Стихи из этой категории
Ce ai vrea să fiu?
Vreau ca prin magie să mă prefac în lună.
Ce zici de asta? Cum îți sună?
Poate cumva...viziunea ta asupra mea ași putea schimba!
Poate atunci mă vei plăcea...
Mă gândesc că o floare-ar fi perfectă!
Nu e dezgustătoare, ciudată sau violentă,
E liniștită, grațioasă și cuminte mereu,
Poate așa ai vrea să fiu și eu...
O carte ar fi 100% pe placul tău!
Asta ți-ai dori, nu zău?
Însă cartea o citești ușor, deschisă!
Eu doar stau in mine închisă.
Ahh, știu! Un vorbitor de limbi străine!
Ar fi mai bun decât perfect pentru tine!
Ți-ar recita cuvinte dulci nemaiauzite până te-ar cuceri,
Hah! Eu pe de altă parte, doar prin cuvinte ce le știu îți pot vorbi.
Vrei să mă transform într-un pește?
Exact! Da! El timpul niciodată nu ți-l irosește.
Un pește uită totul după ce îl vei mânca,
Poate vrei să fiu și eu așa...
Ca un șir de linii drepte aranjate organizat.
Să fiu astfel mai mult ai fi preferat?
Insă, mintea mea este mult prea încurcată!
Nu o vei putea înțelege niciodată...
Ași putea lua ce formă vrei!
Statui, copaci ori chiar și lei!
Însă totuși, te rog mult, nu mă schimba,
Cum ai vrea TU să fiu, EU nu ași vrea.
((PS: poezia asta este despre părinți, dar poate avea mai multe înțelegeri ig))
E frig și e trist în odaie
E frig și e pustiu în odaie ..
E atât de pustiu , că și gândul tace ,
Ies umbre din colțuri și mă împresoară
Și-n mrejele lor vor să mă îmbrace .
E frig și e pustiu în odaie
Și sufletul e bolnav de tăcere .
E teama din mine ce plânge
Sau poate nu-i decât o părere.?...
E frig și e pustiu în odaie
Doar candela pâlpâie stins
Umbra luminii mă arde ,
Aud ceasul ce-și bate secunda ...
E frig și e pustiu în odaie
Lumina ce intră pe geam e difuză
Draperia ,barieră în calea luminii
Face tăcerea mai grea , mai confuză !...
E frig și e pustiu în odaie ...
Tablourile privesc mute...
Și o undă de șoc mă cuprinde :
Vin amintirile ,dau năvală, sunt multe...
E frig și e pustiu în odaie
Mă dor ochii așteptând o schimbare ;
Să schimb pustiul din casă
Cu lumina zilei ce mâine va răsare.
Angoasă
diminețile mele-s parcă niște felii din sticlă
acoperite de rouă și de petale de flori,
eu însumi am devenit fluid și transparent ca
o bulă fierbinte de sticlă,
din care mă recompun zilnic de o mie de ori.
Si lumea din juru-mi e translucidă
Ca un balon de aur, prăvălit dintre nori,
gravitez nesigur printre stele bolnave
din sticlă
printre oameni cu fețe sticloase și ochi incolori.
Mă rog în gând să nu plouă cu gheață
să nu cadă vreun fulger răzleț printre brazi,
ca un meșter Manole care zidește
din sticlă
mă rog să nu-mi vină iubita nici azi.
Blestemul lui Zeus de azi-noapte-i
ușor redundant, apocrif:
ori îmi zidesc iubita-ntre ziduri
de sticlă
ori o iau mereu și etern de la capăt,
precum neobosituL Sisif.
Speranța
Ne bucurăm de lucruri mici,
Fără să știm ce ne așteaptă..
Dorim să pășim spre viitor,
Dar vedem urme din trecut
Ce nu își doresc să piară.
Totul e-n ceață și suntem într-un anotimp ploios,
Dar așteptăm ca răul să se schimbe,
Iar lumea să devină un loc mult mai frumos.
Un război de prisos ne așteaptă după colț,
Porumbeii ne anunță ca vom cădea într-un abis misterios,
Iar ploaia abundentă se risipește dintr-un nor întunecos.
Dar când soarele apare
Cu ale sale raze calde,
Ne dă încă speranța că pacea o să vină și va fi folositoare.
Măcar o clipă, un minut,
Să îi spunem răului un simplu,
Rămas bun.
Ni-e frică
Ne temem să spunem,ne temem să iubim,
Ne temem de toate,ba chiar şi să gîndim
Credem că lumea la toate ne-ar judeca,
Omule !Nu-ţi fie frică,asta e viaţa ta!
Încetează să te m-ai temi,nu merită
Priveşte lumea ce te înconjoară,
Este o clipă feerică,
Ce nu va m-ai fi o alta oară.
Totul e un simplu spectacol
Viaţa..E un simplu miracol.
Acceptă,joacă demn în ea-
Atunci şi lumea să te critice va-nceta!
Vei observa tu că viaţa-i frumos
În ea-totul e duios.
Şi doar atuncea vei realiza :
Viaţa-i frumos,trăieşti-o în toată frumuseţea sa!
Timpul
Timpule te rog sa nu mai treci
Te grabesti sa pleci pe veci
Nu stiu ce-am facut cu tine,
Te-am pierdut si nu mi-e bine
Tot incerc sa te opresc
(Sa te fac sa intelegi)
Ca enorm eu imi doresc
Sa te-n part cu ce iubesc
Nu te scurge iar din mine
Nu te pierde in multime
Lasi in loc dureri absurde
Stingi un foc cu ganduri sumbre
In miracole si vise
Iara bat la porti inchise
Si tinand la piept destinul
Hai te rog sa-mi stingi suspinul
Ce ai vrea să fiu?
Vreau ca prin magie să mă prefac în lună.
Ce zici de asta? Cum îți sună?
Poate cumva...viziunea ta asupra mea ași putea schimba!
Poate atunci mă vei plăcea...
Mă gândesc că o floare-ar fi perfectă!
Nu e dezgustătoare, ciudată sau violentă,
E liniștită, grațioasă și cuminte mereu,
Poate așa ai vrea să fiu și eu...
O carte ar fi 100% pe placul tău!
Asta ți-ai dori, nu zău?
Însă cartea o citești ușor, deschisă!
Eu doar stau in mine închisă.
Ahh, știu! Un vorbitor de limbi străine!
Ar fi mai bun decât perfect pentru tine!
Ți-ar recita cuvinte dulci nemaiauzite până te-ar cuceri,
Hah! Eu pe de altă parte, doar prin cuvinte ce le știu îți pot vorbi.
Vrei să mă transform într-un pește?
Exact! Da! El timpul niciodată nu ți-l irosește.
Un pește uită totul după ce îl vei mânca,
Poate vrei să fiu și eu așa...
Ca un șir de linii drepte aranjate organizat.
Să fiu astfel mai mult ai fi preferat?
Insă, mintea mea este mult prea încurcată!
Nu o vei putea înțelege niciodată...
Ași putea lua ce formă vrei!
Statui, copaci ori chiar și lei!
Însă totuși, te rog mult, nu mă schimba,
Cum ai vrea TU să fiu, EU nu ași vrea.
((PS: poezia asta este despre părinți, dar poate avea mai multe înțelegeri ig))
E frig și e trist în odaie
E frig și e pustiu în odaie ..
E atât de pustiu , că și gândul tace ,
Ies umbre din colțuri și mă împresoară
Și-n mrejele lor vor să mă îmbrace .
E frig și e pustiu în odaie
Și sufletul e bolnav de tăcere .
E teama din mine ce plânge
Sau poate nu-i decât o părere.?...
E frig și e pustiu în odaie
Doar candela pâlpâie stins
Umbra luminii mă arde ,
Aud ceasul ce-și bate secunda ...
E frig și e pustiu în odaie
Lumina ce intră pe geam e difuză
Draperia ,barieră în calea luminii
Face tăcerea mai grea , mai confuză !...
E frig și e pustiu în odaie ...
Tablourile privesc mute...
Și o undă de șoc mă cuprinde :
Vin amintirile ,dau năvală, sunt multe...
E frig și e pustiu în odaie
Mă dor ochii așteptând o schimbare ;
Să schimb pustiul din casă
Cu lumina zilei ce mâine va răsare.
Angoasă
diminețile mele-s parcă niște felii din sticlă
acoperite de rouă și de petale de flori,
eu însumi am devenit fluid și transparent ca
o bulă fierbinte de sticlă,
din care mă recompun zilnic de o mie de ori.
Si lumea din juru-mi e translucidă
Ca un balon de aur, prăvălit dintre nori,
gravitez nesigur printre stele bolnave
din sticlă
printre oameni cu fețe sticloase și ochi incolori.
Mă rog în gând să nu plouă cu gheață
să nu cadă vreun fulger răzleț printre brazi,
ca un meșter Manole care zidește
din sticlă
mă rog să nu-mi vină iubita nici azi.
Blestemul lui Zeus de azi-noapte-i
ușor redundant, apocrif:
ori îmi zidesc iubita-ntre ziduri
de sticlă
ori o iau mereu și etern de la capăt,
precum neobosituL Sisif.
Speranța
Ne bucurăm de lucruri mici,
Fără să știm ce ne așteaptă..
Dorim să pășim spre viitor,
Dar vedem urme din trecut
Ce nu își doresc să piară.
Totul e-n ceață și suntem într-un anotimp ploios,
Dar așteptăm ca răul să se schimbe,
Iar lumea să devină un loc mult mai frumos.
Un război de prisos ne așteaptă după colț,
Porumbeii ne anunță ca vom cădea într-un abis misterios,
Iar ploaia abundentă se risipește dintr-un nor întunecos.
Dar când soarele apare
Cu ale sale raze calde,
Ne dă încă speranța că pacea o să vină și va fi folositoare.
Măcar o clipă, un minut,
Să îi spunem răului un simplu,
Rămas bun.
Ni-e frică
Ne temem să spunem,ne temem să iubim,
Ne temem de toate,ba chiar şi să gîndim
Credem că lumea la toate ne-ar judeca,
Omule !Nu-ţi fie frică,asta e viaţa ta!
Încetează să te m-ai temi,nu merită
Priveşte lumea ce te înconjoară,
Este o clipă feerică,
Ce nu va m-ai fi o alta oară.
Totul e un simplu spectacol
Viaţa..E un simplu miracol.
Acceptă,joacă demn în ea-
Atunci şi lumea să te critice va-nceta!
Vei observa tu că viaţa-i frumos
În ea-totul e duios.
Şi doar atuncea vei realiza :
Viaţa-i frumos,trăieşti-o în toată frumuseţea sa!
Timpul
Timpule te rog sa nu mai treci
Te grabesti sa pleci pe veci
Nu stiu ce-am facut cu tine,
Te-am pierdut si nu mi-e bine
Tot incerc sa te opresc
(Sa te fac sa intelegi)
Ca enorm eu imi doresc
Sa te-n part cu ce iubesc
Nu te scurge iar din mine
Nu te pierde in multime
Lasi in loc dureri absurde
Stingi un foc cu ganduri sumbre
In miracole si vise
Iara bat la porti inchise
Si tinand la piept destinul
Hai te rog sa-mi stingi suspinul
Другие стихотворения автора
Poem
Iubitule, azi nu te găsesc în paginile arse,
Iubitule ,azi mă-nec mi se preling niște lacrimi ce se aseamănă cu cristale,
Iubitule,azi mă sufoc de dor..oasele mi-s împrăștiate de la vin,
Iubitule ,azi nu te am în față, când eu am m-am lăsat dusă la suprafață,
Iubitule ,azi nu las un chin amar ,să îmi zdrobească limba,
Iubitule,nu te găsesc, nu știu cum săruți, nu știu..
Iubitule,mă mai uit la ceas din când în când, și mă scufund într-un vas plutitor,e pierdut pe mal.
Iubitule, nu mai plânge de dor,scrie doar și lasă iubirile reci să plece în gol.
Proza
Ce văd în oglindă? Mi se oglindește sufletul îl imaginez pe tavă,și îi dăruiesc lui,cred ca asa e iubirea...că unde pui suflet tu te distrugi. Am amorțit pe un pat singură,și m-am lăsat înecată de vin
Că nu i-ar păsa, am numărat 1,2,3,4,5 6,7,8,9,10 inspiră,am numărat iar 1,2,3,4,5 6,7,8,9,10 expiră...m-am lovit singură,ne lovim,el nu...doar că se iubește cu mii de femei și pe mine,nu m-a iubit nici cum...dărâmată și mi-am injectat iubire de sine,am reînviat, a fost un obstacol care tot s-a tot întors ușor ușor ca un boomerang.
Poem
Iubitule, azi nu te găsesc în paginile arse,
Iubitule ,azi mă-nec mi se preling niște lacrimi ce se aseamănă cu cristale,
Iubitule,azi mă sufoc de dor..oasele mi-s împrăștiate de la vin,
Iubitule ,azi nu te am în față, când eu am m-am lăsat dusă la suprafață,
Iubitule ,azi nu las un chin amar ,să îmi zdrobească limba,
Iubitule,nu te găsesc, nu știu cum săruți, nu știu..
Iubitule,mă mai uit la ceas din când în când, și mă scufund într-un vas plutitor,e pierdut pe mal.
Iubitule, nu mai plânge de dor,scrie doar și lasă iubirile reci să plece în gol.
Proza
Ce văd în oglindă? Mi se oglindește sufletul îl imaginez pe tavă,și îi dăruiesc lui,cred ca asa e iubirea...că unde pui suflet tu te distrugi. Am amorțit pe un pat singură,și m-am lăsat înecată de vin
Că nu i-ar păsa, am numărat 1,2,3,4,5 6,7,8,9,10 inspiră,am numărat iar 1,2,3,4,5 6,7,8,9,10 expiră...m-am lovit singură,ne lovim,el nu...doar că se iubește cu mii de femei și pe mine,nu m-a iubit nici cum...dărâmată și mi-am injectat iubire de sine,am reînviat, a fost un obstacol care tot s-a tot întors ușor ușor ca un boomerang.