinei bisericești.

Articolul 308 — Conducerea comunității

(1) Conducerea unei comunități creștine trebuie să urmărească binele comunității.

(2) Deciziile trebuie luate cu responsabilitate.

(3) Puterea nu trebuie folosită pentru îmbogățire prin înșelăciune sau pentru control abuziv.

Articolul 309 — Interzicerea abuzului spiritual

(1) Nimeni nu trebuie manipulat prin frică religioasă pentru a fi controlat.

(2) Credința nu trebuie folosită pentru justificarea abuzului.

(3) Persoanele care reclamă un abuz trebuie ascultate cu seriozitate.

Articolul 310 — Protecția copiilor în Biserică

(1) Copiii trebuie să fie în siguranță în cadrul activităților religioase.

(2) Niciun copil nu trebuie supus abuzului fizic, psihologic sau sexual.

(3) Comunitățile religioase trebuie să adopte măsuri de prevenire și protecție.

Articolul 311 — Siguranța tinerilor

(1) Tinerii trebuie protejați în cadrul activităților bisericești.

(2) Responsabilii activităților pentru tineri trebuie să respecte reguli clare de siguranță.

(3) Orice comportament abuziv trebuie tratat cu seriozitate.

Articolul 312 — Protecția persoanelor vulnerabile

(1) Persoanele vulnerabile trebuie protejate în cadrul comunității.

(2) Vulnerabilitatea nu trebuie exploatată pentru bani, putere sau control.

(3) Comunitatea trebuie să încurajeze sprijinul și responsabilitatea.

Articolul 313 — Confidențialitatea

(1) Informațiile personale primite în cadrul activității pastorale trebuie tratate cu discreție, în limitele legii.

(2) Confidențialitatea nu trebuie folosită pentru ascunderea unor infracțiuni sau pentru protejarea abuzatorilor.

(3) Protejarea victimei și respectarea legii trebuie avute în vedere.

Articolul 314 — Administrarea banilor Bisericii

(1) Bunurile și fondurile comunității trebuie administrate responsabil.

(2) Banii destinați comunității nu trebuie folosiți în scopuri personale prin fraudă.

(3) Comunitățile trebuie să promoveze transparența financiară.

Articolul 315 — Donațiile

(1) Credincioșii pot face donații în mod liber.

(2) Donația nu trebuie obținută prin amenințare sau constrângere.

(3) Persoanele sărace nu trebuie umilite pentru că nu pot dona.

Articolul 316 — Ajutorarea săracilor

(1) Comunitățile creștine trebuie să încurajeze ajutorarea persoanelor aflate în nevoie.

(2) Ajutorul trebuie acordat cu respect.

(3) Persoana săracă nu trebuie tratată ca fiind mai puțin valoroasă.

Articolul 317 — Biserica și caritatea

(1) Comunitățile creștine pot organiza cantine, centre de sprijin, colecte și alte activități caritabile.

(2) Aceste activități trebuie desfășurate cu responsabilitate.

(3) Ajutorul nu trebuie folosit ca instrument de manipulare.

Articolul 318 — Protejarea patrimoniului religios

(1) Icoanele, manuscrisele, cărțile, obiectele liturgice și clădirile istorice trebuie respectate.

(2) Patrimoniul religios trebuie transmis generațiilor următoare.

(3) Distrugerea intenționată a patrimoniului religios este condamnată.

Articolul 319 — Respectarea lăcașurilor de cult

(1) Bisericile și celelalte lăcașuri creștine trebuie respectate.

(2) Nimeni nu trebuie să vandalizeze sau să profaneze un lăcaș de cult.

(3) Comunitățile trebuie să respecte, la rândul lor, lăcașurile altor religii.

Articolul 320 — Disciplină bisericească

(1) Fiecare confesiune poate avea propriile reguli disciplinare.

(2) Disciplina trebuie aplicată cu dreptate și responsabilitate.

(3) Disciplina religioasă nu poate justifica violența fizică.

Articolul 321 — Interzicerea pedepselor corporale religioase

(1) Nicio persoană nu trebuie bătută ca pedeapsă religioasă.

(2) Nicio comunitate nu trebuie să folosească lovirea pentru „îndreptarea” credincioșilor.

(3) Corectarea trebuie să urmărească îndreptarea prin mijloace pașnice și responsabile.

Articolul 322 — Libertatea de a părăsi o comunitate

(1) O persoană nu trebuie ținută cu forța într-o comunitate religioasă.

(2) Nimeni nu trebuie amenințat pentru că dorește să părăsească o comunitate.

(3) Decizia religioasă trebuie respectată.

Articolul 323 — Interzicerea persecuției între creștini

(1) Un creștin nu trebuie persecutat pentru că aparține unei alte confesiuni creștine.

(2) Ortodocșii, catolicii și protestanții trebuie să își rezolve diferențele prin dialog.

(3) Nicio diferență doctrinară nu justifică agresiunea.

Articolul 324 — Cooperarea creștină

(1) Comunitățile creștine pot coopera în domeniul carității, educației, protecției familiei și sprijinului persoanelor vulnerabile.

(2) Cooperarea poate exista chiar atunci când există diferențe teologice.

(3) Scopul cooperării trebuie să fie binele oamenilor și promovarea păcii.

Articolul 325 — Principiul slujirii

(1) Autoritatea în comunitatea creștină trebuie înțeleasă ca responsabilitate și slujire.

(2) Cel care primește o funcție trebuie să urmărească binele celor pe care îi slujește.

(3) Nicio funcție religioasă nu acordă dreptul de a abuza, umili, lovi sau exploata o altă persoană.

Toți ne temem de câte ceva. Unii se tem să nu greșească, alții se tem de eșec, unii se tem să nu fie dezamăgiți, alții se tem de moarte, iar unii chiar de viața însăși. Eu m-am temut toată viața de lucrurile imperfecte, de ce-am făcut și n-a ieșit bine, așa după cum aș fi vrut să iasă...

Odată, cineva mi-a spus că uneori sunt prea intransigent cu mine însumi, și deci, prin urmare, sunt la fel și cu cei din jur sau mă port ca atare. Știu că nu pot trăi într-o lume perfectă, o utopie pe care am construit-o cu migală de-atâtea ori și tot de-atâtea ori am dărâmat-o, construind alta nouă din rămășițele precedente, iar și iar, la nesfârșit, reinventându-mă de fiecare dată, încercând ca fiecare nouă versiune a mea, să fie mai bună decât cea de ieri...

Fiindcă, fie că recunoaștem sau nu, toți ne dorim perfecțiunea, toți ne dorim o viață perfectă, așa cum scrie la carte. Însă canoanele societății ne obligă să respectăm un parcurs uneori greu de menținut, aproape de alienarea mintală, dar cumva ne asumăm și riscul imperfecțiunii, fiindcă, nu-i așa?, viața nu e un fir drept, are suișuri și coborâșuri, uneori lucrurile se sparg dincolo de reîntregire...

Am citit undeva că un covor de Buhara, prin modelul complex în care este conceput, are țesut pe un centimetru pătrat o sută de noduri de sfoară de lână colorată, iar atunci când este desăvârșit, un singur nod este îndepărtat, fiindcă perfecțiunea trebuie să aparțină numai lui Dumnezeu.

Lumea este perfectă, omul nu. Știu bine asta, întrucât am lepădat precum un șarpe de atâtea ori pielea imperfecțiunii, încât, astăzi, am căzut de acord cu mine însumi că pot accepta în viața mea și lucruri imperfecte, fără să iau în considerare mediocritatea. Cumva, prin mecanismul minții mele, am învățat să accept și să ocolesc pe cât posibil imperfecțiunea: nimeni nu e perfect, precum covorul de Buhara, numai Dumnezeu este...

Deci, refuz să mă gândesc la viața mea, la ce însemn, la trecutul meu, ca la o vitrină plină cu porțelanuri și cristaluri ciobite; mai degrabă încerc să găsesc frumusețea și în lucrurile imperfecte, fiindcă dacă stăruiești o clipă din goana cotidiană, o poți găsi și într-un fluture cu aripi colorate asimetric, și într-un trandafir spinos și desfrunzit, sau într-un vers a cărui rimă nu-și găsește bine locul în strofă... 

Căci trebuie privit întreg tabloul nu-i așa? Dacă ești prea aproape vezi detaliile, dar poți pierde esențialul, iar dacă faci un pas-doi în spate, s-ar putea ca întreaga imagine să ți se dezvăluie în fața ochilor fără echivoc și să înțelegi cum e mai bine.

Să fii orb în perfecțiune, sau un miop imperfect? Am ales să port ochelari în speranța că voi vedea mai bine. Astăzi, îi lepăd tot mai des deoparte, lăsând ca razele soarelui să-mi dezvăluie lumini și umbre pe care le deslușesc mai bine cu ochii mijiți ai minții. Am îmbătrânit încă un an. Sau poate că am întinerit cu unul. Până la urmă, totul - chiar și viața însăși - se așează după prisma prin care alegi să privești lucrurile. E doar o chestiune de perspectivă.

CONSTANTIN ȘI TAINA LUMINII

Prolog — Copilul care vorbea cu Dumnezeu

Într-un sat așezat între munți, unde pădurile se întindeau până aproape de cer, trăia un băiat de doisprezece ani pe nume Constantin.

Nu era diferit de ceilalți copii.

Mergea la școală. Își ajuta părinții. Se juca. Uneori se supăra. Alteori făcea greșeli.

Dar avea un obicei pe care ceilalți nu îl înțelegeau.

Vorbea cu Dumnezeu.

În fiecare dimineață, înainte să se ridice din pat, spunea:

— Doamne, Îți mulțumesc pentru această zi. Ajută-mă să fac binele.

La școală, când îi era greu:

— Doamne, ajută-mă.

Când cineva îl rănea:

— Doamne, ajută-mă să nu răspund cu rău.

Iar seara, înainte de culcare:

— Doamne, iartă-mă pentru toate greșelile mele și ai grijă de familia mea.

Nu auzea întotdeauna un răspuns.

Dar continua să se roage.

Bunica lui îi spusese când era mic:

— Dumnezeu nu este departe de omul care Îl caută cu inimă sinceră. Uneori răspunsul vine repede. Alteori trebuie să aștepți. Și uneori răspunsul este ascuns într-o întâmplare pe care încă nu o înțelegi.

Constantin nu știa că într-o noapte avea să înceapă cea mai mare aventură din viața lui.

---

Capitolul 1 — Lumina

Era o noapte rece de toamnă.

Constantin dormea când se trezi brusc.

Camera era întunecată.

Se ridică în capul oaselor.

Ceva îl trezise.

Privi spre fereastră.

Departe, în pădure, se vedea o lumină albă.

Nu semăna cu lumina unei lanterne.

Nu pâlpâia precum focul.

Era ca o stea coborâtă pe pământ.

Constantin se apropie de fereastră.

— Ce este?

Se uită câteva clipe.

Apoi șopti:

— Doamne, dacă aceasta este ceva ce trebuie să văd, ajută-mă să înțeleg.

Lumina dispăru.

Constantin se întoarse.

Atunci auzi:

Toc.

Toc.

Toc.

Sunetul venea de la fereastră.

Deschise încet.

Pe pervaz stătea o pasăre albă.

În cioc avea un mic medalion de lemn.

Pasărea îl lăsă în palma băiatului și zbură.

Pe medalion era sculptată o cruce.

Pe spate erau trei cuvinte:

NU TE TEME.

Constantin simți cum îi bate inima.

— Doamne...

Medalionul începu să strălucească.

Pe podea apăru o dâră de lumină.

Aceasta trecea prin cameră, ieșea pe ușă și continua spre pădure.

Constantin își puse haina.

Înainte să plece, îngenunche.

— Doamne, nu știu unde mă duc. Dacă nu este bine, oprește-mă. Dacă este bine, mergi cu mine.

Și ieși.

---

Capitolul 2 — Pădurea

Pădurea era înfricoșătoare noaptea.

Ramurile se mișcau în vânt.

Frunzele foșneau.

Constantin mergea încet.

Medalionul îl călăuzea.

După câteva minute, lumina se stinse.

Constantin se opri.

— Doamne?

Nimic.

În spatele lui se auzi un zgomot.

Se întoarse.

Între copaci se afla o umbră.

Înaltă.

Nefirească.

Constantin făcu un pas înapoi.

— Cine ești?

Umbra răspunse:

— Cel care știe că ți-e frică.

Constantin tremura.

— Da. Mi-e frică.

Umbra râse.

— Atunci fugi.

Constantin strânse medalionul.

— Nu.

— De ce?

— Pentru că nu sunt singur.

— Unde este Dumnezeul tău?

Constantin închise ochii.

— Cu mine.

Începu să se roage.

— Tatăl nostru...

Umbra se retrase.

Constantin continuă.

— Sfințească-se numele Tău...

Lumina medalionului crescu.

Umbra dispăru.

În fața lui apăru o lumină blândă.

Constantin căzu în genunchi.

O voce îi vorbi:

— Constantin.

— Doamne?

— Nu te teme.

Constantin începu să plângă.

— De ce mi-ai arătat toate acestea?

— Pentru că urmează un drum.

— Unde?

— Acolo unde oamenii au uitat că lumina nu se păstrează ascunsă.

Constantin nu înțelegea.

— Și ce trebuie să fac?

— Să cauți.

— Ce?

— Taina Luminii.

Apoi lumina dispăru.

Pe pământ rămăsese o carte.

Constantin o ridică.

Pe copertă scria:

CRONICA LUMINII.

---

Capitolul 3 — Cei doi prieteni

A doua zi, Constantin le povesti totul celor mai buni prieteni ai lui.

Andrei era curajos și uneori prea grăbit.

Maria era foarte inteligentă și nu credea nimic fără dovezi.

— Ai mers singur în pădure? întrebă Andrei.

— Da.

— Și ai văzut o umbră?

— Da.

Maria luă cartea.

— De unde ai luat-o?

— Din pădure.

Ea o deschise.

Pe prima pagină scria:

„Când întunericul va crește, trei copii vor porni spre Muntele Alb.”

Andrei se uită la Constantin.

— Noi suntem cei trei?

Constantin ridică din umeri.

— Nu știu.

Maria continuă să citească.

— „Vor căuta Lumina ascunsă și vor descoperi că adevărata putere nu este aceea de a-i învinge pe ceilalți, ci aceea de a nu deveni asemenea întunericului.”

Cei trei rămaseră tăcuți.

Andrei zâmbi.

— Atunci mergem.

Maria îl privi.

— Ești nebun.

— Probabil.

Constantin zâmbi.

— Înainte să plecăm, ne rugăm.

Cei trei își plecară capetele.

— Doamne, dacă drumul acesta este bun, călăuzește-ne. Dacă nu este bun, oprește-ne. Și păzește-ne inimile.

---

Capitolul 4 — Muntele Alb

Drumul către Muntele Alb a durat două zile.

Au trecut prin sate, păduri și văi.

În a doua seară au ajuns la poalele muntelui.

Acolo au găsit un bătrân.

Avea o barbă albă și ținea un toiag.

— Unde mergeți? întrebă el.

— La mănăstirea din vârf, răspunse Constantin.

Bătrânul îl privi atent.

— De ce?

Constantin scoase medalionul.

Bătrânul îngheță.

— De unde ai acesta?

— L-am găsit.

Bătrânul oftă.

— Atunci legenda a început din nou.

Maria făcu un pas înainte.

— Ce legendă?

Bătrânul răspunse:

— Cu mulți ani în urmă, trei copii au venit aici. Au căutat Lumina. Au găsit-o. Dar unul dintre ei a ales puterea în locul iubirii.

Andrei întrebă:

— Ce s-a întâmplat?

— A încercat să păstreze Lumina pentru el.

— Și?

Bătrânul privi spre munte.

— Lumina nu poate fi posedată.

Apoi plecă.

---

Capitolul 5 — Mănăstirea fără clopote

La răsărit, cei trei ajunseră la mănăstire.

Era veche.

Foarte veche.

Dar ceva era ciudat.

Nu avea clopote.

Ușa se deschise singură.

Înăuntru era un călugăr bătrân.

— Vă așteptam.

Constantin rămase uimit.

— Ne așteptați?

— Da.

Călugărul îi conduse într-o încăpere subterană.

Pe pereți erau pictate scene din viața Mântuitorului: nașterea, minunile, răstignirea și Învierea.

În mijloc se afla o cruce.

Călugărul spuse:

— Mulți oameni caută puterea. Unii caută bogăția. Alții caută să fie admirați.

Se uită la Constantin.

— Dar voi trebuie să învățați să căutați iubirea.

Maria întrebă:

— Unde este Taina Luminii?

Călugărul zâmbi.

— Nu este un obiect.

— Atunci ce este?

— O alegere.

Andrei se încruntă.

— Am venit până aici pentru o alegere?

— Da.

— Ce alegere?

Călugărul răspunse:

— Să alegi binele atunci când nimeni nu te obligă.

---

Capitolul 6 — Prima încercare

În noaptea aceea, fiecare copil avu un vis.

Andrei se văzu conducătorul unei cetăți.

Toți îl ascultau.

Maria se văzu înconjurată de cărți și oameni care o admirau.

Constantin se văzu într-un loc în care Dumnezeu îi oferea tot ce își dorea.

— Poți avea orice, îi spuse o voce.

Constantin întrebă:

— Orice?

— Da.

— Atunci vreau să nu mai sufere nimeni.

Vocea tăcu.

— Nu poți primi asta.

— Atunci vreau să-mi protejez familia.

— Nici asta nu poți garanta.

Constantin plânse.

— Atunci ce pot primi?

Vocea răspunse:

— Poți primi puterea de a iubi chiar și atunci când nu poți schimba totul.

Constantin se trezi.

Era dimineață.

Călugărul îl aștepta.

— Ai înțeles?

Constantin dădu din cap.

— Nu pot controla lumea.

— Dar?

— Pot alege ce fac eu.

---

Capitolul 7 — Pădurea Umbrelor

Cei trei plecară de la mănăstire.

Trebuiau să traverseze Pădurea Umbrelor.

Acolo fiecare om vedea ceea ce îl speria cel mai mult.

Andrei își văzu frica de a fi laș.

Maria își văzu frica de a greși.

Constantin își văzu frica de a-L pierde pe Dumnezeu.

În fața lui apăru o imagine.

Oamenii plecau.

Casa lui era goală.

Bunica lui nu mai era.

Părinții lui nu mai erau.

Constantin căzu în genunchi.

— Nu!

O voce îi șopti:

— Vezi? Totul se poate pierde.

Constantin plângea.

— Doamne...

Vocea răspunse:

— Crezi că Dumnezeu încetează să fie Dumnezeu atunci când viața devine grea?

Constantin își ridică privirea.

— Nu.

— Atunci mergi.

Constantin se ridică.

— Doamne, chiar dacă nu înțeleg, am încredere în Tine.

Imaginea dispăru.

Andrei îl aștepta.

Maria îl aștepta.

Cei trei se îmbrățișară.

---

Capitolul 8 — Îngerul

În centrul pădurii au găsit o poiană.

În mijlocul ei se afla o lumină.

Din lumină apăru o ființă asemenea unui om, dar înconjurată de strălucire.

Maria rămase fără cuvinte.

Andrei făcu un pas înapoi.

Constantin îngenunche.

— Cine ești?

Ființa răspunse:

— Sunt un slujitor al lui Dumnezeu.

Constantin întrebă:

— Ești înger?

— Da.

Îngerul îi privi.

— Ați trecut prin prima încercare.

Andrei întrebă:

— Mai sunt și altele?

Îngerul zâmbi.

— Vor fi.

Maria întrebă:

— De ce Dumnezeu ne-a ales pe noi?

— Dumnezeu nu caută oameni perfecți.

— Atunci ce caută?

— Inimi care sunt dispuse să se schimbe.

Îngerul se întoarse spre Constantin.

— Dar cea mai grea încercare încă nu a venit.

— Care?

Îngerul răspunse:

— Iertarea.

---

Capitolul 9 — Vrăjmașul

În acea noapte apăru un om.

Purta o mantie neagră.

Numele lui era Malachor.

Nu era un monstru.

Era un om.

Tocmai asta îl făcea înfricoșător.

El fusese unul dintre cei trei copii care căutaseră Lumina cu mulți ani înainte.

Malachor nu dorise să iubească.

Dorise să conducă.

Să fie ascultat.

Să nu mai fie niciodată slab.

El îi privi pe copii.

— Constantin.

— De unde îmi știi numele?

— Te-am așteptat.

— Ce vrei?

— Să-ți ofer ceea ce Dumnezeu nu îți oferă.

— Ce?

— Putere.

Malachor ridică mâna.

Pietrele din jur se ridicară în aer.

Andrei rămase uimit.

— Cum ai făcut asta?

Malachor râse.

— Puterea este totul.

Constantin îl privi.

— Nu.

Malachor se încruntă.

— Nu?

— Nu este totul.

— Atunci ce este?

Constantin răspunse:

— Iubirea.

Malachor atacă.

---

Capitolul 10 — Căderea lui Andrei

Andrei fu aruncat la pământ.

Constantin alergă spre el.

— Andrei!

Malachor îi întinse mâna.

— Vino cu mine.

Andrei se ridică.

— De ce?

— Pentru că tu vrei să fii puternic.

Andrei tăcu.

Era adevărat.

Își dorea să fie cel mai curajos.

Să nu-i fie frică niciodată.

Malachor îi spuse:

— Cu mine nu vei mai fi slab.

Andrei făcu un pas.

Constantin strigă:

— Andrei!

Băiatul se opri.

Se uită la prietenul lui.

— Mi-e frică, Constantin.

— Știu.

— Și vreau să fiu puternic.

Constantin îi răspunse:

— Poți fi puternic fără să devii rău.

Andrei se întoarse spre Malachor.

— Nu vin.

Malachor se înfurie.

— Prostule!

Și dispăru.

---

Capitolul 11 — Orașul întunericului

Cei trei ajunseră la o cetate veche.

Acolo oamenii nu se mai rugau.

Nu se mai ajutau.

Fiecare se gândea doar la el.

Pe porțile cetății era scris:

„Aici fiecare om trăiește pentru sine.”

Constantin se întristă.

— Asta este lumea pe care o vrea Malachor.

Maria spuse:

— Cum o putem schimba?

Constantin răspunse:

— Nu putem schimba toți oamenii.

— Atunci ce facem?

— Începem cu noi.

Au găsit un bătrân care nu avea mâncare.

I-au dat din puținul lor.

Au găsit un copil singur.

S-au așezat lângă el.

Au găsit un om bolnav.

Au chemat ajutor.

Și ceva incredibil s-a întâmplat.

Un om i-a văzut.

A început să-i ajute.

Apoi altul.

Apoi altul.

În câteva zile, cetatea începu să se schimbe.

Malachor privi de la fereastra turnului.

— Nu!

Nu putea înțelege.

Constantin nu luptase cu arme.

Nu folosise puteri.

Folosise iubire.

---

Capitolul 12 — Trădarea

Într-o seară, Maria dispăru.

Andrei și Constantin o căutară peste tot.

O găsiră în turnul lui Malachor.

Malachor îi spusese:

— Tu ești cea mai inteligentă. Ai putea conduce lumea.

Maria ezită.

— Nu vreau să conduc lumea.

— Atunci de ce ești nemulțumită de tine?

Maria tăcu.

Malachor lovise exact unde trebuia.

Maria se temea să greșească.

Se temea să nu fie suficient de bună.

Constantin ajunse în turn.

— Maria!

Ea plângea.

— Nu pot.

— Ce?

— Nu pot să fiu perfectă.

Constantin se apropie.

— Nici eu.

Andrei spuse:

— Nici eu.

Maria îi privi.

Constantin continuă:

— Dumnezeu nu ne cere să fim perfecți. Ne cere să ne ridicăm atunci când cădem.

Maria plânse.

— M-am temut că voi râdeți de mine.

— Niciodată, spuse Andrei.

Cei trei se îmbrățișară.

Malachor urlă.

— De ce nu vă puteți despărți?!

Constantin răspunse:

— Pentru că prietenia adevărată iartă.

---

Capitolul 13 — Marea încercare

Malachor îi conduse într-o sală subterană.

În mijloc se afla o lumină uriașă.

Taina Luminii.

Constantin se apropie.

— Asta este?

Malachor zâmbi.

— Da.

Lumina era atât de puternică încât cei trei abia puteau privi.

Malachor spuse:

— Ia-o.

Constantin întinse mâna.

Dar îngerul apăru.

— Nu o lua.

Constantin se opri.

— De ce?

— Pentru că lumina nu este un lucru.

Malachor țipă:

— Minte!

Îngerul îl privi.

— Tu ai încercat să o stăpânești.

Malachor răspunse:

— Pentru că voiam să nu mai sufăr!

Îngerul tăcu.

Constantin înțelese.

Malachor nu fusese întotdeauna rău.

Fusese un om rănit.

Un om care alesese puterea pentru că îi era frică să mai fie slab.

Constantin se apropie.

— Malachor.

— Ce vrei?

— Te iert.

Malachor rămase nemișcat.

— Pentru ce?

— Pentru tot.

— Nu vreau mila ta!

— Nu este milă.

— Atunci ce este?

— O invitație să te întorci.

Malachor începu să plângă.

Pentru prima dată după mulți ani.

---

Capitolul 14 — Întunericul se ridică

Dar în acel moment, ceva mult mai întunecat se ridică din adâncul cetății.

Nu era Malachor.

Nu era om.

Era întunericul pe care Malachor îl hrănise ani întregi.

Toate fricile, ura, mândria și răutatea se adunaseră într-o singură umbră.

Malachor strigă:

— Nu!

Umbra îl aruncă la pământ.

Constantin ridică medalionul.

— Doamne!

Lumina apăru.

Andrei strigă:

— Ce facem?

Constantin răspunse:

— Ne rugăm.

Cei trei îngenuncheară.

Malachor îi privi.

Apoi, încet, îngenunche și el.

Pentru prima dată după mulți ani, se rugă.

— Doamne... dacă mai pot fi iertat... iartă-mă.

Umbra începu să se destrame.

Constantin continuă:

— Tatăl nostru...

Maria se rugă.

Andrei se rugă.

Malachor se rugă.

Și lumina umplu sala.

---

Capitolul 15 — Sacrificiul

Umbra se ridică pentru ultima dată.

Se îndreptă spre copii.

Constantin văzu că prietenii lui erau în pericol.

Fără să ezite, alergă înainte.

— Constantin! strigă Maria.

Umbra îl înconjură.

Pentru o clipă, băiatul nu mai vedea nimic.

Auzi doar o voce:

— Renunță.

Constantin răspunse:

— Nu.

— Vei pierde totul.

— Nu mă tem.

— Vei suferi.

— Dumnezeu este cu mine.

— Vei muri.

Constantin închise ochii.

— Viața mea este în mâna lui Dumnezeu.

Atunci medalionul se deschise.

În interior nu era aur.

Nu era piatră prețioasă.

Era o mică cruce.

Lumina izbucni.

Umbra dispăru.

---

Capitolul 16 — Adevărul

După ce totul se termină, îngerul apăru din nou.

Constantin întrebă:

— De ce medalionul?

Îngerul răspunse:

— Pentru a-ți aminti că adevărata putere nu vine din obiecte.

— Atunci de unde?

— Din Dumnezeu.

Constantin privi crucea.

— Și Taina Luminii?

Îngerul zâmbi.

— Ai descoperit-o deja.

— Unde?

Îngerul arătă spre inima lui.

— În fiecare alegere prin care ai ales iubirea în locul urii, iertarea în locul răzbunării și credința în locul fricii.

Constantin începu să plângă.

— Deci nu trebuia să găsim o comoară?

— Nu.

— Ci să devenim noi înșine lumină?

— Da.

---

Capitolul 17 — Întoarcerea

După aventură, cei trei copii se întoarseră în sat.

Părinții lui Constantin îl așteptau.

Mama lui îl îmbrățișă.

— Unde ai fost?

Constantin o strânse în brațe.

— Departe.

— Ai fost în pericol?

Constantin se uită spre cer.

— Da.

— Cine te-a protejat?

Constantin zâmbi.

— Dumnezeu.

Bunica lui îl privi și înțelese că ceva se schimbase.

— Ai găsit ce căutai?

Constantin scoase medalionul.

— Da.

— Ce?

Constantin răspunse:

— Am găsit Lumina.

Bunica zâmbi.

— Și unde este?

Constantin puse mâna pe inimă.

— Aici.

---

Capitolul 18 — Ultima noapte

În noaptea aceea, Constantin se așeză lângă fereastră.

Privi stelele.

Se rugă:

— Doamne, Îți mulțumesc.

Tăcere.

— Îți mulțumesc că m-ai ajutat.

Tăcere.

— Îți mulțumesc pentru Andrei și Maria.

Tăcere.

— Și Îți mulțumesc că m-ai învățat să iert.

Constantin zâmbi.

— Dar, Doamne...

Se opri.

— Mai am o întrebare.

O lumină mică apăru în depărtare.

Constantin privi.

— Povestea s-a terminat?

Pentru o clipă, i se păru că aude:

— Nu.

Constantin se ridică.

— Ce?

Lumina dispăru.

Pe pervaz apăru pasărea albă.

În cioc avea un alt medalion.

De data aceasta era albastru.

Constantin îl luă.

Pe spate erau scrise cuvintele:

„MAI EXISTĂ UN DRUM.”

Constantin zâmbi.

— Atunci voi fi pregătit.

Și se așeză din nou la rugăciune.

---

EPILOG — Lumina nu moare

Au trecut ani.

Constantin a crescut.

Dar nu a uitat niciodată pădurea.

Nu a uitat mănăstirea.

Nu l-a uitat pe Malachor.

Nu i-a uitat pe Andrei și Maria.

Și mai ales...

nu a uitat să se roage.

Uneori viața lui era ușoară.

Alteori era grea.

Uneori primea răspunsuri.

Alteori trebuia să aștepte.

Dar în fiecare dimineață spunea:

— Doamne, mergi cu mine.

Iar în fiecare seară:

— Doamne, rămâi cu mine.

Într-o zi, Constantin devenise adult și se afla într-un oraș mare.

Văzu un copil stând singur pe o bancă.

Copilul plângea.

Constantin se apropie.

— Ce ai?

— Mi-e frică.

Constantin se așeză lângă el.

— Și mie mi-a fost frică odată.

— Și ce ai făcut?

Constantin zâmbi.

— Am început să mă rog.

Copilul îl privi.

— Dumnezeu chiar ascultă?

Constantin privi cerul.

— Da.

— Chiar dacă nu răspunde?

Constantin zâmbi.

— Mai ales atunci când trebuie să învățăm să avem încredere.

Copilul își împreună mâinile.

Constantin făcu la fel.

Și împreună au început să se roage.

Deasupra lor, pentru o clipă, o pasăre albă traversă cerul.

Iar undeva, foarte departe, într-o pădure ascunsă între munți, o lumină se aprinse.

Pentru că Taina Luminii nu fusese niciodată o comoară.

Nu fusese o armă.

Nu fusese o putere.

Era credința care îl făcea pe om să aleagă binele atunci când putea alege răul.

Iar Constantin înțelesese în sfârșit cel mai important lucru:

Nu trebuie să fii cel mai puternic ca să învingi întunericul.

Trebuie doar să nu lași întunericul să-ți ia lumina din inimă.

Și, cât timp mai exista un om care se ruga, ierta și iubea...

lumina nu putea muri.

SFÂRȘIT

Cât de scurtă-i viața, sau cât de reoede trece.

Mai țin minte, doar copilăria și visele ei. Atunci am legat pritenii

iubiri adolescentine, ce nu se uită. Apoi ne-am maturizat, ne-am 

făcut un rost. Dacă am reușit sau nu, depinde ce ne-am dorit.

Cert e că ne trezim bătrâni și mai trăim de nu știu câte ori viața 

în amintiri. sau avem noroc să ne întoarcem de unde am plecat.

    Dtagi prieteni și colegi în liniștea de acum, vă strig la catalog

și toți sunteți absenți....Cui ar trebui să mă rog ca să răspundeți:

toți -prezent- Fiindcă viața omuțui e scurtă, ca un vis de noapte,

ca și viața scrtă a fructelor coatpe.

Sunt zile, când vreau să iau viața de la început.Nu ar mai fi curs 

atâtea lacrimi și strâns atâta durere.Au fost ani de teroare și de 

umilință. Chiar nu știu cum am rezistat,poate că am avut copi.și 

ei aveau nevoie de mine.Dar Dumnezeu s-a îndurat de noi și mi-a 

scos în cale un suflet mare, care a pus capăt unui astfel de trai .

         Apoi am înțeles ce înseamnă iubirea,compasiunea, toleranța,

și vorba bună. Nu tolerați violența, aveți nevoie doar de mult curaj,

și dacă ești o luptătoare Dumnezeu te ajută. Curaj !!!!

          Cele scrise nu face parte din biografia mea !

(la modul ironic)

Este vineri seara, e târziu, ne e lene să gătim. Ce altceva ar fi mai gustos decât o pizza Quattro Stagioni? Ne uităm pe tabletă, o selectăm făcând click pe ,, Adaugă în coș", alegem sosul și o porție de cartofi prăjiți. Acestea fiind spuse, apăsăm pe ,, Plasează comanda", introducem adresa, numărul de telefon, alegem modalitatea de plată. Așteptăm salivând, fiindu-ne din ce în ce mai foame, uitându-ne la pozele cu frumusețile pe care le afișează. Atât de entuziasmați suntem noi acasă, de partea cealaltă, la restaurant a venit de ceva timp o serie de bucătari ucenici. Aceștia nu știu să gătească, însă s-au dus să învețe de la bucătari cu zeci de ani de experiență. Greșelile de orice fel se iartă și pentru că sunt la început și pentru că doar greșind vor învăța. Nu contează absolut deloc de câte ori ar greși, că poate ar arde tigaia, preparatul culinar, toată bucătăria sau doar bucătăria și baia care comunică printr-un perete despărțitor. Primim așadar apeluri după apeluri în care bucătarul își cere scuze că s-a crăpat recipientul cu vin fiert, că pizza este prea coaptă, că nu a fost lăsată să se coacă destul, că brânza se întinde prea mult, că nu a pus și roșii și ciuperci, că nu a pus și ouă de prepeliță (este o pizza cam dietetică), că nu au adăugat sos tzatziki în meniu, că au uitat doza de Pepsi Twist cu aromă de lămâie, că nu s-au făcut prea bine gogoșile cu glazură de ciocolată și alte cele...

Plictisită de atâtea explicații (nici nu am vrut vreo explicație, voiam doar mâncare), i-am spus frumos bucătarului respectiv că mi-aș dori să am mâncarea comandată până la ora 12 noaptea, eu făcând comanda pe la 7 seara. Bucătarul a înțeles, i-a luat frumos de o aripă pe învățăcei și i-a trimis acasă că el are de pregătit o comandă.

În felul acesta, pe la 23:45, cam așa, un băiat a ajuns cu o bicicletă prin apropierea blocului, mă sună și mă întreabă dacă sunt acasă (unde puteam să mai fiu la acea oră târzie de noapte?, la piață?, la mare pe faleză?, adică serios, unde mai puteam fi așteptând doar o pizza, congelată sau arsă, cum o fi?), i-am spus că sunt acasă, însă l-am rugat să folosească liftul și să urce până la etaj. A ajuns, am plătit, am luat pizza cu tot ce mai cerusem și am deschis cutia.

Pizza era, de fapt, un Happy Meal Quattro Stagioni care avea și jucărie inclusă pe lângă ce am comandat. A făcut un meniu pentru copii, pentru că cursanții consumaseră tot aluatul ca să învețe să facă pizza și doar atât a mai rămas.

Pizza a fost bună, așteptarea a meritat după toți nervii și toate grijile, chiar dacă era porție pentru copii.

De beste cateringservice

(ironisch)

Het is vrijdagavond, het is laat, we zijn te lui om te koken. Wat is er nog lekkerder dan een Quattro Stagioni-pizza? We kijken naar de tablet, we selecteren deze door op "Toevoegen aan winkelmandje" te klikken, we kiezen de saus en een portie gebakken aardappelen. Dat gezegd hebbende, drukken we op "Plaats de bestelling", we voeren het adres en het telefoonnummer in , kiezen wij de betaalmethode. We wachten kwijlend, worden hongeriger en hongeriger, kijkend naar de foto's van de schoonheden die ze tentoonstellen. Thuis zijn wij zó enthousiast, daarentegen komen er al een tijdje een reeks leerling-koks naar het restaurant. Ze kunnen niet koken, maar ze gingen het leren van chefs met tientallen jaren ervaring. Fouten van welke aard dan ook worden vergeven omdat ze nog maar aan het begin staan en omdat ze alleen door fouten te maken zullen leren. Het maakt helemaal niet uit hoe vaak hij een fout zou maken, dat hij misschien de pan, het koken, de hele keuken of alleen de keuken en de badkamer zou verbranden die via een scheidingsmuur met elkaar communiceren. Dus we krijgen telefoontje na telefoontje waarbij de chef-kok zich verontschuldigt dat de bak met glühwein is gebarsten, dat de pizza te gaar is, dat hij niet genoeg heeft gebakken, dat de kaas te veel smeert, dat hij geen tomaten en champignons heeft toegevoegd , dat hij geen kwarteleitjes had gezet (het is een beetje een dieetpizza), dat ze geen tzatziki-saus aan het menu hadden toegevoegd, dat ze de dosis Pepsi Twist met citroensmaak waren vergeten, dat de donuts met citroenglazuur waren 't deed het niet zo goed chocolade en andere...

Verveeld door zoveel uitleg (ik wilde niet eens uitleg, ik wilde alleen eten), vertelde ik de betreffende chef-kok vriendelijk dat ik het eten graag vóór 12 uur 's avonds besteld had, ik zou rond 7 uur' s avonds bestellen. De chef-kok begreep het, nam de leerlingen netjes bij de vleugel en stuurde ze naar huis met een opdracht om klaar te maken.

Zo kwam er rond 23:45 uur een jongen op de fiets vlakbij het blok aan, belt mij en vraagt of ik thuis ben (waar zou ik anders kunnen zijn op dat late uur?, op de markt?, aan zee op de klif?, ik bedoel serieus, waar zou ik anders kunnen wachten op een pizza, bevroren of verbrand, wat dan ook?), Ik vertelde hem dat ik thuis was, maar vroeg hem om de lift te gebruiken en naar boven te gaan. Het kwam aan, ik betaalde, nam de pizza met al het andere waar ik om vroeg en opende de doos.

De pizza was eigenlijk een Quattro Stagioni Happy Meal, inclusief speelgoed naast wat ik bestelde. Hij maakte een kindermenu omdat de leerlingen al het deeg hadden opgebruikt om pizza te leren maken en dat was alles wat er nog over was.

De pizza was lekker, het wachten was het waard na alle zenuwen en zorgen, ook al was het een kinderportie.