Автор Caple Lucian

Cei care spun că dragostea la rându-i moare,

Sunt cei care nu știu ce e iubirea!

Eu însumi am aflat de la iubita Vasilica

Secretul nemuririi amorului,iubirii,dragostei...

Căci este mult mai simplu

Să previ decât a repara!

Amorul moare dacă e lăsat în părăsire

Cu siguranță se întâmplă așa!

Cu lucruri mici sau daruri ce par neînsemnate,

Nu-l lași să plece să dispară !

De vrei ca dragostea să viețuiască veșnic

Hrănește-o zilnic cu ceva,

O vorbă bună, un sărut sau o speranță,

Si n-o lăsa așa vreodată ca să moară!

(9 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

In noaptea cea din urma 

Cand moartea se apropie 

Si ultimele clipe se sfarsesc 

Si parca totul s a incheiat 

Si nimic nu mai are sens 

Si totul parca i pierdut 

Si lumea se sfarseste 

Si pamantul se cutremura 

Un lucru va ramane in picioare 

In fata mortii si a timpului 

In fata dezastrului si a sfarsitului 

In fata tuturor el va dainui vesnic 

Si acela e un simplu si profund 

Te iubesc

Era o noapte calda si ascunsa

de priviri,

Printre brazi înalți,nocturne

fantezii!

Liliecii in plin extaz

capturează amintiri,
Ceata doar prin gând,

decorul umezii!

Suflet vechi,pericol

ma ademenește!
Trecutul ascunde alchimie

printre rânduri.
Melancolic a noastră poveste

grăiește,
Tot ceea ce dezgrop din pământ,

dintre scânduri.

Razele de luna coboară in

valuri de satin,
Lumina slaba îmi șoptea ca

ne întâlnim.
Pe ce cărări ma poarta al

meu destin,
In miezul nopții,o scânteie,

strălucim!

Prima întâlnire,a noastră

prima privire.
Piesa de puzzle printre a

altarului ruine.
Valul ne surprinde si iubim

si nestire.
Poveste neagră,pentru demoni,

sa-i aline!

Ne sorbeam sangele printre

priviri suave,
Suflete ce au in comun doar

moarte.
Etern legământ printre

urmările-i grave,
Aleșii hrănindu-se din curioasele-i

soarte.

Suflete goale,ne adancim

in plin abis!
Tu in râng înalt,te ascult,

ma delectez.
File ascunse dintr-un

vechi paradis,
Pun deoparte clipa,pe viitor

sa savurez.

Geaca de piele nu ii tine de cald,

e palid!

Trupu-i alb si rece cu

arome de bizar.

Plete lungi saten,

printre amatori,solid!
Ochii adânci si negri,al misterului

nectar.

Ma conduce pe a mele drumuri,

ochii sunt sclipind.

O floare de nu ma uita,sa-ți 

amintești de mine

Cu nuanțe de gri,gându-i simțeam,

pictând,
Inima-mi si chipul,

portret cu care ma alinta.

Cu zâmbet ascutit m-ai

vrăjit in noapte,
Străin ce te cunosc din

al vesniciei veac!
Timpul ne tine din scurt,

trece in șoapte,
Ne privim cu durere,

căutându-i leac.

Aștern în fața voastra ca prefața,

Un adevăr și-un mod de viață,

Voința și munca ce-am depus,

Și-n toate am avut, sprijin de Sus

Aminte îmi aduc cu mare bucurie,

Și de a mea frumoasă copilărie,

Când mama mea, în sat croitoreasa,

M-a învațat să merg eu și la coasă

Dar tot a mea măicuță bună,

Îmi tot spunea lună de lună,

Doar cine-nvața mai mereu,

Va fi el ajutat de Dumnezeu

Prin clasele primare am trecut,

Și alfabetul să--l învat, mi-a plăcut,

Chiar dacă uneori împins la spate,

Eu în ghiozdan am purtat carte

În clasa-ntâi și-a două am învățat,

De lampă seara m-am ajutat,

Curent electric în casă nu aveam,

Și doar curent și frig venit din geam

Ziua mergeam cu vitele pe luncă,

Când iarba începea să crească,

Iar seara învățam cu mama carte,

Știind că doar așa voi avea parte

Cu mine mama a muncit din greu,

Ca eu să fiu un premiant mereu,

Și am avut și șnur albastru pus,

Prin sat mergeam semeț, cu capul sus

Năzbâtiile toate erau făcute zilnic,

Mereu spuneam că n-am greșit nimic,

Dar mama nu era prea ușor păcălită,

Și îmi dădea constant porția mărită

Clasele primare le-am terminat,

Și la liceu la Dorohoi am aplicat,

Era o școală de urmat și învățat,

Și profil de mate-fizică-am urmat

Ușor nu prea mi-a fost aici deloc,

Și zilnic mă plângeam că n-am noroc,

Iar în cămin, în internat am fost cazat,

Și zi de zi eu la cantină am mâncat

La început totul părea prea greu,

Pentr-un copil timid cum eram eu,

Acasă aș fi vrut să mă întorc la toți,

Dar mama înțeleaptă a zis..nu poți

Văzând că nu e cale de întors defel,

Am încercat din greu să fiu altfel,

Zilnic spunàndu-mi să nu chiulesc,

Și pe ai mei părinți, să-i răsplătesc

Ușor, ușor m-am adaptat din mers,

Și negativul din minte, mi l-am șters,

Zilnic eu învățam și meditații luam,

Și după masă, eu atletismul practicam

Și din copilul fără vreo perspectivă,

Am devenit omul cu multă inițiativă,

Cu rezultate bune și mult realism,

Și cu medalii obținute..la atletism

Liceul din păcate nu a durat o veșnicie,

Unde-au fost clipe minunate și feerie,

Colegi frumoși, adolescenți dotați,

Cu-n scop în viață și bine educați

Examenele au fost luate toate,

Cu note bune și pe realitate,

Iar în final și Diploma de absolvire,

Venind, ca actul final..de mulțumire

Și multă carte s-a-nvățat, stiu bine,

Și matematică și fizică pe ,,pâine",

Iar mulți din noi intrați la facultăți,

Și deveniți în ani ,,Oameni"...cu-abillităti!

Scrisă de Cezar în amintirea anilor

de școală primară și liceală!

Pe curând!

Stai în colțul tău, cu ochii grei,

Și eu nu știu cum să-i mai țin senini.

Ți se frânge sufletul pe tăceri,

Și mi-e teamă că nu te mai pot atinge din plin.

Te strig, dar glasul meu se pierde,

În zidurile care cresc între noi,

Și chiar de-ți sunt aproape,

Parcă ne desparte un ocean fără noi.

Știu că te doare, și mă doare așa de tare,

Știind că nu pot ajuta,

Dar încerc din răsputeri să te fac bine,

Chiar dacă lumea din jur se destramă.

Ți-aș da din inimă o jumătate,

Să-ți pun în piept un nou început,

Dar tu te scufunzi și taci,

Și eu mă zbat în golul tău mut.

Tu plângi în somn și nu mă vezi,

Eu veghez ca o umbră, mereu,

Te-am iubit și te voi iubi mereu,

Chiar dacă mă doare, chiar dacă mi-e greu.

Și dacă azi nu pot fi scutul tău,

Voi fi cel puțin locul unde poți cădea,

Chiar dacă nu salvez furtuna,

Promit că o voi îmblânzi cumva.

In nopti cu ploi tacute
Si reci zapezi, si vant
Ma chemi cu soapta-ti trista, dulce,
O, inima de-argint.

Ma chemi sa-ti povestesc fiorul
Ce tu sa-l simti demult nu poti
Fiorul dragostei ce ma topeste,
Dar care, vai, pe tine nu te va topi.

Prea aspra esti cu tine insati,
Prea multe-ncerci sa-ti interzici
Prea mult alergi sa-ti aperi cicatricea
Ce ti-a lasat-o el plecand, atunci.

Atunci cand ti-a spus soptit "iubito, plec, nu pot,
Nu pot sa mai raman cu tine,
Ma cheama la razboi, si vreau sa lupt chiar daca-r fi sa mor
Sa-mi apar tara de dusmani, sa fie pace."

Si l-ai lasat sa plece, si a plecat, si dus a fost, 
Si-ai plans, pana cand a ta inima sensibila si calda, 
S-a transformat intr-una rece, rece,
Intr-o frumoasa inima de-argint.

De ce ma rogi, atunci, sa-ti povestesc fiorul
Dragostei ce cald ma-nfasoara?
De ce ma chemi, vrei oare
Sa iti aduci aminte, sa te asiguri ca nu uiti?

De ce? Ziceai ca nu mai poate fi topita-aceasta inima de-argint, 
Ziceai ca gata, focul n-are putere-asupra ei, nici apa.
De ce, atunci? Raspunde-mi!
Raspunde-mi ca sa stiu!

Si inima de-argint cu soapta-i trista, dulce, imi raspunse:
"Pentru ca desi nu simt, si nu mai pot iubi vreodata ca atuncea,
Vreau sa nu uit c-am fost ca tine-odata, 
Ca am iubit, si-am fost iubita-atunci, demult."