Dor

Mai spune-mi iubitule odata

Cuvintele ce le-ai gandit

In ziua ceea de Mai torid

Cand m-ai iubit pentru prima oara.

Mai spune-mi inima cum ti-a saltat,

Si ochii-mi cum sclipeau,

Mai spune-mi iubitule odata

Iubirea-ti de ce mi-ai dat-o.

Vreau o iubire dulce ca de toamna

Sarind prin frunze de arama,

Iara palma ta cea calda,

Vesnic pe a mea s-o traga

Intr-un vals usor de seara

Deschide-ti sufleful iubitule

Si lasa-ma sa ti-l cuprind

Durerile-ti ma vei vedea citind

Iara atunci vei stii iubitule,

Ca amoru-ti e furat

Si eu sunt omul vinovat

Mi-ai dat amorul meu de toamna,

Iar in vals continuu ma invarti,

Prin frunze sarit-am fericiti

Iara palma mea acum e calda.

Sufletul ti l-ai deschis iubitule,

Si eu ti l-am cuprins.

Am căzut iarăși în visare, am căzut în adâncurile inimii tale, dulce cădere spre pierzanie

Și ti-am iubit toată ființa cu închinare, ca mai apoi să îngenunchez în fața proprii mele spânzurare 

Te-am purtat pe sufletul cerului împovărat de gloria lacrimilor mele, ce au răsturnat întreg pământul spre disperare 

Am vrut doar să te privești pe tine însuți in oglindă, ca drept răspuns al întrebării tale la care îmi este amarul meu ce-l port-n suflet, dar am pierit cu dorul meu de tine doar tremurând în speranța nemuririi

Fata mea, simt că mă duc,

Mă ofilesc și mă usuc;

Eu te rog, să nu mă plângi,

Inima să nu mi o frângi ,

Să pot pleca zâmbind 

Cu chipul tău în gând ...

Poți să mi -aduci o floare 

În zi de sărbătoare ,

Să stai cu mine la taifas 

În loc de bun rămas ;

Oriunde aș fi,voi fi cu tine,

Ești Iubirea mea știi bine.

N-am fost cea mai bună mamă;

Este a mea profundă teamă..

Că nu ți -am oferit mai mult 

Mă frământă de demult..

Tu îmi spui comoara mea,

Să bem o gură de cafea,

Amintiri să depănăm 

Și cât de tare semănăm,

Îmi spui gingaș la ureche,

Că sunt fără de pereche ,

Că sunt unică în al meu fel,

Al tău sprijin și model;

Copila mea, îți mulțumesc,

Ești tot ce simt și ce-mi doresc ;

Ești darul meu pământesc ,

Te port în mine,te iubesc ;

Eu te veghez,mergi înainte 

Și rogu -te , să fii cuminte..

Sunt blocată într-un timp nedefinit 

Nu e nici trecut,dar nici prezent 

Mă ții prizonieră între "a fost" și "nu mai e"

Îmi dai drumul,dar nu vrei să mă lași să plec

Sunt blocată între ce-am avut și ce avem 

Raiul pe pământ și doar ruine în el 

Ajung mereu să-mi fie dor de tine 

Deși știu că nu-ți mai pasă de mine 

Am ajuns la capătul puterilor 

Să stau în ceea ce-mi părea demult un rai

Să încerc să înțeleg unde e vina,

Și de ce eu încă sufăr 

Prefer să nu te mai aștept 

Chiar dacă continui sa scriu despre tine

Rămâi cel mai dulce infern 

Din care încât, încet, să mă iubesc pe mine

Pe drumul nostru plouă din senin, 

Și ploaia-i rece, și seamănă a venin, 

Deschid umbrela dar tu mereu o-nchizi, 

Alergi prin ploaie și soarele-l ucizi, 

Și parcă între noi prăpăstii se ivesc, 

Și malurile cad, și-n lacrimi se strivesc, 

Am încropit o barcă din trupul meu uscat, 

Dar ție îți place ploaia și rolul de pirat,

Și plouă tot mai tare, și ploaia e un chin, 

Ești udă pân' la piele și plină de venin. 

Pe drumul nostru tună din lacrimi și suspin,

Iar cerul greu ne cade pe suflet și destin,

Îți strig să stai, prin mii de rugăminți,

Dar pașii-ți sunt mai repezi, mai fierbinți, 

Între cuvinte cresc ușor nisipuri reci,

Eu nu mai vin, tu nu mai poți să pleci,

Îmi fac catarg din oase, din păcat,

Dar tu aduci furtuna când ploaia a-ncetat, 

Și fulgere mi-arată trecutu-ți filistin, 

În ochii tăi adânci de foc și de venin. 

Se rupe noaptea-n două ca un spin,

Iar dragostea se scurge clandestin,

Îți port tăcerile în inimă și piept, 

Deschid din nou umbrela și încă te aștept, 

Dar timpul curge crud și nefiresc, 

Și jurăminte noi, încet se ofilesc,

Îmi sfârtec inima cu brațul fulgerat,

În marea ta cu steag însângerat,

Și plouă peste tot, aiurea, din senin, 

Și ploaia-i rece, și seamănă a venin. 

Spargi ferestre,strigi la mine,

Așa se întâmplă ades cu tine.

Când ești mâniat pe mine.

Mă lovești,mă faci să plâng,

Și a doua zi tu incă,ești erou și poți să mă atingi? 

Parcă-ți sunt un rob

Pe care-l ții legat de pat,

Mă chinui,și viața mi-o distrug cu tine.

Îmi faci zile,scurte dese,și-ntunecate.

Cu durere și numai cu durere amestecate,

Zi de zi în casa ta,eu cad, 

Parcă sunt într-un coșmar,într-un iad.

Nu mai am salvare eu din casa ta,

Poate în timpul va trecea,

și iubirea ta curată, îmi vei arăta-o.

Dar acum eu sper și mă rog doar la icoane.

Autor 🤍Zamurca Alina🤍🤍

În noaptea cu miros de tei,

Un vânt aduce vechi povești,

Iar stelele se sting scântei,

Dar tu nu ești, dar tu nu ești!

Pe drumul lung al negrei seri,

Îmi port tăcerea îndurerat,

Și-ntreb în gând aceleași veri,

Unde-a plecat, unde-a plecat?

Prin mintea mea treci ca un vis,

Și taina ta mă cheamă iar,

Rămâne dorul necuprins,

Dar e-n zadar, dar e-n zadar!

Se frâng în noapte vechi chemări,

Și luna cade-n raze mii,

Eu strâng în piept aceleași stări,

Dar nu mai vii, dar nu mai vii!

O altă noapte voi păzi,

Cu un alt cer în trup pustiu,

Și tot la tine voi gândi,

C-așa mă știu, c-așa mă știu!

Iar dacă timpul va-ngropa,

Tot focul nostru rătăcit,

Eu veșnic te voi aștepta,

Că te-am iubit, că te-am iubit!