3  

Catedrala neamului

Stai nemișcat într-un loc senin,

Cu gândul la neamul tău divin.

Fii ctitor al vechii catedrale,

Păstrând în suflet istoria măreață a țării tale.

 

Soarele răsare și-apune la fel,

Încântând privirile sub același cer.

Frumusețea aceasta e a tuturor,

Iar unindu-ne inimile vom vedea neamul în splendor.


Категория: Патриотические стихи

Все стихи автора: Andrei Guțu poezii.online Catedrala neamului

Дата публикации: 25 августа 2025

Timp de citire: ~1 min.

Просмотры: 857

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Omul păcii

Într-o lume plină de întuneric,

el caută căi de lumină.

Nu strigă, nu lovește-n scut,

ci lasă pacea să se-adune.

 

Când vede ură pe pământ,

el pune-n loc un zâmbet blând.

Nu vrea războaie, nici cuvânt,

ce face sufletul să strige.

 

El merge liniștit, încet,

și-ajută oamenii să creadă,

că binele e tot secret

ce face viața mai curată.

 

Și dacă-l întâlnești pe drum,

te-aduce lin pe-a sa cărare.

Omul păcii e ca o rază

ce face lumea mai frumoasă.

Еще ...

Limba română – principala mărturie a identității noastre

  M-am întrebat uneori ce rămâne din noi atunci când plecăm departe de locul în care am copilărit. Putem lăsa în urmă casa, strada, satul sau orașul în care am crescut. Putem ajunge printre oameni pe care nu i-am cunoscut niciodată și într-un loc în care totul ne este străin, dar există ceva ce luăm cu noi oriunde mergem: limba.

  Limba este una dintre primele moșteniri pe care le primim. Înainte să știm să citim sau să scriem, învățăm să vorbim. Primele cuvinte le auzim de la cei apropiați. Poate că atunci nu înțelegem cât de importante sunt, dar ele rămân în noi pentru tot restul vieții.

  Pentru mine, limba română înseamnă mai mult decât un mod de a comunica. Înseamnă acasă. Înseamnă oamenii dragi, amintirile, locurile în care am crescut și toate acele lucruri simple pe care uneori le apreciem abia atunci când suntem departe.

  Un cuvânt poate părea ceva mic. Dar unele cuvinte poartă în ele o lume întreagă. „Acasă”, „mamă”, „dor”, „țară”, „bunici” – sunt cuvinte simple, dar în fiecare dintre ele se află o parte din sufletul nostru.

  Cred că fiecare popor își poartă istoria și prin limbă. În ea se păstrează poveștile celor de demult, cântecele, rugăciunile, tradițiile și felul în care oamenii au văzut lumea. De aceea, atunci când pierdem limba sau începem să ne fie rușine de ea, pierdem încet și o parte din propria identitate.

  Nu cred că trebuie să respingem alte limbi pentru a ne iubi limba noastră. Din contră, este bine să învățăm, să cunoaștem și să vorbim cât mai multe limbi. Lumea este mare și trebuie să putem comunica unii cu alții. Dar, în timp ce învățăm limbile altora, trebuie să avem grijă să nu o uităm pe cea care ne aparține.

  Limba română a ajuns până la noi datorită oamenilor care au păstrat-o și au transmis-o mai departe. Au fost vremuri în care identitatea nu a fost ușor de apărat. Au fost oameni care au continuat să vorbească, să scrie și să creeze în limba lor, iar noi suntem astăzi beneficiarii acestei moșteniri.

  Poate de aceea avem și noi o responsabilitate. Nu este suficient să spunem că iubim limba română. Trebuie să o folosim, să o respectăm și să o transmitem mai departe.

  Uneori mă gândesc că limba este asemenea unui fir care leagă generațiile. Prin ea, ceea ce a fost nu dispare cu totul. Bunicii vorbesc cu părinții, părinții vorbesc cu copiii, iar cuvintele trec mai departe. Se schimbă unele expresii, apar cuvinte noi, dar ceva din sufletul limbii rămâne.

  Și poate cel mai frumos lucru este că limba ne poate apropia chiar și atunci când suntem departe unii de alții. Când auzi, într-un loc străin, oameni vorbind românește, parcă nu mai ești chiar atât de departe de casă.

  De aceea spun că limba este principala mărturie a identității noastre. Ea spune cine suntem fără să fie nevoie să explicăm prea mult. O purtăm în fiecare zi cu noi, în cuvintele pe care le rostim și în felul în care ne exprimăm gândurile și sentimentele.

  Putem pleca dintr-un loc, dar locul acela poate rămâne în noi prin limbă. Putem trăi printre oameni care vorbesc alte limbi, dar atunci când ne întoarcem la limba noastră, ne întoarcem, într-un fel, și la noi înșine. Iar cât timp vom păstra limba, vom păstra și o parte din ceea ce suntem.

 

Aceste gânduri sunt dedicate Zilei Limbii Române!

Autor: Andrei GUȚU

Еще ...

Îți Mulțumesc, Doamne

Îți Mulțumesc, Doamne, pentru tot ce-ai făcut,

Pentru tot ce-am primit fără să fi cerut,

Pentru ziua de astăzi, pentru fiecare răsărit,

Pentru că, atunci când am căzut, Tu m-ai sprijinit.

 

Îți Mulțumesc pentru ceea ce încă nu văd,

Pentru drumul pe care doar Tu îl cunoști,

Pentru răspunsurile care încă nu se-arată

Și pentru toate lucrurile pe care le pregătești.

 

Îți Mulțumesc pentru oamenii întâlniți,

Pentru cei care mi-au fost aproape,

Pentru cuvintele ce mi-au dat putere

Și pentru mâinile întinse când n-am mai putut.

 

Îți Mulțumesc și pentru tăceri,

Când răspunsul n-a venit pe loc,

Căci poate, Doamne, chiar în așteptare,

Tu pregăteai pentru mine un alt loc.

 

Și nu-ți mai cer să-mi arăți tot drumul,

Ajunge să știu că Tu pășești cu mine.

Pentru ce-a fost, pentru ce este

Și pentru ce va fi -

Îți Mulțumesc, Doamne.

Еще ...

El este viu

Dimineața de Paște vine liniștit,

Ca o șoaptă pe care aproape n-o auzi,

Dar o simți.

 

Nu e despre zgomot,

Nici despre ce e pe masă,

Ci despre liniștea din suflet

Care, pentru o clipă, se așază.

 

Mă gândesc la Tine, Doamne,

La ce-ai făcut fără să ceri nimic

Și parcă înțeleg mai bine

Cât înseamnă un strop de har.

 

Nu sunt perfect, știi bine,

Dar astăzi vreau doar atât:

Să fiu mai bun, mai sincer,

Mai aproape de Tine.

 

Și undeva, în liniștea asta,

Se naște o speranță simplă:

Că viața are sens

Și că Tu ești viu.

Еще ...

🎦 Istoria care ne unește: Basarabia, evocată la Târgu Mureș

     Într-un context în care memoria istorică devine tot mai necesară pentru înțelegerea prezentului, în data de 25 martie 2026, la Târgu Mureș a avut loc prima ediție a Simpozionului Național „Unirea Basarabiei cu România (1918) – Lecții pentru prezent”, un eveniment de ținută academică și culturală dedicat unuia din-tre momentele definitorii ale istoriei românilor. Organizat sub egida Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu” – filiala Mureș, simpozionul s-a desfășurat în-tr-un spațiu cu o puternică valoare simbolică, respectiv în cadrul Casei Memoriale „Avram Iancu” din Târgu Mureș. Manifestarea a reunit istorici, cadre didactice, oameni de cultură și invitați din țară și din spațiul de peste Prut, constituind nu doar un prilej de rememorare și analiză istorică, ci și un cadru pertinent de dialog interdisciplinar și intergenerațional.

     Deschiderea evenimentului a fost marcată de un moment evocator dedicat lui Lazăr Lădariu, personalitate emblematică a vieții culturale mureșene, a cărui activitate publicistică și civică s-a înscris constant în promovarea și afirmarea valorilor identitare românești. Această evocare a conferit simpozionului o notă de solemnitate și de continuitate spirituală. Moderarea lucrărilor a fost asigurată de Marius Moldovan, vicepreședinte al Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu” – filiala Mureș.

     Lucrările simpozionului au adus în prim-plan comunicări și intervenții care au analizat contextul istoric al anului 1918, mecanismele politice și sociale care au făcut posibil actul Unirii, dar și ecourile acestuia în contemporaneitate. Această pagină de istorie a fost reinterpretată prin prisma actualității, fiind evidențiată importanța păstrării conștiinței naționale și a legăturilor culturale dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului. Un element definitoriu al acestei ediții inaugurale l-a constituit participarea invitaților basarabeni, care au intervenit în cadrul simpozionului, contribuind la consolidarea unei punți academice și culturale între cele două spații românești. Profesorul universitar Nicolae Enciu, profesoara de istorie Veronica Pîrlea-Conovali, precum și istoricul și poetul Andrei Guțu, toți din Chișinău, au subliniat că Unirea Basarabiei cu România nu reprezintă doar un capitol închis al istoriei, ci un reper viu, cu valențe educative și identitare pentru societatea actuală. Actul de la 27 martie 1918, prin care Sfatul Țării de la Chișinău a votat unirea Basarabiei cu România, a constituit primul pas în realizarea statului național unitar român. Acest moment istoric a fost rezultatul unei acumulări de aspirații, sacrificii și conjuncturi favorabile, care au permis afirmarea voinței naționale. Totodată, lecțiile trecutului, au subliniat vorbitorii, rămân esențiale pentru consolidarea unei societăți bazate pe valori comune.

     Dincolo de comunicările științifice, simpozionul a fost completat de momente culturale și artistice care i-au dat mai multă viață și naturalețe. Recitalul de poezie și momentele muzicale au creat o atmosferă de apropiere și comuniune, în care trecutul și prezentul s-au întâlnit firesc. În acest context, Cenaclul literar „Arcadia”, afiliat revistei Meridiane Culturale și coordonat de profesorul Constantin Nicușan, membru al Uniunii Scriitorilor din România, a oferit un moment artistic deosebit, încântând publicul prin recitaluri de poezie și interpretări muzicale extraordinare. Membrii cenaclului s-au remarcat prin calități artistice deosebite, dintre aceștia evidențiindu-se Cosmina Pânca Moldovan și fiul său Radu, Daniela Mărginean, Adrian Năsăudean, Teodora Oniceanu, Iosif Horvat, Neluțu Pelaghie, Andrei Guțu, eleva Alexandra Sabău și mama acesteia, Mihaela Sabău. De asemenea, intervenții muzicale de o înaltă ținută artistică au fost susținute de elevul Gabriel Horândău, acompaniat de tatăl său, Daniel Horândău, precum și de invitatul special din Chișinău, maestrul Valeriu Mocanu, care a încântat audiența prin interpretări de muzică patriotică românească. Un alt aspect important a fost promovarea evenimentului, iar în acest sens prezența domnului Lucian Însurățelu, realizator în cadrul televiziunii M9 TV România, a fost esențială, acesta reușind, cu mult profesionalism, să aducă evenimentul dincolo de sala de desfășurare, în întreaga țară.

     Un moment aparte l-a constituit inițiativa de promovare a valorilor culturale basarabene, inclusiv prin elemente gastronomice simbolice, menite să apropie participanții de specificul acestei provincii istorice.

     La finalul evenimentului, au fost acordate diplome de excelență de către președintele Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu” – filiala Mureș, Ioan Berța, în semn de apreciere pentru contribuția la promovarea valorilor românești și pentru implicarea în organizarea ireproșabilă a simpozionului.

     Succesul primei ediții a fost posibil datorită implicării dedicate a organizatorilor, colaboratorilor și invitaților. Se cuvin adresate mulțumiri tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui demers – de la invitați și până la publicul participant. Prin profesionalism și dăruire, aceștia au demonstrat că valorile identitare pot fi promovate cu seriozitate și eleganță, într-un cadru academic autentic.

     Prima ediție a simpozionului nu reprezintă doar un eveniment singular, ci începutul unei tradiții care se dorește a fi continuată. Organizatorii și-au exprimat intenția de a dezvolta acest proiect prin organizarea unei ediții a II-a, care să extindă aria tematică și participarea.

     În perspectivă, simpozionul are potențialul de a deveni un reper în peisajul cultural și academic, un spațiu de întâlnire pentru idei, valori și inițiative dedicate memoriei istorice.

     Simpozionul Național „Unirea Basarabiei cu România (1918) – Lecții pentru prezent” a demonstrat că istoria nu aparține doar trecutului, ci continuă să modeleze conștiințe și să inspire acțiuni. Prin rigoare științifică, sensibilitate culturală și deschidere spre dialog, această primă ediție a reușit să ofere nu doar o lecție despre trecut, ci și o direcție pentru viitor.

 

Prof. Andrei GUȚU

Еще ...

Стихи из этой категории

Suntem mulți!

Suntem mulți, ce trăim în țară,

Nu pot spune,ce viață amară!

Copii și frați și ceva neamuri,

Ne-au lăsat, goluri în ramuri.

 

Cui să ne plângem azi, ce ne doare

În ochii lor, mai suntem oameni,oare?

Știu ei, ce-i o binefacere,o milă, ce-i acea onoare?

Când o țară, un popor, o nație moare?

 

Cine ne mai apăra țara, dușmani ne sunt 

Prietenii de altă dată, când ne era bine

Dar la greu, prietenul nu mai vine

Cine apăra țara și pe noi, nu pot spune.

 

Manifeste, greve, plângeri și blesteme

Dar cei ce ne conduc, nu se teme,

S-au unit vânzătorii de țară la un loc,

Parcă sunt la piață și fac troc...

 

-Eu îți dau bogățiile țări mele, 

Voi să mă scăpați, când  fac doar, belele.

Și vă mai dau, o bucată din țare mea 

Voi dați-mi cât credeți că face ea...

Еще ...

Sub Semiluna Focului

Sub umbra grea a stelei cu o coadă,

când Semiluna scânteia pe scut,

se ridicau din codri fără teamă

ai noștri, dârzi — cu sufletul tăcut.

 

Cu pieptul gol și spada de-o arină,

cu răni sub zale, dar privirea sus,

purtau în sânge Dunărea și visul

de-a nu-ngenunchea nimănui, supus.

 

Pământul ardea. Și ei tăceau cu cinste.

Sub pași dușmani, plângea un neam de foc.

Dar n-au dat cheia porților din suflet —

ci au răbdat, cu spinii-n trup, cu foc.

 

Acolo-n munți, călugări și ostași

împărțeau coliva și-o rugă.

Și fiecare clopot din cetate

era o inimă ce nu se frângea.

 

Căci nu cu aur, ci cu sânge scris-am

pe porți de istorie: „Aici e-al meu.”

Și-am ars în valuri, dar ieșirăm stâncă.

Și-am fost cucernici, dar și brațul greu.

 

„Pe aici nu trece nimeni cu robie,

nici cu coran, nici cu paloș turbat —

când țara e la noi în piept, nu-n hărți,

și-n codru bate Domnul ne-ntinat.”

Еще ...

Molii

Văzuta-ți, voi țărai , vreodată,
De când în glie'ați tot trudit,
Să facă frunza verde molii
Ce se- nmulțesc necontenit?

Palate- și fac, ca și omida,
Când se anină de-un copac;
Nu mai ajuta nici otrava,
Nicicum nu le mai vii de hac.

Pășind în cerc de vicii negre
Acele molii ce domnesc,
Sug toată seva frunzei care,
Cu lăcomie o stârpesc.

Si nu le pasă că la anul
Ce să mănânce n-or avea;
Vor căuta o altă “țâță”,
Pe alt copac se vor muta.

De unde au venit nămile
Punând istoria pe dos?
Cine le-a-nchis în librarie
Că toate cărțile ne-au ros?

Si nu au frică, nici o grijă,
Distrug ce văd, distrug ce pot,
Pentru că nu mai au simțire,
Au doar instinct - să roadă tot !

Un an, e mult să-i vezi pe frunze,
Un an, e mult să-i vezi crescând.
Un an, e mult să-i lași să steie -
La noi deja, stau ani la rând !

Ieșiți în câmp cei cu dreptate
Si cu iubire pentru țară,
Să puneți punctul peste toate,
Să scoateți moliile' afară !

Еще ...

Clasele sociale

Știm, că Românul o duce greu,

E cel ce duce povara în spatele său

În lumea împărțită în clase sociale

Cine plătesc datoriile reale?

 

Sunt cei care muncesc pentru câțva lei

Pe locuri unde candidații nu fac concurență

Ei nu mai știu că munca poate fi o preferință

Nu doar o veșnică sentință.

 

Clasa celor școliți, inteligenți, stă mai retrasă

Ai impresia, că nu văd, nu le pasă

Ca să reziste și-au pregătit câte-o  carapace

Gândesc, dar nu găsesc soluții și tace.

 

Mai avem o clasă socială, ce ne face de rușine

Panarame, hoți, trădărori îi știm bine

Din partea lor, la orce te poți aștepta

Ei nu au conștiență, să-i poată mustra.

Еще ...

Decembrie 1989 - De Neuitat

Era frig și totul gri,

Și trăiau cu ochii-n patru;

Glas uitat în colivii,

Fratele-l trăda pe altu;

 

Și uitându-se în spate

Au văzut în urma lor,

Pâlcuri, pâlcuri de armate:

Sângele străbunilor;

 

Și-adunându-se cu toții,

"Tatăl Nostru" ca să-l cânte,

Și-au strigat, plângând, și morții

Să se scoale din morminte;

 

Și cu piepturile goale,

Cum au fost mai înainte,

Au ieșit cu mic, cu mare;

Inima zbătea fierbinte;

 

Și cerându-și toți în cântec,

LIBERTATEA lor pierdută,

Le-au trimis în ochi și-n pântec,

Gloanțe; Moartea fiindu-le redută;

 

Și-au crezut, prin moartea lor,

Cei rămași în libertate,

C-or sădi un viitor

Să-l trăiască-n demnitate;

 

Dar mișei și trădători

În picioare au călcat,

SÂNGELE EROILOR,

Si-asta e de NEIERTAT..

Еще ...

Glas de român

Limba română ne ține de vatră,

ne poartă dorul pe câmpuri și-n sat,

ea crește-n suflet, tăcută și dreaptă,

povestea străbună ce nu s-a uitat.

 

În graiul românesc găsim puterea,

și bucuria, și dorul curat,

el ne adună, ne ține tăria,

în inimă vie rămâne legat.

 

Limba română e mândria mea,

rădăcina veche ce nu va seca,

prin ea trăim și ne vom aminti,

suntem un neam ce nu va muri.

 

31.08.2025

Andrei GUȚU

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍