Acvatic
Ți-e poftă de ceva răcoritor,
Care seamănă izbitor,
Cu un cocktail cu mai multe arome,
Poate cu infuzie de suc de zmeură sau de prune,
Dar nu, ai preferințele tale, îți asculți instinctul care îți spune,
Că de această dată,
Să comanzi ceva ce nu te îmbată.
Mergi la tejghea puțin tristă,
Dar în același timp foarte realistă
Și comanzi o ,,Laguna albastră" pentru tine
Și o limonadă să se mai combine
Acele arome fructate,
Din paharele deja pătate,
Ești încântată
De comanda deja ridicată,
Te așezi la o masă,
Te simți fix ca acasă,
E firesc, doar stai la terasă,
Așadar, sorbi, așa de probă, câte puțin din ,,Laguna albastră",
Ce până și limba ți-o vopsește albastră,
Dar îmbinarea gingașă a fructelor,
Produs al recoltelor,
Te lasă fără cuvinte,
Cine spune că această băutură nu este bună minte,
Bucățile de pepene roșu și pepene galben, cu kiwi și lămâi
Te îndeamnă să mai rămâi.
Te uiți la acel pahar și vezi fructele viu colorate,
Ce înoată toate înconjurate
De acel suc delicios,
De un albastru ca al cerului ploios,
Un acvariu plăcut din punct de vedere estetic,
Care, pe deasupra, mai este și dietetic,
Perfecțiune, nimic mai mult referindu-mă la acel gust,
Care se vrea a fi ceva maritim și chiar e într-un mod just.
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Pisica amuzantă
Дата публикации: 3 сентября 2023
Просмотры: 663
Стихи из этой категории
În Oltenia și în țara cutremure iară fu-se.
La nici douăzeci și patru de ore trecute,
În Oltenia și în țara cutremure iară fu-se.
În această după amiază să resimţit mai tare,
Cutremurul dar nu a făcut pagubă mare.
Doar la Târgu Jiu după cutremur să aflat,
Că doar câteva clădiri cutremurul a afectat.
Oamenii cu toții disperaţi pleacă de acasă,
De frică că un nou cutremur să nu înceapă.
Dar de atunci replici multe mai urmează,
La blocuri și case ele însă nu dăunează.
Și acum în Oltenia se întreabă lumea toată,
Așa chiar dintr-o dată cutremurul ni se arată?
A fost Luni, a fost și Marți oare iar va apărea?
Se întreabă disperată acuma toată lumea?
Asta nimeni nu va putea să dea un răspuns,
Nimeni nu știe din ce cauză aici să ajuns.
Numai bunul Dumnezeu ne va putea apăra,
Doar EL cu puterea SA.
Să nu mai avem cutremure în curând,
Dar nici Dumnezeu nu știe până când!
Sfinţi
E atât de multă noapte-n noi,
Că bâjbâim orbeşte,
Chiar şi atunci când nu sunt nori
Şi soarele luceşte.
Şi chiar de nu suntem miopi,
Cu sufletele oarbe
Umblăm pe dinăuntru orbi,
Purtând bastoane albe.
Şi întunericul difuz,
Ce ne cuprinde lutul,
Ne umple până la refuz
Şi inima, şi gândul.
Doar unii dintre noi răzbim
Tenebrele prelungi,
Când sfinţi, Lumina o zărim
Pe lemnul propriei cruci.
Vorbe -n vânt..
Nu mai scoate vorbe-n vânt,
Nu promite din lună si stele,
Nu te jura din nou pe sfânt,
Arzând lacrimile mele.
Nu te mai crede nici dracu
Te rog scuză -mi limbajul;
Nu da înapoi ca racu,
Nu -ti va schimba sondajul.
O mie de șanse de -ai avea
Din partea mea ori altcuiva;
Pt tine -i povară grea,
Să răsucești în tine cheia..
Și să devii peste noapte
Un făuritor de fapte
Demne de -a fi pomenite
Din tată,fiu moștenite.
Ai amuțit,te -am pus pe gânduri?...
Te -am atins printre frânturi?..
Ce să-ţi dau române
Ce să-ţi dau române,
Pentru al tău chin,
Pentru veşnica durere,
Şi amar destin.
Ce să-ţi dau creştine,
Spune-mi ce doreşti?
Viaţa ta e tristă,
Dar tu, Mă iubeşti.
Doamne pentru a mea durere,
Nu vreau vindecare,
Şi din marea Ta putere,
Dă-mi doar alinare.
Dă-mi un fluier să doinesc,
Când durerea mă frământă,
Şi când traiul mi-e greoi,
Şi duşmanii mă-nspăimântă.
Dă-mi poetul să îmi cânte,
Cerul, neamul şi natura,
Toate cele câte sunte,
Să îmi potolească ura.
Dă-mi pământul cu verdeaţă,
Codrul să mă răcorească,
Să nu-mi pese de-a mea viaţă
Doar copilul să-mi trăiască.
Dă-mi putere să mă rog,
Să nu cad în nepăsare,
Şi cu Tine fac zălog,
Că nu-mi trebuie vindecare.
Doina, codrul şi poetul,
Rugăciunea către Tine,
Mulţumescu Ţie Doamne,
Toate astea îmi fac bine.
Văz-duh
Cerul a căzut în ochii-mi albaștri,
Iar norii se plimbă încet pe retină,
În palme țin constelații și aștri,
Și în jur răspândesc lumina divină.
Un freamăt de frunze pe buze îmi șade,
Șoapta îmi este alint și dojană,
Izvorul de munte pe umeri îmi cade,
Pădurea cea verde mi-o pun peste rană.
Pe tâmple-mi coboară amurgul de seară,
Pictându-mi cu umbre visări nesfârșite,
Iar vântul îmi poartă, ușor, într-o gară,
Trenuri de gânduri, demult rătăcite.
Sub pleoape-mi se-adună mici curcubeie,
Ducând în adâncuri taine din stele,
Pe suflet îmi cresc mângâieri de femeie,
Hrănite cu visuri și dorințe rebele.
Tot cerul rămâne în ochii-mi de ceară,
Și norii se pierd într-un vis necuprins,
Timpul îngheață în amurgul de seară,
Tăciunii din mine în văpăi s-au aprins.
Sub tălpi îmi simt cerul ca o gură de apă,
Oasele mele nu mai au rădăcină,
Trupul uscat din pocale cu foc se-adapă,
Iar aripi îmi cresc dintr-un bob de lumină.
Insomnie
Mi-e somnul rupt din vise fără vină,
Mi-e gândul frânt în ceasuri fără drum,
Tăcerea mușcă nopțile de-acum,
Iar zorii par o rană clandestină.
Mi-e frig în oase și mi-e dor de-o clipă,
În care somnul să mă ia pribeag,
Să mă îmbrace-n umbrele ce trag,
Cortina peste lacrima ce-n taină țipă.
Târziu mă poartă noaptea către mine,
Dar somnul nu mă prinde nicidecum,
Sunt doar un gând ce rătăcește-n fum,
O umbră prinsă-n orele străine.
Dar n-am să dorm, și n-am să caut tihnă,
Căci somnul nu-i decât un duh străin,
Și-n trupul meu de gheață și venin,
Am hotărât să nu mai am odihnă.
La fel ca somnambulii, cu pleopele în bernă,
Voi merge fără drum, pe-acolo unde,
E casa zeului Morfeu, și voi pătrunde,
Să-i fur un pui de somn, să-l pun sub pernă.
Și dacă-n vis nu-mi este dat ca să ajung,
Voi merge obosit, cât mai departe,
Nesomnul mi-l voi scrie într-o carte,
Iar pleoapele cu beznă-am să le ung.
În Oltenia și în țara cutremure iară fu-se.
La nici douăzeci și patru de ore trecute,
În Oltenia și în țara cutremure iară fu-se.
În această după amiază să resimţit mai tare,
Cutremurul dar nu a făcut pagubă mare.
Doar la Târgu Jiu după cutremur să aflat,
Că doar câteva clădiri cutremurul a afectat.
Oamenii cu toții disperaţi pleacă de acasă,
De frică că un nou cutremur să nu înceapă.
Dar de atunci replici multe mai urmează,
La blocuri și case ele însă nu dăunează.
Și acum în Oltenia se întreabă lumea toată,
Așa chiar dintr-o dată cutremurul ni se arată?
A fost Luni, a fost și Marți oare iar va apărea?
Se întreabă disperată acuma toată lumea?
Asta nimeni nu va putea să dea un răspuns,
Nimeni nu știe din ce cauză aici să ajuns.
Numai bunul Dumnezeu ne va putea apăra,
Doar EL cu puterea SA.
Să nu mai avem cutremure în curând,
Dar nici Dumnezeu nu știe până când!
Sfinţi
E atât de multă noapte-n noi,
Că bâjbâim orbeşte,
Chiar şi atunci când nu sunt nori
Şi soarele luceşte.
Şi chiar de nu suntem miopi,
Cu sufletele oarbe
Umblăm pe dinăuntru orbi,
Purtând bastoane albe.
Şi întunericul difuz,
Ce ne cuprinde lutul,
Ne umple până la refuz
Şi inima, şi gândul.
Doar unii dintre noi răzbim
Tenebrele prelungi,
Când sfinţi, Lumina o zărim
Pe lemnul propriei cruci.
Vorbe -n vânt..
Nu mai scoate vorbe-n vânt,
Nu promite din lună si stele,
Nu te jura din nou pe sfânt,
Arzând lacrimile mele.
Nu te mai crede nici dracu
Te rog scuză -mi limbajul;
Nu da înapoi ca racu,
Nu -ti va schimba sondajul.
O mie de șanse de -ai avea
Din partea mea ori altcuiva;
Pt tine -i povară grea,
Să răsucești în tine cheia..
Și să devii peste noapte
Un făuritor de fapte
Demne de -a fi pomenite
Din tată,fiu moștenite.
Ai amuțit,te -am pus pe gânduri?...
Te -am atins printre frânturi?..
Ce să-ţi dau române
Ce să-ţi dau române,
Pentru al tău chin,
Pentru veşnica durere,
Şi amar destin.
Ce să-ţi dau creştine,
Spune-mi ce doreşti?
Viaţa ta e tristă,
Dar tu, Mă iubeşti.
Doamne pentru a mea durere,
Nu vreau vindecare,
Şi din marea Ta putere,
Dă-mi doar alinare.
Dă-mi un fluier să doinesc,
Când durerea mă frământă,
Şi când traiul mi-e greoi,
Şi duşmanii mă-nspăimântă.
Dă-mi poetul să îmi cânte,
Cerul, neamul şi natura,
Toate cele câte sunte,
Să îmi potolească ura.
Dă-mi pământul cu verdeaţă,
Codrul să mă răcorească,
Să nu-mi pese de-a mea viaţă
Doar copilul să-mi trăiască.
Dă-mi putere să mă rog,
Să nu cad în nepăsare,
Şi cu Tine fac zălog,
Că nu-mi trebuie vindecare.
Doina, codrul şi poetul,
Rugăciunea către Tine,
Mulţumescu Ţie Doamne,
Toate astea îmi fac bine.
Văz-duh
Cerul a căzut în ochii-mi albaștri,
Iar norii se plimbă încet pe retină,
În palme țin constelații și aștri,
Și în jur răspândesc lumina divină.
Un freamăt de frunze pe buze îmi șade,
Șoapta îmi este alint și dojană,
Izvorul de munte pe umeri îmi cade,
Pădurea cea verde mi-o pun peste rană.
Pe tâmple-mi coboară amurgul de seară,
Pictându-mi cu umbre visări nesfârșite,
Iar vântul îmi poartă, ușor, într-o gară,
Trenuri de gânduri, demult rătăcite.
Sub pleoape-mi se-adună mici curcubeie,
Ducând în adâncuri taine din stele,
Pe suflet îmi cresc mângâieri de femeie,
Hrănite cu visuri și dorințe rebele.
Tot cerul rămâne în ochii-mi de ceară,
Și norii se pierd într-un vis necuprins,
Timpul îngheață în amurgul de seară,
Tăciunii din mine în văpăi s-au aprins.
Sub tălpi îmi simt cerul ca o gură de apă,
Oasele mele nu mai au rădăcină,
Trupul uscat din pocale cu foc se-adapă,
Iar aripi îmi cresc dintr-un bob de lumină.
Insomnie
Mi-e somnul rupt din vise fără vină,
Mi-e gândul frânt în ceasuri fără drum,
Tăcerea mușcă nopțile de-acum,
Iar zorii par o rană clandestină.
Mi-e frig în oase și mi-e dor de-o clipă,
În care somnul să mă ia pribeag,
Să mă îmbrace-n umbrele ce trag,
Cortina peste lacrima ce-n taină țipă.
Târziu mă poartă noaptea către mine,
Dar somnul nu mă prinde nicidecum,
Sunt doar un gând ce rătăcește-n fum,
O umbră prinsă-n orele străine.
Dar n-am să dorm, și n-am să caut tihnă,
Căci somnul nu-i decât un duh străin,
Și-n trupul meu de gheață și venin,
Am hotărât să nu mai am odihnă.
La fel ca somnambulii, cu pleopele în bernă,
Voi merge fără drum, pe-acolo unde,
E casa zeului Morfeu, și voi pătrunde,
Să-i fur un pui de somn, să-l pun sub pernă.
Și dacă-n vis nu-mi este dat ca să ajung,
Voi merge obosit, cât mai departe,
Nesomnul mi-l voi scrie într-o carte,
Iar pleoapele cu beznă-am să le ung.
Другие стихотворения автора
Et si tu n'existais pas în norvegiană
Et si tu n'existais pas,
dis-moi pourquoi j'existerais.
Pour traîner dans un monde sans toi,
sans espoir et sans regret.
Et si tu n'existais pas,
j'essaierais d'inventer l'amour
comme un peintre qui voit sous ses doigts
naître les couleurs du jour,
et qui n'en revient pas.
Et si tu n'existais pas,
dis-moi pour qui j'existerais.
Des passantes endormies dans mes bras
que je n'aimerais jamais.
Et si tu n'existais pas,
je ne serais qu'un point de plus
dans ce monde qui vient et qui va,
je me sentirais perdu.
J'aurais besoin de toi.
Et si tu n'existais pas,
dis-moi comment j'existerais.
Je pourrais faire semblant d'être moi,
mais je ne serais pas vrai.
Et si tu n'existais pas,
je crois que je l'aurais trouvé,
le secret de la vie, le pourquoi
simplement pour te créer,
et pour te regarder.
Et si tu n'existais pas
Dis-moi pourquoi j'existerais
Pour traîner dans un monde sans toi
Sans espoir et sans regret
Et si tu n'existais pas,
j'essaierais d'inventer l'amour
comme un peintre qui voit sous ses doigts
naître les couleurs du jour,
et qui n'en revient pas.
Og hvis du ikke eksisterte
Og hvis du ikke eksisterte,
fortell meg hvorfor jeg ville eksistere.
Å henge rundt i en verden uten deg,
uten håp og uten anger.
Og hvis du ikke eksisterte,
Jeg ville prøve å finne opp kjærligheten
som en maler som ser under fingrene
Født dagens farger,
Og hvem tror ikke.
Og hvis du ikke eksisterte,
fortell meg for hvem jeg ville eksistere.
Båndbredder sover i armene mine
som jeg aldri ville elske.
Og hvis du ikke eksisterte,
Jeg ville bare vært ett poeng til
i denne verden som kommer og går,
Jeg ville føle meg fortapt.
Jeg ville trenge deg.
Og hvis du ikke eksisterte,
fortell meg hvordan jeg ville eksistere.
Jeg kunne late som om jeg var meg,
men jeg ville ikke være sant.
Og hvis du ikke eksisterte,
Jeg tror jeg ville ha funnet det,
livets hemmelighet, hvorfor
bare for å skape deg,
og å se på deg.
Og hvis du ikke eksisterte
fortell meg hvorfor jeg ville eksistere
Å henge rundt i en verden uten deg
uten håp og uten anger
Og hvis du ikke eksisterte,
Jeg ville prøve å finne opp kjærligheten
som en maler som ser under fingrene
Født dagens farger,
Og hvem tror ikke.
Putem revedea în mintea noastră imaginea unei persoane care ne-a inspirat în urmă cu 10 ani?
Da, trebuie doar să vrem,
Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,
Da, dacă ne-a motivat,
Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),
Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,
Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,
Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),
Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,
Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,
Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,
Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),
Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,
Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,
Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,
Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,
Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,
Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,
Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,
Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,
Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,
Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,
Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,
Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,
Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",
Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,
Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic,
Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent,
Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...
Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.
Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.
Melancolie de George Bacovia în germană
Melancolie
Ce chiot, ce vaiet în toamnă...
Şi codrul sălbatec vuieşte -
Răsună-n coclauri un bucium,
Şi doina mai jalnic porneşte.
- Ascultă, tu, bine, iubito,
Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -
Ascultă cum greu, din adâncuri,
Pământul la dânsul ne cheamă...
Melancholie
Was für ein Stumpf, was für ein Wehklagen im Herbst...
Und der wilde Wald heult -
In den Hörschnecken ertönt ein Knall,
Und die Dame beginnt mitleiderregender.
- Hör zu, du, gut, Schatz,
Weine nicht und habe keine Angst -
Hören Sie, wie hart aus der Tiefe
Die Erde ruft uns zu ihm...
Pardonne-moi ce caprice d'enfant în islandeză
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi
C'était le temps des « je t'aime »
Nous deux on vivait heureux dans nos rêves
C'était le temps des « je t'aime »
Et puis j'ai voulu voler de mes ailes
Je voulais vivre d'autres amours
D'autres « je t'aime », d'autres « toujours »
Mais c'est de toi que je rêvais la nuit mon amour
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi
C'était vouloir et connaître
Tout de la vie, trop vite peut-être
C'était découvrir la vie
Avec ses peines, ses joies, ses folies
Je voulais vivre comme le temps
Suivre mes heures, vivre au présent
Plus je vivais, plus encore je t'aimais tendrement
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi.
Fyrirgefðu þessa barnalegu duttlunga
Fyrirgefðu, komdu aftur til mín eins og áður
Ég elska þig of mikið og ég get ekki lifað án þín
Fyrirgefðu þessa barnalegu duttlunga
Fyrirgefðu, komdu aftur til mín eins og áður
Ég elska þig of mikið og ég get ekki lifað án þín
Það var tíminn „ég elska þig“
Við tvö lifðum hamingjusöm í draumum okkar
Það var tíminn „ég elska þig“
Og svo langaði mig að fljúga með vængina
Mig langaði að upplifa aðrar ástir
Aðrir „ég elska þig“, aðrir „alltaf“
En það ert þig sem mig dreymdi um nóttina ástin mín
Fyrirgefðu þessa barnalegu duttlunga
Fyrirgefðu, komdu aftur til mín eins og áður
Ég elska þig of mikið og ég get ekki lifað án þín
Það var að vilja og vita
Allt í lífinu, of fljótt kannski
Það var að uppgötva lífið
Með sorgum sínum, gleði sinni, brjálæði sínu
Ég vildi lifa eins og tíminn
Fylgstu með tímunum mínum, lifðu í núinu
Því lengur sem ég lifði, því meira elskaði ég þig blíðlega
Fyrirgefðu þessa barnalegu duttlunga
Fyrirgefðu, komdu aftur til mín eins og áður
Ég elska þig of mikið og ég get ekki lifað án þín.
Parfumerie
O seară relaxantă petrecută în parfumeria unui magazin Duty Free prin care lumea se sfiește să pășească,
Deși aici găsești de toate pentru toți, mai cu seamă pentru moda tinerească,
Anul acesta chiar s-au întrecut în idei pentru colecția de primăvară-vară,
Pentru că niciun parfum nu este ce vrea să pară,
Am găsit parfum de lămâie pe care îl încerc,
E un miros foarte puternic, amețesc, camera se învârte în cerc
Am găsit parfum de acadele,
Dau o pulverizare pe două lamele,
Bun, are gust de mere
Cu o ușoară tentă de pere,
Mai departe găsim parfum de iarbă,
Îl testez și pe el, se simte ca o ciorbă,
Vedem parfum de ciocolată,
Până și cutia este cu maro colorată,
Nu au glumit, chiar este aromă de ciocolată cu lapte,
Îmi place că dacă pe etichetă scrie ciocolată, creatorii se țin de promisiuni și trec la fapte,
Mai avem parfum de semințe și chiar miroase sărat,
Cam ca și castraveții puși la murat,
Avem de unde alege,
Dacă ar fi după noi pe toate le-am culege,
Totuși, de mână ni s-a lipit un parfum exotic și atrăgător,
Dar cu un miros foarte înțepător,
Dau de două ori să văd,
Dar în nările mele face prăpăd.
Brusc, mă mănâncă ochii de nu mai pot să-i țin deschiși,
De la toți alergenii promiși,
Lăcrimează, lăcrimează, din matcă au ieșit,
Cu un parfum de flori tropicale foarte ofilit,
Și pina colada ne dă pe spate,
Trebuie să ne ștergem și să ne suflăm mucii după toate,
Alergiile au atras destulă atenție,
Fără nici cea mai mică intenție.
Ne resemnăm, așadar, nu mai experimentăm,
Ieșim din parfumerie cu mâna goală,
Scot pixul și notez numele parfumului de lămâie pe o coală,
Iau o pauză,
Din acea cauză,
Revin, iau parfumul de lămâie,
Ce va rămâne ca o bucurie,
În inima greu încercată de parfumul de ananas,
Ce pe lista preferințelor nu a rămas.
Ficțiunea lui Roald Dahl în viața reală în engleză
Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la Matilda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.
Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.
Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere.
Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.
Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.
Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.
Roald Dahl's fiction story in real life
Roald Dahl's children's story Matilda also has a grain of truth. Matilda's portrait (with slight deviations from the Matilda mirrored in his writings) exists in everyday life. That person was doing permutations, logarithms, equations of no one knows what degree, calculations to the power of 1000 without using the calculator function of her phone, reading since the age of 4, cultivating her own interests and passions while her older sister was doing her nails and her brother was watching a soccer match against I don't know what Argentinian team, if her father underestimated her, she smeared the lining of the jacket he wore most often with roll-on antiperspirant, she knew how much time was going to pass until she will run out of all the cereals in her bowl, she also knew who would supply her before they ran out, she would always choose milk from the same brand (because it was the only one she liked), she could also tell from the looks of it how much to pour so as not to flood the tablecloth, she knew how not to be laughed at at dances by stepping on her partner's foot, she knew when it was going to rain with much better accuracy than the AccuWeather app, she felt when she was rejected or accepted by those in I swear, she often felt misunderstood, although she understood everyone all the time, she knew what everyone's reasons and fears were, she knew not to let herself be seen as inferior, she knew how to fight for her rights, for justice and truth. For her, it always mattered what was fair. She has always been a calm, down-to-earth person, but equally funny. She was weighing everyone's efforts, no one was left wronged or ignored.
She saw everyone's intentions, what animates each person, what invigorates them, what depresses or tires them. She knew who to trust and who would have let her down in a more complex situation. For the most part, she could almost imagine what to expect from everyone, how they would react, what would make them cooperate or reject the idea of cooperation, how she would talk to each and everyone of them. No one could surprise her with anything, she was familiar with most of the situations that could arise along the way.
She was able to see people's natural beauty, not the artificial one, that they would put on make-up, that they would put on lipstick, that they would create a bouffant volume of their hair, or that they would be at the gym working on all their groups of muscle. No, nothing like that, she appreciated people for what they were, not what they wanted to look like. She didn't need unnecessary cosmetics, naturalness was the most real, that's why it was beautiful. The most special thing about her was the fact that she valued people for who they were, not necessarily what they would offer or prove. All this happened because she saw people from all perspectives, absorbed their glances, read them as if she were reading novels. She was eager to observe the details of each person's personality, to acquire the best traits seen at everyone, just as a bee gathers pollen from flowers to process and turn it into honey.
At the same time, she was modest, she realized what she could do and what she couldn't. She never thought for a moment that she could do it all by herself. She knew what her limits were. She understood that there are situations when she also needs to consult with her acquaintances in order to jump to an opinion and act accordingly.
She had a very fine and careful appreciation of the consequences of her own actions and how they might affect those around her.
The character from Roald Dahl's book could find its modern day equivalent in no other person than Cecilia.
Et si tu n'existais pas în norvegiană
Et si tu n'existais pas,
dis-moi pourquoi j'existerais.
Pour traîner dans un monde sans toi,
sans espoir et sans regret.
Et si tu n'existais pas,
j'essaierais d'inventer l'amour
comme un peintre qui voit sous ses doigts
naître les couleurs du jour,
et qui n'en revient pas.
Et si tu n'existais pas,
dis-moi pour qui j'existerais.
Des passantes endormies dans mes bras
que je n'aimerais jamais.
Et si tu n'existais pas,
je ne serais qu'un point de plus
dans ce monde qui vient et qui va,
je me sentirais perdu.
J'aurais besoin de toi.
Et si tu n'existais pas,
dis-moi comment j'existerais.
Je pourrais faire semblant d'être moi,
mais je ne serais pas vrai.
Et si tu n'existais pas,
je crois que je l'aurais trouvé,
le secret de la vie, le pourquoi
simplement pour te créer,
et pour te regarder.
Et si tu n'existais pas
Dis-moi pourquoi j'existerais
Pour traîner dans un monde sans toi
Sans espoir et sans regret
Et si tu n'existais pas,
j'essaierais d'inventer l'amour
comme un peintre qui voit sous ses doigts
naître les couleurs du jour,
et qui n'en revient pas.
Og hvis du ikke eksisterte
Og hvis du ikke eksisterte,
fortell meg hvorfor jeg ville eksistere.
Å henge rundt i en verden uten deg,
uten håp og uten anger.
Og hvis du ikke eksisterte,
Jeg ville prøve å finne opp kjærligheten
som en maler som ser under fingrene
Født dagens farger,
Og hvem tror ikke.
Og hvis du ikke eksisterte,
fortell meg for hvem jeg ville eksistere.
Båndbredder sover i armene mine
som jeg aldri ville elske.
Og hvis du ikke eksisterte,
Jeg ville bare vært ett poeng til
i denne verden som kommer og går,
Jeg ville føle meg fortapt.
Jeg ville trenge deg.
Og hvis du ikke eksisterte,
fortell meg hvordan jeg ville eksistere.
Jeg kunne late som om jeg var meg,
men jeg ville ikke være sant.
Og hvis du ikke eksisterte,
Jeg tror jeg ville ha funnet det,
livets hemmelighet, hvorfor
bare for å skape deg,
og å se på deg.
Og hvis du ikke eksisterte
fortell meg hvorfor jeg ville eksistere
Å henge rundt i en verden uten deg
uten håp og uten anger
Og hvis du ikke eksisterte,
Jeg ville prøve å finne opp kjærligheten
som en maler som ser under fingrene
Født dagens farger,
Og hvem tror ikke.
Putem revedea în mintea noastră imaginea unei persoane care ne-a inspirat în urmă cu 10 ani?
Da, trebuie doar să vrem,
Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,
Da, dacă ne-a motivat,
Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),
Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,
Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,
Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),
Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,
Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,
Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,
Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),
Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,
Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,
Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,
Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,
Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,
Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,
Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,
Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,
Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,
Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,
Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,
Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,
Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",
Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,
Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic,
Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent,
Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...
Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.
Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.
Melancolie de George Bacovia în germană
Melancolie
Ce chiot, ce vaiet în toamnă...
Şi codrul sălbatec vuieşte -
Răsună-n coclauri un bucium,
Şi doina mai jalnic porneşte.
- Ascultă, tu, bine, iubito,
Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -
Ascultă cum greu, din adâncuri,
Pământul la dânsul ne cheamă...
Melancholie
Was für ein Stumpf, was für ein Wehklagen im Herbst...
Und der wilde Wald heult -
In den Hörschnecken ertönt ein Knall,
Und die Dame beginnt mitleiderregender.
- Hör zu, du, gut, Schatz,
Weine nicht und habe keine Angst -
Hören Sie, wie hart aus der Tiefe
Die Erde ruft uns zu ihm...
Pardonne-moi ce caprice d'enfant în islandeză
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi
C'était le temps des « je t'aime »
Nous deux on vivait heureux dans nos rêves
C'était le temps des « je t'aime »
Et puis j'ai voulu voler de mes ailes
Je voulais vivre d'autres amours
D'autres « je t'aime », d'autres « toujours »
Mais c'est de toi que je rêvais la nuit mon amour
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi
C'était vouloir et connaître
Tout de la vie, trop vite peut-être
C'était découvrir la vie
Avec ses peines, ses joies, ses folies
Je voulais vivre comme le temps
Suivre mes heures, vivre au présent
Plus je vivais, plus encore je t'aimais tendrement
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi.
Fyrirgefðu þessa barnalegu duttlunga
Fyrirgefðu, komdu aftur til mín eins og áður
Ég elska þig of mikið og ég get ekki lifað án þín
Fyrirgefðu þessa barnalegu duttlunga
Fyrirgefðu, komdu aftur til mín eins og áður
Ég elska þig of mikið og ég get ekki lifað án þín
Það var tíminn „ég elska þig“
Við tvö lifðum hamingjusöm í draumum okkar
Það var tíminn „ég elska þig“
Og svo langaði mig að fljúga með vængina
Mig langaði að upplifa aðrar ástir
Aðrir „ég elska þig“, aðrir „alltaf“
En það ert þig sem mig dreymdi um nóttina ástin mín
Fyrirgefðu þessa barnalegu duttlunga
Fyrirgefðu, komdu aftur til mín eins og áður
Ég elska þig of mikið og ég get ekki lifað án þín
Það var að vilja og vita
Allt í lífinu, of fljótt kannski
Það var að uppgötva lífið
Með sorgum sínum, gleði sinni, brjálæði sínu
Ég vildi lifa eins og tíminn
Fylgstu með tímunum mínum, lifðu í núinu
Því lengur sem ég lifði, því meira elskaði ég þig blíðlega
Fyrirgefðu þessa barnalegu duttlunga
Fyrirgefðu, komdu aftur til mín eins og áður
Ég elska þig of mikið og ég get ekki lifað án þín.
Parfumerie
O seară relaxantă petrecută în parfumeria unui magazin Duty Free prin care lumea se sfiește să pășească,
Deși aici găsești de toate pentru toți, mai cu seamă pentru moda tinerească,
Anul acesta chiar s-au întrecut în idei pentru colecția de primăvară-vară,
Pentru că niciun parfum nu este ce vrea să pară,
Am găsit parfum de lămâie pe care îl încerc,
E un miros foarte puternic, amețesc, camera se învârte în cerc
Am găsit parfum de acadele,
Dau o pulverizare pe două lamele,
Bun, are gust de mere
Cu o ușoară tentă de pere,
Mai departe găsim parfum de iarbă,
Îl testez și pe el, se simte ca o ciorbă,
Vedem parfum de ciocolată,
Până și cutia este cu maro colorată,
Nu au glumit, chiar este aromă de ciocolată cu lapte,
Îmi place că dacă pe etichetă scrie ciocolată, creatorii se țin de promisiuni și trec la fapte,
Mai avem parfum de semințe și chiar miroase sărat,
Cam ca și castraveții puși la murat,
Avem de unde alege,
Dacă ar fi după noi pe toate le-am culege,
Totuși, de mână ni s-a lipit un parfum exotic și atrăgător,
Dar cu un miros foarte înțepător,
Dau de două ori să văd,
Dar în nările mele face prăpăd.
Brusc, mă mănâncă ochii de nu mai pot să-i țin deschiși,
De la toți alergenii promiși,
Lăcrimează, lăcrimează, din matcă au ieșit,
Cu un parfum de flori tropicale foarte ofilit,
Și pina colada ne dă pe spate,
Trebuie să ne ștergem și să ne suflăm mucii după toate,
Alergiile au atras destulă atenție,
Fără nici cea mai mică intenție.
Ne resemnăm, așadar, nu mai experimentăm,
Ieșim din parfumerie cu mâna goală,
Scot pixul și notez numele parfumului de lămâie pe o coală,
Iau o pauză,
Din acea cauză,
Revin, iau parfumul de lămâie,
Ce va rămâne ca o bucurie,
În inima greu încercată de parfumul de ananas,
Ce pe lista preferințelor nu a rămas.
Ficțiunea lui Roald Dahl în viața reală în engleză
Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la Matilda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.
Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.
Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere.
Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.
Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.
Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.
Roald Dahl's fiction story in real life
Roald Dahl's children's story Matilda also has a grain of truth. Matilda's portrait (with slight deviations from the Matilda mirrored in his writings) exists in everyday life. That person was doing permutations, logarithms, equations of no one knows what degree, calculations to the power of 1000 without using the calculator function of her phone, reading since the age of 4, cultivating her own interests and passions while her older sister was doing her nails and her brother was watching a soccer match against I don't know what Argentinian team, if her father underestimated her, she smeared the lining of the jacket he wore most often with roll-on antiperspirant, she knew how much time was going to pass until she will run out of all the cereals in her bowl, she also knew who would supply her before they ran out, she would always choose milk from the same brand (because it was the only one she liked), she could also tell from the looks of it how much to pour so as not to flood the tablecloth, she knew how not to be laughed at at dances by stepping on her partner's foot, she knew when it was going to rain with much better accuracy than the AccuWeather app, she felt when she was rejected or accepted by those in I swear, she often felt misunderstood, although she understood everyone all the time, she knew what everyone's reasons and fears were, she knew not to let herself be seen as inferior, she knew how to fight for her rights, for justice and truth. For her, it always mattered what was fair. She has always been a calm, down-to-earth person, but equally funny. She was weighing everyone's efforts, no one was left wronged or ignored.
She saw everyone's intentions, what animates each person, what invigorates them, what depresses or tires them. She knew who to trust and who would have let her down in a more complex situation. For the most part, she could almost imagine what to expect from everyone, how they would react, what would make them cooperate or reject the idea of cooperation, how she would talk to each and everyone of them. No one could surprise her with anything, she was familiar with most of the situations that could arise along the way.
She was able to see people's natural beauty, not the artificial one, that they would put on make-up, that they would put on lipstick, that they would create a bouffant volume of their hair, or that they would be at the gym working on all their groups of muscle. No, nothing like that, she appreciated people for what they were, not what they wanted to look like. She didn't need unnecessary cosmetics, naturalness was the most real, that's why it was beautiful. The most special thing about her was the fact that she valued people for who they were, not necessarily what they would offer or prove. All this happened because she saw people from all perspectives, absorbed their glances, read them as if she were reading novels. She was eager to observe the details of each person's personality, to acquire the best traits seen at everyone, just as a bee gathers pollen from flowers to process and turn it into honey.
At the same time, she was modest, she realized what she could do and what she couldn't. She never thought for a moment that she could do it all by herself. She knew what her limits were. She understood that there are situations when she also needs to consult with her acquaintances in order to jump to an opinion and act accordingly.
She had a very fine and careful appreciation of the consequences of her own actions and how they might affect those around her.
The character from Roald Dahl's book could find its modern day equivalent in no other person than Cecilia.