Автор gicu stelu

Stăteam într-o zi, așa, pierdut, cu gândurile hălăduindu-mi prin minte ca o herghelie de căluți în miniatură - știi cum e când te năpădesc prea multele gânduri și vrei să te oprești din acel iureș - iar eu nu reușeam să mă adun, să prind vreun "căluț" de căpăstru, când deodată unul mai îndrăzneț cu nările fremătând, se opri în fața mea privindu-mă cu îndrăzneală și parcă zicându-mi:

-Eu sunt aici. Cum ai de gând să mă scrii?, iar eu tăceam cercetând gândul pe toate părțile, căutând "fisura" care să-mi permită să trec de suprafață...

Da, iată. Odată găsit, acel sâmbure de lumină care lucește slab - ca un diamant în bătaia lunii - așteaptă răbdător ținut în palmă, să-și dezvăluie secretele și să-și recapete adevărata strălucire... Dar mi-am dat seama că fără taietura precisă și măiestria bijutierului de a-și imagina strălucirea, diamantul rămâne tot o piatră fără valoare.

Așa că, înarmat cu răbdarea și "echipamentul" potrivit unui bijutier, am cercetat toate fațetele acestei "pietre". I-am căutat forma, îndepărtând ceea ce prisosește, imaginând cele mai bune tăieturi astfel încât lumina să fie prinsă și să rămână captivă în închisoarea cea rece, iar zbaterea ei să stârnească... emoții.

Poate că, fără s-o recunoaștem, tânjim cu toții după această lumină. O căutăm ani de zile, iar când o găsim, nu mai știm dacă s-o păstrăm doar pentru noi sau s-o arătăm lumii, hipnotizați de felul în care ne rănește ochiul într-un mod atât de plăcut.

Lumină... Atât de multă lumină găsesc în cuvintele izvorâte din gândurile mele, cele pe care le-am scris ca să nu le uit, să nu se piardă aceste lumi care sălășuiesc în cioburi de diamante, în reflexii de curcubeu ce străpung umbrele luptând pentru o existență efemeră, care fără să fie prinse undeva, scrise undeva pe un petec de hârtie, se topesc...

Cu tinerețea-mi vulcanică zbătându-mi în piept, alături de alți aproape patruzeci și cinci de mii, mă aflam cu jumătatea mea de măr pe cel mai mare stadion din capitală în așteptarea concertului vieții noastre,  îndelung dorit și mult așteptat... Stadionul este plin, în fierbere continuă ca un imens ceaun, iar mulțimea freamătă în valuri întocmai ca o briză răcoroasă pregătită ca la un semnal să se dezlănțuie... Anticiparea a atins cote amețitoare, zăgazurile au fost rupte și mulțimea a început să-și strige într-un glas încântarea. Lumini colorate, roșii, albe, albaste și verzi, învăluite în abur subțire ca o pânză de mătase, se rotesc amețitor:

-Good evening, Bucharest!, a strigat Dave către mulțimea aflată-n delir. 

Sub picioarele noastre stadionul însăși tremură ca un imens motor care toarce sacadat în ritmul muzicii care se revarsă înspre mulțime în valuri pe care le simt și eu cum îmi reverberează în timpane și plămâni.

Cunosc versurile acestea aproape pe de rost, am ascultat acest play-list de-atâtea ori în lungul anilor, încât îmi permit vocii să se alăture corului uriaș care-l îngână pe Dave ca un ecou. Vocea lui sună ireal, ca o miere translucidă întinsă pe o rană deschisă... În jurul meu sunt oameni pe care nu-i cunosc dar care au intrat cu toții într-un fel de transă, suntem cu toții întrupați într-un uriaș suflet care respiră în aceeași clipă, se mișcă în același fel, crește și scade la fel ca o maree gata să măture țărmul scenei, iar trupa nu se mai satură de această ambrozie pe care o culeg din trăirile noastre...

Conectat la toată această nebunie din jurul meu, simt o energie, pe care n-am mai simțit-o niciodată și totul mi se pare ieșit din comun, o stare greu de explicat sau de redat în cuvinte. Ca să înțelegi pe deplin, trebuie să fii acolo. Toți, împreună, oamenii cântă, urlă, țipă, dansează, dau din picioare cu mâinile ridicate-n aer, descătușați de orice inhibiție, de orice rețineri, unii chiar plâng transfigurați de versurile care se împletesc cu muzica și vocea lui Dave: este magie...

Atmosfera însăși este una ireală, de parcă mă aflu într-un basm care a fost scris deja, iar eu mă simt străin de mine ca un personaj smuls dintre pagini și așezat într-o mare de umbre care aprind mii de diamante: întreg stadionul își schimbă culoarea feeric, întunericul fiind zdrențuit de mii de stele care clipesc dezordonat în ecoul muzicii...

Apoi, într-o ultimă sforțare de energie, o mare de mâini, întocmai ca un lan de spice, se unduie în același ritm sub răsuflarea ultimei brize: concertul se apropie de sfârșit, scena este inundată de lumină, membrii trupei se îmbrățișează și se înclină mulțimii, a fost un concert cu-adevărat reușit, cu o atmosferă fantastică creată de o mulțime conectată perfect la o energie unică...

Sunt răgușit, timpanele mă dor înfundat, iar în plămâni încă mai simt ecoul basului, cu sufletul restaurat în carcasa trupului meu, simțindu-mă ca întors acasă... În liniștea de "după", am înțeles că lumina acestui diamant va continua să răsune în mine...

În memoria soțului meu MANOLE DRAGOMIR.

Ai trecut prin viață ,trăind-o , iubind-o ,prețuind-o.

Ai lăsat în urma ta ,impresii bune și respect.

Asta spune tot despre tine! Nepoții care te iubesc 

dincolo de moarte .

     Odihnă veșnică ,dragul ,nostr drag !

Aş vrea să fiu un elev toată viața,

Să învăț zi de zi despre toate,

Să port în ghiozdan dimineața,

Și s-o car ca pe-o carte în spate.

Aș vrea să-nțeleg vântul ce-adie,

Să-i descifrez șuieratul în zori,

Să știu de ce luna e-atât de pustie,

Și cerul se schimbă-n diverse culori.

Aș vrea să ating curcubeul din ploi,

Al codrului freamăt în cuvinte să-l cânt,

Să-nțeleg, și să-l simt curgându-mi șuvoi,

Prin carne și oase, prin emoții și gând.

Aș vrea să fiu elev toată viața,

Să nu obosesc de mirări,

Să aflu că-n fiece clipă trăită,

Se ascund nesfârșite cărări.

Aș vrea să cunosc alfabetul iubirii,

Să-l scriu pe zăpezi și pe frunze de tei,

Să-nțeleg bătăile iuți ale firii,

Atunci când ating obraji de femei.

Aș vrea să fiu pruncul luminii în zori,

Să mă-nalț din cuvinte și gânduri curate,

Să aflu cum zboară un stol de cocori,

Să port în ghiozdan povești despre toate.

Plecati pe rand, iubitii mei

Lasandu-ma in urma,

Colind incet pe lungile alei

Si viata mi se curma.

Cand cred ca am gasit marea speranta,

Ce ma va inapoia iubirii, 

Acelasi mincinos imi intra-n viata

Si ma reda, fortat, nefericirii.

Iubirea nu mi-e scrisa in destin

Caci, ridicandu-ma, am cazut din nou

Gustand mereu din cupa cu pelin,

Visand, ca-n basme, la mine sa apara un erou.

Simt

Simt distanță ce ne-apasa

Cum se va inchide-n vorbe

Cum urmează liniștea 

Prin cuvintele puține 

Este doar o perioada 

Ca o ceata in jur apare

Tot ce a rămas și este

Vom trăi prin amintire,vise și multă simțire

Lumina podețului, săgeată către orizont

Împrăștie nuanțele cerului asupra ființei.

Ziua se lasă-n amurg la poalele înserării

Și albul norilor îmbracă pelerina înstelată.

Caut pe cer constelația aducătoare de vești,

Transmit telepatic dorința de cunoaștere,

Și aștept ca Universul să își trimită mesagerul

Liniștii, păcii, împăcării și reculegerii.