Razbunare vietii.

Sunt multe clipe grele cind as da inapoi...

In melancolii ma'nnec ca-n volburate ploi...

Ma'mpiedic in greseli,desi asta e firesc,

Visez deseori la vise in care ma ratacesc...

Privesc real la viata,dar cred si in minuni..

Sinceritatea'n palme,desigur nu-i fara minciuni...

Dar cred in tot ce-i bine si bunatatea'n viata,

restul tot se trece cu zimbetul pe fata!!!

Timp pustiu-
Doruri înlăcrimate
Ascunse în noapte
Vise deşarte,
Tîrziu,
Prea multe păcate...

Speranţa rece-
Neagră închisoare
Răscolind în uitare
Amintire arzătoare
Fără să-şi plece
Orgoliu-n nepăsare...

Suflet în strigăt-
Ecou în tăcere
Străpunge-n durere
Vise-n zăbrele
Uitate în treacăt
Prin clipele grele...

Prin viata fiind inca copii

In suflet,chip si constiinta,

Indragim persoane fara a noastra vointa,

Persoane care ne aduc bucurii,

Fermecati de zimbete zglobii

Si sincere priviri de fetite...

Ne indragostim...

Cind ajungi sa cresti mai mare,

La fel naivi in sinceritate-

Suflet deschis persoanelor toate

Cu priviri fermecatoare,

Suflete scaldate'n soare

Si zimbete de copil alintate.

Ne indragostim...

Si doar maturi ajunsi in viata,

Visam sa indragim pe cineva,

Copilareste ca acum cindva

Cu acelasi zimbet de copil pe fata,

Deschise suflete ce'agata

Dintr'o privire inima...

Visam sa ne indragostim...

In floarea albastra,stravezie
Sentiment profund,necunoscut gasii.
Dragoste-i?..Dar cine-mi spune,cine stie,
-Tu stii???
-Da,eu stiu!

Priviri amorezate,fara de clipire,
Eu ma pierd si tu in vise ratacesti...
Zi-mi fara cuvinte,de asta ii iubire:
-Tu ma iubesti???
-Da, eu te iubesc!

Iata timpul in doruri ne desparte,
Nu stiu cind ne vom revedea...
E greu si doare,suntem departe,
-Tu ma vei astepta???
-Da, eu te astept!


Zi dupa zi, luna cu luna,
Timpul nu are popas...
Pin-la clipa de "impreuna",
"Sun la usa" a mai ramas...

Fata-n fata,te-nnec in a mea privire,
Regasesc acelasi vis, deja-mplinit frumos...
Si aceiasi mina calda,dar zimbet in nestire...
-Buna, eu m-am intors!
-Scuze...te cunosc???...

Fulgere de aur saltă din spume,

Marea mă cheamă iarăși pe nume,

Alerg desculță în caldul abis,

Secunda aceasta e un paradis.

Valul îmi spală dorul cel greu,

Albastrul etern e sufletul meu,

Râd către soare, liberă-n vânt,

Sunt din nou, în cel mai drag loc de pe pământ!

La usa sufletului tău

E Domnul ce te cheamă

Te îngrijește sa I deschizi

Ca El ni I Tată mamă

E călătorul ce în noapte 

Câtă sa poposească 

Deci usa sufletului sa-i deschidem

Sa îl primim în casă

Sa nu-l lasam s-aștepte mult 

Să plece supărat

El e stăpânul noii legi 

Ce mult l-am așteptat

L-om aștepta în veșnicie

Cât pe pământ vom fi

Că El e sprijinul cel tare 

El ne va păstori

Ne-a păstorit din totdeauna

Cu dragoste curată

În El s-avem nădejde toți

Ca grija noastr-o poartă

El nu e scump în daruri

Și nici nu-i este greu

Ci ne supraveghează pururi 

C-așa e Dumnezeu

Noi mulțumiri de-aducem

Pentru-ndurarea-i mare

Ca să-l avem de-a pururi 

Intru a noastră cale

Să ne-ngrinim de cele

Ce-n viață am greșit

Că mult îl supărarea

Aceasta știu și simt

Și vrednici nu suntem

De darurile Tale

Dar ne-nputernicește

Să ne-ndreptăm pe cale

Când vom putea noi oare

Ție să-ți mulțumim

Îndeajuns vreodată

Că mult asta voim

Cântare rugi de toate 

Datori îți suntem noi

Slăbirii mărire Ție 

La bine și-n nevoi

Te rog ne-nțelepțește

Cu dragostea ce-o ai

Și întru stricăciune 

Te rog să nu ne dai

De-a noastră viață Doamne 

Ye-ai îngrijit mereu

Ne-ai scos dintru necazuri

Atunci când a fost greu

Deci și la mine vino

Părinte-al meu te-aștept

Și mie Tu ajută-mi 

Ca viață Să mi-o-ndrept

Să îmi îndrept gândirea 

Și inima de-ar fi

Că pentru Tine Doamne 

Mai trezesc le-aș voi

O cerescule-mpărate

Bun Mângâietor ne ești

Mulțumire-Ți vom aduce

Că pe noi ne pastorești

Ce faci cu iubirea ta?

Totuşi, e stocul  nelimitat

De săruturi, îmbrătişări

De seri cu vin, şi cafea?

Ea nu-și pierde speranța în timp ce se roagă.

Nu este deloc simplu,

mai ales atunci când sună clopotele

pentru tot ceea ce se poate înălța

dar nu se înalță, ci se scufundă.

Un țipăt poate însemna un coșmar

sau o frontieră pentru sfințenie

atunci când infinitul este în interior.

Viața este o iluzie sau o mască a unui ego

și poate că această disimulare are scopul

de a rostogoli acest ego într-un haos

mai mare decât Mare Imbrium

numită și Marea de Lacrimi.

Ea crede că atât cât are

este suficient pentru ea.

Ea este încă recunoscătoare lui Dumnezeu,

deși oarbecăiește și pare a fi un robot

care suflă în nisipul fierbinte

pentru a face obiecte de sticlă,

transparente, aproape invizibile.

Viața ei pare a fi un cristal de Murano

din care lipsește conținutul.

Poate că își dorește doar un simplu sfârșit ;

nicidecum să fie mântuită.

Poate că trebuie să mediteze

ca să înțeleagă lipsa de sens

a condiției sale umane.

Nu poate ține pasul cu nimic nou

în timp ce este blocată de acele obiecte

pe cale de dispariție -vizibilitate, viziune.

Umbra ei se adâncește în profunzimea sufletului,

se transformă într-o frică care roade

și dă contur acelei tăceri stranii,

tăcere care este absorbită de pereți.

În timp ce își digeră visele cubice,

îi este frică că se va pierde în sine ;

îi este frică de propria ei metamorfoză. 

Reîntoarcerea în propriul ei abis intern

este o târâire ciclică, inelară,

dar nu o resemnare

și poate un râs pietrificat, un rânjet.

Deasupra capului ei,

câțiva nori sunt pe punctul de a se ciocni ;

cer plin de fulgere.

Poate că are nevoie de Dumnezeu,

dar ea se gândește doar la acele întrebări

lipsite de răspunsuri; își îneacă dorințele în băutură

și cade într-un somn psihedelic,

unde nu se mai poate ruga.

Poate că a fi în brațele lui Morfeu este un refugiu.

Nu-și pierde speranța.

Poate că se va trezi în Rai.

Când se poate considera că un cuvânt este pierdut?

Poezie de Marieta Maglas

Nota : Poezia este o analiză a unui personaj din piesa de teatru Ce Zile Frumoase, scrisă de Samuel Beckett, această poezie a fost publicată în Lothlorien Poetry Journal. Mare Imbrium sau Marea Ploilor, sau Marea de Lacrimi, în latină Mare Imbrium, este o mare situată pe partea vizibilă a Lunii. Marea de Lacrimi s-a format ca urmare a umplerii unui crater cu lavă lichidă.

E libertate, adevărat...

Sunt foarte multi ce au uitat..

De bunul nostru Dumnezeu 

E prevăzut, că vor veni..

Ploi, vijelii și foc, vor fi,

Și pentru rele,vom plăti,

Plata nu-i de la Dumnezeu,

Cel rău aduce,ce e rău.

Să ne rugăm, să nu uităm,

Căci Dumnezeu este cu noi ,

E bun și cu PUTEREA lui,

PUTEREA Dumnezeului,

Doar el ne poate APĂRA,

Toate le are-n grija sa...

Noi trebuie doar să-l chemăm,

Răul din noi să-l depărtăm.

Întâi pe el să îl iubim,

Să nu uităm să îl slăvim,

Și harul cel Dumnezeiesc,

Va fi cu noi, va fi mereu,

Căci nu ne uită DUMNEZEU.

Seara se așează peste sat

ca o pasăre obosită de zbor,

iar lumina se destramă încet

în fire subțiri de aur.

Pe străzi curge timpul

ca un râu tăcut,

spălând urmele pașilor

și amintirile nerostite.

Vântul răsfoiește copacii

ca pe niște cărți vechi,

iar frunzele, mici scrișori verzi,

cad una câte una

în palmele pământului.

În mine se aprinde 

un dor de lumină

o flacără blândă

care nu arde,

ci mângâie întunericul.

Amintirile cresc

ca niște grădini ascunse

sub ploapele serii,

unde glasuri vechi

învață tăcerea să cânte.

Cerul își deschide ochii de stea

și privește lumea

cu o răbdare infinită,

iar eu rămân în mijlocul nopții

ca o întrebare vie.

Poate că viața

nu e decât această căutare:

o inimă

care umblă prin întuneric

cu o lampă mică

de lumină.