Un mic popas...vă rog!
Și eu mai scriu din când în când vreun vers
Dar făr' a ști că cineva face popas să îl citească,
Când azi mai toți doar știm s-aducem critici
Și chiar cu vorbe grele în cel ce scrie să lovească.
Nu e ușor să mulțumești pe toți din astă breaslă
Cu versul tău și-a ta filozofie despre viață,
Când suntem diferiți, precum frunza pe cracă
Așa că mă bazez pe cel deștept ce din nimic învață.
Citesc și mulțumesc la toți ce scriu cu pasiune
Și afișează vers cu rimă pe rândul lor de poezie,
Atunci și eu mă-ndemn și chiar visez să fiu ca ei
Să scriu ce simt, când simt să scriu ceva pe o hârtie.
Vouă mă-nclin și către buna voastră muză
Și mult aștept cu drag pe toți să vă citesc,
Iar de găsiți puțin răgaz și pentru al meu vers
Vă rog frumos, un mic popas...și zic...vă prețuiesc!
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Zugun
Дата публикации: 3 марта
Комментарий: 1
Просмотры: 140
Комментарий
Стихи из этой категории
VIOARA ȘI SUNETUL EI
Vioara și sunetul își vorbesc
Prin mângâierea de arcuș
Iar coardele uneori șoșotesc
Printre clipe de timp
Despre sunetul viorii
Ce zboară-n largul zării
Pe aripi de pescăruș,
În timp ce trupul ei
Trupul viorii
Rămâne o sirenă la malul mării
Pe nisipul ca o scenă
S-audă vuietul valurilor
Când de maluri se lovesc…
Pe trepte de tăcere
Departe de oameni , trepte de tăcere urc ,
Mă atrage nerostitul în depărtarea neştiutului mâine .
Dansez cu patimă pe cadranul timpului ,
Tălpile mele îmbrăţişează ora ruptă pe jumătate .
Pe tâmple mi se prelinge o lacrimă de zeu ,
O iau în palme şi mi-o pun pandantiv
Legată cu o eşarfă verde la gâtul gândului .
Pe cel mai înalt vârf din mine mă opresc
Şi mănânc vată de zahăr roz pe un băţ invizibil
Şi mă fac vinovată de câte ori privesc curcubeul
Ce pe furiş l-am strecurat în sân .
Ce zi este astăzi ? Dar ce mai contează ....
În jocul visului frământ lutul vremii .
MANIFEST
Trăim în nepăsare și totuși nu ne pasă,
Alarma e reală, dar ignoranța crasă,
Ne temem de pericol, dar nu îl prevenim,
Și știm fără îndoială, că sunt dușmani străini.
Românii patrioți au dus multe războaie,
Dar nu de cucerire, ci doar de apărare,
Cu regi, cu domnitori, cu oameni curajoși,
Toți au pornit la luptă, eroi între eroi.
Nu ne mai plângem morții, ci ei ne plâng pe noi,
Că am lasat o țara săracă în nevoi,
Ne pleacă tineretul la muncă-n țări străine,
Părinții să-și ajute să cumpere o pâine.
Copii cu haine rupte, nu se mai duc la școală,
E tare frig în clase și suferă de foame,
Nu mai au nici ghiozdane, nici bani pentru tablete,
Azi, școala e modernă și mulți nu au nici ghete.
Avem conducători și oameni de ispravă,
Nu prea le place cinstea, de ce ar face treabă?
Se încurcă în citate cu fler spiritual,
Când oamenii mor cu zile, pe holuri în spital.
Români din toată țara și cei plecați afară,
Fortificați puterea cu dragoste de țară,
La graniță să fie tot timpul zid uman,
Să ne apărăm poporul, de oricare dușman!
Plȃnge cerul
E jale sus, acolo-n cer,
Afarǎ plouǎ ne-ncetat
De-atȃta rǎu, de-atȃta chin
Şi ȋngerii s-au mȃniat.
Stropi de sȃnge cad din nori
Şi cȃt pǎcat ȋn jur, pe stradǎ,
Cȃnd viața nu-i decȃt pustiu,
Cȃnd ochiul nu mai vrea sǎ vadǎ.
S-au mȃniat pȃnǎ și sfinții
De-un dor nebun acum cuprinși
Își leapǎdǎ pe veci povara
Şi se declarǎ azi ȋnvinși.
Şi vin din cer, ni se aratǎ,
Nu mai știu unde sǎ mai plece
Cȃnd cerul plȃnge peste noi
Şi-afarǎ-i frig, e tot mai rece.
În vizită!
E dimineață, ger și noi parcurgem
Un drum alunecos și ne grăbim,
La sora dragă rapid s-ajungem
Că are pus pe masă ce ne dorim.
De la Piatra Neamț azi am plecat
La Botoșani că suntem așteptați,
Cu bunătăți bio, obținute-n sat
Ce gura-ți inundă, când le gustați.
Pe masa-ntinsă în salonul mare
Sunt zeci de feluri de mâncare,
Puse pe farfurii și în castroane
Ce musafiri așteaptă la gustare.
Da, e tare gospodină Angelica
Și strașnice bucate pregătește,
Iată de ce la ea venim cu gașca
Să-nfulecăm c-aici nu se plătește.
Soțul Marcel, e omul cu multe idei
Așa că i-a făcut cuptor lipit cu hlei,
Unde să ne gătească nouă sarmale
Și-apoi forțați, se merge la plimbare.
În curte se găsește o privatizare
Unde Angela este mare patroană,
Are de toate pentru toți la vânzare
Iar bonusul primit, este bomboană.
Vila se află la magazin în spate
Având parter, etaj și o mansardă,
Acum o folosesc doar pe jumate
Că de etaj, copiii duși nu-ntreabă.
.............................................
Venim mereu cu drag să ne-ntâlnim
Și-așa vom face cât pe-aici călătorim,
Ne adunăm și Domnului îi mulțumim
Pentru ce-avem și viața ce-o... trăim!
Umbra omului
Noaptea - i acoperită de penele unei ciori,
Iar, fără nicio diferență...
Omul face concurență.
VIOARA ȘI SUNETUL EI
Vioara și sunetul își vorbesc
Prin mângâierea de arcuș
Iar coardele uneori șoșotesc
Printre clipe de timp
Despre sunetul viorii
Ce zboară-n largul zării
Pe aripi de pescăruș,
În timp ce trupul ei
Trupul viorii
Rămâne o sirenă la malul mării
Pe nisipul ca o scenă
S-audă vuietul valurilor
Când de maluri se lovesc…
Pe trepte de tăcere
Departe de oameni , trepte de tăcere urc ,
Mă atrage nerostitul în depărtarea neştiutului mâine .
Dansez cu patimă pe cadranul timpului ,
Tălpile mele îmbrăţişează ora ruptă pe jumătate .
Pe tâmple mi se prelinge o lacrimă de zeu ,
O iau în palme şi mi-o pun pandantiv
Legată cu o eşarfă verde la gâtul gândului .
Pe cel mai înalt vârf din mine mă opresc
Şi mănânc vată de zahăr roz pe un băţ invizibil
Şi mă fac vinovată de câte ori privesc curcubeul
Ce pe furiş l-am strecurat în sân .
Ce zi este astăzi ? Dar ce mai contează ....
În jocul visului frământ lutul vremii .
MANIFEST
Trăim în nepăsare și totuși nu ne pasă,
Alarma e reală, dar ignoranța crasă,
Ne temem de pericol, dar nu îl prevenim,
Și știm fără îndoială, că sunt dușmani străini.
Românii patrioți au dus multe războaie,
Dar nu de cucerire, ci doar de apărare,
Cu regi, cu domnitori, cu oameni curajoși,
Toți au pornit la luptă, eroi între eroi.
Nu ne mai plângem morții, ci ei ne plâng pe noi,
Că am lasat o țara săracă în nevoi,
Ne pleacă tineretul la muncă-n țări străine,
Părinții să-și ajute să cumpere o pâine.
Copii cu haine rupte, nu se mai duc la școală,
E tare frig în clase și suferă de foame,
Nu mai au nici ghiozdane, nici bani pentru tablete,
Azi, școala e modernă și mulți nu au nici ghete.
Avem conducători și oameni de ispravă,
Nu prea le place cinstea, de ce ar face treabă?
Se încurcă în citate cu fler spiritual,
Când oamenii mor cu zile, pe holuri în spital.
Români din toată țara și cei plecați afară,
Fortificați puterea cu dragoste de țară,
La graniță să fie tot timpul zid uman,
Să ne apărăm poporul, de oricare dușman!
Plȃnge cerul
E jale sus, acolo-n cer,
Afarǎ plouǎ ne-ncetat
De-atȃta rǎu, de-atȃta chin
Şi ȋngerii s-au mȃniat.
Stropi de sȃnge cad din nori
Şi cȃt pǎcat ȋn jur, pe stradǎ,
Cȃnd viața nu-i decȃt pustiu,
Cȃnd ochiul nu mai vrea sǎ vadǎ.
S-au mȃniat pȃnǎ și sfinții
De-un dor nebun acum cuprinși
Își leapǎdǎ pe veci povara
Şi se declarǎ azi ȋnvinși.
Şi vin din cer, ni se aratǎ,
Nu mai știu unde sǎ mai plece
Cȃnd cerul plȃnge peste noi
Şi-afarǎ-i frig, e tot mai rece.
În vizită!
E dimineață, ger și noi parcurgem
Un drum alunecos și ne grăbim,
La sora dragă rapid s-ajungem
Că are pus pe masă ce ne dorim.
De la Piatra Neamț azi am plecat
La Botoșani că suntem așteptați,
Cu bunătăți bio, obținute-n sat
Ce gura-ți inundă, când le gustați.
Pe masa-ntinsă în salonul mare
Sunt zeci de feluri de mâncare,
Puse pe farfurii și în castroane
Ce musafiri așteaptă la gustare.
Da, e tare gospodină Angelica
Și strașnice bucate pregătește,
Iată de ce la ea venim cu gașca
Să-nfulecăm c-aici nu se plătește.
Soțul Marcel, e omul cu multe idei
Așa că i-a făcut cuptor lipit cu hlei,
Unde să ne gătească nouă sarmale
Și-apoi forțați, se merge la plimbare.
În curte se găsește o privatizare
Unde Angela este mare patroană,
Are de toate pentru toți la vânzare
Iar bonusul primit, este bomboană.
Vila se află la magazin în spate
Având parter, etaj și o mansardă,
Acum o folosesc doar pe jumate
Că de etaj, copiii duși nu-ntreabă.
.............................................
Venim mereu cu drag să ne-ntâlnim
Și-așa vom face cât pe-aici călătorim,
Ne adunăm și Domnului îi mulțumim
Pentru ce-avem și viața ce-o... trăim!
Umbra omului
Noaptea - i acoperită de penele unei ciori,
Iar, fără nicio diferență...
Omul face concurență.
Другие стихотворения автора
Două cinteze!
Pe-un ram de frunză dezgolit
Erau la un taifas două cinteze,
Ce se plângeau cât li-i de greu
Că nu mai au unde să hiberneze.
Se-aude că va cădea zăpadă
Care se va așterne peste tot,
Și nu vom mai găsi mâncare
Nici măcar o iarbă de troscot.
Am auzit și eu dragă surată
Că gerul va fi unul năprasnic,
Și-atunci ce oare vom mânca
Că omul a uitat să fie darnic.
Acum găsim ușor ce ciuguli
Că toamna este așa bogată,
În cuib nu vom avea provizii
Că și creanga ne va fi tăiată.
De unde știi tu acest lucru
Că nici copacul n-are să fie?
Îți spun c-am auzit o vorbă
La cei ce lucră-n primărie.
Ziceau că-i multă murdărie
De la suratele noastre ciori,
Și doar când toți copaci-i taie
Acestea vor pleca în alte zări.
Atunci, hai să ne îmbrățișăm
Și-n grabă să ne luăm zborul,
Până nu va fi mult prea târziu
Când frigul va fi adus cu norul.
Așa tăifăsuiau săracele cinteze
Și grija mare pe cioc li se citea,
Că n-au nici cuib, nici ce mânca
Și doar voia Cerului...le rămânea!
Miros de primăvară!
Se simte un miros de primăvară
Adus de vântul de pe munte,
Dar seara este frig și pot răci
Așa că-mi trag cușma pe frunte
Pe deal mai văd multă zăpadă
Ce spune că iarna nu s-a dus,
Și punem lemne încă în sobă
Când soarele se duce la apus
Mă uit în calendar și-l răsfoiesc
Și văd că este luna lui februarie,
Ce îmi șoptește să nu mă mint
Căciula să o schimb pe pălarie
Mă duc pe vale la izvorul rece
De unde sticle pline ne luăm,
El curge chiar de-i vară-iarnă
Și apă bună ne-aduce să gustăm
Mă-ntorc acasă puțin dezamăgit
Că primăvara se lasă așteptată,
Că ziua-i mică și noaptea-i lungă
Iar vremea nu mai e ca altădată!
...........................
Și simt că și aceasta..ne e furată!
Mi-e greu!
Mi-e greu să zic, că-mi este greu
Dar și mai greu, că-mi e ușor,
Când timpul trece și ani adun
Să-i scad nu pot, nu sunt trișor
Mi-e greu s-afirm că-s înțelept
Având ani buni de carte-n spate,
Cu toate astea greu îmi răspund
Unde mă-ndrept și-ncotr-o parte
Mi-e tare greu când ești departe
Și-abia aștept să-ți simt suflarea,
Chiar dacă uneori greu recunosc
Când dau de greu îmi ești salvarea
Mi-e greu când te văd supărată
Și lacrima amară ți se prelinge,
Atunci cu greu mi-aleg cuvinte
Dar știu că dragostea învinge
Tare ușor este când ai aproape
Ființa dragă pe care o iubești,
Și-n tot ce faci prezent e Domnul
E semn Divin și Lui...Să-i mulțumești!
Nucul!
La umbra nucului din curte
Azi eu am lenevit și am citit,
M-a protejat de raza soarelui
De dimineață pân' la asfințit
Cu tine am crescut de mic
Până ce eu te-am părăsit,
La școli și studii am plecat
Tu ai rămas und' te-am sădit
Și an de an am cules nuci
Pentru dulceață și cozonac,
De ramul tău eu ața am legat
Și m-am dat uța, uța în hamac
Ne întâlnim din ce în ce mai rar
Și doar când fructul copt culeg,
Vorbim și la taifas chiar stăm
Și sub coroana ta mă reculeg
Acum și eu și tu suntem bătrâni
Și multe am văzut noi pe pământ,
Tu nu poți spune vorbă nimănui
Iar eu le duc cu mine în mormânt
Cândva unul din noi nu va mai fi
C-așa pe lumea asta e lăsat,
Te rog de mine tu să-ți amintești
Că te-am sădit, udat și eu nu te-am tăiat,
când rod n-ai dat!
La ceai!
Te invit să bem un ceai
Dacă ai plăcere,
Vreau să-ți spun o vorbă
Și plec în tăcere.
Știu că ești nefericită
De la o vreme,
Și mereu lumii afirmi
Că trăiești blesteme.
Mult timp n-a trecut
De la despărțire,
Însă, tare ți-ai dorit
Asta, să devin-o știre.
Nu pot să-ți aduc acuze
Și nici vorbe grele,
Și doar simt să-ți spun
Care-s ofurile mele.
Când ne-am despărțit
Tu, doar ai rostit,
Că multe s-au adunat
Și pe alta am iubit.
N-ai dorit să discutăm
Și ai plecat în grabă,
Și printre uși ai afirmat
Că dragostea e oarbă.
Nu am văzut că suferi
Și nici vreo întristare,
Așa că îndrăznesc să cer
S-avem o împăcare.
Te-aștept c-un ceai fierbinte
Cu miere îndulcit,
Să pot să zic și să m-auzi
Că doar cu tine-s...fericit!
Străini prin viață!
Mă uit atent în jur, nu pot să cred
Că e din nou final și început de an,
Și ca și voi mirat și eu mă-ntreb
Sunt zilele mai scurte, decât știam?
Văd peste tot mulțimile-n mișcare
Și cum unii pe lânga alții trecem,
N-avem timp de vreo îmbrățișare
Nici cu acei pe care îi cunoaștem.
Străini am devenit în țara noastră
Și nu mai suntem hotărâți români,
Am devenit ca florile din glastră,
Ce se usucă făra apa, de la stăpâni
Venim acasă din lumea-ntreagă
Pe unde noi familii, ne-am făcut,
Să trecem pe la rude și ființa dragă
Care cândva pe toți, ea ne-a născut.
În țară revenim mai rar de sărbători,
Cu daruri multe și încarcați de dor,
Dar am uitat de-a noastre trei culori,
De sângele și holda sub cerul fără nor.
Avem în suflet multă recunoștința
Pentru a noastră țară românească,
Și-n inimă purtăm o aprigă dorință
Ca nația română, să se trezească.
Grăbiți suntem și timp n-avem
Pentru o faptă bună pe pământ,
Cu toate că simțim și ntelegem
Că toți vom fi chemați la...Sfânt.
Vă-ndemn să fim cum scrie-n carte
Să semănăm iubire pentru-a culege,
Din pomul vieții unde-am pus fapte
Că viața trece și coasa uneori....alege!
Două cinteze!
Pe-un ram de frunză dezgolit
Erau la un taifas două cinteze,
Ce se plângeau cât li-i de greu
Că nu mai au unde să hiberneze.
Se-aude că va cădea zăpadă
Care se va așterne peste tot,
Și nu vom mai găsi mâncare
Nici măcar o iarbă de troscot.
Am auzit și eu dragă surată
Că gerul va fi unul năprasnic,
Și-atunci ce oare vom mânca
Că omul a uitat să fie darnic.
Acum găsim ușor ce ciuguli
Că toamna este așa bogată,
În cuib nu vom avea provizii
Că și creanga ne va fi tăiată.
De unde știi tu acest lucru
Că nici copacul n-are să fie?
Îți spun c-am auzit o vorbă
La cei ce lucră-n primărie.
Ziceau că-i multă murdărie
De la suratele noastre ciori,
Și doar când toți copaci-i taie
Acestea vor pleca în alte zări.
Atunci, hai să ne îmbrățișăm
Și-n grabă să ne luăm zborul,
Până nu va fi mult prea târziu
Când frigul va fi adus cu norul.
Așa tăifăsuiau săracele cinteze
Și grija mare pe cioc li se citea,
Că n-au nici cuib, nici ce mânca
Și doar voia Cerului...le rămânea!
Miros de primăvară!
Se simte un miros de primăvară
Adus de vântul de pe munte,
Dar seara este frig și pot răci
Așa că-mi trag cușma pe frunte
Pe deal mai văd multă zăpadă
Ce spune că iarna nu s-a dus,
Și punem lemne încă în sobă
Când soarele se duce la apus
Mă uit în calendar și-l răsfoiesc
Și văd că este luna lui februarie,
Ce îmi șoptește să nu mă mint
Căciula să o schimb pe pălarie
Mă duc pe vale la izvorul rece
De unde sticle pline ne luăm,
El curge chiar de-i vară-iarnă
Și apă bună ne-aduce să gustăm
Mă-ntorc acasă puțin dezamăgit
Că primăvara se lasă așteptată,
Că ziua-i mică și noaptea-i lungă
Iar vremea nu mai e ca altădată!
...........................
Și simt că și aceasta..ne e furată!
Mi-e greu!
Mi-e greu să zic, că-mi este greu
Dar și mai greu, că-mi e ușor,
Când timpul trece și ani adun
Să-i scad nu pot, nu sunt trișor
Mi-e greu s-afirm că-s înțelept
Având ani buni de carte-n spate,
Cu toate astea greu îmi răspund
Unde mă-ndrept și-ncotr-o parte
Mi-e tare greu când ești departe
Și-abia aștept să-ți simt suflarea,
Chiar dacă uneori greu recunosc
Când dau de greu îmi ești salvarea
Mi-e greu când te văd supărată
Și lacrima amară ți se prelinge,
Atunci cu greu mi-aleg cuvinte
Dar știu că dragostea învinge
Tare ușor este când ai aproape
Ființa dragă pe care o iubești,
Și-n tot ce faci prezent e Domnul
E semn Divin și Lui...Să-i mulțumești!
Nucul!
La umbra nucului din curte
Azi eu am lenevit și am citit,
M-a protejat de raza soarelui
De dimineață pân' la asfințit
Cu tine am crescut de mic
Până ce eu te-am părăsit,
La școli și studii am plecat
Tu ai rămas und' te-am sădit
Și an de an am cules nuci
Pentru dulceață și cozonac,
De ramul tău eu ața am legat
Și m-am dat uța, uța în hamac
Ne întâlnim din ce în ce mai rar
Și doar când fructul copt culeg,
Vorbim și la taifas chiar stăm
Și sub coroana ta mă reculeg
Acum și eu și tu suntem bătrâni
Și multe am văzut noi pe pământ,
Tu nu poți spune vorbă nimănui
Iar eu le duc cu mine în mormânt
Cândva unul din noi nu va mai fi
C-așa pe lumea asta e lăsat,
Te rog de mine tu să-ți amintești
Că te-am sădit, udat și eu nu te-am tăiat,
când rod n-ai dat!
La ceai!
Te invit să bem un ceai
Dacă ai plăcere,
Vreau să-ți spun o vorbă
Și plec în tăcere.
Știu că ești nefericită
De la o vreme,
Și mereu lumii afirmi
Că trăiești blesteme.
Mult timp n-a trecut
De la despărțire,
Însă, tare ți-ai dorit
Asta, să devin-o știre.
Nu pot să-ți aduc acuze
Și nici vorbe grele,
Și doar simt să-ți spun
Care-s ofurile mele.
Când ne-am despărțit
Tu, doar ai rostit,
Că multe s-au adunat
Și pe alta am iubit.
N-ai dorit să discutăm
Și ai plecat în grabă,
Și printre uși ai afirmat
Că dragostea e oarbă.
Nu am văzut că suferi
Și nici vreo întristare,
Așa că îndrăznesc să cer
S-avem o împăcare.
Te-aștept c-un ceai fierbinte
Cu miere îndulcit,
Să pot să zic și să m-auzi
Că doar cu tine-s...fericit!
Străini prin viață!
Mă uit atent în jur, nu pot să cred
Că e din nou final și început de an,
Și ca și voi mirat și eu mă-ntreb
Sunt zilele mai scurte, decât știam?
Văd peste tot mulțimile-n mișcare
Și cum unii pe lânga alții trecem,
N-avem timp de vreo îmbrățișare
Nici cu acei pe care îi cunoaștem.
Străini am devenit în țara noastră
Și nu mai suntem hotărâți români,
Am devenit ca florile din glastră,
Ce se usucă făra apa, de la stăpâni
Venim acasă din lumea-ntreagă
Pe unde noi familii, ne-am făcut,
Să trecem pe la rude și ființa dragă
Care cândva pe toți, ea ne-a născut.
În țară revenim mai rar de sărbători,
Cu daruri multe și încarcați de dor,
Dar am uitat de-a noastre trei culori,
De sângele și holda sub cerul fără nor.
Avem în suflet multă recunoștința
Pentru a noastră țară românească,
Și-n inimă purtăm o aprigă dorință
Ca nația română, să se trezească.
Grăbiți suntem și timp n-avem
Pentru o faptă bună pe pământ,
Cu toate că simțim și ntelegem
Că toți vom fi chemați la...Sfânt.
Vă-ndemn să fim cum scrie-n carte
Să semănăm iubire pentru-a culege,
Din pomul vieții unde-am pus fapte
Că viața trece și coasa uneori....alege!
Silvia Mihalachi