Drepturile tuturor Creștinilor (551)
Articolul 551 — Libertatea credinței
(1) Fiecare creștin are dreptul să își mărturisească liber credința.
(2) Credința nu trebuie impusă prin violență.
(3) Nimeni nu trebuie persecutat pentru faptul că este creștin.
Articolul 552 — Libertatea conștiinței
(1) Fiecare persoană are libertatea conștiinței.
(2) Creștinul are dreptul să își urmeze convingerile religioase în limitele legii.
(3) Nimeni nu trebuie obligat să renunțe la credința sa prin amenințare sau violență.
Articolul 553 — Ortodocși, catolici și protestanți
(1) Prezenta Constituție recunoaște diversitatea tradițiilor creștine.
(2) Creștinii ortodocși, catolici și protestanți sunt incluși în mod egal în principiile prezentei Constituții.
(3) Diferențele dintre aceste tradiții nu justifică ura sau violența.
Articolul 554 — Respectul între creștini
(1) Creștinii sunt chemați să se respecte reciproc.
(2) Disputele teologice trebuie purtate prin dialog, argumente și respect.
(3) Nicio diferență doctrinară nu justifică agresarea unei persoane.
Articolul 555 — Relația cu alte religii
(1) Creștinul poate considera propria credință adevărată fără să recurgă la violență împotriva altor religii.
(2) Persoanele de alte religii trebuie tratate cu demnitate umană.
(3) Dialogul pașnic trebuie preferat conflictului.
Articolul 556 — Respectarea persoanei de altă credință
(1) Credința unei persoane nu îi anulează demnitatea.
(2) Nimeni nu trebuie bătut, ucis, amenințat sau persecutat pentru religia sa.
(3) Condamnarea unei învățături religioase nu trebuie confundată cu ura față de persoana care o urmează.
Articolul 557 — Politeismul
(1) Creștinismul este monoteist și respinge închinarea la mai mulți dumnezei.
(2) Această convingere teologică nu justifică violența împotriva persoanelor politeiste.
(3) Creștinul își poate apăra credința prin cuvânt, educație și mărturie pașnică.
Articolul 558 — Idolatria
(1) Creștinul este chemat să nu se închine idolilor.
(2) Respingerea idolatriei trebuie făcută fără violență împotriva persoanelor.
(3) Distrugerea bunurilor altora nu trebuie justificată prin diferențe religioase.
Articolul 559 — Ateii și persoanele fără religie
(1) Persoanele care nu cred în Dumnezeu trebuie tratate cu respect.
(2) Creștinul are dreptul să își prezinte credința, dar nu trebuie să folosească amenințarea sau violența.
(3) Discuțiile despre existența lui Dumnezeu trebuie purtate pașnic.
Articolul 560 — Libertatea de a se converti
(1) Persoana are libertatea de a-și schimba convingerile religioase în conformitate cu legea.
(2) Nimeni nu trebuie obligat să se convertească.
(3) Nimeni nu trebuie pedepsit violent pentru schimbarea religiei.
Articolul 561 — Libertatea de a nu participa
(1) Persoana care nu dorește să participe la o ceremonie religioasă nu trebuie obligată prin violență.
(2) Libertatea religioasă presupune și libertatea conștiinței.
Articolul 562 — Evanghelizarea
(1) Creștinii au dreptul să vorbească despre Evanghelie.
(2) Mărturisirea credinței trebuie realizată pașnic și cu respect.
(3) Evanghelizarea nu trebuie transformată în amenințare sau constrângere.
Articolul 563 — Misionarismul
(1) Misiunea creștină poate fi realizată prin predicare, educație, caritate și exemplul personal.
(2) Misiunea trebuie să respecte demnitatea persoanei.
(3) Exploatarea sărăciei sau a vulnerabilității pentru obținerea unei adeziuni religioase este condamnată.
Articolul 564 — Libertatea de exprimare religioasă
(1) Creștinul are dreptul să vorbească despre Dumnezeu și despre credința sa.
(2) Exprimarea religioasă trebuie să respecte drepturile celorlalți.
(3) Libertatea de exprimare nu justifică amenințarea sau incitarea la violență.
Articolul 565 — Disputele religioase
(1) Disputele teologice trebuie purtate prin argumente.
(2) Insultele și amenințările nu reprezintă argumente.
(3) Creștinul este chemat să răspundă cu răbdare și respect.
Articolul 566 — Condamnarea persecuției religioase
(1) Persecuția unei persoane pentru credința sa este condamnată.
(2) Nimeni nu trebuie torturat sau ucis pentru convingerile sale religioase.
(3) Libertatea credinței trebuie apărată.
Articolul 567 — Protecția creștinilor persecutați
(1) Creștinii persecutați pentru credință trebuie sprijiniți.
(2) Comunitățile creștine sunt încurajate să ofere ajutor celor persecutați.
(3) Sprijinul trebuie oferit prin mijloace pașnice și legale.
Articolul 568 — Condamnarea răzbunării religioase
(1) O agresiune împotriva unui creștin nu justifică atacarea unei persoane nevinovate de altă religie.
(2) Răspunsul la nedreptate trebuie să urmărească dreptatea, nu răzbunarea.
Articolul 569 — Protecția lăcașurilor de cult
(1) Lăcașurile creștine trebuie protejate împotriva distrugerii și profanării.
(2) Lăcașurile altor religii trebuie, de asemenea, respectate ca proprietăți și spații de cult.
(3) Diferențele religioase nu justifică vandalismul.
Articolul 570 — Sărbătorile religioase
(1) Creștinii au dreptul să își celebreze sărbătorile religioase în condițiile legii.
(2) Comunitățile ortodoxe, catolice și protestante își pot păstra tradițiile.
(3) Respectul reciproc trebuie păstrat în spațiul public.
Articolul 571 — Simbolurile creștine
(1) Creștinii au dreptul să folosească simboluri ale credinței lor în condițiile legii.
(2) Crucea, icoanele și alte simboluri religioase trebuie respectate în cadrul comunităților care le folosesc.
(3) Simbolurile religioase nu trebuie folosite pentru amenințarea sau persecutarea altora.
Articolul 572 — Rugăciunea publică
(1) Creștinii pot participa la rugăciuni publice în condițiile legii.
(2) Rugăciunea trebuie să fie pașnică.
(3) Nimeni nu trebuie obligat să participe.
Articolul 573 — Toleranța
(1) Toleranța nu înseamnă renunțarea la propria credință.
(2) Creștinul poate respinge ideile pe care le consideră greșite fără să urască persoana care le susține.
(3) Dialogul trebuie preferat conflictului.
Articolul 574 — Pace între religii
(1) Creștinii sunt chemați să contribuie la pacea dintre oameni.
(2) Diferențele religioase trebuie soluționate prin dialog și respect.
(3) Ura religioasă și violența trebuie respinse.
Articolul 575 — Principiul libertății religioase
(1) Fiecare creștin are dreptul la credință, rugăciune, cult și mărturisirea Evangheliei.
(2) Niciun creștin nu trebuie persecutat pentru credința sa.
(3) În același timp, creștinul trebuie să respecte demnitatea persoanelor de alte religii, a celor fără religie și a tuturor oamenilor.
Categoria: Proza
Toate poeziile autorului: Ndndb Nenss ![]()
Data postării: 15 august
Timp de citire: ~7 min.
Vizualizări: 210
Alte poezii ale autorului
Drepturile tuturor Creștinilor (251)
Articolul 251 — Respectarea poruncilor lui Dumnezeu
(1) Viața creștină trebuie să urmărească respectarea poruncilor lui Dumnezeu.
(2) Poruncile trebuie înțelese nu doar ca reguli, ci și ca îndrumări pentru o viață în adevăr, iubire și responsabilitate.
(3) Creștinul este chemat să își cerceteze permanent faptele și intențiile.
Articolul 252 — Cele Zece Porunci ale lui Moise
(1) Cele Zece Porunci constituie un reper fundamental al moralei biblice.
(2) Ele cheamă omul la credință în Dumnezeu, respectarea numelui Său, respectarea zilei sfinte, cinstirea părinților și respectarea vieții.
(3) Ele condamnă omorul, adulterul, furtul, mărturia mincinoasă și pofta nedreaptă după bunurile aproapelui.
(4) Aceste principii trebuie puse în legătură cu învățătura lui Iisus Hristos despre iubire și desăvârșirea vieții morale.
Articolul 253 — Iubirea lui Dumnezeu
(1) Dumnezeu trebuie iubit mai presus de toate.
(2) Credința trebuie să fie sinceră și liberă.
(3) Creștinul este chemat să își exprime iubirea față de Dumnezeu prin rugăciune, credință și fapte bune.
Articolul 254 — Interzicerea idolatriei
(1) Creștinul este chemat să nu pună nimic mai presus de Dumnezeu.
(2) Idolatria este incompatibilă cu credința creștină.
(3) Respectarea persoanelor de alte religii nu înseamnă că un creștin trebuie să renunțe la propriile convingeri.
(4) Diferența religioasă nu justifică însă violența sau ura.
Articolul 255 — Respectarea numelui lui Dumnezeu
(1) Numele lui Dumnezeu trebuie tratat cu respect.
(2) Numele lui Dumnezeu nu trebuie folosit pentru înșelăciune.
(3) Nimeni nu trebuie să pretindă în mod fals că vorbește în numele lui Dumnezeu pentru a manipula alte persoane.
Articolul 256 — Respectarea zilelor sfinte
(1) Creștinul este chemat să respecte zilele și sărbătorile importante ale propriei tradiții.
(2) Aceste zile trebuie să fie ocazii pentru rugăciune, recunoștință, familie și fapte bune.
(3) Sărbătoarea nu trebuie transformată într-un motiv de ceartă sau violență.
Articolul 257 — Cinstirea părinților
(1) Părinții trebuie cinstiți și respectați.
(2) Părinții au, la rândul lor, datoria de a-și crește copiii cu iubire și responsabilitate.
(3) Cinstirea părinților nu justifică abuzul sau violența.
Articolul 258 — Protejarea vieții
(1) Viața omului trebuie respectată.
(2) Omorul intenționat este grav condamnat.
(3) Răzbunarea nu poate constitui justificare pentru uciderea aproapelui.
Articolul 259 — Condamnarea adulterului
(1) Fidelitatea în căsătorie este o valoare fundamentală a moralei creștine.
(2) Soții sunt chemați la respect, sinceritate și responsabilitate.
(3) Infidelitatea nu justifică însă violența sau răzbunarea.
Articolul 260 — Condamnarea desfrânării
(1) Viața sexuală trebuie tratată cu responsabilitate și demnitate.
(2) Persoana umană nu trebuie redusă la un obiect al dorinței.
(3) Exploatarea sexuală și constrângerea sexuală sunt condamnate.
Articolul 261 — Respectarea căsătoriei
(1) Căsătoria trebuie tratată cu seriozitate și responsabilitate.
(2) Soții trebuie să se respecte reciproc.
(3) Gelozia nu constituie drept de control asupra celuilalt.
(4) Violența domestică nu poate fi justificată prin autoritatea soțului sau a soției.
Articolul 262 — Condamnarea geloziei distructive
(1) Gelozia nu trebuie să devină control, amenințare sau agresiune.
(2) Nimeni nu are dreptul să îi controleze în mod abuziv telefonul, prietenii, îmbrăcămintea sau libertatea partenerului.
(3) Neîncrederea trebuie discutată prin dialog și, când este necesar, prin sprijin specializat.
Articolul 263 — Condamnarea furtului
(1) Nimeni nu trebuie să își însușească bunul altuia fără drept.
(2) Furtul este incompatibil cu porunca respectării aproapelui.
(3) Persoana care a furat este chemată să își recunoască greșeala și să repare prejudiciul, atunci când este posibil.
Articolul 264 — Condamnarea mărturiei mincinoase
(1) Creștinul trebuie să spună adevărul.
(2) Mărturia falsă poate produce o mare nedreptate.
(3) Nimeni nu trebuie acuzat pe nedrept pentru câștig personal sau răzbunare.
Articolul 265 — Condamnarea poftei după bunurile aproapelui
(1) Creștinul este chemat să nu transforme dorința de avere într-o obsesie.
(2) Bunurile aproapelui trebuie respectate.
(3) Invidia și lăcomia nu trebuie să conducă la furt sau înșelăciune.
Articolul 266 — Porunca iubirii aproapelui
(1) Aproapele trebuie iubit și respectat.
(2) Iubirea trebuie să se manifeste prin fapte.
(3) Ajutorarea celui aflat în nevoie constituie o expresie importantă a iubirii creștine.
Articolul 267 — Condamnarea urii
(1) Ura intenționată față de o persoană nu trebuie cultivată.
(2) Creștinul este chemat să urmărească împăcarea.
(3) Condamnarea unei fapte rele nu trebuie transformată în ură față de persoana care a greșit.
Articolul 268 — Condamnarea mâniei necontrolate
(1) Mânia poate apărea în mod natural, dar trebuie controlată.
(2) Mânia nu justifică lovirea, amenințarea sau uciderea.
(3) În situații de conflict, creștinul este chemat să caute calmul și soluționarea pașnică.
Articolul 269 — Condamnarea răzbunării
(1) Creștinul nu trebuie să se răzbune personal.
(2) Răul trebuie oprit fără producerea unui rău suplimentar.
(3) Dreptatea trebuie urmărită prin mijloace legale și responsabile.
Articolul 270 — Condamnarea înșelăciunii
(1) Înșelăciunea este contrară adevărului.
(2) Nimeni nu trebuie manipulat pentru obținerea banilor, bunurilor sau avantajelor sale.
(3) Relațiile dintre creștini trebuie să fie bazate pe sinceritate.
Articolul 271 — Condamnarea ipocriziei
(1) Creștinul este chemat să fie sincer.
(2) Nu trebuie să pretindă că este bun doar pentru a primi admirația oamenilor.
(3) Faptele trebuie să corespundă mărturisirii credinței.
Articolul 272 — Milostenia
(1) Ajutorarea celui sărac trebuie făcută cu respect.
(2) Cel care oferă ajutor nu trebuie să umilească persoana ajutată.
(3) Milostenia nu trebuie folosită pentru obținerea controlului asupra celui sărac.
Articolul 273 — Rugăciunea
(1) Rugăciunea reprezintă un element fundamental al vieții creștine.
(2) Creștinul are libertatea de a se ruga individual sau împreună cu comunitatea sa.
(3) Rugăciunea nu trebuie impusă prin violență.
Articolul 274 — Postul și înfrânarea
(1) Postul poate reprezenta o practică importantă a vieții creștine, potrivit tradiției fiecărei confesiuni.
(2) Postul trebuie însoțit de rugăciune, responsabilitate și fapte bune.
(3) Nimeni nu trebuie obligat prin violență să postească.
(4) Practicile religioase trebuie aplicate cu discernământ și responsabilitate.
Articolul 275 — Porunca supremă a iubirii
(1) Toate principiile morale ale prezentei Constituții trebuie înțelese în lumina iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele.
(2) Iubirea creștină nu aprobă violența, ura, omorul, furtul, înșelăciunea sau exploatarea.
(3) Creștinul este chemat să apere adevărul fără ură și să practice dreptatea fără răzbunare.
(4) Credința trebuie să se vadă în viață: prin iubire, adevăr, milă, dreptate, iertare și fapte bune.
Drepturile tuturor Creștinilor (601)
Articolul 601 — Dreptul la viață
(1) Viața omului are o valoare fundamentală.
(2) Fiecare persoană trebuie tratată cu demnitate și respect.
(3) Nimeni nu trebuie să fie ucis în mod ilegal.
Articolul 602 — Respectarea demnității umane
(1) Fiecare om are demnitate indiferent de credință, origine, avere, statut sau opinii.
(2) Demnitatea persoanei trebuie respectată în familie, Biserică, școală, muncă și societate.
(3) Umilirea și degradarea intenționată a unei persoane sunt incompatibile cu principiile prezentei Constituții.
Articolul 603 — Interzicerea omorului
(1) Porunca „Să nu ucizi” constituie un principiu moral fundamental al acestei Constituții.
(2) Nimeni nu are dreptul să ia viața unei persoane prin răzbunare, ură sau interes personal.
(3) Viața trebuie protejată prin mijloace pașnice și legale.
Articolul 604 — Interzicerea violenței
(1) Violența fizică împotriva unei persoane este condamnată.
(2) Creștinul nu trebuie să își rezolve conflictele prin lovire, agresare sau răzbunare.
(3) Conflictele trebuie soluționate prin dialog și mijloace legale.
Articolul 605 — Violența domestică
(1) Bătaia, amenințarea, intimidarea și abuzul în familie sunt condamnate.
(2) Soțul nu are dreptul să își lovească soția, iar soția nu are dreptul să își lovească soțul.
(3) Copiii, părinții și celelalte persoane din familie trebuie protejate împotriva abuzului.
Articolul 606 — Interzicerea torturii
(1) Tortura este incompatibilă cu demnitatea umană.
(2) Nicio persoană nu trebuie supusă torturii sau tratamentelor degradante.
(3) Credința religioasă nu poate fi invocată pentru justificarea torturii.
Articolul 607 — Interzicerea cruzimii
(1) Cruzimea intenționată față de oameni este condamnată.
(2) Creștinul este chemat să manifeste milă și compasiune.
(3) Suferința unei persoane nu trebuie folosită ca spectacol sau instrument de răzbunare.
Articolul 608 — Interzicerea răzbunării
(1) Creștinul nu trebuie să își facă singur dreptate prin violență.
(2) Nedreptatea trebuie sesizată autorităților competente.
(3) Răzbunarea nu reprezintă dreptate.
Articolul 609 — Ura
(1) Ura față de o persoană nu trebuie transformată în violență.
(2) Creștinul este chemat să combată ura prin adevăr, rugăciune, răbdare și responsabilitate.
(3) Iertarea este încurajată, fără a elimina dreptul victimei la protecție și dreptate.
Articolul 610 — Mânia
(1) Mânia trebuie controlată.
(2) Furia nu justifică lovirea, amenințarea sau uciderea unei persoane.
(3) În timpul unui conflict, retragerea și calmarea situației sunt preferabile violenței.
Articolul 611 — Amenințările
(1) Nimeni nu trebuie amenințat cu moartea, bătaia sau distrugerea bunurilor.
(2) Amenințările grave trebuie tratate cu seriozitate.
(3) Persoana amenințată are dreptul să solicite protecție.
Articolul 612 — Protecția persoanei vulnerabile
(1) Copiii, vârstnicii și persoanele aflate în situații de vulnerabilitate trebuie protejate.
(2) Vulnerabilitatea nu poate fi exploatată.
(3) Comunitatea creștină trebuie să ofere sprijin celor aflați în nevoie.
Articolul 613 — Interzicerea sclaviei
(1) Nicio persoană nu trebuie tratată ca proprietatea altei persoane.
(2) Libertatea și demnitatea umană trebuie respectate.
(3) Exploatarea unei persoane prin constrângere este condamnată.
Articolul 614 — Interzicerea traficului de persoane
(1) Traficul de persoane este incompatibil cu demnitatea umană.
(2) Exploatarea persoanelor vulnerabile trebuie combătută.
(3) Comunitățile creștine sunt încurajate să sprijine victimele.
Articolul 615 — Exploatarea sexuală
(1) Exploatarea sexuală a unei persoane este condamnată.
(2) Nicio persoană nu trebuie constrânsă să participe la acte sexuale împotriva voinței sale.
(3) Minorii trebuie protejați în mod special împotriva exploatării sexuale.
Articolul 616 — Prostituția și exploatarea
(1) Prezenta Constituție condamnă exploatarea, constrângerea și traficul sexual.
(2) Persoana vulnerabilă nu trebuie tratată cu ură sau dispreț.
(3) Comunitățile creștine sunt chemate să ofere sprijin persoanelor care doresc să iasă din situații de exploatare.
Articolul 617 — Respectarea persoanei
(1) Fiecare om trebuie tratat ca persoană, nu ca obiect.
(2) Nicio persoană nu poate fi redusă la statutul său social, economic sau religios.
(3) Respectul aproapelui reprezintă o obligație morală fundamentală.
Articolul 618 — Protecția victimei
(1) Victima unei agresiuni trebuie tratată cu respect.
(2) Comunitatea trebuie să evite învinovățirea victimei.
(3) Victima trebuie încurajată să solicite ajutorul corespunzător.
Articolul 619 — Protecția martorilor
(1) Persoanele care semnalează abuzuri trebuie tratate cu responsabilitate.
(2) Intimidarea martorilor este incompatibilă cu principiile dreptății.
(3) Problemele juridice privind protecția martorilor se soluționează potrivit legii.
Articolul 620 — Dreptatea
(1) Creștinul este chemat să urmărească dreptatea.
(2) Dreptatea nu trebuie confundată cu răzbunarea.
(3) Nimeni nu trebuie condamnat pe baza unor acuzații neverificate.
Articolul 621 — Prezumția de nevinovăție
(1) O persoană acuzată de o faptă nu trebuie considerată vinovată înainte de stabilirea vinovăției potrivit legii.
(2) Comunitățile religioase trebuie să evite condamnările bazate doar pe zvonuri.
(3) Adevărul trebuie căutat cu responsabilitate.
Articolul 622 — Mărturisirea și responsabilitatea
(1) Creștinul este încurajat să își recunoască greșelile.
(2) Pocăința presupune asumarea responsabilității și dorința de îndreptare.
(3) Pocăința nu trebuie folosită pentru a ascunde sau continua abuzul.
Articolul 623 — Îndreptarea
(1) Persoana care a greșit este chemată să se îndrepte.
(2) Îndreptarea presupune schimbarea comportamentului.
(3) Atunci când există victime, repararea răului trebuie urmărită în limitele legii și posibilităților.
Articolul 624 — Iubirea și dreptatea
(1) Iubirea creștină trebuie să fie unită cu dreptatea.
(2) A iubi o persoană nu înseamnă a ascunde răul pe care îl face.
(3) Protejarea celui vulnerabil este o formă de responsabilitate față de aproapele.
Articolul 625 — Principiul sacru al vieții și demnității
(1) Viața și demnitatea fiecărei persoane trebuie respectate.
(2) Omorul, tortura, violența, răzbunarea, sclavia, exploatarea și abuzul sunt incompatibile cu principiile prezentei Constituții.
(3) Creștinul este chemat să fie făcător de pace, apărător al celui vulnerabil și slujitor al aproapelui.
Drepturile tuturor Creștinilor (51)
Articolele 51–75
Articolul 51 — Dreptul la viață familială pașnică
(1) Familia trebuie să fie un loc în care fiecare membru să poată trăi în siguranță, iubire, respect și responsabilitate.
(2) Niciun membru al familiei nu are dreptul să își impună voința prin lovire, amenințare, intimidare sau frică.
(3) Soțul și soția sunt chemați să se respecte reciproc, să fie credincioși unul altuia și să se sprijine în dificultățile vieții.
(4) Copiii trebuie crescuți într-un mediu în care să primească îngrijire, educație, disciplină fără cruzime și dragoste.
(5) Problemele familiale trebuie rezolvate prin dialog, răbdare și responsabilitate.
(6) Atunci când există violență sau un pericol real, protejarea persoanei vulnerabile trebuie să aibă prioritate.
Articolul 52 — Dreptul la respect între soți
(1) Soțul și soția au datoria morală de a se respecta reciproc.
(2) Niciunul dintre soți nu trebuie să îl trateze pe celălalt ca pe o proprietate.
(3) Gelozia nu constituie justificare pentru control, amenințare, verificări abuzive, urmărire sau violență.
(4) Neînțelegerile dintre soți trebuie rezolvate fără agresiune.
(5) Fidelitatea, sinceritatea, răbdarea și responsabilitatea trebuie încurajate în familie.
(6) Comunitatea creștină trebuie să sprijine familia, fără să ascundă sau să justifice cazurile de abuz.
Articolul 53 — Dreptul copiilor la protecție
(1) Fiecare copil are dreptul să fie protejat împotriva violenței și exploatării.
(2) Niciun copil nu trebuie bătut, torturat, amenințat sau umilit.
(3) Copilul nu trebuie folosit ca instrument pentru răzbunarea unui părinte împotriva celuilalt.
(4) Copilul trebuie să primească îngrijire, educație și îndrumare corespunzătoare.
(5) Orice comunitate creștină care lucrează cu copii trebuie să urmărească în primul rând siguranța și binele acestora.
Articolul 54 — Dreptul la educație
(1) Educația este importantă pentru dezvoltarea omului și pentru formarea caracterului.
(2) Creștinul este chemat să dobândească cunoștințe și să folosească înțelepciunea pentru binele aproapelui.
(3) Educația creștină trebuie să promoveze adevărul, responsabilitatea, iubirea și respectul.
(4) Nimeni nu trebuie împiedicat prin violență să învețe.
(5) Copiii și tinerii trebuie încurajați să studieze și să își dezvolte talentele.
Articolul 55 — Dreptul la adevăr și discernământ
(1) Creștinul are dreptul și responsabilitatea de a cerceta și de a căuta adevărul.
(2) Nicio persoană nu trebuie să fie obligată să creadă o minciună prin amenințare sau manipulare.
(3) Înainte de răspândirea unei acuzații, creștinul trebuie să caute să cunoască adevărul.
(4) Zvonurile și informațiile neverificate nu trebuie transformate în condamnări împotriva unei persoane.
(5) Discernământul, rugăciunea și cunoașterea Sfintei Scripturi trebuie să contribuie la formarea unei conștiințe responsabile.
Articolul 56 — Dreptul la iertare
(1) Iertarea aproapelui constituie o importantă datorie morală creștină.
(2) Creștinul este chemat să nu cultive răzbunarea și ura.
(3) Iertarea nu înseamnă aprobarea răului.
(4) O victimă poate ierta persoana care a rănit-o fără să fie obligată să se întoarcă într-o situație periculoasă.
(5) Iertarea trebuie să fie liberă și nu trebuie folosită pentru a ascunde abuzurile.
Articolul 57 — Dreptul la ajutor pentru cei săraci
(1) Sărăcia nu trebuie să fie motiv de dispreț.
(2) Creștinii sunt chemați să îi ajute pe cei flămânzi, săraci, bolnavi și lipsiți de sprijin.
(3) Milostenia trebuie făcută cu respect pentru demnitatea persoanei.
(4) Cel care primește ajutor nu trebuie umilit pentru situația sa.
(5) Comunitățile creștine sunt chemate să organizeze forme de sprijin pentru persoanele aflate în nevoie.
Articolul 58 — Dreptul la milostenie
(1) Milostenia trebuie să fie făcută din iubire și compasiune.
(2) Ajutorul oferit unei persoane nu trebuie folosit ca instrument de control asupra acesteia.
(3) Nimeni nu trebuie constrâns să ofere bani sau bunuri prin amenințare religioasă.
(4) Darurile și donațiile trebuie administrate cu cinste și responsabilitate.
Articolul 59 — Interzicerea folosirii religiei pentru înșelăciune
(1) Credința nu trebuie folosită pentru a înșela oamenii.
(2) Nimeni nu trebuie să pretindă în mod fals că vorbește în numele lui Dumnezeu pentru a obține bani, bunuri, putere sau supunere.
(3) Persoanele care dețin responsabilități religioase trebuie să manifeste o responsabilitate deosebită față de cei care le acordă încredere.
(4) Înșelăciunea rămâne înșelăciune chiar dacă este prezentată folosind cuvinte religioase.
Articolul 60 — Condamnarea manipulării
(1) Nicio persoană nu trebuie manipulată prin frică, amenințări sau presiuni pentru a face un lucru împotriva voinței sale.
(2) Conștiința religioasă trebuie respectată.
(3) Învățătura creștină trebuie prezentată cu adevăr și responsabilitate.
(4) Frica de Dumnezeu nu trebuie transformată într-un instrument de control personal sau de exploatare.
Articolul 61 — Dreptul la liniște și pace sufletească
(1) Fiecare persoană trebuie să fie respectată în viața sa personală.
(2) Nimeni nu trebuie hărțuit permanent prin amenințări, insulte sau presiuni.
(3) Creștinul este chemat să aducă pace, nu tulburare și frică.
(4) Conflictele trebuie soluționate cu cumpătare și responsabilitate.
Articolul 62 — Condamnarea răzbunării
(1) Răzbunarea personală nu trebuie transformată într-un principiu al vieții creștine.
(2) Creștinul este chemat să lase loc dreptății și să nu răspundă răului printr-un rău mai mare.
(3) Iertarea și dreptatea trebuie înțelese împreună.
(4) Protejarea unei victime nu trebuie confundată cu răzbunarea.
(5) Orice conflict trebuie rezolvat, pe cât posibil, prin mijloace pașnice și legale.
Articolul 63 — Dreptul la respect în Biserică
(1) Fiecare creștin trebuie să fie tratat cu respect în comunitatea sa religioasă.
(2) Nimeni nu trebuie bătut, amenințat sau umilit într-un lăcaș de cult.
(3) Autoritatea religioasă trebuie exercitată cu responsabilitate și fără abuz.
(4) Credincioșii trebuie să respecte ordinea și regulile comunității lor, fără ca acestea să fie folosite pentru justificarea violenței.
Articolul 64 — Responsabilitatea conducătorilor religioși
(1) Persoanele care conduc comunități religioase au o responsabilitate morală deosebită.
(2) Ele trebuie să urmărească binele comunității și să evite abuzul de autoritate.
(3) Autoritatea religioasă nu trebuie folosită pentru îmbogățire prin înșelăciune, manipulare sau intimidare.
(4) Conducătorul religios trebuie să fie un exemplu de responsabilitate, adevăr, cumpătare și respect.
Articolul 65 — Dreptul la respect între confesiuni
(1) Ortodocșii, catolicii și protestanții trebuie să se trateze cu respect.
(2) Diferențele teologice pot fi discutate, explicate și apărate prin argumente, fără violență.
(3) Nicio confesiune nu trebuie atacată fizic pentru diferențele sale doctrinare.
(4) Dialogul dintre creștini trebuie să urmărească adevărul și pacea.
Articolul 66 — Dreptul la identitate creștină
(1) Creștinul are dreptul să își mărturisească identitatea religioasă.
(2) Nimeni nu trebuie obligat să își ascundă credința prin amenințare.
(3) Identitatea creștină trebuie exprimată cu respect față de ceilalți.
(4) Credința nu trebuie folosită ca pretext pentru ură sau violență.
Articolul 67 — Dreptul la rugăciune pentru familie
(1) Creștinul are dreptul să se roage pentru familia sa.
(2) Părinții pot transmite copiilor credința și valorile religioase, cu respectarea demnității și libertății acestora.
(3) Rugăciunea trebuie să fie un act de credință, nu un instrument de constrângere sau pedeapsă.
Articolul 68 — Dreptul la respectarea vieții private
(1) Viața personală și familială trebuie tratată cu respect.
(2) Creștinul nu trebuie să răspândească informații intime despre aproapele său pentru a-l umili sau compromite.
(3) Curiozitatea, gelozia sau dorința de răzbunare nu justifică încălcarea vieții private.
Articolul 69 — Condamnarea bârfelor și calomniei
(1) Bârfa care urmărește distrugerea reputației unei persoane este condamnată.
(2) Creștinul trebuie să evite răspândirea unor informații pe care nu le poate verifica.
(3) Calomnia și acuzațiile false pot produce suferință și nedreptate și trebuie evitate.
(4) Atunci când o greșeală a fost făcută, repararea nedreptății și cererea iertării trebuie încurajate.
Articolul 70 — Dreptul la o comunitate creștină sigură
(1) Fiecare creștin trebuie să poată participa la viața comunității sale fără teamă.
(2) Violența, amenințarea, abuzul și exploatarea nu trebuie tolerate în comunitățile creștine.
(3) Persoanele vulnerabile trebuie protejate în mod special.
(4) Comunitatea trebuie să fie un loc al rugăciunii, învățăturii, ajutorului și păcii.
Articolul 71 — Dreptul la respectarea libertății celuilalt
(1) Creștinul trebuie să respecte libertatea celuilalt.
(2) Nimeni nu trebuie forțat să creadă prin violență.
(3) Credința autentică trebuie mărturisită prin cuvânt, exemplu și fapte bune.
(4) Libertatea proprie nu trebuie folosită pentru a încălca libertatea și demnitatea aproapelui.
Articolul 72 — Dreptul la pace între oameni
(1) Creștinul este chemat să fie făcător de pace.
(2) Certurile trebuie oprite înainte de a deveni violență.
(3) Amenințările și provocările trebuie evitate.
(4) În situații grave, trebuie solicitat ajutorul persoanelor competente și al autorităților.
Articolul 73 — Dreptul la protecție împotriva discriminării religioase
(1) Nimeni nu trebuie atacat pentru că este ortodox, catolic sau protestant.
(2) Diferențele confesionale nu justifică violența sau ura.
(3) Fiecare comunitate creștină are dreptul să își păstreze tradițiile și să își practice credința în condițiile legii.
Articolul 74 — Dreptul la cooperare între creștini
(1) Creștinii pot coopera pentru apărarea vieții, ajutorarea săracilor, protejarea copiilor și sprijinirea persoanelor vulnerabile.
(2) Ortodocșii, catolicii și protestanții pot colabora în proiecte de caritate și ajutorare.
(3) Cooperarea nu presupune renunțarea la identitatea fiecărei confesiuni.
(4) Binele aproapelui poate constitui un domeniu important de cooperare între creștini.
Articolul 75 — Principiul suprem al drepturilor creștinului
(1) Toate drepturile prevăzute în prezenta Constituție urmăresc protejarea vieții, demnității, libertății, păcii și responsabilității persoanei.
(2) Nicio autoritate religioasă, comunitate sau persoană nu trebuie să folosească această Constituție pentru a justifica ura, violența, răzbunarea sau abuzul.
(3) Creștinul este chemat să unească credința cu faptele, adevărul cu iubirea și libertatea cu responsabilitatea.
(4) Principiul iubirii aproapelui rămâne unul dintre fundamentele morale ale întregului document.
Drepturile tuturor Creștinilor (201)
Articolul 201 — Respectarea adevărului
(1) Adevărul trebuie să reprezinte un principiu fundamental al vieții creștine.
(2) Creștinul este chemat să evite minciuna, falsificarea și înșelăciunea.
(3) Adevărul trebuie spus cu înțelepciune, fără intenția de a distruge sau umili o persoană.
Articolul 202 — Interzicerea mărturiei false
(1) Nimeni nu trebuie să depună cu bună știință o mărturie falsă împotriva aproapelui.
(2) Acuzațiile false pot distruge reputația și viața unei persoane.
(3) Creștinul trebuie să fie responsabil pentru cuvintele sale.
Articolul 203 — Prezumția de nevinovăție
(1) O persoană nu trebuie considerată vinovată doar pe baza unei acuzații.
(2) Vinovăția trebuie stabilită prin proceduri corecte și competente.
(3) Comunitățile religioase nu trebuie să transforme zvonurile în condamnări.
Articolul 204 — Interzicerea judecății pripite
(1) Creștinul trebuie să evite condamnarea unei persoane fără cunoașterea faptelor.
(2) Zvonurile nu trebuie tratate ca adevăruri.
(3) Înainte de a acuza, trebuie cercetată situația cu responsabilitate.
Articolul 205 — Condamnarea calomniei
(1) Răspândirea intenționată a unor informații false pentru distrugerea reputației unei persoane este condamnată.
(2) Creștinul trebuie să își controleze cuvintele.
(3) Dacă o informație este incertă, ea nu trebuie prezentată drept fapt sigur.
Articolul 206 — Condamnarea bârfelor
(1) Bârfa răspândită pentru a provoca ceartă, rușine sau ură trebuie respinsă.
(2) Problemele personale ale aproapelui trebuie tratate cu discreție.
(3) Creștinul este chemat să vorbească despre oameni cu respect.
Articolul 207 — Dreptul la apărare
(1) Orice persoană acuzată are dreptul să își prezinte punctul de vedere.
(2) Nimeni nu trebuie condamnat fără să fie ascultat.
(3) Dreptatea presupune ascultarea și cercetarea faptelor.
Articolul 208 — Dreptatea
(1) Dreptatea trebuie urmărită împreună cu adevărul și mila.
(2) Creștinul nu trebuie să favorizeze o persoană doar pentru că este bogată, puternică sau apropiată.
(3) Persoana săracă sau vulnerabilă nu trebuie disprețuită.
Articolul 209 — Condamnarea favoritismului
(1) Nimeni nu trebuie favorizat în mod nedrept.
(2) Funcțiile și responsabilitățile din comunitate trebuie exercitate cu integritate.
(3) Prietenia sau relația de familie nu trebuie să devină motiv pentru ascunderea unei nedreptăți.
Articolul 210 — Dreptatea față de cei slabi
(1) Persoanele vulnerabile trebuie protejate.
(2) Puterea nu trebuie folosită pentru exploatarea celor care nu se pot apăra.
(3) Creștinul este chemat să apere adevărul și dreptatea.
Articolul 211 — Dreptul la iertare
(1) Creștinul este chemat să ierte.
(2) Iertarea trebuie să fie liberă și sinceră.
(3) Iertarea nu înseamnă că răul trebuie ascuns.
(4) O persoană poate ierta și, în același timp, poate solicita protecție și dreptate.
Articolul 212 — Iertarea și responsabilitatea
(1) Cel care a greșit este chemat să își recunoască fapta.
(2) Pocăința autentică presupune dorința de îndreptare.
(3) Atunci când este posibil, prejudiciul produs trebuie reparat.
(4) Iertarea nu trebuie confundată cu lipsa responsabilității.
Articolul 213 — Condamnarea răzbunării
(1) Răzbunarea personală este respinsă.
(2) Persoana care a fost rănită nu trebuie să răspundă printr-o nouă faptă violentă.
(3) Creștinul este chemat să lase dreptatea în seama autorităților competente și a lui Dumnezeu.
Articolul 214 — „Nu întoarce răul pentru rău”
(1) Răul nu trebuie răsplătit printr-un alt rău.
(2) Creștinul trebuie să caute o soluție care să oprească răul fără să îl înmulțească.
(3) Apărarea împotriva unui pericol trebuie să urmărească protejarea vieții și oprirea agresiunii.
Articolul 215 — Împăcarea
(1) Împăcarea dintre oameni trebuie încurajată atunci când este posibilă și sigură.
(2) Împăcarea trebuie să se bazeze pe adevăr și responsabilitate.
(3) Nimeni nu trebuie forțat să se împace cu o persoană care continuă să îl abuzeze.
Articolul 216 — Pocăința
(1) Persoana care a făcut rău este chemată la pocăință.
(2) Pocăința presupune recunoașterea greșelii și dorința de schimbare.
(3) Creștinul este chemat să își îndrepte viața.
Articolul 217 — Îndreptarea după greșeală
(1) O greșeală nu trebuie să devină motiv pentru pierderea definitivă a speranței.
(2) Omul poate să își schimbe comportamentul.
(3) Comunitatea trebuie să încurajeze îndreptarea celui care își recunoaște sincer greșeala.
Articolul 218 — Protecția victimei
(1) Persoana care a suferit o nedreptate trebuie tratată cu respect.
(2) Victima nu trebuie acuzată pentru faptul că a fost agresată.
(3) Comunitatea trebuie să evite rușinarea victimei.
(4) Siguranța victimei trebuie să fie o prioritate.
Articolul 219 — Condamnarea ascunderii abuzului
(1) Abuzul grav nu trebuie ascuns pentru protejarea reputației unei persoane sau a unei instituții.
(2) Comunitățile creștine trebuie să urmărească protejarea victimelor.
(3) Faptele care constituie infracțiuni trebuie tratate prin mijloacele prevăzute de lege.
Articolul 220 — Responsabilitatea conducătorilor religioși
(1) Preoții, pastorii, episcopii și ceilalți conducători religioși trebuie să exercite autoritatea cu responsabilitate.
(2) Autoritatea spirituală nu trebuie folosită pentru exploatarea credincioșilor.
(3) Conducătorul religios trebuie să fie un exemplu de integritate.
Articolul 221 — Interzicerea manipulării religioase
(1) Credința nu trebuie folosită pentru obținerea controlului abuziv asupra unei persoane.
(2) Nimeni nu trebuie amenințat cu pedeapsa religioasă pentru a fi obligat să ofere bani sau bunuri.
(3) Îndrumarea spirituală trebuie să respecte libertatea și demnitatea persoanei.
Articolul 222 — Respectarea conștiinței
(1) Creștinul trebuie să își urmeze conștiința luminată de credință și de adevăr.
(2) Nimeni nu trebuie obligat prin violență să acționeze împotriva conștiinței sale.
(3) Libertatea conștiinței trebuie exercitată cu responsabilitate față de ceilalți.
Articolul 223 — Responsabilitatea pentru cuvinte
(1) Cuvintele pot produce atât bine, cât și rău.
(2) Creștinul trebuie să evite insultele, amenințările și minciunile.
(3) Cuvântul trebuie folosit pentru adevăr, încurajare, îndreptare și pace.
Articolul 224 — Responsabilitatea pentru fapte
(1) Fiecare persoană este responsabilă pentru propriile fapte.
(2) Credința nu poate fi folosită pentru a justifica o faptă rea.
(3) Cel care greșește este chemat să își asume responsabilitatea și să repare răul, atunci când este posibil.
Articolul 225 — Principiul „adevăr și iubire”
(1) Adevărul și iubirea trebuie să fie unite în viața creștină.
(2) Adevărul fără iubire poate deveni cruzime, iar iubirea fără adevăr poate deveni tolerarea răului.
(3) Creștinul este chemat să spună adevărul cu blândețe și să apere dreptatea fără ură.
(4) Nicio persoană nu trebuie sacrificată pentru protejarea unei reputații, a unei funcții sau a unei instituții.
Drepturile tuturor Creștinilor (101)
Articolul 101 — Protecția căsătoriei
(1) Căsătoria trebuie întemeiată pe respect, fidelitate, responsabilitate și iubire.
(2) Soții sunt chemați să se sprijine reciproc în bucurii și în încercările vieții.
(3) Niciunul dintre soți nu are dreptul să îl domine pe celălalt prin violență, amenințări sau frică.
(4) Problemele din căsătorie trebuie abordate cu răbdare și responsabilitate.
(5) Comunitatea creștină trebuie să sprijine familia și să încurajeze împăcarea atunci când aceasta este posibilă și sigură.
Articolul 102 — Fidelitatea conjugală
(1) Fidelitatea este o valoare importantă a căsătoriei creștine.
(2) Soții trebuie să respecte legământul căsătoriei.
(3) Încălcarea fidelității nu justifică niciodată bătaia, amenințarea sau omorul.
(4) În situațiile de criză familială trebuie căutate soluții responsabile și pașnice.
Articolul 103 — Interzicerea violenței domestice
(1) Violența domestică este interzisă în cadrul acestei Constituții.
(2) Bătaia, lovirea, strangularea, amenințarea, intimidarea și orice altă formă de agresiune nu pot fi justificate prin autoritatea soțului, soției, părintelui sau a altui membru al familiei.
(3) Nicio poruncă religioasă nu trebuie interpretată ca o permisiune pentru violență domestică.
(4) Persoana agresată trebuie să poată solicita ajutor și protecție.
(5) Comunitatea creștină trebuie să sprijine oprirea abuzului, nu ascunderea lui.
Articolul 104 — Protecția mamei
(1) Mama trebuie respectată și sprijinită în responsabilitățile sale familiale.
(2) Nicio femeie însărcinată nu trebuie supusă violenței sau intimidării.
(3) Familia trebuie să ofere sprijin mamei și copilului.
(4) Comunitățile creștine sunt chemate să ajute familiile aflate în dificultate.
Articolul 105 — Protecția tatălui
(1) Tatăl trebuie tratat cu respect și responsabilitate.
(2) Rolul tatălui în familie trebuie exercitat prin iubire, exemplu personal și responsabilitate.
(3) Autoritatea părintească nu constituie un drept de a abuza copilul sau soția.
(4) Tatăl este chemat să fie un exemplu de cinste, credință și grijă.
Articolul 106 — Drepturile și responsabilitățile părinților
(1) Părinții au responsabilitatea de a-și îngriji și educa copiii.
(2) Părinții trebuie să urmărească binele copilului.
(3) Copilul nu trebuie tratat ca un bun aparținând părintelui.
(4) Educația trebuie făcută fără cruzime și fără umilire.
(5) Părinții trebuie să îi învețe pe copii adevărul, respectul, responsabilitatea și iubirea aproapelui.
Articolul 107 — Respectarea copiilor
(1) Copilul are demnitate proprie.
(2) Copilul trebuie ascultat și tratat cu răbdare.
(3) Greșelile copilului trebuie corectate prin educație și îndrumare, nu prin violență.
(4) Niciun copil nu trebuie amenințat pentru că cere ajutor.
Articolul 108 — Protecția copilului împotriva abuzului
(1) Abuzul fizic, psihologic și sexual asupra copilului este condamnat.
(2) Exploatarea copilului este interzisă.
(3) Orice persoană care observă o situație gravă de abuz trebuie să urmărească protejarea copilului și să solicite ajutorul corespunzător.
(4) Nicio autoritate religioasă nu trebuie să ascundă abuzul asupra copiilor.
Articolul 109 — Dreptul copilului la educație religioasă
(1) Copiii pot fi educați în credința familiei, potrivit tradiției creștine și în condițiile legii.
(2) Educația religioasă trebuie să promoveze iubirea, adevărul, respectul și responsabilitatea.
(3) Credința nu trebuie transmisă prin bătaie sau teroare.
(4) Copilul trebuie să fie protejat împotriva oricărei forme de abuz spiritual sau fizic.
Articolul 110 — Respectarea bunicilor
(1) Bunicii trebuie cinstiți și respectați.
(2) Familia trebuie să îi sprijine atunci când sunt bolnavi, singuri sau vulnerabili.
(3) Persoanele vârstnice nu trebuie abandonate din motive de sărăcie sau boală.
(4) Comunitățile creștine trebuie să manifeste grijă față de persoanele în vârstă.
Articolul 111 — Protecția persoanelor singure
(1) Persoanele singure nu trebuie tratate ca fiind mai puțin importante.
(2) Comunitatea creștină trebuie să ofere sprijin celor care nu au familie sau care se află în singurătate.
(3) Nimeni nu trebuie umilit pentru că este singur.
(4) Solidaritatea și prietenia trebuie încurajate.
Articolul 112 — Respectarea văduvilor și văduvelor
(1) Persoanele care și-au pierdut soțul sau soția trebuie tratate cu compasiune.
(2) Durerea pierderii nu trebuie exploatată.
(3) Comunitatea creștină trebuie să ofere sprijin moral și practic.
(4) Persoanele îndoliate trebuie să primească timp și respect pentru procesul lor de suferință.
Articolul 113 — Respectarea persoanelor divorțate
(1) Persoanele divorțate nu trebuie umilite sau excluse automat din comunitate.
(2) Situațiile familiale trebuie tratate cu discernământ și compasiune.
(3) Copiii nu trebuie folosiți în conflictele dintre părinți.
(4) Nicio neînțelegere conjugală nu justifică violența.
Articolul 114 — Dreptul la împăcare familială
(1) Atunci când este posibil și sigur, membrii familiei sunt încurajați să se împace.
(2) Împăcarea trebuie să se bazeze pe adevăr și responsabilitate.
(3) Persoana abuzată nu trebuie obligată să se întoarcă într-un mediu periculos.
(4) Împăcarea autentică presupune încetarea răului și asumarea responsabilității.
Articolul 115 — Dreptul la consiliere
(1) Persoanele aflate în conflicte familiale pot solicita consiliere.
(2) Consilierea trebuie să urmărească binele persoanelor implicate.
(3) În situații de violență, siguranța victimei trebuie să fie prioritară.
(4) Consilierea religioasă poate fi completată, atunci când este necesar, de sprijin specializat.
Articolul 116 — Respectul între frați și surori
(1) Frații și surorile trebuie să se trateze cu respect.
(2) Rivalitatea nu trebuie transformată în ură.
(3) Conflictele dintre frați trebuie rezolvate fără violență.
(4) Membrii familiei sunt chemați să se ajute reciproc.
Articolul 117 — Interzicerea răzbunării în familie
(1) Răzbunarea între membrii familiei este condamnată.
(2) O ceartă nu justifică distrugerea bunurilor, amenințarea sau agresiunea.
(3) Creștinul trebuie să caute pacea și împăcarea.
(4) Problemele grave trebuie tratate responsabil și, când este necesar, cu ajutor competent.
Articolul 118 — Dreptul la masă și sprijin familial
(1) Familia este chemată să manifeste solidaritate față de membrii aflați în nevoie.
(2) Nimeni nu trebuie lipsit intenționat de cele necesare vieții ca formă de pedeapsă sau control.
(3) Hrana și cele necesare traiului trebuie împărțite cu responsabilitate.
(4) Milostenia față de cei săraci trebuie încurajată.
Articolul 119 — Dreptul la locuință sigură
(1) Familia trebuie să urmărească asigurarea unui mediu sigur pentru membrii săi.
(2) Locuința nu trebuie transformată într-un spațiu al terorii.
(3) Violența domestică trebuie oprită și tratată cu seriozitate.
(4) Persoanele vulnerabile trebuie protejate.
Articolul 120 — Dreptul la pace în familie
(1) Pacea familială este o valoare importantă.
(2) Fiecare membru trebuie să evite provocarea, insulta și agresivitatea.
(3) Cuvintele trebuie folosite cu înțelepciune.
(4) Iubirea, răbdarea și iertarea trebuie cultivate în familie.
Articolul 121 — Dreptul la respect în comunitate
(1) Fiecare creștin trebuie primit cu respect în comunitatea sa.
(2) Sărăcia, originea, vârsta sau situația familială nu trebuie să constituie motive pentru umilire.
(3) Comunitatea trebuie să urmărească unitatea și binele comun.
Articolul 122 — Ajutorarea celui aflat în nevoie
(1) Creștinul este chemat să ajute persoana aflată în nevoie.
(2) Ajutorul poate consta în hrană, îmbrăcăminte, adăpost, sprijin moral, educație sau alte forme de asistență.
(3) Ajutorul trebuie oferit cu respect și fără umilirea celui care îl primește.
Articolul 123 — Dreptul la prietenie și comuniune
(1) Omul are nevoie de relații bazate pe încredere și respect.
(2) Prietenia trebuie întemeiată pe sinceritate și loialitate.
(3) Prietenul nu trebuie să îl împingă pe celălalt spre violență, droguri, furt, înșelăciune sau alte fapte rele.
(4) Prietenia creștină trebuie să încurajeze binele.
Articolul 124 — Responsabilitatea față de aproapele
(1) Fiecare creștin are responsabilitatea morală de a nu face rău aproapelui.
(2) Creștinul este chemat să intervină în sprijinul celui aflat în pericol, în măsura în care poate face acest lucru în siguranță.
(3) Indiferența față de suferința aproapelui trebuie combătută prin milă și solidaritate.
(4) Binele făcut aproapelui trebuie să fie sincer și lipsit de dorința de exploatare.
Articolul 125 — Familia ca școală a iubirii
(1) Familia este unul dintre primele locuri în care omul învață iubirea, respectul și responsabilitatea.
(2) Părinții trebuie să ofere copiilor un exemplu de viață morală.
(3) Copiii trebuie învățați să nu urască, să nu mintă, să nu fure, să nu lovească și să nu îi exploateze pe ceilalți.
(4) Membrii familiei trebuie să se sprijine reciproc.
(5) Familia creștină este chemată să fie un loc al credinței, iubirii, adevărului, iertării, păcii și responsabilității.
Drepturile tuturor Creștinilor (651)
Articolul 651 — Fundamentul moral
(1) Prezenta Constituție are ca fundament moral iubirea de Dumnezeu și iubirea aproapelui.
(2) Creștinul este chemat să își trăiască libertatea cu responsabilitate.
(3) Regulile acestei Constituții nu înlocuiesc Biblia și nu pretind să fie o nouă revelație.
Articolul 652 — Prima Poruncă
„Eu sunt Domnul Dumnezeul tău; să nu ai alți dumnezei afară de Mine.”
(1) Creștinul este chemat să Îl cinstească pe Dumnezeu.
(2) Niciun lucru material, om sau putere nu trebuie transformat în Dumnezeu.
(3) Credința creștină este monoteistă.
Articolul 653 — A Doua Poruncă
„Să nu-ți faci chip cioplit și niciun fel de asemănare...”
(1) Creștinul trebuie să evite idolatria.
(2) Bunurile materiale, banii, puterea și faima nu trebuie transformate în idoli.
(3) Aplicarea acestei porunci trebuie înțeleasă potrivit tradiției fiecărei Biserici creștine.
Articolul 654 — A Treia Poruncă
„Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert.”
(1) Numele lui Dumnezeu trebuie tratat cu respect.
(2) Credința nu trebuie folosită pentru jurăminte false sau înșelăciune.
(3) Dumnezeu nu trebuie invocat pentru justificarea răului.
Articolul 655 — A Patra Poruncă
„Adu-ți aminte de ziua odihnei, ca s-o sfințești.”
(1) Creștinul este chemat să păstreze un timp pentru Dumnezeu, rugăciune și odihnă.
(2) Tradițiile privind ziua de cult diferă între comunitățile creștine.
(3) Respectarea acestei porunci trebuie făcută potrivit tradiției și legii aplicabile.
Articolul 656 — A Cincea Poruncă
„Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta...”
(1) Părinții trebuie respectați.
(2) Părinții au, la rândul lor, responsabilitatea de a-și proteja și educa copiii.
(3) Respectul nu justifică abuzul.
Articolul 657 — A Șasea Poruncă
„Să nu ucizi.”
(1) Viața umană trebuie respectată.
(2) Omorul, violența și răzbunarea sunt incompatibile cu principiile prezentei Constituții.
(3) Dreptatea trebuie urmărită prin mijloace legale.
Articolul 658 — A Șaptea Poruncă
„Să nu săvârșești adulter.”
(1) Căsătoria trebuie tratată cu fidelitate și responsabilitate.
(2) Soții sunt chemați la respect reciproc.
(3) Infidelitatea nu justifică violența sau răzbunarea.
Articolul 659 — A Opta Poruncă
„Să nu furi.”
(1) Proprietatea altuia trebuie respectată.
(2) Furtul și frauda sunt condamnate.
(3) Bunurile trebuie dobândite prin mijloace cinstite.
Articolul 660 — A Noua Poruncă
„Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău.”
(1) Creștinul trebuie să respecte adevărul.
(2) Calomnia, mărturia mincinoasă și acuzațiile false sunt condamnate.
(3) Dreptatea trebuie întemeiată pe adevăr.
Articolul 661 — A Zecea Poruncă
„Să nu poftești...”
(1) Creștinul este chemat să evite lăcomia și invidia.
(2) Bunurile aproapelui trebuie respectate.
(3) Dorința de avere nu trebuie să conducă la înșelăciune sau furt.
ÎNVĂȚĂTURILE LUI IISUS HRISTOS
Articolul 662 — Cea mai mare poruncă
Iisus Hristos învață:
„Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău...”
(1) Iubirea de Dumnezeu reprezintă fundamentul vieții creștine.
(2) Credința trebuie să fie însoțită de fapte bune.
Articolul 663 — Iubirea aproapelui
Iisus Hristos învață:
„Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.”
(1) Aproapele trebuie tratat cu respect.
(2) Creștinul nu trebuie să îl umilească, să îl exploateze sau să îl agreseze.
Articolul 664 — Porunca iubirii vrăjmașilor
(1) Creștinul este chemat să își iubească vrăjmașii.
(2) El trebuie să se roage pentru cei care îl prigonesc.
(3) Această poruncă nu înseamnă că victima trebuie să rămână într-o situație periculoasă.
Articolul 665 — Iertarea
(1) Creștinul este chemat să ierte.
(2) Iertarea nu înseamnă aprobarea răului.
(3) Iertarea poate exista împreună cu dreptatea și protecția victimei.
Articolul 666 — „Nu judecați”
(1) Creștinul trebuie să evite condamnarea nedreaptă a aproapelui.
(2) Acest principiu nu împiedică autoritățile să stabilească responsabilitatea potrivit legii.
(3) Discernământul și dreptatea trebuie păstrate.
Articolul 667 — Fericirile
(1) Creștinul este chemat să urmărească virtuți precum smerenia, mila, curăția inimii și pacea.
(2) Fericirile rostite de Iisus Hristos constituie un model moral fundamental.
(3) Creștinul trebuie să urmărească binele, nu doar aparența religioasă.
Articolul 668 — Milostenia
(1) Creștinul este chemat să îi ajute pe cei aflați în nevoie.
(2) Ajutorul trebuie oferit cu discreție și fără umilirea celui sărac.
Articolul 669 — Rugăciunea
(1) Rugăciunea este parte fundamentală a vieții creștine.
(2) Creștinul poate să se roage personal și împreună cu comunitatea.
(3) Rugăciunea nu trebuie folosită pentru manipularea altora.
Articolul 670 — Postul
(1) Postul este o practică importantă în numeroase tradiții creștine.
(2) Forma și regulile postului diferă între Ortodoxie, Catolicism și Protestantism.
(3) Practica postului trebuie să urmărească apropierea de Dumnezeu și cultivarea responsabilității.
Articolul 671 — Slujirea aproapelui
(1) Iisus Hristos îi cheamă pe oameni la slujire.
(2) Puterea nu trebuie folosită pentru exploatarea celui slab.
(3) Liderul trebuie să fie responsabil față de cei pe care îi slujește.
Articolul 672 — Adevărul
(1) Creștinul este chemat să trăiască în adevăr.
(2) Minciuna, manipularea și înșelăciunea trebuie respinse.
(3) Adevărul trebuie spus cu iubire și discernământ.
Articolul 673 — Milostivirea
(1) Creștinul este chemat să manifeste milă față de cel care suferă.
(2) Comunitățile creștine trebuie să fie aproape de cei vulnerabili.
(3) Milostivirea trebuie transformată în fapte concrete.
Articolul 674 — Regula de aur
Iisus Hristos învață principiul:
„Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea.”
(1) Creștinul trebuie să îi trateze pe ceilalți așa cum dorește să fie tratat.
(2) Acest principiu trebuie aplicat în familie, Biserică, școală, muncă și societate.
Articolul 675 — Fundamentul întregii Constituții
(1) Cele Zece Porunci și învățăturile lui Iisus Hristos constituie un fundament moral important pentru această Constituție.
(2) Principiile centrale sunt iubirea de Dumnezeu, iubirea aproapelui, adevărul, dreptatea, mila, iertarea, pacea și respectarea vieții.
(3) Prezenta Constituție este un proiect de principii pentru creștini și nu înlocuiește Biblia, constituțiile statelor sau legile civile.
Poezii de dragoste
Poezii de despărţire
Poezii despre natura
Poezii de primavara
Poezii dedicate Mamei
Poezii pentru copii
Casa Părintească
Poezii pentru tata
Poezii despre animale
Poezii despre moarte
Poezii filozofice
Poezii confesive
Poezii triste
Poezii motivaționale
Proza
Colinde
Poezii comice
Poezii patriotice
Poezii de 8 Martie
Poezii de Paște
Poezii de Anul Nou
Poezii diverse
Gânduri
Dedicaţii
Felicitări
Poezii de prietenie
Poezii din aceiaşi categorie
Fotografia din ramă
Noaptea se așternuse încet peste casa lui Daniel.
Luminile din camere se stinseseră una câte una, iar liniștea se întindea peste pereți ca o pânză nevăzută. Afară, vântul mișca ușor crengile copacilor, iar din când în când câte o mașină trecea pe strada aproape pustie.
Daniel stătea în pat și privea în întuneric.
Nu putea să adoarmă.
Se întorcea de pe o parte pe alta, își trăgea pătura până la bărbie, apoi o dădea jos. Închidea ochii, dar în clipa în care îi închidea, amintirile începeau să vină.
Una câte una.
Greșeli vechi.
Cuvinte urâte.
Minciuni.
Lucruri pe care le făcuse când era mic și pe care atunci nu le înțelegea cu adevărat. Fapte pe care le uitase pentru o vreme, dar care acum se întorceau în mintea lui.
— De ce am făcut toate lucrurile acelea? șopti el.
Nu aștepta niciun răspuns.
Privea tavanul și simțea că în piept i se strânge ceva.
Daniel nu mai era copilul de atunci. Crescuse. Învățase multe. Începuse să înțeleagă diferența dintre bine și rău și înțelesese cât de mult poate răni un om printr-un cuvânt, printr-o faptă sau printr-o alegere greșită.
Dar în noaptea aceea nu se putea gândi la altceva decât la trecut.
Și, cu cât își amintea mai multe, cu atât îi era mai greu.
O lacrimă i se prelinse pe obraz.
Apoi încă una.
Daniel își acoperi fața cu mâinile.
— Doamne...
Vocea i se frânse.
— Îmi pare rău.
Era singur în cameră.
Dar nu se simțea cu adevărat singur.
În adâncul sufletului său știa că Dumnezeu îl vede.
Știa că Dumnezeu îi cunoscuse și copilăria, și greșelile, și clipele în care făcuse lucruri pe care acum le regreta.
Daniel începu să plângă mai tare.
Nu plângea pentru că cineva îl certase.
Nu plângea pentru că îi spusese cineva că este rău.
Plângea pentru că începuse să înțeleagă.
Uneori, omul nu plânge atunci când face răul.
Plânge mai târziu, când înțelege cât rău a făcut.
Daniel își amintea de copilul care fusese.
Un copil care nu știa cât de importante sunt unele lucruri.
Un copil care făcea uneori lucruri rele și apoi mergea mai departe, fără să se gândească prea mult.
Acum însă, privind înapoi, îl durea.
— Dacă aș putea să mă întorc...
Se opri.
Știa că nu poate.
Timpul nu se întoarce.
Ziua de ieri nu poate fi trăită din nou.
O greșeală făcută nu poate fi ștearsă din trecut ca și cum nu ar fi existat.
Dar Daniel își amintea ceva ce auzise cândva la biserică:
Dumnezeu nu cere omului să se întoarcă în timp. Îi cere să se întoarcă spre El.
Daniel își șterse ochii.
Pentru câteva clipe, se făcu liniște.
Apoi se auzi o bătaie ușoară în ușă.
— Daniel?
Era mama lui.
Băiatul nu răspunse.
— Ești bine?
Daniel își ținu respirația.
Mama deschise puțin ușa și se uită în cameră.
— Nu dormi?
— Nu...
Vocea lui era foarte slabă.
Mama intră și se așeză pe marginea patului.
— Ce ai?
Daniel întoarse capul spre perete.
Nu putea să spună.
Cum să-i explice mamei lui ce se întâmpla în sufletul său?
Cum să-i spună că plângea pentru lucruri făcute cu mulți ani în urmă?
Cum să-i spună că îi era rușine de copilul care fusese?
Cum să-i spună că, în acea noapte, sufletul lui parcă își deschisese toate sertarele și scosese la lumină toate greșelile ascunse?
— Nimic, mamă.
Mama îl privi cu îngrijorare.
Știa că nu era „nimic”.
— Ai plâns?
Daniel nu răspunse.
Mama îi puse mâna pe frunte.
— Te doare ceva?
— Nu.
— Atunci ce ai?
Daniel strânse din ochi.
Ar fi vrut să vorbească.
Ar fi vrut să spună tot.
Dar cuvintele nu veneau.
Uneori, durerea din suflet este atât de mare încât omul nu știe să o transforme în cuvinte.
Mama se ridică încet.
— Bine. Dacă nu vrei să-mi spui acum, nu te oblig.
Se îndreptă spre ușă.
— Dar să știi că sunt aici.
Daniel nu răspunse.
După ce mama ieși, el rămase din nou singur.
Și atunci privirea îi căzu asupra unui obiect aflat pe un raft.
O fotografie.
Era o fotografie veche, pusă într-o ramă.
În fotografie era el.
Daniel, copil.
Avea obrajii rotunzi, ochii mari și un zâmbet larg.
Privea fotografia mult timp.
— Tu ai fost eu...
Și îl cuprinse o tristețe adâncă.
Nu ura copilul din fotografie.
De fapt, tocmai pentru că era copil îl durea atât de mult.
Își amintea de toate lucrurile pe care le făcuse atunci.
Unele erau mici.
Altele îl făceau să se rușineze.
Altele îl făceau să se întrebe de ce fusese capabil să facă asemenea lucruri.
Se ridică din pat și luă fotografia.
Ținu rama în mâini.
— Mi-aș fi dorit să știi atunci ceea ce știu acum...
Ochii i se umplură din nou de lacrimi.
— Mi-aș fi dorit să alegi altfel.
Daniel privi chipul copilului.
Apoi, într-un moment de durere și revoltă față de propriul trecut, scoase fotografia din ramă.
O ținu între degete.
Pentru câteva secunde ezită.
Apoi o rupse.
Rrrrip.
Sunetul hârtiei sfâșiate se auzi în camera liniștită.
Daniel rămase nemișcat.
Privi cele două bucăți.
Își dădu seama că fotografia putea fi ruptă.
Dar trecutul nu.
Nu putea să rupă ceea ce fusese.
Nu putea să distrugă copilul din fotografie.
Nu putea să șteargă faptele.
Și atunci înțelese ceva.
Poate că nu trebuia să-și distrugă trecutul.
Poate că trebuia să-l lase în mâinile lui Dumnezeu.
Daniel îngenunche lângă pat.
Cele două bucăți ale fotografiei erau încă în mâna lui.
Le așeză încet pe podea.
Și începu să se roage.
— Doamne...
Tăcu.
Lacrimile îi curgeau pe obraji.
— Tu mă cunoști.
Respiră greu.
— Tu știi ce am făcut. Știi lucrurile pe care nu le-am spus nimănui. Știi greșelile mele. Știi cât de mult regret.
Daniel își plecă fruntea.
— Nu pot să schimb trecutul.
O lacrimă căzu pe podea.
— Dar pot să mă schimb eu.
Pentru prima dată în acea noapte, simți că sufletul începe să se liniștească.
Nu pentru că toate problemele dispăruseră.
Nu pentru că trecutul fusese șters.
Ci pentru că înțelesese că Dumnezeu nu îl privea doar prin greșelile lui.
Dumnezeu vedea și pocăința.
Vedea și lacrimile.
Vedea și dorința de a deveni un om mai bun.
Daniel rămase mult timp în genunchi.
Apoi se ridică.
Se uită la fotografia ruptă.
Luă cele două bucăți și le puse înapoi în ramă.
Fotografia nu mai era întreagă.
Se vedea linia rupturii.
Dar Daniel nu o mai aruncă.
O așeză din nou pe raft.
De data aceasta, nu ca să privească un copil perfect.
Ci ca să-și amintească de unde venise.
Și să nu mai fie omul de atunci.
Se întoarse în pat.
Își puse capul pe pernă.
Ochii încă îi erau umezi.
Dar acum plânsul se transformase într-o liniște adâncă.
Înainte să adoarmă, Daniel șopti:
— Doamne, iartă-mă și ajută-mă să nu mai fiu omul care am fost.
Apoi închise ochii.
Și, pentru prima dată în acea noapte, adormi.
Dimineața, mama lui intră în cameră.
Văzu fotografia.
Observă ruptura.
— Daniel...
El deschise ochii.
Mama luă rama în mâini.
— Ce s-a întâmplat cu fotografia?
Daniel tăcu.
Apoi, după câteva secunde, spuse:
— Am rupt-o aseară.
— De ce?
Daniel privi fotografia.
— Pentru că mi-a fost rușine de copilul din ea.
Mama se așeză lângă el.
— Daniel, copilul acela nu mai poate schimba ce a făcut.
— Știu.
— Dar nici tu nu trebuie să rămâi prizonierul greșelilor lui.
Daniel o privi.
Mama continuă:
— Dacă îți pare rău cu adevărat, atunci folosește regretul ca să devii mai bun. Nu ca să te distrugi.
Daniel începu din nou să plângă.
Dar de data aceasta nu se mai ascunse.
Își sprijini capul pe umărul mamei.
— Mamă...
— Da?
— Îmi pare rău pentru multe lucruri.
Mama îl strânse în brațe.
— Atunci începe de astăzi să faci bine.
Daniel închise ochii.
În acea dimineață, înțelese ceva ce nu înțelesese niciodată când era copil:
Pocăința nu înseamnă să urăști omul care ai fost. Înseamnă să recunoști răul pe care l-ai făcut, să ceri iertare și să alegi o altă cale.
Fotografia rămase pe raft.
Ruptă.
Dar nu aruncată.
Iar ruptura aceea avea să-i amintească mereu lui Daniel că trecutul nu poate fi schimbat.
Însă viitorul poate fi.
Și, mai ales, că atunci când omul se întoarce sincer către Dumnezeu, nu trebuie să creadă că este prea târziu.
Pentru că Dumnezeu vede lacrima care cade în întuneric.
Vede rugăciunea pe care omul abia reușește să o rostească.
Vede regretul ascuns.
Și vede și inima care încearcă să se întoarcă spre lumină.
În noaptea aceea, Daniel plânsese pentru copilul care fusese.
Dar în dimineața următoare s-a trezit cu dorința de a deveni un om nou.
Iar fotografia ruptă a rămas acolo, în ramă, ca o mărturie tăcută:
Trecutul poate lăsa cicatrici, dar nu trebuie să hotărască cine vei fi.
Fotografia din ramă – Partea a II-a
Imaginile din trecut
În zilele care au urmat, Daniel a încercat să-și vadă de viață.
Se trezea dimineața, își făcea rutina obișnuită și încerca să pară că totul era în regulă.
Dar în sufletul lui se întâmplase ceva.
Noaptea aceea deschisese o ușă pe care Daniel o ținuse închisă mult timp.
Iar acum, prin acea ușă, începeau să apară amintiri.
Uneori erau doar câteva secunde.
O cameră.
Un chip.
Un loc.
O situație.
Un cuvânt.
O imagine veche care îi apărea brusc în minte.
Daniel încerca să nu se gândească.
Dar cu cât încerca mai mult să alunge acele imagini, cu atât ele reveneau.
Stătea la masă cu părinții și, dintr-odată, privirea i se oprea într-un punct.
Mama îl întreba:
— Daniel, ești bine?
El tresărea.
— Da.
— Sigur?
— Da, mamă.
Dar nu era bine.
În mintea lui apăruse din nou o imagine dureroasă din trecut.
Daniel își lăsa privirea în jos.
Nu putea să explice.
Nu putea să spună.
Nu știa cum.
Uneori nici măcar el nu înțelegea de ce îl durea atât de tare.
Era ca și cum trecutul devenise un film pe care nu îl putea opri.
Imaginile veneau fără să le cheme.
Și fiecare imagine aducea cu ea o emoție.
Rușine.
Frică.
Regret.
Tristețe.
Vinovăție.
Daniel începea să se întrebe:
De ce îmi apar toate acum?
De ce nu pot să le uit?
De ce mă doare ceva ce s-a întâmplat cu atât timp în urmă?
Într-o seară, părinții lui stăteau în sufragerie.
Mama citea.
Tatăl se uita la televizor.
Daniel era în camera lui.
Privea fotografia din ramă.
Încă se vedea urma rupturii.
Daniel trecu degetul peste fotografie.
— De ce nu pot să uit?
Și iar îi veni în minte o imagine.
Închise ochii.
— Nu...
Își puse mâinile peste față.
— Nu vreau să mă mai gândesc.
Dar imaginea rămânea.
Daniel se ridică și începu să meargă prin cameră.
Nu putea sta locului.
Se simțea prins între trecut și prezent.
Într-un colț al camerei era Biblia.
Daniel o luă.
O deschise fără să știe unde.
Ochii îi căzură asupra unui verset despre omul care se întoarce către Dumnezeu.
Citi încet.
Apoi se opri.
Și începu să plângă.
— Doamne, eu vreau să mă vindec.
Nu știa dacă „vindecare” era cuvântul potrivit.
Dar acesta era cuvântul pe care îl simțea în inimă.
Nu mai voia să fugă de trecut.
Nu mai voia să se ascundă.
Dar îi era teamă să vorbească.
Mai ales cu părinții.
De multe ori, mama lui încerca să se apropie.
— Daniel, te văd trist în ultima vreme.
— Sunt doar obosit.
— Dacă ai ceva pe suflet, poți să-mi spui.
Daniel deschidea gura.
Și apoi tăcea.
Cuvintele erau acolo.
Dar nu puteau ieși.
Îi era teamă că nu va fi înțeles.
Îi era rușine.
Se temea că părinții îl vor privi altfel.
Așa că spunea mereu:
— Sunt bine.
Dar după ce mama pleca, Daniel își ștergea lacrimile.
Într-o noapte, stătea din nou în pat.
Era aproape aceeași liniște ca în noaptea în care plânsese pentru greșelile lui.
Doar că acum înțelegea că în sufletul lui nu erau doar regrete.
Erau și răni.
Unele lucruri pe care le făcuse el.
Alte lucruri pe care le trăise.
Amintiri pe care nu știa cum să le pună în cuvinte.
Și unele imagini care îl făceau să simtă o durere pe care nu o putea explica.
Daniel se întoarse spre perete.
Lacrimile începură să-i curgă.
— Doamne...
Apoi șopti:
— Dacă nu pot să spun oamenilor, măcar Tu știi.
Și pentru prima dată nu mai încercă să se prefacă puternic.
Plânse.
Mult.
În liniște.
Nu pentru că Dumnezeu nu l-ar fi putut vedea.
Ci tocmai pentru că știa că Dumnezeu îl vede.
După un timp, Daniel adormi.
Dimineața, mama găsi Biblia lângă patul lui.
O ridică și o puse pe noptieră.
Nu știa ce se întâmpla în sufletul copilului ei.
Dar începuse să înțeleagă că ceva era în neregulă.
În aceeași zi, îl găsi pe Daniel în fața fotografiei.
— Încă te uiți la ea?
Daniel zâmbi trist.
— Da.
— Ce vezi?
Daniel rămase tăcut.
Apoi spuse:
— Văd un copil care nu știa multe lucruri.
Mama se apropie.
— Și ce simți când îl privești?
Daniel coborî privirea.
— Nu știu.
Mama nu îl presă.
Nu i-a spus: „Spune-mi acum!”
Nu l-a certat.
Doar a rămas lângă el.
Uneori, iubirea înseamnă și să rămâi lângă cineva atunci când nu poate vorbi.
Daniel simți pentru prima dată că poate că într-o zi va reuși.
Nu în acea zi.
Poate nici în următoarea.
Dar într-o zi.
Pentru că Dumnezeu îi dădea curaj încet.
În seara aceea, Daniel îngenunche din nou.
— Doamne, ajută-mă să nu mai fug.
— Ajută-mă să înțeleg ce se întâmplă în mine.
— Ajută-mă să pot vorbi.
— Și dacă nu pot spune totul, ajută-mă să spun măcar primul lucru.
Apoi tăcu.
Și în liniștea camerei simți ceva ce nu mai simțise de mult.
Nădejde.
Nu o nădejde zgomotoasă.
Ci una mică.
Ca o lumină care apare la capătul unui drum întunecat.
Daniel privi din nou fotografia.
Ruptura era încă acolo.
Dar acum o vedea altfel.
Nu mai era doar semnul unei nopți în care își urâse trecutul.
Era semnul unei alegeri.
Daniel nu mai voia să-și distrugă trecutul.
Voia să-l înțeleagă.
Voia să-l pună înaintea lui Dumnezeu.
Și voia, încetul cu încetul, să învețe să vorbească despre ceea ce îl durea.
Pentru că începuse să înțeleagă un adevăr:
Unele răni nu se vindecă prin tăcere.
Uneori, primul pas spre vindecare este să ai curajul să spui: „Mă doare.”
Iar Daniel încă nu putea să spună toate lucrurile.
Dar în acea seară reușise să spună ceva.
Nu părinților.
Ci lui Dumnezeu:
— Doamne, mă doare.
Și pentru el, acelea au fost cele mai importante cuvinte pe care le rostise în mult timp. Fotografia din ramă – Partea a II-a
Imaginile din trecut
În zilele care au urmat, Daniel a încercat să-și vadă de viață.
Se trezea dimineața, își făcea rutina obișnuită și încerca să pară că totul era în regulă.
Dar în sufletul lui se întâmplase ceva.
Noaptea aceea deschisese o ușă pe care Daniel o ținuse închisă mult timp.
Iar acum, prin acea ușă, începeau să apară amintiri.
Uneori erau doar câteva secunde.
O cameră.
Un chip.
Un loc.
O situație.
Un cuvânt.
O imagine veche care îi apărea brusc în minte.
Daniel încerca să nu se gândească.
Dar cu cât încerca mai mult să alunge acele imagini, cu atât ele reveneau.
Stătea la masă cu părinții și, dintr-odată, privirea i se oprea într-un punct.
Mama îl întreba:
— Daniel, ești bine?
El tresărea.
— Da.
— Sigur?
— Da, mamă.
Dar nu era bine.
În mintea lui apăruse din nou o imagine dureroasă din trecut.
Daniel își lăsa privirea în jos.
Nu putea să explice.
Nu putea să spună.
Nu știa cum.
Uneori nici măcar el nu înțelegea de ce îl durea atât de tare.
Era ca și cum trecutul devenise un film pe care nu îl putea opri.
Imaginile veneau fără să le cheme.
Și fiecare imagine aducea cu ea o emoție.
Rușine.
Frică.
Regret.
Tristețe.
Vinovăție.
Daniel începea să se întrebe:
De ce îmi apar toate acum?
De ce nu pot să le uit?
De ce mă doare ceva ce s-a întâmplat cu atât timp în urmă?
Într-o seară, părinții lui stăteau în sufragerie.
Mama citea.
Tatăl se uita la televizor.
Daniel era în camera lui.
Privea fotografia din ramă.
Încă se vedea urma rupturii.
Daniel trecu degetul peste fotografie.
— De ce nu pot să uit?
Și iar îi veni în minte o imagine.
Închise ochii.
— Nu...
Își puse mâinile peste față.
— Nu vreau să mă mai gândesc.
Dar imaginea rămânea.
Daniel se ridică și începu să meargă prin cameră.
Nu putea sta locului.
Se simțea prins între trecut și prezent.
Într-un colț al camerei era Biblia.
Daniel o luă.
O deschise fără să știe unde.
Ochii îi căzură asupra unui verset despre omul care se întoarce către Dumnezeu.
Citi încet.
Apoi se opri.
Și începu să plângă.
— Doamne, eu vreau să mă vindec.
Nu știa dacă „vindecare” era cuvântul potrivit.
Dar acesta era cuvântul pe care îl simțea în inimă.
Nu mai voia să fugă de trecut.
Nu mai voia să se ascundă.
Dar îi era teamă să vorbească.
Mai ales cu părinții.
De multe ori, mama lui încerca să se apropie.
— Daniel, te văd trist în ultima vreme.
— Sunt doar obosit.
— Dacă ai ceva pe suflet, poți să-mi spui.
Daniel deschidea gura.
Și apoi tăcea.
Cuvintele erau acolo.
Dar nu puteau ieși.
Îi era teamă că nu va fi înțeles.
Îi era rușine.
Se temea că părinții îl vor privi altfel.
Așa că spunea mereu:
— Sunt bine.
Dar după ce mama pleca, Daniel își ștergea lacrimile.
Într-o noapte, stătea din nou în pat.
Era aproape aceeași liniște ca în noaptea în care plânsese pentru greșelile lui.
Doar că acum înțelegea că în sufletul lui nu erau doar regrete.
Erau și răni.
Unele lucruri pe care le făcuse el.
Alte lucruri pe care le trăise.
Amintiri pe care nu știa cum să le pună în cuvinte.
Și unele imagini care îl făceau să simtă o durere pe care nu o putea explica.
Daniel se întoarse spre perete.
Lacrimile începură să-i curgă.
— Doamne...
Apoi șopti:
— Dacă nu pot să spun oamenilor, măcar Tu știi.
Și pentru prima dată nu mai încercă să se prefacă puternic.
Plânse.
Mult.
În liniște.
Nu pentru că Dumnezeu nu l-ar fi putut vedea.
Ci tocmai pentru că știa că Dumnezeu îl vede.
După un timp, Daniel adormi.
Dimineața, mama găsi Biblia lângă patul lui.
O ridică și o puse pe noptieră.
Nu știa ce se întâmpla în sufletul copilului ei.
Dar începuse să înțeleagă că ceva era în neregulă.
În aceeași zi, îl găsi pe Daniel în fața fotografiei.
— Încă te uiți la ea?
Daniel zâmbi trist.
— Da.
— Ce vezi?
Daniel rămase tăcut.
Apoi spuse:
— Văd un copil care nu știa multe lucruri.
Mama se apropie.
— Și ce simți când îl privești?
Daniel coborî privirea.
— Nu știu.
Mama nu îl presă.
Nu i-a spus: „Spune-mi acum!”
Nu l-a certat.
Doar a rămas lângă el.
Uneori, iubirea înseamnă și să rămâi lângă cineva atunci când nu poate vorbi.
Daniel simți pentru prima dată că poate că într-o zi va reuși.
Nu în acea zi.
Poate nici în următoarea.
Dar într-o zi.
Pentru că Dumnezeu îi dădea curaj încet.
În seara aceea, Daniel îngenunche din nou.
— Doamne, ajută-mă să nu mai fug.
— Ajută-mă să înțeleg ce se întâmplă în mine.
— Ajută-mă să pot vorbi.
— Și dacă nu pot spune totul, ajută-mă să spun măcar primul lucru.
Apoi tăcu.
Și în liniștea camerei simți ceva ce nu mai simțise de mult.
Nădejde.
Nu o nădejde zgomotoasă.
Ci una mică.
Ca o lumină care apare la capătul unui drum întunecat.
Daniel privi din nou fotografia.
Ruptura era încă acolo.
Dar acum o vedea altfel.
Nu mai era doar semnul unei nopți în care își urâse trecutul.
Era semnul unei alegeri.
Daniel nu mai voia să-și distrugă trecutul.
Voia să-l înțeleagă.
Voia să-l pună înaintea lui Dumnezeu.
Și voia, încetul cu încetul, să învețe să vorbească despre ceea ce îl durea.
Pentru că începuse să înțeleagă un adevăr:
Unele răni nu se vindecă prin tăcere.
Uneori, primul pas spre vindecare este să ai curajul să spui: „Mă doare.”
Iar Daniel încă nu putea să spună toate lucrurile.
Dar în acea seară reușise să spună ceva.
Nu părinților.
Ci lui Dumnezeu:
— Doamne, mă doare.
Și pentru el, acelea au fost cele mai importante cuvinte pe care le rostise în mult timp.
Fotografia din ramă – Partea a III-a și finalul
Lumina care rămâne
Au trecut câteva zile.
Daniel încă avea momente în care imaginile din trecut îi reveneau în minte. Uneori apăreau fără veste, alteori seara, înainte de culcare.
Dar ceva se schimbase.
Daniel nu mai încerca să fugă de Dumnezeu.
Dimpotrivă.
Într-o dimineață, s-a ridicat din pat și a privit spre fereastră. Cerul era încă palid, iar lumina dimineții abia începea să intre în cameră.
S-a gândit la toate nopțile în care plânsese.
Apoi și-a spus:
— Trebuie să mă întorc mai mult către Dumnezeu.
În acea zi, Daniel a mers la biserică.
A intrat încet.
Era liniște.
A privit icoanele, lumina candelelor și oamenii care se rugau.
Pentru câteva clipe nu a spus nimic.
Doar a stat.
Apoi și-a făcut semnul crucii și a șoptit:
— Doamne, am venit.
Nu știa ce altceva să spună.
A rămas acolo.
Cu sufletul lui greu.
Cu toate amintirile lui.
Cu toate greșelile lui.
Cu toate lucrurile pe care nu le putea spune încă.
Și, pentru prima dată după mult timp, Daniel nu s-a mai simțit obligat să ascundă nimic înaintea lui Dumnezeu.
Dumnezeu știa deja.
În zilele următoare, Daniel a început să țină post, după puterea lui și cu îndrumare duhovnicească.
Postul nu era pentru el o pedeapsă.
Era o vreme în care încerca să-și liniștească sufletul, să se roage mai mult și să se apropie de Dumnezeu.
Dimineața se ruga.
Seara se ruga.
Când simțea că amintirile devin prea apăsătoare, se oprea și spunea:
— Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă și ajută-mă.
Uneori repeta rugăciunea de mai multe ori.
Și încet, ceva începu să se schimbe.
Nu într-o singură zi.
Nu ca printr-o minune pe care să o poată explica.
Ci încet.
Ca lumina dimineții care intră într-o cameră întunecată.
Imaginile încă mai apăreau uneori.
Dar nu mai aveau aceeași putere asupra lui.
Daniel începea să înțeleagă că nu trebuie să-și petreacă toată viața privind înapoi.
Într-o seară, se așeză lângă pat și începu să se roage.
— Doamne, îți dau Ție trecutul meu.
Tăcu.
— Îți dau greșelile mele.
Tăcu din nou.
— Îți dau și lucrurile pe care nu le pot spune.
Ochii i se umplură de lacrimi.
— Și te rog să-mi dai pace.
După rugăciune, Daniel rămase câteva minute în liniște.
Apoi observă ceva.
Nu se mai gândea la trecut.
Pentru câteva clipe, mintea lui era liniștită.
Nu mai vedea imaginile dureroase.
Nu mai retrăia aceleași amintiri.
Doar stătea în liniște.
Și simțea pace.
Daniel zâmbi printre lacrimi.
— Mulțumesc, Doamne.
Din ziua aceea, rugăciunea deveni pentru el un loc în care își găsea liniștea.
Când se ruga, începea să uite.
Nu în sensul că trecutul dispăruse.
Ci în sensul că trecutul nu mai ocupa tot sufletul lui.
În locul fricii începea să apară pacea.
În locul rușinii începea să apară nădejdea.
În locul dorinței de a distruge fotografia începea să apară dorința de a înțelege cine fusese și cine putea deveni.
Într-o duminică, Daniel s-a întors acasă de la biserică.
A intrat în camera lui.
Pe raft era fotografia.
Ruptura încă se vedea.
Daniel o luă în mâini.
Se uită la copilul din imagine.
De data aceasta nu mai simți furie.
Nu mai simți rușine.
Zâmbi.
— Te iert.
Apoi se opri.
— Și mă iert pentru că eram un copil care nu știa multe lucruri.
A pus fotografia înapoi în ramă.
A rămas acolo.
Nu perfectă.
Nu ca înainte.
Dar întreagă în felul ei.
La fel era și Daniel.
Nu mai putea schimba tot ce fusese.
Dar putea să meargă înainte.
În acea seară, mama lui intră în cameră.
Îl găsi rugându-se.
Nu l-a întrerupt.
A așteptat.
După ce Daniel a terminat, mama s-a apropiat.
— Ești mai liniștit?
Daniel zâmbi.
— Da.
— Ce s-a schimbat?
Daniel privi spre fotografie.
— Am învățat că nu trebuie să trăiesc mereu în trecut.
Mama îl îmbrățișă.
Daniel nu i-a spus încă tot.
Poate că unele lucruri aveau nevoie de timp.
Dar acum știa că poate vorbi atunci când va fi pregătit.
Știa și că nu este singur.
Și mai ales știa că Dumnezeu nu îl abandonase în nopțile în care plânsese.
Într-o ultimă seară, înainte să adoarmă, Daniel a îngenuncheat.
Camera era liniștită.
Fotografia se afla pe raft.
Daniel și-a făcut semnul crucii.
— Doamne, îți mulțumesc.
Apoi a spus încet:
— Pentru că m-ai ascultat când nu puteam să vorbesc.
— Pentru că m-ai văzut când plângeam.
— Pentru că ai rămas lângă mine când eu credeam că sunt singur.
— Pentru că m-ai învățat să nu-mi mai urăsc trecutul, ci să învăț din el.
A făcut o pauză.
— Și pentru că mi-ai arătat că după o noapte grea poate veni și dimineața.
Daniel s-a ridicat.
S-a așezat în pat.
A privit încă o dată fotografia.
Apoi a închis ochii.
Pentru prima dată după mult timp, nu se mai temea de noapte.
Știa că amintirile pot reveni.
Știa că unele răni au nevoie de timp.
Știa că poate mai avea zile grele.
Dar mai știa ceva:
Nu era singur.
Iar când sufletul lui devenea greu, avea unde să se întoarcă.
La Dumnezeu.
Și în acea noapte Daniel a adormit liniștit.
Pe raft, fotografia ruptă rămânea mărturia unei vieți care nu fusese perfectă.
Dar și mărturia unei schimbări.
Pentru că uneori, Dumnezeu nu ne cere să uităm tot ce am fost.
Ne cere să-I încredințăm Lui ceea ce am fost și să alegem, de astăzi, cine vrem să devenim.
Iar Daniel alesese lumina.
Sfârșit.
Morala
Nu lăsa greșelile trecutului să-ți spună că nu mai există speranță. Pocăința, rugăciunea, iertarea și apropierea de Dumnezeu pot deschide un drum nou. Unele amintiri nu dispar imediat, iar unele răni au nevoie de timp și de ajutor, dar omul nu trebuie să le poarte singur.
UNEORI CUVÂNTUL UCIDE – proza și vers
Am pornit prin viață strigând-o cu bucurie la primul fulg ce mi s-a așezat pe geană. Am plâns când el s-a topit. Ca-ntr-o vrajă , printre lacrimi râzând , plânsul mi-a fost răsplătit cu fulgi mulți, foarte mulți fulgi ce în jocul lor efemer se așezau grațios ca într-un final din dansul lebedelor.
Ani și anotimpuri treceau și - n drumul meu am poposit rezemându-mă de tulpina falnică a unui copac a cărui frunze foșnitoare, mi-au șoptit imperativ:Mergi înainte și urcă muntele pe care îl ai de escaladat!.
Trec anotimpurile…Albul, verdele și ruginiul se succed ca notele dintr-un allegretto , pe clapele unui pian. Obosit, uneori fascinat, alteori întristat de tot ce am văzut și am simțit, am continuat să urc până când cerul s-a înnorat. Voi, companionii mei unde ați poposit, sau cât de sus deja, ați urcat, mă aud întrebând fără răspuns. Realizez că am pornit singur și drumu-i lung , urcușu-i greu…
Deodată mi se așează un fulg pe geană, urmat de același dans din copilărie cu mulți, mulți fulgi de zăpadă , zăpadă ce de data aceasta m-a troienit în albul ei transformat în gheața ce cuprinde necuprinsul rece. Instinctual strig singurul nume pe care mi l-am amintit,numele IUBIRE. IUBIRE unde ești?! Mă vezi?!Mă auzi?! Mă cauți!?Tăcerea mi-a răspuns…
Undeva,cândva, într-un ziar deja mototolit , la rubrica de știri era scris că, un alpinist echipat neconform cu drumul de el ales, strigând un cuvânt prea tare, nu se știe ce a strigat, a provocat o avalanșă, propria lui avalanșă în care s-a prăbușit. Un Saint Bernard l-a găsit prea târziu…
De atunci.. :
A mai nins si va mai ninge
Rătăciți printre fulgii
Troiene de gânduri,
Vor mai fi…
Cuvintele avalanșe ne stăvilite
Mereu se vor rostogoli,
Se vor rostogoli…
Printre ele
Neuitatul cuvânt IUBIRE
Devenit reverberant
În ecou s-a preschimbat.
Dar TU, sau EA , sau cineva
Să ții minte
Când pleci la drum
Și - i drumui vieții,
În suflet și în gând
Să ai IUBIRE ca pe un cuvânt
Apelativul unui Saint Bernard…
Și va mai ninge, verdele va fi verde până va rugini și cerul va fi înnorat.
Proiect de construcții plus câteva inepții în spaniolă
Cecilia și soțul ei plănuiesc să se mute într-o casă nouă. Au tot căutat anunțuri pe internet de la agențiile imobiliare. În principiu, nu e complicat ce vor, un apartament cu trei camere, două băi, o sufragerie, două balcoane, din acelea descoperite, care să nu aibă pereți sau geamuri (pentru că Ceciliei îi place să stea la soare, să se bronzeze), o bucătărie, dar și un spațiu de depozitare a cutiilor cu pantofi. De la acest spațiu de depozitare pleacă majoritatea certurilor, soțul Ceciliei nu este de acord. Consideră că locul acelor cutii ar putea fi chiar pe balcon. În plus, spațiul de depozitare nu l-ar mai lăsa să-și facă o extensie a băii, cu un hamac. Practic omul își dorește o baie open space.
Se uită ei ce se mai uită, căutând oferte, observă una destul de avantajoasă, apartament cu trei camere cum și-au dorit, însă nu în zona centrală a orașului, ci undeva mai pe la periferii, mai prin nord-vestul orașului. Locația nu prea va satisface nevoia de soare și de căldură a Ceciliei, dar ce să facem, nu le putem avea chiar pe toate, mai trebuie să mai și renunțăm la câteva dintre criteriile de selecție pe care și le-ar fi dorit pentru viitoarea lor locuință.
Merg pe la 9 dimineața, miercuri, să vorbească cu constructorii. Însă, încă de la intrare, Cecilia are o senzație stranie. Bărbatul o întreabă de ce nu ar fi bine să stea acolo. Ea începe cu o înșiruire de motive: că este departe de grădinița băiatului, de orele lui de pian, de primărie, de salonul de înfrumusețare pe care îl frecventează, de orice magazin de astă de unde și-ar putea face cumpărăturile.
Pentru toate acestea, soțul dă un răspuns foarte "inteligent":,, există mijloace de transport în comun". Cecilia nervoasă:,, Deci nu ai de gând să mă ajuți să mă deplasez dintr-un loc într-altul?".
Soțul Ceciliei din nou are o replică de ne întrebăm cât e de fidel și de dedicat ca soț: ,,Ai permis pentru toate categoriile, chiar nu vrei nici pe trotinetă să mergi, există taxiuri pe care le poți suna la orice oră din zi și din noapte." Cecilia și mai aprigă:,, Știi ceva, eu permisele mi le-am luat pentru mine, să îmi arăt mie că pot, ce vină am că în trafic am avut parte de tot felul de ciudați, așa ca tine, care vor cu tot dinadinsul să se izbească în mine? Mie mi-e frică de atâția participanți la trafic." Soțul îi zice, cu voce timidă:,, Bine, am să te ajut eu cu deplasările."
Lucrurile mai calmându-se pentru moment, cei doi merg să discute cu constructorii. Aceștia le oferă un plan al apartamentului, să poate vedea toate detaliile arhitecturale mai amănunțit. Soțul vede baia mai mică, pe care vrea el să și-o facă open space. Cecilia începe, cu o voce critică și moralizatoare: ,,Nu înțeleg de ce ai tu nevoie de baie open space? Unde ai mai văzut modelul ăsta de baie? La crâșmă?!!"
Bărbatul spune că o vrea pentru că el are idei inovatoare, nu conservatoare, să vadă lucrurile unilateral ca Cecilia, să vină toți pereții aranjați frumos, unul să nu vină înclinat mai la 95 de grade și că nevoia de perfecțiune a Ceciliei îl congestionează, îl blochează, simte că totul stagnează din cauza preferințelor ei tipicare.
Cecilia se înroșește la față, tace, dar observă lucruri. Cecilia spune:,, Și mi se pare că lipsesc atât de multe lucruri, eu nu aș sta aici, e un spațiu gol."
Constructorii îi spun: ,,Este gol acum, pentru că nu sunt obiecte, abia dacă am reușit să zidim pereții, când vă veți muta aici, veți vedea că locuința va începe să prindă contur, o veți decora cum vă va plăcea, personaliza, și toate cele."
Cecilia discută cu soțul, vrea să îl convingă să mai amâne mutarea până când fiul ei va termina grădinița pentru că este un băiat foarte emotiv și orice schimbare majoră ar putea avea un impact neplăcut asupra performanțelor lui academice.
Soțul nu este de acord, respinge propunerea Ceciliei și le promite constructorilor că se va muta de îndată ce apartamentul este construit, mobilat, tencuit. Acceptă însă ca spațiul de depozitare al cutiilor de pantofi să fie în baia open space.
Cecilia cedează, vede că oricum nu are cu cine să discute, mai are o ultimă rugăminte înainte de a se muta din apartamentul bunicilor, și anume: să fie atent cu toate cele 20 de tablouri de la bunicii ei, să nu le scape, să nu le ciobească rama când le scoate din mașină și le duce până în apartament. El promite că va avea grijă, că nu le va scăpa, zgâria, atinge de balustradă și așa mai departe.
Vine și ziua mutării, într-o vineri, nici nu l-a luat pe băiat de la grădiniță, busolă nu are în ghiozdan, nici hărți, nici aplicația ,,Hărți" instalată pe telefon, trebuie să ghicească unde se află noua locuință. Dacă nimerește acasă bine, dacă nu, doarme pe străzi.
Tablourile Ceciliei, săracele de ele, stau în portbagaj lângă două baxuri de apă Aqua Carpatica, o pungă plină de cutii de Cremșnit, , o altă pungă cu opt pachete de făină, un acvariu, nu știu câte cutii de șervețele, cârpe și toate cele.
Când le transportă, are grijă la fiecare treaptă pe care pășește, dar fiindcă are cinci într-o mână și cinci în cealaltă mână, zgârie rama unui tablou pe care l-a ținut în mâna dreaptă. Cecilia nu bănuiește ce s-a întâmplat până când soțul nu îl agață de un perete. Cecilia cu vederea ei agilă, ochi de vultur ce observă și cel mai mic defect la dioptria de +1,75, vede zgârietura. Îi spune bărbatului:,, Mâine vreau să mergi la magazinul chinezesc din piața mică și să cumperi o ramă nouă, dar tot aurie ca aceasta. Nu pot să mă uit la acest tablou, l-ai stricat cu neatenția ta!" Și, în fond, ce așa mare avere era? Era doar un tablou cu pisici blănoase.
Soțul o întreabă:,, Dar nu se poate repara și cu lipici?" Cecilia enervată de asemenea inepție,, Nu, nu se poate repara și cu lipici. Este zgâriat, nu lipsește o bucată din ramă..."
Soțul reflectând afară la spusele Ceciliei:,, Femeie care nici ea nu știe ce vrea, nu vrea lipici, îi dau eu motive să vrea lipici." Și trece la fapte și mai vitejești, sparge acvariul din portbagaj. Cecilia vede tot de pe balcon, îi trimite un mesaj pe telefon să cumpere și un acvariu nou de la magazinul chinezesc și eventual pești noi de la pet shop, cât timp ea se chinuie să îi resusciteze pe toți cei care erau în acel acvariu, să îi pună la robinet, sub jetul de apă și într-o vază cu flori.
Ce să facem? Soțul Ceciliei trebuia să știe că ,,graba strică treaba".
Proyecto de construcción más algunas tonterías
Cecilia y su marido planean mudarse a una nueva casa. Siguieron buscando en Internet anuncios de agencias inmobiliarias. En principio no es complicado lo que quieren, un departamento de tres habitaciones, dos baños, sala, dos balcones, de los descubiertos, que no tenga paredes ni ventanas (porque a Cecilia le gusta sentarse al sol, broncearse). una cocina, pero también un espacio para guardar cajas de zapatos. La mayoría de las discusiones parten de ese espacio de almacenamiento, el marido de Cecilia no está de acuerdo. Piensa que el lugar de esas cajas podría ser justo en el balcón. Además, el espacio de almacenamiento no le permitiría ampliar su baño con una hamaca. Prácticamente el hombre quiere un baño con espacios abiertos.
Miran a su alrededor, buscan ofertas, notan una bastante ventajosa, un departamento de tres habitaciones como querían, pero no en la zona central de la ciudad, sino en algún lugar de las afueras, en el noroeste de la ciudad. La ubicación no satisfará realmente las necesidades de sol y calor de Cecilia, pero qué podemos hacer, no podemos tenerlos todos, todavía tenemos que renunciar a algunos de los criterios de selección que les hubiera gustado para su futura casa.
Irán alrededor de las 9 de la mañana del miércoles para hablar con los constructores. Pero, desde la entrada, Cecilia tiene una sensación extraña. El hombre le pregunta por qué no sería bueno quedarse allí. Comienza con una serie de razones: que está lejos de la guardería del niño, de sus clases de piano, del ayuntamiento, del salón de belleza que frecuenta, de cualquier tienda de este tipo donde pueda hacer sus compras.
A todo esto, el marido da una respuesta muy "inteligente": "Hay transporte público". Cecilia nerviosa: "Entonces, ¿no me vas a ayudar a moverme de un lugar a otro?".
El marido de Cecilia vuelve a tener una frase que nos hace preguntarnos cuán fiel y dedicado es como esposo: "Tienes permiso para todas las categorías, realmente ni siquiera quieres andar en scooter, hay taxis a los que puedes llamar en cualquier hora del día y de la noche." Cecilia es aún más feroz:,, Sabes una cosa, me saqué mis licencias para mí, para demostrarme que puedo, cuál es mi culpa que en el tráfico he tenido todo tipo de bichos raros, ¿Quién, como tú, realmente quiere chocar contra mí? Tengo miedo de tantos participantes del tráfico". El marido le dice, con voz tímida: "Está bien, te ayudo con los viajes".
Las cosas se calman por el momento y los dos van a hablar con los constructores. Les entregan un plano del apartamento, para que puedan ver todos los detalles arquitectónicos con más detalle. El marido ve el baño más pequeño y quiere convertirlo en un espacio abierto. Cecilia comienza, con voz crítica y moralizadora: "¿No entiendo por qué necesitas un baño abierto?". ¿Dónde has visto antes este modelo de baño? ¡¡¿En la taberna?!!"
El hombre dice que la quiere porque tiene ideas innovadoras, no conservadoras, ver las cosas unilateralmente como Cecilia, tener todas las paredes bien arregladas, una que no esté inclinada a 95 grados y que la necesidad de perfección de Cecilia lo congestiona, bloquea. Siente que todo está estancado debido a sus preferencias típicas.
Cecilia se sonroja, guarda silencio, pero nota cosas. Cecilia dice: "Y me parece que faltan tantas cosas que no me quedaría aquí, es un espacio vacío."
Los constructores le dicen: "Ahora está vacía, porque no hay objetos, apenas logramos construir las paredes, cuando te mudes aquí verás que la casa comenzará a tomar forma, la decorarás como quieras, la personalizarás". , y todo eso."
Cecilia habla con su marido, quiere convencerlo de posponer la mudanza hasta que su hijo termine el jardín de infantes porque es un niño muy emocional y cualquier cambio importante podría tener un impacto desagradable en su rendimiento académico.
El marido no está de acuerdo, rechaza la propuesta de Cecilia y promete a los constructores que se mudará tan pronto como el apartamento esté construido, amueblado y enlucido. Sin embargo, acepta que el espacio para guardar las cajas de zapatos esté en el baño abierto.
Cecilia cede, ve que de todos modos no tiene con quién hablar, tiene una última petición antes de mudarse del apartamento de sus abuelos, a saber: tener cuidado con los 20 cuadros de sus abuelos, no perderlos, donarlos. No les romperá la estructura cuando los saque del coche y los lleve al apartamento. Promete que tendrá cuidado, que no los dejará caer, no los rayará, no tocará la barandilla, etc.
El día de la mudanza llega, un viernes, ni siquiera ha recogido al niño de la guardería, no tiene brújula en el bolso, ni mapas, ni la aplicación "Mapas" instalada en su teléfono, tiene que adivinar dónde el nuevo hogar lo es, si le va bien en casa, si no, duerme en la calle.
Los cuadros de Cecilia, los pobres, están en el baúl junto a dos botellas de agua de Aqua Carpatica, una bolsa llena de cajas de Cremșnit, otra bolsa con ocho paquetes de harina, un acuario, no sé cuántas cajas de servilletas, trapos. y todo eso.
Mientras los carga, tiene cuidado en cada paso que da, pero como tiene cinco en una mano y cinco en la otra, raya el marco de un cuadro que sostiene en su mano derecha. Cecilia no sospecha lo sucedido hasta que su marido lo clava contra la pared. Cecilia con su visión ágil, ojo de águila que detecta hasta el más mínimo defecto a +1,75 dioptría, ve el arañazo. Le dice al hombre: "Mañana quiero que vayas a la tienda china en el pequeño mercado y compres un marco nuevo pero dorado como este". ¡No puedo mirar este cuadro, lo has arruinado con tu descuido!" Y realmente, ¿qué fortuna fue esa? Era sólo un cuadro de gatos peludos.
El marido le pregunta: "¿Pero no se puede reparar con pegamento?" Cecilia molesta por tanta ineptitud, "No, no se puede reparar con pegamento. Está rayado, no falta ni un pedazo del marco... "
El marido le pregunta: "¿Pero no se puede reparar con pegamento?" Cecilia molesta por tanta ineptitud, "No, no se puede reparar con pegamento. Está rayado, no falta ni un pedazo del marco... "
El marido reflexiona afuera sobre las palabras de Cecilia: "Una mujer que tampoco sabe lo que quiere, no quiere pegamento, yo le doy razones para querer pegamento." Y continúa con acciones aún más valientes, rompe el acuario. el baúl. Cecilia ve todo desde el balcón, le envía un mensaje por teléfono para que también compre un acuario nuevo en la tienda china y posiblemente peces nuevos en la tienda de mascotas, mientras lucha por reanimar a todos los que estaban en ese acuario, ponerlos. del grifo, bajo el chorro de agua y en un jarrón de flores.
¿Qué hacer? El marido de Cecilia debería haber sabido que "las prisas arruinan el trabajo".
Toamna Copilăriei Mele.
Nu credeam că voi ajunge vreodată adult. Îmi amintesc cu drag de copilărie: n-a fost perfectă, dar a fost copilăria mea. Dacă e toamnă, atunci îmi place să povestesc despre toamna copilăriei mele.
Parcă îmi aduc și acum aminte: atunci când venea toamna, eram și bucuros, dar și trist. Bucuros pentru că se apropia ziua mea, fiind născut în luna Brumărel. Dar, în același timp, simțeam tristețea începutului de școală. Ca orice copil, nu-mi doream să încep școala. Acum însă, ce n-aș da să dau timpul înapoi și să retrăiesc acele clipe, când eram mic și nu aveam nicio grijă!
Când cădeau frunzele din pomi, păreau că formează un covor pe care noi, micii școlari, pășeam. Când călcam pe ele, mă simțeam ca un prinț dintr-un basm. Sentimentele de atunci nu mai pot fi trăite. Am încercat să le retrăiesc, dar n-am reușit; pesemne că s-au pierdut odată cu copilăria și copilul din mine. Bucuria de copil este una dintre cele mai curate, mai pure și mai mari bucurii. Bucuria unui copil este sinceră și minunată. Iar când uiți să fii copil, uiți bucuria adevărată.
Dar, cum spuneam, începerea școlii aducea cu ea oftaturi și suspine. Pentru mine, școala era o închisoare, iar la vârsta aceea nu puteam pricepe de ce trebuia să merg acolo. Lecțiile, temele – nu-mi erau deloc pe plac. Singura alinare venea în pauze, când mă jucam cu ceilalți copii.
Acum să vă povestesc o întâmplare din copilăria mea. Într-o dimineață, când trebuia să merg la școală, nu am vrut să mă duc. Îmi adusesem aminte cum învățătoarea ne spusese despre o boală numită pojar: bube roșii pe piele, febră și altele. Un coleg se îmbolnăvise, iar învățătoarea ne atenționase să fim atenți, iar dacă apar simptome, să le anunțăm imediat. Atunci mi-a venit ideea să mă prefac bolnav de pojar, ca să stau acasă.
Când bunica a plecat să-mi aducă pachetul pentru ghiozdan, am luat repede o cariocă roșie și, cu „talentul” meu de copil, mi-am desenat pete pe față. Numai pe față, pentru că nu știam că pojarul apare pe tot corpul. Bunica, văzându-mă cu fața plină de puncte roșii, s-a panicat și s-a repezit la mine, începând să mă controleze. Când și-a dat seama că petele se șterg cu șervețelul și că erau doar pe față, m-a trimis imediat la școală, dar nu înainte să râdă cu poftă de isprava care-mi trecuse prin cap.
Drepturile tuturor Creștinilor (251)
Articolul 251 — Respectarea poruncilor lui Dumnezeu
(1) Viața creștină trebuie să urmărească respectarea poruncilor lui Dumnezeu.
(2) Poruncile trebuie înțelese nu doar ca reguli, ci și ca îndrumări pentru o viață în adevăr, iubire și responsabilitate.
(3) Creștinul este chemat să își cerceteze permanent faptele și intențiile.
Articolul 252 — Cele Zece Porunci ale lui Moise
(1) Cele Zece Porunci constituie un reper fundamental al moralei biblice.
(2) Ele cheamă omul la credință în Dumnezeu, respectarea numelui Său, respectarea zilei sfinte, cinstirea părinților și respectarea vieții.
(3) Ele condamnă omorul, adulterul, furtul, mărturia mincinoasă și pofta nedreaptă după bunurile aproapelui.
(4) Aceste principii trebuie puse în legătură cu învățătura lui Iisus Hristos despre iubire și desăvârșirea vieții morale.
Articolul 253 — Iubirea lui Dumnezeu
(1) Dumnezeu trebuie iubit mai presus de toate.
(2) Credința trebuie să fie sinceră și liberă.
(3) Creștinul este chemat să își exprime iubirea față de Dumnezeu prin rugăciune, credință și fapte bune.
Articolul 254 — Interzicerea idolatriei
(1) Creștinul este chemat să nu pună nimic mai presus de Dumnezeu.
(2) Idolatria este incompatibilă cu credința creștină.
(3) Respectarea persoanelor de alte religii nu înseamnă că un creștin trebuie să renunțe la propriile convingeri.
(4) Diferența religioasă nu justifică însă violența sau ura.
Articolul 255 — Respectarea numelui lui Dumnezeu
(1) Numele lui Dumnezeu trebuie tratat cu respect.
(2) Numele lui Dumnezeu nu trebuie folosit pentru înșelăciune.
(3) Nimeni nu trebuie să pretindă în mod fals că vorbește în numele lui Dumnezeu pentru a manipula alte persoane.
Articolul 256 — Respectarea zilelor sfinte
(1) Creștinul este chemat să respecte zilele și sărbătorile importante ale propriei tradiții.
(2) Aceste zile trebuie să fie ocazii pentru rugăciune, recunoștință, familie și fapte bune.
(3) Sărbătoarea nu trebuie transformată într-un motiv de ceartă sau violență.
Articolul 257 — Cinstirea părinților
(1) Părinții trebuie cinstiți și respectați.
(2) Părinții au, la rândul lor, datoria de a-și crește copiii cu iubire și responsabilitate.
(3) Cinstirea părinților nu justifică abuzul sau violența.
Articolul 258 — Protejarea vieții
(1) Viața omului trebuie respectată.
(2) Omorul intenționat este grav condamnat.
(3) Răzbunarea nu poate constitui justificare pentru uciderea aproapelui.
Articolul 259 — Condamnarea adulterului
(1) Fidelitatea în căsătorie este o valoare fundamentală a moralei creștine.
(2) Soții sunt chemați la respect, sinceritate și responsabilitate.
(3) Infidelitatea nu justifică însă violența sau răzbunarea.
Articolul 260 — Condamnarea desfrânării
(1) Viața sexuală trebuie tratată cu responsabilitate și demnitate.
(2) Persoana umană nu trebuie redusă la un obiect al dorinței.
(3) Exploatarea sexuală și constrângerea sexuală sunt condamnate.
Articolul 261 — Respectarea căsătoriei
(1) Căsătoria trebuie tratată cu seriozitate și responsabilitate.
(2) Soții trebuie să se respecte reciproc.
(3) Gelozia nu constituie drept de control asupra celuilalt.
(4) Violența domestică nu poate fi justificată prin autoritatea soțului sau a soției.
Articolul 262 — Condamnarea geloziei distructive
(1) Gelozia nu trebuie să devină control, amenințare sau agresiune.
(2) Nimeni nu are dreptul să îi controleze în mod abuziv telefonul, prietenii, îmbrăcămintea sau libertatea partenerului.
(3) Neîncrederea trebuie discutată prin dialog și, când este necesar, prin sprijin specializat.
Articolul 263 — Condamnarea furtului
(1) Nimeni nu trebuie să își însușească bunul altuia fără drept.
(2) Furtul este incompatibil cu porunca respectării aproapelui.
(3) Persoana care a furat este chemată să își recunoască greșeala și să repare prejudiciul, atunci când este posibil.
Articolul 264 — Condamnarea mărturiei mincinoase
(1) Creștinul trebuie să spună adevărul.
(2) Mărturia falsă poate produce o mare nedreptate.
(3) Nimeni nu trebuie acuzat pe nedrept pentru câștig personal sau răzbunare.
Articolul 265 — Condamnarea poftei după bunurile aproapelui
(1) Creștinul este chemat să nu transforme dorința de avere într-o obsesie.
(2) Bunurile aproapelui trebuie respectate.
(3) Invidia și lăcomia nu trebuie să conducă la furt sau înșelăciune.
Articolul 266 — Porunca iubirii aproapelui
(1) Aproapele trebuie iubit și respectat.
(2) Iubirea trebuie să se manifeste prin fapte.
(3) Ajutorarea celui aflat în nevoie constituie o expresie importantă a iubirii creștine.
Articolul 267 — Condamnarea urii
(1) Ura intenționată față de o persoană nu trebuie cultivată.
(2) Creștinul este chemat să urmărească împăcarea.
(3) Condamnarea unei fapte rele nu trebuie transformată în ură față de persoana care a greșit.
Articolul 268 — Condamnarea mâniei necontrolate
(1) Mânia poate apărea în mod natural, dar trebuie controlată.
(2) Mânia nu justifică lovirea, amenințarea sau uciderea.
(3) În situații de conflict, creștinul este chemat să caute calmul și soluționarea pașnică.
Articolul 269 — Condamnarea răzbunării
(1) Creștinul nu trebuie să se răzbune personal.
(2) Răul trebuie oprit fără producerea unui rău suplimentar.
(3) Dreptatea trebuie urmărită prin mijloace legale și responsabile.
Articolul 270 — Condamnarea înșelăciunii
(1) Înșelăciunea este contrară adevărului.
(2) Nimeni nu trebuie manipulat pentru obținerea banilor, bunurilor sau avantajelor sale.
(3) Relațiile dintre creștini trebuie să fie bazate pe sinceritate.
Articolul 271 — Condamnarea ipocriziei
(1) Creștinul este chemat să fie sincer.
(2) Nu trebuie să pretindă că este bun doar pentru a primi admirația oamenilor.
(3) Faptele trebuie să corespundă mărturisirii credinței.
Articolul 272 — Milostenia
(1) Ajutorarea celui sărac trebuie făcută cu respect.
(2) Cel care oferă ajutor nu trebuie să umilească persoana ajutată.
(3) Milostenia nu trebuie folosită pentru obținerea controlului asupra celui sărac.
Articolul 273 — Rugăciunea
(1) Rugăciunea reprezintă un element fundamental al vieții creștine.
(2) Creștinul are libertatea de a se ruga individual sau împreună cu comunitatea sa.
(3) Rugăciunea nu trebuie impusă prin violență.
Articolul 274 — Postul și înfrânarea
(1) Postul poate reprezenta o practică importantă a vieții creștine, potrivit tradiției fiecărei confesiuni.
(2) Postul trebuie însoțit de rugăciune, responsabilitate și fapte bune.
(3) Nimeni nu trebuie obligat prin violență să postească.
(4) Practicile religioase trebuie aplicate cu discernământ și responsabilitate.
Articolul 275 — Porunca supremă a iubirii
(1) Toate principiile morale ale prezentei Constituții trebuie înțelese în lumina iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele.
(2) Iubirea creștină nu aprobă violența, ura, omorul, furtul, înșelăciunea sau exploatarea.
(3) Creștinul este chemat să apere adevărul fără ură și să practice dreptatea fără răzbunare.
(4) Credința trebuie să se vadă în viață: prin iubire, adevăr, milă, dreptate, iertare și fapte bune.
O NOAPTE ROMANTICĂ continuare
Robert mă priyește mirat,neînțelegând care îmi sunt intențiile. Din grămada de frunze
le aleg pe cele mai mari.Din ele alcătuiesc dou cupe.Ne apropiem unul de celălant să ciocnim.
-Stai să îmi pun o dorință ,spun eu.
-Pentru ce vrei să bem?mă întreabă el.
--Pentru prietenie,spn în șoaptă.
--Atunci să fie pentru ,Ana,spune Robert ,întrând în jocul cuvintelor.
Nu știu cum, dar se leagă o punte între noi,o punte pe care ne place să fim alături.
Îmi vine un chef de vorbă,poate de la gura de vin dulce.Vorbeam cu ușurință despre roate.
--Aș fi vrut să spun că beau pentru dragoste,șoptește la rândul lui Robert.--
--Din toate relațiile ce se înfiripă între o femeie și un bărbat ,eu aleg prietenia.
--De ce?
--Cred în ea, deoarece se bazează doar pe sentimente pure, curate,nevinovate.
--Ana ai fost îndrăgostită vreodată?
--Până acum am avut doar prieteni,dar adesea prietenia pregătește drumlmul spre dragoste.
--Dragostea aduce cu ea și fericire și durere.O vâd mereu,la prietenii mei.Se aș terne o tăcere
caldă.Privim amândoi cerul încărcat de stele.Lumina lor parcă ne intra în suflet .E un moment
unic până acum în viața mea,când văd și ascult liniștea nopții,stăpână peste tot.
Susține Poezii Online
Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.
Noutăți literare, poezii și ecouri culturale direct pe telefonul tău.
Urmărește canalul
Не теряйся
myiilau
25 septembrie
Стоическое принятие. Сильно. Зацепило.
Furtuna
Lacrimi de dor!!!
25 septembrie
O poezie foarte tristă, sinceră, trăită in suflet, dar parcă ne regăsim cu toții in ea,felicitări pentru versurile sincere!
ÎN TIMP CE TU DORMEAI...
Lacrimi de dor!!!
24 septembrie
Felicitări pentru versurile minunate!!!
Rătăciri nocturne
Silvia Mihalachi
24 septembrie
,,Rătăciri nocturne,, ,din punctul meu de vedere, este o dovadă literară a unui schimb de sensuri din partea poetului în a reda realul prin imagi...
Tribunalul din mine
un-pahar-de-poezie
23 septembrie
Va mulțumesc.
Cine sunt eu?
un-pahar-de-poezie
21 septembrie
Superb scris!
Solemnitate
un-pahar-de-poezie
21 septembrie
Vă mulțumesc din suflet! Bucuria imi este imensă 🤗
Solemnitate
Cătălin Teodoreanu
21 septembrie
Frumoase rânduri!
Solemnitate
Silvia Mihalachi
21 septembrie
De la timpul când vă citesc poeziile, privindu-vă versurile ca pe fotografiile dintr-un prețios album numit,, POEZIE,, , tot îmi spun că am să fac po...
Secunda de mătase
Sorin Ene
19 septembrie
Mulțumesc 🌹
Tribunalul din mine
Sorin Ene
19 septembrie
Profundă, vibrantă și plină de asumare. Felicitări!
De ce scriu?
Natalia Cojocari
19 septembrie
O pezie pina la lacrii💓💓💓💓 Braboo
De ce scriu?
Vladislav Varzari
18 septembrie
@un-pahar-de-poezie, mulțumesc mult
De ce scriu?
Vladislav Varzari
18 septembrie
@Silvia Mihalachi va mulțumesc mult
Tribunalul din mine
Florin Petricean
17 septembrie
O poezie superbă și plină de curaj! M-a mișcat sinceritatea din versuri. Felicitări, scrii bine tare!