Mama #ingerulmeu

Timpul e nemișcat 

De atunci când ai plecat 

Timpul ne-a uitat

Plouă, și e înnorat.

Curg șoaptele  pe lângă mine, 

La fel și dorul meu de tine

Curg lacrimi fără rost,

Căci nu te-ai mai întors...

Trec zile și nopți întregi 

Nu mi-am dorit să pleci!

Nici să te întorci nu îmi doresc

Din amintiri o să trăiesc.

În noapte simt cum treci

Printre picuri reci,

Cu starea ta de toamnă 

Încerc să rămân calmă...

Te afunzi în foșnet de frunze

Uscate,pătrunse 

De frig, de uitare

Aștepți o schimbare 

Te privesc de departe

Printre frunze uscate

Totul e apăsător și greu

La fel ca sufletul meu

Toamna afară, toamnă în mine,

Mă apasă iarna ce vine

De ce nu mi-ai spus astă vară

Că totul se stinge și o să doară?

Rece timpul, rece și tu

Te așteptam, dar acum nu...

Te mai aștept la primăvară 

Te mai aștept ca în prima seară..

Un dor apăsător

Și lacrimi nu mai cad,

Trăiesc în propriul meu iad

Mă usuc și mor...

Mă sting,

Mă doboară durerea

Îți caut mângâierea, 

Dar nu mai pot să te ating.

 Din tot ce îmi plăcea odată

Azi nu-mi mai pare a fi nimic

Căci nu mai vreau să mă implic

Și nu o să mai doresc vreodată.

Tristețea mea e molipsitoare

Și mă ascund de orișicine

Ca să nu ajungă ca mine.

Să nu se simtă cât mă doare.

Sunt vie dar mă simt moartă,

Și-aș da orice ca tu să știi

Că ai putea ca să mă învii

Că ai putea să schimbi o soartă.

Dar tu nu știi, 

Ești prea departe 

Ne desparte

Tot ce n-am putut fi.

Să nu zici că nu te am iubit,

când privești la ceas de seara

Focul ce arde mocnit

privindu-l, amintiri presară

Să nu zici ca nu te am iubit

N- am știu să dovedesc,

nici prin privit,

nici în șoapte să șoptesc!

Să nu zici ca nu te am iubit

 căci ai fost viața mea...

 Am dovedit, n-am dovedit

 Dar nu a fost altcineva. 

 Să nu zici că nu te-am iubit,

 căci m-ai îndepărtat.

 Așa de mult m-ai chinuit

 și sufletul mi l-ai secat.

 Să nu zici că nu te-am iubit,

 când ne vom vedea peste ani,

 dar poate nu mi-ai fost sortit..

 noi doi, prieteni sau dușmani?

 Nu te-am iubit...

 Atât foc aprins

 ca te-am iubit, 

 dar tu m-ai stins...

Aud cum plouă 

și udă pământul 

și urlă vântul 

și dimineața e rouă.

Se împrăștie norii,

Și urlă un tunet

De-atâta vuiet 

Se arată și zorii!

Ascultă iubite,

Ascultă cum plouă...

Să mă spăl cu rouă 

Am sentimente trezite.

Aud cum plouă

Și udă pământul,

Mă împrăștie vântul 

Mă transformă în rouă !

O noapte în doi

E noapte între noi

Printe buze moi

Noapte e în toi

Jucăm în doi

Jocul minții

Jocul nopții 

Jucăm amândoi...Jocul sorții 

Noaptea e pasiune

Noaptea e nebunie

Noapte e te supune

Noaptea e vis și feerie 

Joacă cu mine 

Jocul  seducției și al nopții 

Doar eu și cu tine

În voia sorții 

Să ne lăsăm purtați de noapte 

Printre vise și șoapte 

Printre clipe repetate 

Printre amintiri purtate

Lasă noaptea să te alinte 

Avem toată noaptea între noi

E atâta noapte printre

Noapte și-a făcut un croi.

Timișoara Orașul meu

În tine mi-am făcut traseu

Eu în tine m-am născut 

Și viața aici mi-am petrecut

Anul ăsta-i unul mare

Orașul are o transformare

Ești acum o capitală

Pentru Europa întreagă

Catedrala mea frumoasă

În tine mi-am făcut o casă

Căci de mică aici veneam

Și la Domnu mă rugam

Și la Bega cea înflorită

Pe sub copaci stăteam ostenită

Pe sub pasajele secrete

Pe sub salcâmii înfloriți

Noi mergeam mereu agale

Lipsiți de griji și fericiți

Am găsit în tine ce credeam că nu există,

O liniște în haos, o atingere atât de simplistă.

Ai apărut ca o zi de primăvară între nori,

Și m-ai făcut să cred că pot iubi din nou, fără fiori de griji, fără zori.

Mă făceai să râd din lucruri mici, să sper iar la povești,

Să uit de tot ce-a fost urât, să vreau iar să iubești.

Mi-am pus sufletul pe masă — fără teamă, fără scut —

Dar, glumesc… m-ai dezamăgit și tu, ca un ecou tăcut.

N-a fost nici ceartă, nici furtună, nici sfârșit dramatic,

Doar o distanță crescută între „te iubesc” și „nu mai simt nimic”.

Ai plecat fără să pleci, ai rămas fără să fii,

Iar eu, rătăcită prin vise, mai caut încă ce-am fi putut fi.

Totuși, nu te condamn. N-ai știut ce aveai.

Și poate nici eu nu știam ce aștept, ce visam, ce mai ai.

Dar îți mulțumesc — chiar și pentru rănile lăsate,

Căci ele m-au învățat cum să fiu întreagă, chiar și frântă pe jumătate.

Poate într-o altă viață, într-un alt timp curat,

Ne-am fi iubit fără frică, fără pasul tău grăbit, fără "prea complicat".

Dar în asta… e bine și așa: eu cu mine, tu cu tine.

Și poate… data viitoare, dragostea o să rămână, nu doar să vină.

Smecher bun dar si glumet e amicul meu

Ajutorul reciproc e prezent mereu,

Munti si vai as depasi daca m-ar chema

Sper cu inima pripita ca si el ar face asa.

Nici o cearta n-ar putea sa ne stea in cale

Intotdeauna mai presus sfinta impacare,

Cu asa prieten bun poti sa te falesti,

Viata cu mult mai usor e sa o traiesti.

În ochii tăi, fetița mea, văd stelele aprinse,

Și al tău râs îmi curge prin vene,

Sunt clipe sfinte, dulci și necuprinse,

Ce-mi leagă inima de tot ce-i bine. 

Din plânsul tău mi-am strâns curaj și viață,

Și din iubirea ta m-am înălțat,

Cu fiecare pas, cu fiecare dimineata,

În suflet doar fericire mi-ai lasat.

Sunt mamă, sunt femeie și furtună,

Dar când mă cheamă glasul tău divin,

Mă-nmoi, și sufletul mi-e plin,

Și tot ce port în el, devine mai senin.

Îmi ești dragă, DRAGĂ POEZIE

Tot așa dragă ești și sufletului meu

Mă - ndrept spre tine ca la un hotar

Unde-i un troc tacit de gânduri și trăire

De la poetul visător, la cititorul solitar

Mereu te-am căutat DRAGĂ POEZIE

M-ai auzit când te-am strigat, ai venit

Și n-ai plecat nici când lampa încet s-a stins

Iar genele cartea mi-au închis.

……………………………………………………

Sunetul versurilor mereu l-am fredonat

Uneori și eu am așezat gânduri pe-o hârtie

Iar TU, citindu-le nu le-ai alungat

Tăcute cuvinte în ecou le-ai transformat

DRAGĂ POEZIE…

Mai ieri erau cocori 

Intre cer si nori

Azi mai sunt doar frati

Cerul si cu norii

Unde au plecat ei oare

Fratii lor, cocorii?!

Campuri aurii,

Ape stravezii,

Paduri colorate,

Triste sunt 

Caci toate au ramas stinghere

In zile tot mai efemere

Isi plang aievea, in zadar

Pe fratii lor, frumosi hoinari

Cocorii

Unde sunt ei oare

Pasari calatoare?!

Suntem noi

Nepasatori, chiar goi

Si plini de egoiste nevoi?

De nu ne-ntrebam 

Ce e cu noi!?

Suntem noi niste pigmei?

De nu ne-ntrebam

Ce e cu ei!?

Unde sunt oare si ce-am facut cu ei,

Cocorii?!

Unde sunt ei oare

Pasari calatoare?!

"Astăzi România se numără printre ţările cu efectiv „0” de perechi clocitoare. Populaţia mondială este estimată la 220.000- 250.000 de perechi, iar cea europeană la 74.000 – 110.000 perechi. Cocorul a dispărut ca pasăre clocitoare de pe importante întinderi ale vechiului său areal, din sudul, vestul şi estul Europei. Astfel, ultima relatare a cuibăririi sale în Anglia a fost în jurul anului 1600, în Italia – 1880, Austria – 1885, Ungaria – 1952, Grecia – 1965. Ţările care deţin cele mai însemnate efective de păsări cuibăritoare sunt: Rusia, Suedia, Finlanda, Germania, Polonia, Norvegia, Letonia şi Lituania. În ţările în care aceştia mai cuibăresc, numărul lor s-a redus drastic în ultimii 50 de ani, datorită asanării mlaştinilor şi extinderii agriculturii intensive, din această cauză şi păsările care treceau peste ţara noastră aproape au dispărut. Astăzi, doar grupuri mici de cocori (2-5 indivizi) mai sunt observate rar, fantomatic, pe cerul de deasupra noastră."

Sursa: revistasinteza.ro