Dorul și sufletul

Nu e

azi te am văzut

nu te am plăcut

cine ești

ce ai făcut

cu persoana vieții mele

te ai schimbat chiar crezi in ele ?

credeam ca ești unic

dar de fapt doar un tipar ,nimic

nu mai e de zis nimic

m am convins

merit mai mult

te ai convins

ce ai  pierdurt

diamantul dat pe cuie

unde e iubirea,nu e

ma simt bine

nu eram eu problema…in fine

am crezut mereu in roata

ce se intoarce neîncetată

am ales greșit din nou

alta lectie in birou :)

iara fac gafe multe

unde e iubirea?nu e

toate amintirile date uitării

oare inima e data încetării?

nu am cum sa uit ce a fost

ce păcat și fără rost

unde e iubirea?nu e…

ai ales tu pentru noi

sau pentru voi?

îți e bine acolo jos

ce proasta am fost

încercând sa schimb

un vitraliu învechit

vechile obiceiuri vorbesc

și cu asta ai ales.

1.ASTĂZI CINE ȚI-E APROAPE,
MÂINE TE HULEȘTE, FRATE.
AZI PE UMĂRUL TĂU PLÂNGE,
MÂINE SUFLETUL ȚI-L FRÂNGE.

2.AZI ÎI EȘTI PRIETEN BUN,
MÂINE UN DUȘMAN, CREDUL.
ASTĂZI ÎMPĂRȚIȚI NIMIC,
MÂINE ȚI-A DAT ÎNZECIT.

3.ASTĂZI ÎȚI PUPĂ OBRAZUL,
MÂINE ÎȚI SPUNE NECAZUL.
ASTĂZI ȚI-AR DA VIAȚA SA,
MÂINE, POATE ALTCUIVA.

4. PE PĂMÂNT CÂT MAI TRĂIEȘTI
PRIETENI SĂ NU-ȚI DOREȘTI.
FII TU OM CU FRUNTEA SUS,
NU FI IUDA CU IISUS.

Poate totul e o dependență 

Poate " doar un fum " la 12 ani

Poate " doar gust un energizant " la 13 ani

Poate " doar până sângerează " la 14 ani 

Poate " doar până mă simt high " la 15 ani

Poate " totul va fi frumos "

Poate într-o zi,nu va fi vorba de vârsta 

Poate va fi vorba de durerea din suflet

Poate va fi vorba de golul din suflet umplut de un cui

Poate doar sunt slabă 

Poate doar sunt obosită

Poate doar ascund strigătul de ajutor după o simpla frază: POATE DOAR

Tu, pentru tine, eu trăiesc;  

Noaptea, eu o ocolesc -  

Ca să mă salut cu tine;  

Luminând în pacea fină.  

Eu mă uit la tine prin iubire;  

Prin speranță și blândețe.  

Ca să observi a mea, tu, fericire,  

Și să împarți a ta bunețe.  

Ochii tăi sunt galaxii,  

Nu mă pot uita în ei.  

Orice privire ce-mi oferi,  

Mă umple de iubire zmei.  

Zâmbetul tău... e unic.  

Eu nu pot uita de el.  

Aș vrea să mai comunic;  

Dar de soarta mea mă tem.  

Și dacă viitorul ne-ar fi predispus,  

O clipă eu cu tine n-aș fi pierdut.  

De iubirea ta supus,  

Sfârșitul, eu, cu tine l-aș fi petrecut.

Da, eu scriu.

Această, următoare noapte

Sper sa nu mă ducă în sicriu

Așa niste duioase fapte.

Și nu, eu nu mă tem de bătălie

Daca tu vei fi langa mine 

Duioasă doina canta-n vie

Dacă asta-i soarta mea - să fie.

„Protest“

„Mamă,

am devenit un râu

mă revărs în tinerețea ale cărei carnete de student strălucesc precum aurul,

bucăți pe care niciun software punctat din lume nu le poate număra.

Mamă,

mi-e bine aici

Lupt împotriva celor care poartă glugi și arată degetul mijlociu

Fluier lașilor din înaltele castele

Mamă, vocea mea, vocea noastră se aude

ca unda care tună deasupra

De la focurile de avertizare

Astăzi au călcat încă o fată, mamă

Ieri au călcat un câine pe care toți îl iubeam

Nu pot să mă întorc acasă

Trebuie să curg până nu curățăm străzile,

Casele, orașele, țara,

Altfel mă voi usca prea devreme ca tine, ca tata.

Nu-ţi face griji. Voi fi pe trotuar.

Este cald printre semeni tăi.

mamă, o mașină accelerează.

Ochii șoferului sunt lipsiţi de viaţă.

Zbor și cad, mamă, și la moment nu simt durerea,

Dar aud oasele mele cum zbiară.

Mamă, mi-e frig acum,

Dar sângele de pe trotuar este cald,

Roșu ca şi capota mașinii,

Precum carnetul meu de student,

Și în timp ce sângele curge mă gândesc că nici astăzi

Nu voi ajunge acasă.

Autor: @encodedmoon“

/traducere/

https://nova.rs/magazin/prica-se/video-u-narodnom-pozoristu-u-beogradu-sinoc-je-horski-procitana-studentska-pesma-protestna-i-zbog-potresnih-reci-svi-su-plakali/

Toamna așteaptă vara să se stingă,

Căldura soarelui mai vrea să mă atingă.

Indiferentă sunt de ce nu e în mine,

Nu-mi mai doresc să fie ce-mi convine.

Nimic, ca acceptarea, nu mă mai odihnește

Sunt recunoscătoare în tot ce mă privește,

Știu mai dinainte că toate-au noimă-n ele

Și nu mai despic firul, nu scot praful din stele.

Irina Anghel, București.

un "dacă" nerostit,

o privire fără ochi,

un drum care pleacă

din sosire —

și lumea

se leagă din nou.

Tăcerea se lipește de pereți,

ca un mușchi rece, umed, fără viață.

Umbrele se arcuiesc în colțuri,

și scaunele gem sub pașii care nu mai vin.

Aerul miroase a praf și lemn vechi,

și fiecare clipă se frânge în vuietul inimii.

Fereastra tresaltă sub vântul care urlă,

iar lumina se stinge în colțurile camerei.

Ceasul se scurge ca un șarpe mut,

iar umbrele odăii se lungesc,

se împletesc și mă privesc cu ochi străini,

ca și cum știu toate lucrurile pe care le-am ascuns.

Și stau, singur,

cu urechile lipite de tăcere,

simțind cum fiecare sunet care nu vine

devine greutatea lumii întregi apăsându-mi pieptul.

Aștept dimineața ca pe o mântuire…

Mi-e o sete sălbatică dar apă nu vreau,

Am buza uscată și gâtul aprins, 

Plouă în jur într-un ritm infernal, 

Mi-e o sete sălbatică de sânge vernal.

Strigătul lumii se frânge în mine,

Un clopot de fier răsună a sodom,

Iar umbre răsar din mii de ruine,

Împingându-mă-n carnea unui alt om.

Mă-nchin la furtuni, la focul din ele,

Mă mistuie dorul de-un loc nevăzut,

Din buza de jar îmi cresc mii de stele,

Ce scapără-ntruna în trupu-mi de lut.

Mi-e sete de viață, dar nu de izvoare,

Mi-e sete de moarte, dar nu de sfârșit,

Căci sângele-mi curge din veșnicul soare,

Iar ochiul îmi plânge cu aur topit.

Aud cum pământul trosnește din oase,

Cum iarba înghite păcatul cel greu,

Iar cerul își plânge icoanele arse,

Ținute în palmă de chiar Dumnezeu.

Setea din mine se urcă pe cruci,

Mă sapă prin vene, mă sfâșie-n rug,

Și simt cum din mine se naște atunci,

Un imn pentru îngerii căzuți în amurg.

În dinți de arhangheli se sfarmă văzduhul,

Se frânge pământul sub ploi de blestem,

Iar setea-mi străpunge și trupul, și duhul,

Stropind cu-al meu sânge întregul Eden.

Din cranii de piatră curg râuri de jale,

Se scriu evanghelii pe ziduri de fum,

Iar trupul mi-e templul suitei regale,

Cu porțile lipsă și poteci fără drum.

Se scutură cerul ca o piele de șarpe,

Se sting constelații în ochiul de foc,

Iar setea din mine se schimbă în ape,

Ce rup începutul din vechiul soroc.

Se clatină tronuri și regii se tem,

Căci jugul de sânge se rupe-n genuni,

Iar crucea cea mare rămâne un semn,

Ce învie din lutul uscat alte lumi.

Mi-e o sete sălbatică dar apă nu vreau,

Fiindcă apa e moartă c-un miros neplăcut,

Mi-e o sete sălbatică de sânge vernal,

Să spăl tot pământul pentr-un nou început.

Îmi plânge îngerul pe umăr,

Din zile când mai scad un număr,

Ofrandă aduc la veșnicie,

Încă din fragedă pruncie.

Ca un fachir clepsidrele înghit,

Și nu știu cum de n-am murit,

Mi-e sângele complet înnisipat,

Iar timpul simt că a-nghețat.

Îmi sună orologii în urechi,

Rămân în urmă ca un ceas străvechi,

Se pare că-s ajuns de-acel blestem,

Ca să trăiesc precum Matusalem.

E clar că nu mai am remediu,

Și-s tânăr cum am fost în evul mediu,

Și-mi amintesc de viața amară,

Pe care-am dus-o-n era glaciară,

Azi plâng în raiuri pe la porți,

Repar și ung la subsuori roboți,

Şi-aș scrie întreaga mea biografie,

Dar nu există oceane de hârtie,

De aceea am să sculptez în piatră,

Toți munții ce îi am pe vatră,

Pământul să rămână pururi plat,

Şi dedesubt, și-n lung, și-n lat.

Suferința mi-a coborât în vene ca un fier înroșit,

și mi-a ars inima până a rămas doar jăratec. 

În cenușa cărnii am găsit lumina,

nemateria pe care Dumnezeu își sprijinea capul.

Am atins omul în zbuciumul său ascuns,

și i-am simțit lacrimile ca pe niște ploi ascunse sub piele. 

L-am iubit, abia când l-am văzut sfărâmându-se,

când lacrimile sale nu mai erau apă, ci răni pe obraji. 

Am privit creația și am văzut că totul respiră:

copacii aveau vene, izvoarele inimă, iar pietrele memorie;

În mugetul văii am auzit întâiul meu scâncet, și m-am rușinat — 

eu, pulberea, voiam răspunsuri.

Apoi, am căzut în mine până la ultima treaptă a suferinței,

unde urletul devine tăcere. 

Acolo am simțit mâna Lui — rece, dar vie — ridicându-mă

nu ca pe un slujitor, ci ca pe un fiu.