Lipsa jumătății

Ultima zi din februarie...sfârșit de iarnă 

Se simte un iz ușor de primăvară 

Mi-am luat bilet de avion,

Să îmi plimb gândurile-n alt decor.

Te las... deși, am platit scump prețul despărțirii 

Îți fac retur de amintiri în care mi-ai fost drag

Am pus la curierat adresa nepăsării 

Scrisă cu roșu.... culoarea vinului...pasiunea ta.

Te las ...cu riscul de tot, a te pierde,

Eu doar am vrut un vin și-îmbrățișarea ta...

Dar dorințele mele ți s-au părut prea grele

Si-am renunțat... le poți liniștit și tu, uita...

Te las... deși îmi ești în vorbe mute 

În priviri ce-n lume nu s-au întâlnit 

În atingeri ascunse... de nimeni știute 

Într-un vis pierdut...ce încă n-a trecut...

Te-am căutat ultima oară, in noaptea ce-a trecut...de ceară,

Dar, tăcerea ta mi-a fost singurul răspuns...

Pentru tine.... azi, nu sunt decât o povară 

Tu pentru mine ai rămas...dorul ascuns.

Te las...și plec, cu-a mea iubire neînțeleasă 

Ce greu se stinge... nu se frânge 

Și mi te poartă în inima-mi aleasă 

Într-un suflet... ce nu-mi mai ajunge...

Termin de scris scrisoarea,

Finisând textul meu cu două puncte,

Unul după altul.

pun în plic,scrisoarea.

Lipesc plicul,punând o floricică mică,deasupra lui.

Și plec la locul unde se transmit scrisorile.

Autor Alina Zamurca 🎀 

Poezia este scrisă pe 09.10.2024

În umbra trădării, inima s-a frânt,

Când dragostea a fost pătată de neîncredere.

Ochii ce-au promis eternitate s-au întunecat,

Și sufletele s-au despărțit în tăcere.

Cuvinte dulci s-au transformat în minciuni,

Iar zâmbetele au ascuns tristețea adâncă.

Înșelăciunea a lăsat urme adânci în inimi,

Iar dragostea s-a stins, pierzându-și strălucirea.

Ochii ce-au strălucit acum se sting,

Când iubirea e pătată de minciună.

Cuvinte ce-au fost jurăminte se risipesc,

 Şi sufletul rămâne singur în pustiu și durere.

Dar din durere se naște puterea de a ierta,

De a învăța că poveștile nu-s mereu perfecte.

Că oamenii greșesc, dar iubirea adevărată rezistă,

Și învățăm din înșelare să prețuim sinceritatea.

Te ignor și-am s-o fac cât pot de mult

Te-ai pus cu orgoliul meu cumva?

Vai și-amar de ce se va întâmpla

În cel mai rău caz te arunc în Prut.

Mă arde sudoarea plină de frustrare

Am ajuns să-mi înfing unghiile în pământ

Ca apoi să îmi devină părul cărunt

Clipe frumoase de crizare.

Ți-aș smulge fanteziile alea despre controlul tău asupra mea

Nu mă dăruiesc, pleacă de aici cât mai repede

Oh, dar te iubesc atât de mult, toxica mea iubire

Am să te prind și-am să te sărut.

Toxic fiind eu, toxică fiind tu,formăm un întreg

Motiv pentru care ar trebui să nu mă mai poți enerva

Când vei putea tu observa?

Când? Căci pare că nu poți să subînțelegi.

Îmi lipsește aroma ta la nebunie

Să-ți simt trupul e doar un vis plăcut

L-am simțit cândva demult, în al nostru trecut

Păcat că deja ai ales pe altcineva pentru cununie…

Tu, prima mea iubire, nu te pot uita

Unde am să te găsesc ,din nou, a mea?

Noul tău soț când vei dormi te va veghea?

Ce te-a făcut să mă lași în urmă, să te măriți cu altcineva?

Nici dacă-aș muri, n-ar simți nimic,

N-ar ști că exist, n-ar căuta vreun drum,

Cuvintele-mi trec, ca vântul pustiu,

Și strigătul meu se pierde-n fum.

Nimeni nu vede durerea din mine,

Nici măcar umbra ce-n lacrimi s-a frânt,

Nimeni nu vrea să audă ce spun,

Sufletu-mi e gol și totu-i tăcând.

Mama nu-mi simte inima grea,

Tatăl e străin, departe-ntr-un colț,

Eu stau între ei ca un strop de nimic,

Când cerul mă lasă să cad fără rost.

Nici dacă-aș muri, n-ar opri privirea,

N-ar plânge o clipă, n-ar rupe tăcerea,

Sunt doar o umbră ce caută alin,

Dar nimeni nu-i pasă că încă respir.

O, lume, de ce m-ai uitat pe pământ?

De ce inima-mi strigă într-un vid adânc?

Când tot ce doream era să m-așez

Într-un loc unde cineva mă iubește întreg.

Dar dacă nici moartea iubire nu-mi dă,

Mai rămâne doar cerul să-mi fie casă,

Căci pe pământ sunt pierdută-n nevoi,

Un suflet zdrobit, singur printre ploi.

De ce îmi este așa de dureros pe suflet?

Că plâng cu lacrimi de sânge,

Am săpat cuiva groapa,

și singură în ea am căzut,

Sunt prea rea și am meritat 

Durerea să o simt,

Lacrimile să-mi curgă un râu,

Mă cert, mă sfădesc,

Și caut eu veșnic ceva,

Și din cauza caracterului meu, 

Sufăr și eu și ceilanți

Mă doare-n suflet, 

Din cauza cuvintelor spuse 

Nu la timpul lor.

Mă blestem singură pe mine,

Că trăiesc, și respir

Mai bine e poate să mor,

Să fiu în rai,

Să-mi văd ziua înmormântării,

Și sicriul meu ,unde

mâinele îmi stau una peste alta,

Buzele rosii,și reci,

Iar eu într-o rochie îmbrăcată.

Și în liniște să mor,

Nimeni să nu mai  știe.

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 30.10.2024

Încă o poezie tristă, 

Altă poveste zisă.

Nimic nu s-a schimbat, și, 

Ma simt debusolat.

Îmi caut drogul în orice cacat,

Și fac orice ca să nu mă mai simt vinovat. 

Ma doare în piept si încep să disper, 

Și asa va fi viata mea cât timp trăiesc în infern.

Sunt trist, sunt frânt, 

Inima mi-e mormânt, 

nu pot evada.

E întuneric și amar,

Viața e un coșmar,

nu pot evada.

Să ies aș vrea,

Din cochilia mea,

nu pot evada.

Oare nimeni nu poate vedea,

Ce e in inima mea?

nu pot... Nu pot evada...

O, muza mea,

Vreau să-ți ating pielea ca de catifea,

O, muza mea,

Vreau ca tu să fii a mea,

Să mă îndrumi în nopțile triste

Să mă săruți în nopțile ce-or să existe. 

Să nu mă lași să plec

Pentru că timpul trece ca un farmec.

Eu sunt al tău,

Tu ești a mea,

Împreună noi vom trăi

Până ce întunericul ne va despărți.

Ține mâna mea și spune-mi,

Ce ți-ai spune dacă te-ai vedea din nou copil?

Ce reproș, ce rugăminte,

Ceva ce ai ține minte?

Ține palma mea și spune-mi,

Ce ai face dacă nu ai fi infirm?

Ai alerga după faimă,

Sau ți-ai vinde sufletul pentru o haină?

Privește-mă în ochi și spune-mi,

Ce ai face ca să nu mai fii un om hain?

Eu cred că omenirea e un cancer,

Iar bunătatea și altruismul nu ne place.

Dacă adevărata fire a unui om încerci sa o dezbraci,

Vei observa ca este aievea unor draci.

Vreau să fug, să scap,

Am doar monotonie in cap.

Fiecare zi e la fel

De dimineață până seara am același reper,

Sunt plictisit de viață, iar, 

Când mă trezesc sângele îmi îngheață,

Încă o zi, 

Încă o tristețe,

Nu vrea nimeni macar un pic,

Destinul să și-l schimbe, zic?

Asta e viața, ne naștem, trăim,

Iar mai apoi murim.

Ne iubim cu amar, 

Trăim într-un coșmar,

Ne îmbrățișăm sărat,

Mă uit în ochii tăi și văd... uscat.

Te-am dorit și ne-am iubit, 

Iar acum am lăsat în urmă un... nimic.

Un vals al falsității noi dansăm,

Iar mâinile nu ni le mai împreunăm.

Un gol a rămas,

Iar acum, tot ce a fost frumos, s-a ars.