Au plâns cu toții la pomana stejarului fără frunze,
La întoarcerea spre casă, au început să se amuze,
Cu batistele la nas stăteau surori și cumnate,
Vecinilor le fuseră milă, văzându-le îndurerate,
foarte păcat de așa moarte...
Cu capu-aplecat în pâmânt mărșăluiau pe drum bărbații,
Ascunși dup-ale lor neveste mai ceva decât amanții,
Se cuplară în perechi amăgite, distruse de-o așa soartă,
Să scape de văzul lumii de parc-ar ocoli vreo baltă,
tristă mare a lor soartă...
Într-un ceas târziu se-ntinde sulul tragic de hârtie,
Însă cine, cât primește, nu scria, n-au vrut să știe,
Agățătoare de soți, doamnele s-au văzut stăpâne,
Se grăbeau s-orânduiască greșeala rudelor bătrâne,
ce pornire, doar timp era și mâine...
Glasuri reci de rocă tare imitau pe rând copiii,
Nu-ncăpea loc de tocmeală, cât bine le-au făcut bătrânii,
Cu gândul la dorințe multe, s-au retras în spate frații,
Goana după acel nimic a provocat multe tentații,
noroc aveau, dar în alte spații...
Observând împuținarea sângelui întors pe față,
Au dat buzna cu toții în locul ascuns de sub casă,
Cu zâmbetul pe buze i-ar fi privit atunci bătrânul,
Povara altora va fi să le sape lor mormântul,
s-audă plânsul, plânsul și iar plânsul...
Îngrămădiți între feline, copiii îndată căzură,
Netrebnicii porniți pe treabă până și brațele-și mutară,
Ca fiarele la vânătoare, și mamele și-au străpuns privirea,
Până ce-n casa lor dragă nu se mai simțea decât tămâia.
