Lipsa jumătății

Încerc să nu urăsc... să nu regret nimic

Din tot ce plecarea ta, mi-a lăsat de trăit 

N-aș vrea să-mi pară versul de realitate pierdut 

Dar azi, totul e parte din ce-am devenit!

Din durere, lacrimi, vise și zâmbet...din pasul greșit 

Am început să-mi scriu povestea și cumva, am înflorit 

Deși drumul mi-e greu ca în orice început 

Mi-amintesc cum mă încurajai, neștiind că voi scrie acut...

Încerc să nu mai astept...chiar de mi-e dor,

De ochii tăi ghiduși...de vinul ce-l ador....

N-aș vrea să-mi pară versul prea măreț 

Dar mi-ați fost iubirea ce n-am să mai trăiesc!

Sper doar, într-o zi, să-ți inapoiez indiferența prin curier

Decorată frumos... cu un zâmbet stingher

Închisă cu grijă, în liniște... fără vreo adresă 

Numai să n-o mai simt printre rânduri cum se vrea scrisă...

Poate ai s-o găsești cândva într-un colț prăfuit...

Să pui și tu lângă ea, promisiunile ce le-ai rătăcit 

De vei deschide coletul... să găsești ce mi-a rămas de dat

O cutie goală, un gol ambalat și-un vis... dezlegat...

Păstrează-l... înrămează-l cu a ta tăcere 

Eu știu deja cum este timpul să stea în loc...

Cum e să nutresc speranțe din durere

Să fac literatură dintr-un final, ce n-a avut noroc...

Tu și eu împreună, 

Ce idee minunată !

Tu și eu ca o cunună 

De cer legată 

Mi-am dorit atât de mult

Să fim împreună 

Șoaptele să îți ascult

Sub clar de lună.

Tu și eu, un tot

Am vrut să sper, să pot

Dar a fost doar o iluzie 

Dureroasă concluzie !

Mă hrănesc cu amintiri

Și dezamăgiri 

Durere, parfum de regrete

Nu mai sper la iubiri perfecte...

Tu și eu ar fi fost minunat,

Dacă nu ai fi plecat

Las timpul să trecă

Și mă întreb cum ar fi fost dacă...

posacă fire adoptând

fără lacrimi ce se preling

inima cu alene bătând

cu chip searbăd, veștejit

spre extaz tot alergând

și cu tainic diagnostic

am istovit continuând

nu mai pot simți nimic

ochii eu mi-i pot minți

dar inima nici de-oi voi

si nici un cavaler din zări

nu egalează in așteptări

drag călător, privește aici

și fii îngăduitor cu mine

cu patimă și suflet gol

venind toate de la sine

mii de eforturi anevoioase să poți face

garantez, nu vor fi în zadar

natura mea să te convoace

și să pot fi iubită iar

te implor tu fii-mi loial

nu te topi ca neaua-n arșiță

nu te vreau superficial

și nici din orhidee să te faci rapiță

căci greu îmi e cu indulgența

cu intenții alese tu fă-ți prezența

să mă pot regăsi în tine

SPECIAL REQUEST 

Rau de lacrimi ce

porți amintiri,

Du cu tine tot ce e

al meu trecut!

Ia-mi si sufletul rupt

din martiri,

Inima imi plânge

cerându-mi rebut.

Sclipiri de fericire si raze

cândva de soare,

Se rup din mine imagini

din trecut.

Va poarta apa spre răscruce

de izvoare,

Dand un nou sens zile-i

care m-a născut.

Ultima picătura se contopește

cu paharul plin,

Un fir de nisip prin clepsidra

se strecoară.

Va poarta rau departe,cu drag

eu ma alin!

Ridicand a trecutului adânca

înfiptă ancora.

Apa e limpede si făcătoare

de miracol!

Treizecisitrei de ani am scurs

pe al sau drum.

Purifica prezentul si clădește

prin oracol,

Trecutul e fals fiind prefăcut

in scrum!

Din suflet si din oase se

revarsă rece izvor,

De amintiri tu ma dezlegi,

rădăcini sa mi le porți!

Sine ce nu îl poți captura

doar cu un zăvor,

Preiau eu cârma impunătoarei

dure sorți!

Un nou suflet mi se va

da si e rece!

Trupul din sânge negru

își va gusta.

Piramida lunii cu iz de acrișor

spre dulce,

E speranța neagră a

inimii ce va lupta!

Se prezenta un vis si Întunericul

ma cuprinde,

Strangeam lacrimi de sete sa

nu ma mai doară.

Aerul rece si negru,e ceva ce

nu poți a prinde!

De veacuri îl amintesc simțind

subtil ca joara.

Statui melancolice

împietresc amintiri,

Eu las in urma tot ce

nu-mi aparține.

Orizontul prezice a

întunericului vestire,

Magia e curioasa,

universul o retine! 

Vei pleca,pentru o fecioara mai buna decat mine

Ma vei parasi pentru cea care nu poate sa iti ofere

Ce ti-am daruit eu,este mai mult de frumoasa ,

Dar eu....am fost painea si vinul si norocul tau

Ca mine nu e nici una ,nu o mai gasesti asa om.

I-am vesnicia si lasam asa cum sunt, si sa plang

Sa te uit pentru totdeauna ,fiindca prea mult rau ,

De ce nu gandesti ce ai lasat in urma ta

Te inchin in fata unui alte zeita ,

Dar nu ma vei uita.

Nu te blestem,dar nici nu te urasc ,fiindca de ce?

Doar cea ce o iubusti,sper sa aiba grija ,

Asa cum am avut eu,sa aiba si ia grija

Cat am atras eu in relatie asa sa traga si ia cu tine

Sper sa fii fericit si sa nu o pararasesti .

In prisma gandurilor mele, ce duc la disperare

Gandesc si tremur cand privesc, caldura mainilor tale

Arunca-mi rogu-te un fir de crez, sa sper sau sa ma pierd?

Alunga-mi gandul cel nocturn si da-mi lumina-n piept. 

Ma uit si vad cum totu-i sur si trist in jurul fiintei tale

Cum aura ce te cuprindea candva, dispare din a ta cale

Cat crezi ca oare mai dureaza, pana se-nsenineaza?

Cu ura si cu mult dispret privesc spre rasarit

Nu vreau sa cred c-am fost, un simplu adapost

In care Tu, ne-ai ocrotit si acum ne dai de-oparte

Nimic n-a insemnat de fapt, si totul a fost imaginat   

O, Doamne, da-ne tu putere si cea dintai credinta

Astept curand un semn maret si-o ultima cainta 

Trairea inimii e grea si vrea ca sa ma lase

Nu pot trai-n nesiguranta, o trista mea poveste!

N-am inspirație, ci aspirație,

Vreau să trăiesc,

Vreau să incep să iubesc,

Mor încet, și nu-i bine,

Nu știu dacă mai apuc ziua de mâine.

Aceași zi, aceleași fețe,

Nu prea pare să-mi mai pese.

Suntem goi pe dinăuntru,

Și respingem un adevăr sumbru.

Nu mai știm să iubim,

Amărăciunea ne-o întărim.

Viața ne trece prin fața ochilor, 

Acest adevăr noi incercam să-l ocolim.

Ține minte cât mai poți,

Regretele sunt pentru morți...

Dragă jurnalule,

A mai trecut o zi,

Din acest vis nu mă pot trezi,

E ca un coșmar din care nu pot ieși,

În această viață în care nu pot iubi.

Ce e iubirea față de semeni?

Ce iubirea când durere ademeni?

Nu știu să iubesc, 

Nu știu să trăiesc.

Încă o zi și încep să șovăiesc.

Încă o zi, 

Încă o zi, iar de păcatele mele mă voi căii.

De când suntem mici avem vise,

De multe ori ele nu sunt atinse,

Toți au așteptări, speranțe,

Dar, ele nu te i-au mereu în brațe,

Iar atunci, tristețea vine din senin,

Și te cuprinde cu brațele de mărăcini

Durerea apare, se urcă în spinare,

Iar pofta de viață dispare.

Ce e viața când nu te iubești?

Ce viața când nu știi să iubești?

Devii o simpla carapace,

Care nu va avea pace,

Un gând te va frământa în fiecare zi,

Cu ce-ai greșit când ai fost copil...

Ce bine și frumos a fost,

Când viața mai avea rost.

Încă o poezie tristă, 

Altă poveste zisă.

Nimic nu s-a schimbat, și, 

Ma simt debusolat.

Îmi caut drogul în orice cacat,

Și fac orice ca să nu mă mai simt vinovat. 

Ma doare în piept si încep să disper, 

Și asa va fi viata mea cât timp trăiesc în infern.

O, muza mea,

Vreau să-ți ating pielea ca de catifea,

O, muza mea,

Vreau ca tu să fii a mea,

Să mă îndrumi în nopțile triste

Să mă săruți în nopțile ce-or să existe. 

Să nu mă lași să plec

Pentru că timpul trece ca un farmec.

Eu sunt al tău,

Tu ești a mea,

Împreună noi vom trăi

Până ce întunericul ne va despărți.