Salonul Internațional de Carte pentru Copii şi Tineret şi-a deschis ușile

The azure of my life was ripped away,
hardened inside a cataclysm of shadows.
The sweet illicit, the plausible rot, tears me apart with force.
Take me, shatter me, kiss me.
To transmute the custom of fate, do not rob me of my color.
The spotlights pierce me; the restful command is now in vain.
Spare me, bend me, save me from the apophthegms of destiny.
Engrave my venomous kisses into vain biblical verses; give me meaning.

În clipa în care te-am văzut

Durerile au trecut 

Atunci când te văd zâmbind 

Știu că ești perfectă 

Pentru că ești iubită 

Mi-ai dat aripi când credeam că mor

Wow chiar ești ca un drog

Așa că nu mă lăsa te rog 

Ochii verzi ca iarba și pielea albă ca zăpada 

Îmi amintesc mereu 

Cum m-am îndrăgostit de tine ca de un zeu

Și de aceea te iubesc 

Și îți vorbesc 

Pentru asta eu trăiesc

Pe tine când printre fete te-am văzut,

Era în anotimpul toamnă, pe la-nceput,

Nu îmi explic de ce pe loc tu mi-ai plăcut,

Și cât de dulce-a fost al tău sărut

Îmi amintesc mereu, cum tu mi-ai spus,

Că ai venit la Iași să îți încerci norocul,

Și cât de mândra-i fost când lista s-a adus,

Cum ai sărit în sus și mai călcat cu tocul

Am tresărit simțind un pic de durere,

Ce mi-a trecut când tu mi te-ai scuzat,

Privirea ta suavă m-a lăsat fără repere,

Și instinctiv cu drag eu te-am îmbrățișat

Nu te-ai retras, ai acceptat a mea pornire,

Pe mână m-ai atins, eu iute m-am aprins,

Și-n mine-a năvalit un torent de iubire,

Mulțimile de mreje, puternic m-au încins

Ce a urmat a fost o lungă poveste,

Scrisă zi cu zi, fără punct în iubire,

Iar când în viață a apărut tristețe,

Nu am căzut, sperând în fericire

Vă spun acum că a fost la prima vedere,

O dragoste ce a rămas cu noi peste ani,

Din dăinuirea ei, noi ne-am extras putere,

Și i-am învins pe-acei ,,prieteni"...deveniți

dușmani!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Nu s-a înstrăinat față de tot,

Și-a vindecat ce i-ai stins în ea

Această versiune a îmbrățisat-o

I-a zis de multe ori  „Nu mai pot” 

--------------------------------------

nu mai recunoaște locul de la geam,

a tras de ea să nu renunțe la voi

S-a întrebat ea ce are și eu nu am?

a sufocat toți fluturii în oceanul plin de ploi. 

---------------------------------

Cândva o vei revedea total schimbată,

Umplând fericită cu coșul plin și flori,

Inima versiunii vechi era atât de curată,

Singură, dar bucurându-se de răsărituri noi.    

------------------------------

De iubit n-ai putut să o iubești, 

Ai crezut că o să fie mereu acolo

Dar femeia nu așteaptă să realizezi,

Tot până când ea pleacă fără sa se uite înapoi.

---------------------------------------------

Povestea voastră are un ecou vechi ici-colo,

Nu mai e atât de disponibilă ca înainte,

S-a pus pe primul loc trecând prin țări dincolo,

deși dorul după ce n-a fost doare în fiecare fibră-n parte

------------------------------------

 a plecat versiunea ei veche bucată cu bucată,

Iar el a rămas cu întrebarea  „ce-ar fi fost dacă”?

Neștiind cât de mult o mai apasă

Mergând înainte spre soare cu capul sus, împăcată.

Știind că dragostea nu se cerșește, e cuviincioasă, simțindu-se  „acasă”

Nu mai sunt voci. Doar frigul ce muscă

Din pereţii de var, albiti de tăcere,

Sunt singur în mine ca-n propria cuscă,

Un rest de lumină ce-n umbră mai piere.

Orologiul bate cu ciocane de fier

Într-o tâmplă ce-asteaptă un somn de granit

Sunt singur pe lume, sunt singur sub cer,

Un punct de cenusă într-un cerc infinit

Mă strig pe nume, dar numele-i gol,

Cade ca o piatră într-un put părăsit

Nu-i nimeni la geam, nu-i nimeni pe hol

Doar negrul din colturi e infinit.

Sunt singur cu plumbul ce-mi curge prin vene,

Cu noaptea ce intră prin porii deschisi

Se sting pe retină imagini viclene

Lăsând în urmă doar oameni uciși 

O zi s-au stins. Din nou e seară, 

Și soarele pălise iară.

Din beznă stelele răsar 

Curate, ca de chihlimbar.

Din nou pe cer apare Luna, 

Schimbând pe astrul ce apune,

Și se reflectă-n apa vie,

Pe suprafața-i străvezie.