Iarta-ma

S-au spus toate cuvintele-ntre noi,
Si am rămas fără vocabular ales
"Bună, ok, și...da... și nu" abundă-n amandoi
Doar pauzele dintre ele mai au sens...

Privesc plat în oglindă și-aș vrea să îmi dau seama
E frică sau speranță în ochii ăia goi?
Dar descifrez cu-atâta ușurință care-i drama:
S-au spus toate cuvintele-ntre noi.

Si ca-ntr-o piesă proastă în care știi finalul, 
La radio anunță câțiva ani de ploi.
Mi-aș lua umbrela, ori fâșul, ori raglanul,
Dar nu mai are rost, ne udă pe-amândoi.

E vreme rea: ...s-au spus toate cuvintele-ntre noi....

Mă frâng săgețile tăcerii din ce în ce mai mult

Durerea lor mi-o strig scriind tot mai acut

Pe foi pătate cu lacrimi fierbinți 

Cu roșul din mine ce-ar vrea să îl alinți 

Mă lupt cu mine, privind în jur cu ochii goi 

Mă mint că sunt mai bine și nu-mi pasă de noi

Dar tot in jur mi-amintește de noi doi

Și tot ce-as vrea... pentru o clipă să te întorci înapoi.

Să-mi spui de-am însemnat ceva, știind că-n suflet mi-ești 

De ce-ai promis și ai plecat, fără să mă îmbrățișezi...

De-atunci scriu fiecare lacrimă din gând 

Și-n albul infinit al foii.... încerc să mi le sting.

Nu vreau un Dumnezeu înghesuit în doctrine,

Nici credință ce sufletul în lanțuri își ține.

Nu vreau sfinți de carton ce aruncă osânde,

Dar trăiesc fără milă, cu inimi flămânde.

Nu vreau o religie ce desparte și frânge,

Ce pune hotare și suflarea o stinge.

Vreau un Dumnezeu ce iubește, ce iartă,

Ce nu judecă omul după haina purtată.

Mă numiți păcătoasă, fiindcă nu urăsc,

Fiindcă văd în oricine chip dumnezeiesc?

Dacă iadul înseamnă să iubesc pe oricine,

Atunci focul acela e mai sfânt decât tine.

Voi, ce scuipați venin în numele Lui,

Ce faceți din rai doar un club pentru voi,

Dumnezeu nu e zid, nu e lege pustie,

El e prieten, e viață, e blândețe, e glie.

Nu trăiesc să respect un tipar prefăcut,

Nici să cânt despre har, dar să fiu un mormânt.

Eu trăiesc să iubesc, să ridic, să alin,

Nu să împart lumea în „rău” și „divin”.

Credeți ce vreți, osândiți-mă iar,

Dar știu că în cer nu-i un tron de amar.

Dumnezeu nu e religie, nici frică, nici chin,

El e prietenul meu. Și-mi e de-ajuns. Amin.

încep să îți uit vocea

și privirea, 

trupul

și iubirea.

încep să nu mai plâng când îți aud numele

chiar și când altcineva îți spune glumele. 

încet încet mă trezesc la realitate

chiar dacă nu te pot uita în totalitate. 

încep să uit cum îmi zâmbeai

și cu câtă căldură mă orbeai.

încep să nu te mai visez

chiar dacă nu vreau să te uit,

un ultim dans vreau să dansez

și apoi să-mi văd de drum.

Să îmi spui iubito de mă mai iubeşti,
Să îmi spui iubito de mă mai doreşti.
Mi-ai spus că mă iubeşti precum o floare,
Precum şi cerul e droit mereu de soare.
Mi-ai spus iubito că sunt îngerul tău,
Căci eu am fost şi eu voi fii mereu.
Cel ce te călăuzeşte spre Calea Lactee,
La început aşa mi-ai spus femeie.
Tu mă iubeşti cu întreaga ta făptură,
Am înţeles când tu m-ai sărutat pe gură.
Căci tu vei sta iubito lângă mine,
Căci fără dragoste tu nu mai ai zile senine!

Pe patul mut, cu ochiul trist,

Privesc spre cerul nevăzut,

În gânduri parcă mă despart

De tot ce-a fost și ce-am pierdut.

E liniște și-o pace rece,

Ce-nvăluie al nopții ceas,

Iar eu în taină-mi caut vreascuri,

Să aprind iarăși al vieții pas.

O lacrimă-n tăcere cade,

Pe chipu-mi palid, ostenit,

Și-n roșul hainelor se-așterne

Tot dorul meu ne-mplinit.

În ochiul stins se-ascund povești

Ce nimeni poate nu le știe,

Dar astă seară, în tăcere,

Îmi fac din ele poezie.

La fiecare fosnet al inimii mele pure

D-zeu aseaza iubire

pe-o aripa de inger

cu zbateri marunte

angelicul sen-dreapta

spre mine

iute

si coplesit de doruri multe

divinul parca-mi sta pe tample...

Noaptea, apare la geam

arunca fulgere-n Satan

cerul plange prin vai

scurma urme-n noroi

arde focu-n ploi

formeaza tornade si sloi

ma stinge

cu caterul ma frige

Sunt doar eu

in aceasta corabie rasturnata

o eva a lumii

ce inca nu s-a trezit

din neputintele veacurilor

peste care timpul

a uitat sa treaca

in mainile mele Adam a plamadit

castelul unde nimeni nu poate sti

unde incepe si se sfarseste raiul

barbat frumos

cu tainic labirint

de sarutari amare

m-a coplesit cu doruri

pe care doar focul

vapaie a sufletului stins

mi le-a adus in cale....

La fiecare fosnet al inimii mele pure

D-zeu aseaza iubire

pe-o aripa de inger

cu zbateri marunte

angelicul sen-dreapta

spre mine

iute

si coplesit de doruri multe

divinul parca-mi sta pe tample...

Noaptea, apare la geam

arunca fulgere-n Satan

cerul plange prin vai

scurma urme-n noroi

arde focu-n ploi

formeaza tornade si sloi

ma stinge

cu caterul ma frige

Sunt doar eu

in aceasta corabie rasturnata

o eva a lumii

ce inca nu s-a trezit

din neputintele veacurilor

peste care timpul

a uitat sa treaca

in mainile mele Adam a plamadit

castelul unde nimeni nu poate sti

unde incepe si se sfarseste raiul

barbat frumos

cu tainic labirint

de sarutari amare

m-a coplesit cu doruri

pe care doar focul

vapaie a sufletului stins

mi le-a adus in cale....