Автор Miuta Denisa

Итого 0 публикации
Зарегистрирован 30 апреля
Случайные публикации :)
Delirul
Sub pleoapele mele aseară a nins,
Iar ochii uitat-au privirea deschisă,
Geru-a pătruns și-n brațe m-a prins,
La fel ca pe-o toamnă devreme ucisă.
Bezna îmi bătea orbește în geam,
Tiptil, să deschid, fac pasul de tigru,
C-un ochi întredeschis parcă vedeam,
Cum casa își pierde încet echilibrul.
Costume de scânduri zăream pe cărare,
Într-o groapă adâncă plângea cimitirul,
Bezna vâslea într-o corabie, în care
Pe puntea de cruci cârmuia chiar Delirul.
Fluturi de noapte îmi zboară prin țeastă,
Sub pleoapele mele ninsoarea a stat,
Gerul mă-nțeapă cu-n țurțure-n coastă,
În toamna devreme ucisă, am fost internat.
Pastila mea de dor
Dați-mi pastila mea de dor,
De dor de mamă și pridvor,
De dor de țară și de flori,
Al gliei strămoșești ogor.
Dați-mi pastila mea de dor
Să nu uit frate și popor,
Să nu-mi uit neamul românesc
Și vatra satului copilăresc.
Dați-mi pastila mea de dor
Să vizitez Carpații-n zbor,
Să văd din nou pământul sfânt,
Al inimii, frumos avut.
Dați-mi pastila mea de dor
Să văd al țării viitor,
Să văd copiii fericiți,
Să văd bunicii liniștiți.
Dați-mi pastila mea de dor
Să simt că mai trăiesc din nou,
Să simt miros de iasomie,
Să văd feciorii în câmpie.
Dați-mi pastila mea de dor
Să nu regret în veci al meu popor
Și-n clipa ce va fi să mor
Să mă îngropați în cimitirul gol.
Iubirea e tot ce am
Dacă iubirea noastră de dor nebun
Ar fi sortită a se da spre sfârșit,
Aș sfida cerul, aș rupe pământul,
Doar ca să te găsesc dincolo, la infinit.
Iar de moartea va încerca să ne stingă,
Noi vom învăța să ardem veșnic,
O icoană de iubire va cuprinde-n mângâiere lină,
Ca un sfeșnic aprins în întuneric.
Când iubirea-i adevărată,
Nu cere permisiune să ardă,
Mistuie sufletul, îmbrățișează abisul,
Mai puternică decât timpul
Soarele meu care nu mai strălucește
Despre tine, nu mai scriu
Am scris mult și m-a durut și mai mult
Vreau sa tac acum și pentru totdeauna
Sa te las in urma cu tot ce ai avut
M-ai inspirat întotdeauna
Când la tine ma gândeam
Scriam versuri de durere
Le citeam, si iar plângeam
Dar totul se oprește aici
Cu tine, cu mine, dar fără noi
Nu mai pot sa sufăr și sa văd
Cum strălucești și mai tare printre nori
Vreau sa trec mai departe și sa uit de tine
Sa fug in depărtare și sa privesc in urma
Și sa te văd uitându-te la mine
Privind cum îți dispare a cerului Luna
Suflare de viață
În focul mic ce tremură-n cărbune,
Se sting, pe rând, văpăi ce n-au murit,
Iar vântul afară suflă amărăciune,
Și totu-i trist, și parcă îmbătrânit.
Un ceas de-aramă bate-n pieptul serii,
Și sfărâmă clipa-n vreme de amar,
Iar mâna mea, străină mângâierii,
Întoarce file vechi din calendar.
Afară-i toamnă, frunză-nlăcrimată,
Iar ploaia toarce fire de noroi,
În trup mi-e frig, și inima uitată,
Privește trist spre drumul dinapoi.
Trec umbre prin perdeaua veche-a serii,
Și parcă le cunosc, dar nu mai știu,
De-s pașii mei pierduți în pragul verii,
Ori visuri tinere, ce au ajuns târziu.
Și-n bezna grea ce curge peste casă,
Ca un străin, tăcerea mi-o ascult,
Și simt în os, și-n carne cum apasă,
Suflarea duhului peste un trup de lut.
Cântec de lebădă
Soțul meu m-a luat din dragoste,
mă iubește
(sau așa cred!)
îmi prescrie medicamentele antidepresive
răsfoindu-și toate cărțile și tratatele de psihiatrie,
chibzuind ore întregi,
iar tratamentul prescris îmi face bine,
încetul cu încetul dispar monștrii,
scenele de coșmar,
gândacii,
propria-i soră se-ngrijește să nu-mi lipsească nimic,
să-mi iau medicamentele,
să-mi redecoreze casa,
ceea ce nu-mi place deloc,
zadarnic încearcă să se insiuneze în viața mea,
nu mai am loc pentru nimeni,
ieri am văzut-o umblându-mi la medicamente,
punându-mi halucinogene în locul antidepreivelor,
cum descopăr pe internet,
și le arunc,
- Azi am să-ți fac o injecție miracol
adusă din îndepărtata Chină! îmi spune iubitul meu soț,
și-mi injectează serul miracol,
care, într-adevăr, este un miracol,
fiindcă mă întoarce în anii copilăriei,
la prima reprezentație de balet
până la ultima,
la primul sărut,
și prima noapte de dragoste,
apoi totul se restrânge într-n punct luminos,
orbitor,
care se stinge în mijlocul țipetelor infernale ale sirenelor Poliției...
Delirul
Sub pleoapele mele aseară a nins,
Iar ochii uitat-au privirea deschisă,
Geru-a pătruns și-n brațe m-a prins,
La fel ca pe-o toamnă devreme ucisă.
Bezna îmi bătea orbește în geam,
Tiptil, să deschid, fac pasul de tigru,
C-un ochi întredeschis parcă vedeam,
Cum casa își pierde încet echilibrul.
Costume de scânduri zăream pe cărare,
Într-o groapă adâncă plângea cimitirul,
Bezna vâslea într-o corabie, în care
Pe puntea de cruci cârmuia chiar Delirul.
Fluturi de noapte îmi zboară prin țeastă,
Sub pleoapele mele ninsoarea a stat,
Gerul mă-nțeapă cu-n țurțure-n coastă,
În toamna devreme ucisă, am fost internat.
Pastila mea de dor
Dați-mi pastila mea de dor,
De dor de mamă și pridvor,
De dor de țară și de flori,
Al gliei strămoșești ogor.
Dați-mi pastila mea de dor
Să nu uit frate și popor,
Să nu-mi uit neamul românesc
Și vatra satului copilăresc.
Dați-mi pastila mea de dor
Să vizitez Carpații-n zbor,
Să văd din nou pământul sfânt,
Al inimii, frumos avut.
Dați-mi pastila mea de dor
Să văd al țării viitor,
Să văd copiii fericiți,
Să văd bunicii liniștiți.
Dați-mi pastila mea de dor
Să simt că mai trăiesc din nou,
Să simt miros de iasomie,
Să văd feciorii în câmpie.
Dați-mi pastila mea de dor
Să nu regret în veci al meu popor
Și-n clipa ce va fi să mor
Să mă îngropați în cimitirul gol.
Iubirea e tot ce am
Dacă iubirea noastră de dor nebun
Ar fi sortită a se da spre sfârșit,
Aș sfida cerul, aș rupe pământul,
Doar ca să te găsesc dincolo, la infinit.
Iar de moartea va încerca să ne stingă,
Noi vom învăța să ardem veșnic,
O icoană de iubire va cuprinde-n mângâiere lină,
Ca un sfeșnic aprins în întuneric.
Când iubirea-i adevărată,
Nu cere permisiune să ardă,
Mistuie sufletul, îmbrățișează abisul,
Mai puternică decât timpul
Soarele meu care nu mai strălucește
Despre tine, nu mai scriu
Am scris mult și m-a durut și mai mult
Vreau sa tac acum și pentru totdeauna
Sa te las in urma cu tot ce ai avut
M-ai inspirat întotdeauna
Când la tine ma gândeam
Scriam versuri de durere
Le citeam, si iar plângeam
Dar totul se oprește aici
Cu tine, cu mine, dar fără noi
Nu mai pot sa sufăr și sa văd
Cum strălucești și mai tare printre nori
Vreau sa trec mai departe și sa uit de tine
Sa fug in depărtare și sa privesc in urma
Și sa te văd uitându-te la mine
Privind cum îți dispare a cerului Luna
Suflare de viață
În focul mic ce tremură-n cărbune,
Se sting, pe rând, văpăi ce n-au murit,
Iar vântul afară suflă amărăciune,
Și totu-i trist, și parcă îmbătrânit.
Un ceas de-aramă bate-n pieptul serii,
Și sfărâmă clipa-n vreme de amar,
Iar mâna mea, străină mângâierii,
Întoarce file vechi din calendar.
Afară-i toamnă, frunză-nlăcrimată,
Iar ploaia toarce fire de noroi,
În trup mi-e frig, și inima uitată,
Privește trist spre drumul dinapoi.
Trec umbre prin perdeaua veche-a serii,
Și parcă le cunosc, dar nu mai știu,
De-s pașii mei pierduți în pragul verii,
Ori visuri tinere, ce au ajuns târziu.
Și-n bezna grea ce curge peste casă,
Ca un străin, tăcerea mi-o ascult,
Și simt în os, și-n carne cum apasă,
Suflarea duhului peste un trup de lut.
Cântec de lebădă
Soțul meu m-a luat din dragoste,
mă iubește
(sau așa cred!)
îmi prescrie medicamentele antidepresive
răsfoindu-și toate cărțile și tratatele de psihiatrie,
chibzuind ore întregi,
iar tratamentul prescris îmi face bine,
încetul cu încetul dispar monștrii,
scenele de coșmar,
gândacii,
propria-i soră se-ngrijește să nu-mi lipsească nimic,
să-mi iau medicamentele,
să-mi redecoreze casa,
ceea ce nu-mi place deloc,
zadarnic încearcă să se insiuneze în viața mea,
nu mai am loc pentru nimeni,
ieri am văzut-o umblându-mi la medicamente,
punându-mi halucinogene în locul antidepreivelor,
cum descopăr pe internet,
și le arunc,
- Azi am să-ți fac o injecție miracol
adusă din îndepărtata Chină! îmi spune iubitul meu soț,
și-mi injectează serul miracol,
care, într-adevăr, este un miracol,
fiindcă mă întoarce în anii copilăriei,
la prima reprezentație de balet
până la ultima,
la primul sărut,
și prima noapte de dragoste,
apoi totul se restrânge într-n punct luminos,
orbitor,
care se stinge în mijlocul țipetelor infernale ale sirenelor Poliției...