1  

EROZIUNE

Am scos cuvintele grele din limbaj:

adevăr, datorie, jertfă.

Le-am înlocuit cu variante ușoare,

ușor de purtat,

ușor de uitat.

 

Conștiința a devenit o aplicație

care se actualizează după trend,

iar binele - 

o alegere personală

cu termen de expirare.

 

Ne-am obisnuit să trăim fără verticală,

într-un echilibru comod,

unde nimic nu doare prea tare

și nimic nu obligă.

 

Am numit libertate

fuga de responsabilitate

și progres

uitarea rădăcinilor.

 

Dar noaptea,

când nu mai e nimeni de convins,

morala bate încet la ușă,

ca un oaspete vechi

pe care nu-l mai recunoaștem,

dar pe care încă îl așteptăm.


Категория: Различные стихи

Все стихи автора: preot DAVID MARIAN poezii.online EROZIUNE

Дата публикации: 6 января

Timp de citire: ~1 min.

Просмотры: 1079

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

OM CONECTAT

Ne-am lipit de ecrane

ca de o a doua piele.

Degetele știu mai bine decât inima

ce buton să apese.

 

Omul vorbește în mesaje scurte,

emoji în loc de emoții,

iar tăcerile sun trimise

cu „seen” la final.

 

tehnologia ne știe pașii,

ne ghicește dorințele

dar nu știe cum sună

un gând spus cu voce tare.

 

Suntem rapizi, informați,

mereu la un click distanță,

și totuși ne pierdem uneori

în propriile camere luminate artificial.

 

Omul a creat mașina

ca să fie singur,

iar acum învață din nou

cum să fie om.

 

Poate  viitorul nu e un update,

Ci o pauză,

un moment în care ridicăm privirea

și ne reconectăm fără cabluri.

Еще ...

ECOU DE STELE

În taina nopții veșnicia plânge,

Și-n stele dorul lumii se răsfrânge,

Căci tot ce moare lasă-n urma sa

Un sunet stins, ce veșnic va cânta.

 

Prin noaptea rece trece un străin,

Și el aude un strigăt venit din senin,

E glasul stelei stinse-n vechi hotare,

Ecou de gând din vremi nemuritoare.

 

Un murmur blând din zare se revarsă,

Ca un ecou din steaua cea retrasă,

Și-n noaptea blândă, plină de tăcered,

se naște iar un dor fără putere.

 

Pe lacul nopții, umbrele se joacă,

Și vântul adie molcom peste apă

Un gând se-nalță tainic către cer,

Și-n el se pierde tot ce-i efemer.

 

Din miile de stele curg lumini amare,

Ca lacrimi reci din veacuri milenare,

Și-n ele simt un glas străin, necunoscut,

este chemarea cerului ce m-a făcut.

Еще ...

ALGORITM INTERIOR

ALGORITM INTERIOR

 

Dimineața se încarcă lent,

ca o aplicație veche.

gândurile apar pe rând,

fără notificări,

fără martori.

 

Algoritmul știe ce îmi place,

dar nu știe ce visez.

Îmi oferă  imagini,

sunete,

versiuni ale fericirii

care nu mă includ.

 

Între două gesturi automate

învăț să aleg:

o tăcere,

o privire neînregistrată,

un pas în afara fluxului.

 

Seara, închid ecranul

ca pe o ușă subțire.

Rămâne în mine

ce nu poate fi salvat:

o viață

care nu se repetă.

 

Еще ...

SATUL CARE NE PĂSTREAZĂ

Satul nu este doar loc,

ci o comunitate.

Aici, identitatea nu se declară,

ci se trăiește

în gesturi repetate cu fidelitate.

 

În pragul casei, țăranul gospodar

își începe ziua cu semnul crucii,

iar pământul, deschis de plug,

primește munca

ca pe o rugăciune tăcută.

 

Basmaua mamei adună

istoria unei familii,

transmisă fără discurs,

din privire în privire,

din mâini învățate să nu risipească.

 

La vatră, focul păstrează ordinea,

iar pâinea, frântă cu respect,

nu este doar hrană,

ci legământ

între om, pământ și Dumnezeu.

 

În sat, credința nu se explică,

ci se moștenește:

în sărbători, în post,

în numele rostite la pomelnice,

în tăcerea care știe când să se închine.

 

Aici, neamul nu se pierde,

pentru că fiecare brazdă

repetă o lecție veche:

identitatea se păstrează

prin rânduială, muncă și credință.

 

Cât timp mai arde focul în vatră,

cât timp pâinea se coace în tihnă

și plugul deschide glia cu credință,

satul rămâne

temelia nevăzută

a ființei noastre naționale și religioase. 

Еще ...

RUGĂCIUNE ÎN GHETSIMANI

Am intrat în grădina nopții

ca într-o biserică fără lumânări.

Aerul mirosea a pământ zdrobit

și a frunze amare de măslin

 

Luna atărna deasupra lumii

ca o candelă aproape stinsă,

iar vântul trecea printre ramuri

cu glas de psalm întunecat.

 

Și L-am văzut pe hristos.

 

Singur.

Atât de singur,

încât tăcerea din jurul Lui

părea mai grea decât lumea.

 

Ucenicii dormeau rezemați de piatră,

cu fețele căzute în somnul trupului,

iar El veghea

ca un ultim sfeșnic aprins

la marginea întunericului.

 

M-am apropiat încet.

Atunci am simțit

cum noaptea întreagă tremura

de durerea rugăciunii Lui

 

Nu era doar rugăciune.

Era sângele iubirii

picurând peste țărâna omului.

 

Fiecare cuvânt urca spre cer

ca fumul unei tămâi sfâșâiate,

iar stelele păreau că ard

mai palid,

ca și cum întreg universul

asculta.

 

Și am înțeles:

Hristos nu Se ruga numai pentru El.

 

Se ruga pentru fiecare inimă

care avea să cadă,

să se teamă,

să-l uite

și apoi să-L caute din nou prin noapte.

 

Iar măslinii bătrâni,

negri sub lumina lunii,

stăteau împietriți

ca niște martori ai durerii dumnezeiești.

 

De atunci,

ori de câte ori vine noaptea peste sufletul meu,

aud încă rugăciunea aceea

curgând prin lume

ca un râu de lumină și iubire.

 

Еще ...

RUGĂ TĂCUTĂ

RUGĂ TĂCUTĂ

 

Doamne, Te caut

cu pași mici de dor,

nu în furtună

ci în fior.

 

În pâinea simplă,

în apa ce pică din cer,

în ziua mică

fără mister.

 

Când inima cade

și totu-i furtună și nor,

nu cer minuni,

ci ajutor.

 

Să pot ierta

să nu rănesc,

să fiu lumină

când obosesc.

 

Iar dacă noaptea

va coborâ,

aprinde-n mine

un „voi trăi”.

 

Primește, Doamne,

acest cuvânt:

puțin, dar sincer

și legământ.

Еще ...

Стихи из этой категории

Bătrânețe haină grea

Bătrânețe haină grea,

Te-ai agațăt de ușa mea,

Să -mi fii manta de vreme rea .

Eu te sfidez, pe loc, păzea!..

Chiar nu ești binevenită,

Am ceva treabă,sunt grăbită;

Nu -mi doresc să fiu zbârcitä,

Să mă vait, ramolită,

Că mă doare -cot,ori coastă,

Nu mă simt atât în vârstă.

Copil în suflet am rămas,

Nu te mai uita la ceas;

Sunt destinația greșită,

Eu nu sunt pregătită,

Să te găzduiesc în mine;

Portul tău nu -mi șade bine..

Ori păsuiește -mă oleacă;

Dă-mi un răgaz să -mi placă 

Ideea să fiu bătrână 

Cu capul nins, dinții de lână..

Știu că nu mă scap de tine,

Nu te încrunta la mine;

Faci riduri timpuriu,

Hai , că ne -auzim mai târziu..

 

Еще ...

Emoții 4

 

Am iubit-o atât de mult,

încât, într-o zi,

mi-am pus capul pe pieptul ei

doar ca să aud dacă inima mea

bate și acolo.

 

Nu ne-am certat.

Ne-am desprins.

Ca două frunze care cad din același copac,

dar vântul le duce în sensuri opuse.

 

N-am păstrat nimic —

nici o fotografie, nici un cuvânt.

Doar felul în care, uneori,

mă trezesc noaptea

și întind mâna spre locul unde nu mai e.

 

Еще ...

De ce?

 

De ce umbra mă strigă, 

Când umblu fără soare, 

Și plânsul nu irigă, 

Uscatele-mi ogoare? 

 

De ce-am râuri în față, 

Și poduri nicăieri, 

Iar inima mă-nvață, 

Să tac în loc să zbier? 

 

De ce se frânge zborul,

În aripi de tăcere,

Și plânge-ntruna dorul, 

Lipsit de revedere? 

 

De ce noaptea se-aprinde,

În suflet ca un rug,

Iar luna mă cuprinde, 

Când vreau spre zori să fug? 

 

De ce rămâne-n mine, 

O sete fără rost,

Când caut prin destine, 

Un semn din ce am fost?

 

De ce sunt ca o rană, 

Ce nu-și găsește leac, 

De ce sunt rădăcina,

Lipsită de copac...? 

 

Еще ...

Uitare...

Mi-e dor de Tine și nu pot 

Să Te ascund în taină,

Sufletul mă doare uneori 

Când nu ești cu mine.

 

Ți-am văzut lacrima ce curgea mereu 

Din ochii Tăi care plângeau întruna;

Când eu mai uit de Tine uneori 

Iar suferința greu m-apasă.

 

Aș vrea să plâng alăturea de Tine 

Să simt și eu povara Ta cea grea;

Să-ți sorb amarul ce pe Tine 

Greu te-apasă.

 

Te rog să nu mă lași Doamne nicicând 

Când eu mai uit de Tine,

Trezește-mă din somnul morții 

Să nu mă ia vrăjmașul.

Еще ...

Despărțire

 

Nu ți-am spus niciodată că plec,

dar tăcerea mea s-a lăsat peste tot, 

ca o pătură rece, în mijlocul verii,

fiindcă știam că doar frigul ne mai ține aproape.

 

Te uitai în gol, și în golul acela

eram eu — fără nume, fără trup,

doar o umbră care își cere iertare,

și un colț de liniște unde să doarmă.

 

Am plecat fără pași, fără drum,

risipindu-mă între marginile tale, 

ca o frunză ce se îndoaie în ram,

și nu cade, dar nici nu mai trăiește.

 

Toamna ta, m-a cuprins deodată, 

netrecând prin primăvară, 

neînverzind, 

neînflorind... 

 

Еще ...

Omeni de azi și de-altă dat’

M-ascund de oameni căutând doar omenie

Găsind ființele robite de mândrie

Plătesc tăcerile să-mi țină companie

Lipind cuvintele-ascuțite pe hârtie

 

Stă invizibilă tăcuta modestie

Se etalează convenabila prostie

Sau aroganța mănuind o șmecherie

Prezintă-n scenă opulența cu măndrie

 

Pierdute suflete adună bogăție

Lipsiți de scrupule ne-aruncă în robie

Clădind palate din minciună și hoție

Avar hrănindu-se din noi cu lăcomie

 

Ne-au condamnat să ne târâm în sărăcie

Considerându-ne doar sclavi la datorie

Elaborând fraze scrobite cu trufie

Explică gloatei cât de greu e la domnie

 

Toți ‚patrioții’ ce-au furat din vistierie

Sperăm s-jungă-ntemnițați la pușcărie

Aștept secundele să bată armonie

Un imposibil delirând o teorie

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍