Tristeți
la fiecare început de Decembrie
sunt trist
se adună toate tristețele de peste an
unele peste altele
într-un loc fragil al tristeții
undeva în preajma inimii
până îmi înăbușă sufletul
și parcă mă simt tot mai greu
cu fiecare tristețe presată între filele acestei cărți a vieții
fixată în bolduri pe aceeași bucată de polistiren expandat
ca în copilărie
când în locul tristeților
puneam cărăbuși și fluturi
și-i răstigneam acolo de vii
cu o cruzime nemaiîntâlnită
diferența e că tristețile nu se ofilesc niciodată
sunt ca niște camelii de iarnă
care înfloresc în decembrie
ce poate fi mai frumos decât o floare albă de camelie
în mijlocul unei câmpii zbuciumate de viscol
sau una roșu aprins
ca un licurici care strălucește noaptea
când crapă pietrele
cred că doar tristețile
îmbrăcate în negru
sunt mai enigmatice decât cameliile
pot fi asemănate cu măicuțele de la Văratic
care bat toaca la miezul nopții
atunci când simți că ți se rupe inima
de ce oare suntem condamnați la iubire veșnică
la această suferință nedreaptă
de a ne iubi între noi
uneori chiar împotriva inimilor noastre...
