Автор Madalina Mindra

Visez cu ochii deschiși ades 
Că trăiesc într-o altă lume... 
Una în care iubirea nu mai are hotare, 
Si... unde pentru ură nu mai există nume.



Visez că fericită dansez 
În câmpul de păpădii, cu tălpile goale 
Si cânt cu păsările-mpreună-armonii 
Pentru soare.

Si... mai visez că trăiesc 
Cea mai frumoasă poveste de dragoste:
Unde trădare nu e, și nici supărare.
Unde tu îmi promiți și te ții de cuvânt.

Si-apoi, deschid alene ochii 
Trezită de-ale soarelui raze, 
Si tristă observ cum cad la pământ cioburi de vise... 
Sunt visele mele prăfuite de timp 
Si sparte în zeci de bucăți ascuțite.

De la prima întâlnire

Am vrut să ți văd a ta privire,

Să ți văd zâmbetul care nu l pot uita

Să ți simt din nou îmbrățișarea.

Nu știam ce va urma,

Dar să renunț inima nu mă lăsa,

Nu mai puteam trăi fără tine nici o zi,

Și acum este și va fi,

Ești în sufletul meu

Acolo vei trai mereu.

Grijile se abat năvalnic 

Într-o eră zbuciumată

Toate relele din lume 

Peste -o vatră întunecată.

Lacrimi nu-s care să plângă 

Prin obidă și prin zloată 

Îmroșcați  cu nepăsare 

Un popor sărman înnoată.

Nu-i  nici vis nici  alinare

Ziua care vine doare

Zile cenușii, zile reci.

Ți-am scris pe cer adio,

Dar ploaia a-ncetat,

Și-n loc de stropii ploii,

Eu lacrimi am vărsat.

Am vrut să-ți uit adresa,

Să nu mai știu de ea,

Dar drumu-mi trece zilnic,

Pe sub fereastra ta...

N-am să-ți mai scriu poeme,

C-ar fi doar seci cuvinte,

Voi scrie iar... Adio!

Pe cruci și pe morminte.

Și-n fiecare zi femeie,

Mâncat și ros de patimi,

Îți voi lăsa la poartă,

Câte-un buchet de lacrimi.

Mă uit cum pică frunza,

Și cerul parcă pică,

Iar inima mă-nțeapă,

Și sunt cuprins de frică.

Mereu pe sub fereastra-ți,

Un suflet gol va trece,

Apucă-i mâna caldă,

Și nu-l lăsa să plece.

Simt că nu te mai iubesc,

Așa cum o faceam odată

Căci mâinile mi-au obosit,

Ținând in ele lumea toată

Stelele mereu mă ceartă,

Ca le iau luna pentru tine

Dar nu ai vrut-o și n-o vrei,

Prin simplul fapt că-i de la mine

Câmpul, acum mă alungă,

Că l-am lăsat fără de flori

Gândindu-mă că o să-ți ajungă,

Incât să nu te temi de ploi

Mama-natură mă urăște,

Căci am făcut-o a doua oară

Sã pună iarnă in al meu suflet,

lar in al tău doar primăvară

Să rog păsările să-ți cânte,

Nu știu de-aș face tocmai bine

Și în zadar sper să te uit,

Când tot ce scriu e despre tine

Iubito ție îți scriu un scurt poem,

Ce-i presărat de întrebări,

Cu tainice răspunsuri uneori,

Ce vin prea greu sau chiar deloc...

E dragostea poemul de amor

Ce dimineața poartă culoarea roșu aprins,

A sângelui și a soarelui strălucitoare amprentă,

Ce viața prevestește?

Mai are rost să viețuiești fără iubire,

Cea despre care se tot vorbește,

Ba că-i un dar,ba că-i blestem?

Dar cum poți cere fără să oferi,

Nu-i mult mai bine să iubești fără să ceri nimic în schimb,

Și totuși știind prea bine legea viețuirii,

Când dai, primești ori mai devreme ori mai târziu,

Chiar dacă trebuie s-astepți decenii de tăcere?

Iar oamenii de-s neputincioși,

Cel care niciodată nu te uită,

Cu siguranță este Dumnezeu...

Iubito ție îți scriu un scurt poem,

Ce-i presărat de întrebări,

Cu tainice răspunsuri uneori,

Ce vin prea greu sau chiar deloc...

Nu tu ești al iubirii mele infinit poem?

Nu eu sunt prizonierul tău pe veșnicie?

( 24 martie 2024 Vasilica dragostea mea)