Pot

In ochii nostri-s mari adânci,

Și raze aurii, și stele,

Când ne vom rătăci pe stânci

Date de nepăsări, durere, 

Sa nu lăsăm privirea noastră

Sa reflecte iar umbre grele,

In ochii nostri-s feerice stele

Și se ascund mii de mistere,

Când lumea arunca săgeți grele

Și lăcrimăm din răni adânci

Sa știm că frunza ce-i călcată

Nu are vina, și-n cădere

Nu -si pierde frumusețea ei

Fiindcă oamenii-s prea goi,

Mânați de scopuri efemere,

De judecați fără putere

In fata oglinzii-adevarate

Ce ne arată preafrumoși...

Nu-ucide ochii-ti minunați

Căci ei văd fals, o adiere

Caldă, frumoasa,bună,

Sa fie gândul către tine,

Nu ești doar praf, ești scânteiere de diamante

Ascunsa-n pulberea ce lumea

Prin ștearsa ei falsa părere

Încearcă să o stingă...

Deci nu uita, exista-n tine

O stea ce minunat straluce,

Lasă privirea-ti să-ți aline,

Fii tu, și peste focul viu din tine

Nimic și nimeni cenușă să nu lași s-arunce...

Chipul meu nu l-am ales eu,

Îl poți privi cu nepăsare,

Dar în pieptul meu e inima...

Chipul ei e ninsoare,

E val, e clopot, e floare...

E simfonia tristeții și a fericirii,

E apus și răsărit,

Și mai presus de toate e infinit...

Ce e omul?:

Adiere de vânt trecătoare,

Suflet de ploi amare,

Raza ce se frâng in noapte,

Floare fragila,fără șoapte,

Un copac pierdut in iarna,

Frunza care cade-n toamna,

Vis ce se incheie-n noapte,

Filă dintr-o tristă carte,

Trubadur înfrigurat,

Sculptorul ce își pierde dalta,

Biet Orfeu cantandu-si soarta...

Ceva nu poate fi,

Oceane ne despart,

Dar eu te voi privi așa cum privesc cerul,

Înlănțuite inimi,și ieri, și mâine,si-azi,

In alte vieți vom fi precum doi stropi de roua

Ce se unesc, prea limpezi,

Desăvârșind misterul.

In alte vieți vom fi vioare

Ce -si canta una alteia sublim,

Privesc pe geam cu ochii triști,

O lacrimă arat-un vis pierdut,

Un vis ce e mai minunat că cerul..

Îți voi spune-i poveste:

Pe o pajiște creste

Iarbă verde, frumoasă,

Vrabiutei îi e bine,

Ea se simte acasă,

Dar nu știe ca-n zare

Se găsește un câmp

Plin de flori colorate...

Și în viața adesea

Acceptam ce mi-e dat

Și nu știm că există

Realități netrăite ce magie-ar aduce,

Viața noastra-i o carte,

Dar ea mii poate fi,

Să privești prea departe

E iluzie oare

Sau un vis ce te duce

Spre un vârf ce in noapte

Pare că ar atinge

Cerul unde îngeri spun șoapte....

Tu ești oceanul care ne desparte,

Eu sunt bărcuță ce pluteste-n noapte,

Ce ar fi ea fără de apa-albastra,

Conturul frumuseții ei apare

Când ea pluteste-n largul tau..

Și minunatul soare pălește

Văzând iubirea lor atât de mare...

Destinul poate că ne e dușman,

Dar farmecul iubirii noastre poate

Șterge distanta dintre adânci ape,

Suntem ,uneori,doi picuri cristalini de roua

Ce se unesc,si-afara ploua,

Căci cerul plânge când distanta doare,

Dar inimile noastre au culoare,

Și ochii noștrii se topesc unul în altul,

Mai sinceri,mai frumoși decât înaltul...

Câte rime, câte stele,

Câte doruri printre ele,

Stau să iasă la lumina

Stau ca mugurii-n grădina.

Sunt ascunse în țărână

Și tot cânta în surdină,

Cum să iasă, cum să facă

Și să-și lepede-a lor teacă.

Azi, speranța cea mai mare,

Mâine, foc de-amăgitoare,

Dar curaj uită să-și facă

Și sfârșesc toate în teacă.

Nu-i morală, nu-i nici sfat

Este trist, este păcat:

Câte-ascunse se petrec

Tot ascunse se și trec.

Si așa cu-a noastre visuri,

Nasc și mor printre abisuri

Și în urma lor apar

Alte visuri ce dispar.

Oh suflet drag , 

Din al meu trup 

Un sunet nu mai iese 

Fara vorbe am ramas 

Chiar de in minte 

Romane am de spus ....

Corp de lut am ajuns

Sau asa ma simt ...

Rece, moale si far de viata 

Cand glasul impietrit a devenit

Cand strig si nu ma auzi

Cand vorbesc si nu ma asculti

Cand spui ca doar un suflet tanar sint 

Si ma renegi 

Ma ignori si diminuezi

Crezand ca n-am habar 

Ce este viata 

In vid plutesc 

Vorbele îmi rasuna 

Si numai luceferi banlzi ma aud 

Si ma alina de la rasarit pana la apus

Caci vorbele sufletului 

Nu le aude oricine 

Si le citeste numai

Cine ochi are sa vada

Am rescris destine, refăcut genomul,

Dar nu putem să înțelegem omul.

Comunic cu oameni oriunde pe glob,

Dar nu mă salut cu vecinii de bloc.

Știm algoritmi, știm rețete de succes,

Știm cum să părem buni în zece pași, simpli,

Citim cărți despre iubire, „termeni și condiții”,

Dar căutăm slăbiciuni, nu conexiuni, nu definiții.

Știm adevărul, dar mințim frumos,

Învățăm iubirea, dar o dăm pe dos.

Citim despre sensuri, despre Dumnezeu,

Dar judecăm omul doar pentru ce e al său.

Spunem „te iubesc” ca pe un status temporar,

Și plecăm când vedem un defect elementar.

Nu mai știm să stăm. Nu mai știm să iertăm.

Ne sperie sinceritatea — prea greu de controlat.

Putem clona voci, chipuri, zâmbete.

Dar nu mai știm cum e să simți unul real.

Și iar mă strânge o întrebare veche:

Când am uitat să fim oameni?

    De te-ntreabă tu răspunde,
    Că minutele-s fecunde,
    Că nu-i vreme în zadar,
    Ceasul n-a stat la hotar...
    
    De te-ntreabă tu le spui,
    Că nu-i oul fără pui,
    Că nu-i zi fără de noapte,
    Şi că fructele nu-s coapte...
    
    De te-ntreabă tu să zici,
    Bob zăbavă nu-i aici,
    Fructele se coc târziu,
    Pe-nseratul auriu...

    De vrei să cauţi în inima sacră, 
    Lumina filtrată-n vitralii, albastră, 
    Mormintele celor de mult adormiţi, 
    În ruga pierdută a celor smeriţi…
    
    De vrei să afli în umbrele morţii, 
    Slove pierdute-n meandrele sorţii, 
    Hulpavele mâini trezesc de pe lespezi, 
    Pulberea veche-n fuioarele repezi... 
    
    De cercetezi în zadar, să găseşti, 
    Trecutele vieţi, în pierdute poveşti, 
    E mut menestrelul, şoptit cântul său, 
    Un ecou rătăcit în al timpului hău... 
    
    Păşind din icoane doar sfinţii mai plâng, 
    Hrisovul Sfânt sub prisne de-l frâng, 
    Spre aducere-aminte, către cei încă vii, 
    A celor trecuţi cu zecile-n mii… 

Izvorul tace, 

Îmi șoptește cuvântul, 

Râul curge, se desface

Luminând cântul. 

Privirile lui blânde îmi răsună, 

Ecoul viselor de melancolie, 

Un spirit iubitor din natură, 

Ce aduce dorul de călătorie.