Omule

Scrie de vrei și vei putea,

Să arăți ce simți, în viața ta ..

Gândește, simte și arată,

De vrei să știe lumea toată.

Ce crezi, ce vezi, ce-i minunat,

In versuri totul arătat.

Poetul poetic poezește,

Din lemnul codrului ce îl zidește,

Din apa râului ce-l hărăzește,

Sau pârga câmpului ce îl hrănește!

Nimic din ce-i străin nu-i valoros,

Decât cei ce-au același sânge, obârșie sau tare os,

Venind cu frații săi din moși strămoși!

Iar Dumnezeu chiar de se spune că-i același pretutindeni,

Eu spun că doar Hristos împărățește!

Ca ortodox respir doar românește,

Așa mi-i mie bine dacă moartea mă găsește!

Iar renegatul este condamnatul ce trist sfârșește,

Căci lumea pe zi ce trece înnebunește!

(5 noiembrie 2022 Horia Stănicel)

Ruşine vouã, dragi tâlhari,

Care-aţi distrus o ţarã!

Cãci doar cu-al vostru ajutor,

Se-alese praful de popor:

L-aţi scos din ţarã-afarã!

Ruşine fie-vã în veci!

Cãci, mulţumitã vouã,

Strãinii ne-au îngenuncheat,

Şi-n grabã mare ne-au legat

De mâinile-amândouã!

N-am fi putut fãrã de voi

Trãi, în libertate!

Gunoiul n-ar fi fost gunoi,

N-am fi avut tâlhari-ciocoi,

Nici mâinile legate!

Voi înşivã, v-aţi socotit

Stãpânii-acestei patrii!

Nu v-aţi sfiit a ne muşca,

Când nu aţi mai putut lãtra,

Cãci nu prea muşti, când latri!

De bine...ce sã vã mai spun?

Nu prea gãsesc cuvinte!

Mai bine nu vi l-aţi dori

Cã lacrimi vã vor podidi

Şi-o sã mã ţineţi minte!

Ruşine sã vã fie-n veci!

Ruşine sã vã fie!

Voi înşivã v-aţi condamnat

Şi-acum, de voi s-a lepãdat,

Întreaga Românie!

25.04.2022, Regensburg, DE

Mă-ntorc în satul meu natal,

De unde am plecat demult,

Și multe lucruri nu îmi plac,

Când oameni-i ascult 

Pe uliți nu mai sunt copii,

Să bată mingea, să fure poame,

Și doar câțiva hâtri bătrâni,

Plângându-se că vor muri de foame

Pe drum mă întâlnesc cu semeni,

De vârsta mea și-mi e rușine,

Că nu mai știu să-i chem pe nume,

Timpul furând și de la ei și mine

 Ajung la cimitirul mut din sat,

Unde mama se odihnește,

Mă reculeg și flori depun,

Pe care ochiul le stropește,

Trec și  pe la casa părintească,

De care-mi este atât de dor,

Privesc la curtea cu verdeață,

Și-admir cerdacul cu pridvor,

Aici e locul unde m-am născut,

Și-am mers eu zi de zi la școală 

Cum aș putea vreodată să o uit,

Pe mama ce striga, copile scoală

De după gard mă uit la sat,

Care nu mai arată ca-nainte,

Văd multe case cu gard stricat,

Imaginea e totul și ea nu minte

Plec din satul care moare,

Trist și plin de-amărăciune,

Mâna tatei o sărut,

Și în gând spun..rugăciune!

Pe mulți ai fericit în lume, 

Deși cu greu tu te-ai născut, 

Ai generat și opere postume, 

Și orice om te-a cunoscut. 

Ai învățat savanți, elevi și profesori, 

Din scoarță-n scoarță te-ai descoperit, 

Și n-am crezut că ai să mori, 

De mână celor care te-au citit. 

Ai plâns ades cu cei îndrăgostiți, 

Și ai înduioșat cu Făt-Frumos copiii, 

Între coperți am stat cu toți uniți, 

Sub aura poveștii, cântului și-a poeziei. 

Ai fost uitată în mari biblioteci, 

Ori arsă în răscoale și proteste, 

Iar când ai vrut secrete să diseci, 

Mai marii lumii au început să te conteste. 

Și-au hotărât în școli să fii hulită, 

Te-au îngropat sub telefoane și tablete, 

Doar de nostalgici, tu mai ești citită, 

Și plângi pe-un raft, de pe-un perete. 

În vile somptuoase ești decor, 

Te-au îmbrăcat în aur ca pe-o stea, 

Apoi l-au ponegrit pe scriitor, 

Și l-au silit urmași să nu-ți mai dea. 

Se mai închide încă-o librărie, 

Pier multe milioane dintre voi, 

Iar azi trăim o mare tragedie, 

Cultura se aruncă la gunoi. 

Călătoresc pe drum de munte

Și pedalez către Izvorul Alb,

Nu simt să merg la hibernare

Cât timpul mai este încă cald.

Mă uit în dreapta și văd lacul

Ce se numește Bâtca Doamnei,

E plin de lebede, gâște și rațe

Ce parte fac din sânul toamnei.

În stânga mea se-ntinde pădurea

Cu al ei colorit bătând spre arămiu,

E frunza cândva verde de foioase

Ce va cădea pe jos într-un târziu.

În față se aude apa unui izvor

Ce iese de milenii dintre stânci,

Și unde setea des ne-o potoleam

Pe când eram doar niște țânci.

Privesc în spate și-mi văd orașul

Ce poartă acum haină modernă,

Ce vă așteaptă zilnic să-l vizitați

Iar seara să cinați într-o tavernă.

Ajung lângă izvorul dintre stânci

Când soarele dispare după munte,

Setea îmi potolesc și-o iau la vale

Atent să nu alunec trecând pe punte.

În drum spre casă vizitez și-o piață

De unde cumpăr bunătăți de toamnă,

De la țărani ce știu lucra pământul

Citind biletul scris de a mea doamnă!

Omule feriga slaba

Un te-indrepti cu atata graba

Ia macar drumul cel bun

Nu alerga ca un nebun

Viata nu-ti mai da o sansa

Iubeste, uita si iarta

Inima saraca stie

Cat orgoliu ai in tine

Iubeste-ti aproapele

Lasa-ti sentimentele

Iubeste nu te opri

Intr-o clipa poti muri

Ce e viata
Viata e un fir de ata
Ce atarna in vazduh
Scrieti lectia de viata
Si invata sa o asculti
Ce e viata o secunta
Ai clipit si nu mai esti

Iubeste-ti mama
Tu cel ce mai ai o mama 
Fii fericit ca inca o ai
Vocea ei calda sa-ti spuna
Veniti la mama in vizita
Iubeste-ti mama
O vorba buna sa-i soptesti
Numai o mama stie bine
Cum inima sa ti-o aline
Raspunde-i cu blandete
cand te cheama
Iubeste-ti mama
Nimeni nu te va iubi
asa cu te iubeste mama
Ce bine e cand ai o mama
Mai vrea si ea o alinare
Ea pentru tine s-a trudit
Iubeste-o si respect-o
Na-i dreptul sa o judeci
Tot ce esti e datorita ei
O mama merita iubita
Fa-ti timp si stai cu mama
Iubeste-ti mama

Lasa-te înconjurat de oameni care te iubesc cu adevărat Simte căldura lor Scapa de oameni falși și reci la suflet Scapa de ei pana nu iți amărăsc sufletul Oamenii precum trandafiri Frumoși pe din afara dar spinoși pe înăuntru Fi mai atent ce alegi în viata o floare simpla și cu sufletul curat sau un trandafir spinos cu sufletul rece