Cuplu

Dacă ai ține la tine cât de mult eu țin de tine,

te-ai învălui în lumina zilelor mele,

fiecare gând ar fi o adiere de dor,

fiecare pas, un cânt de alinare pentru sufletul meu.

Ai fi cu tine cum sunt eu cu tine –

neîncetat, cu fiecare clipă ca pe un dar.

Dacă te-ai iubi, cum o fac eu,

ai înțelege că iubirea nu cere,

nu cere nimic altceva decât să fie –

simplă, pură, fără forme,

fără ziduri de apărat,

fără măști de purtat.

Te-ai îmbrățișa, știind că tu ești tot ce am,

și tot ce am fost,

și tot ce voi fi.

Te-ai cunoaște în adâncurile tăcerii,

în acele colțuri de lumina dimineții

în care eu mă regăsesc cu tine,

fără cuvinte,

fără planuri,

doar un puls comun între două inimi.

Dacă te-ai iubi, aș putea să îți dau toată iubirea mea

fără frică, fără teamă de-a pierde.

Dacă ai ține la tine,

ar însemna că tu mă porți în fiecare zi,

ca un secret păstrat în pielea ta,

ca o fereastră deschisă către lume,

unde doar noi doi știm cum să iubim.

Sosit pe nori să-ți cânt o serenadă la fereastră,

Iubita mea blajină și frumoasă

Ce porți ale iubirii nesfârsite aripi,

Te cer acum când ești la Dobrovăț,acasă

Să-mi fii nevastă!

Ei bine,știu că pare doar o glumă,

Dar spun că treaba asta este serioasă,

Să știe lumea toată,

Chiar dacă nimeni nu ne știe

Sau nu le pasă...

Eu te iubesc precum un condamnat la fericire,

Cel ce-a primit divină condamnare fără scăpare fără ieșire,

Când stă la tine-n brațe,

Sau te sărută....

Și știe că-i condamnat la dragoste pe viață!

(22 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Iubito,emoțiile tale

Alungă-le departe!

Eu am emoțiile mele

Când gândul meu iar te cuprinde

Și vrea să te iubească delicat,

Dar spun că este mult mai bine

Să transformăm emoțiile în iubire,

Emotii arse fără de păcat...

De n-ai emoții n-ai iubire

Cum poți iubi fără așa ceva?

Amorul nostru e cuminte,

Chiar dacă locuiește-ntr-un palat

Palat cu ziduri groase

Ce sunt zidite din pietre prețioase,

Și coborâte printre norii-ntunecați,

Precum sunt valurile mării

Când de furtună sunt purtate

Și pescărușii toți sunt alungați,

(18 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Călcând nisipul mișcător se-ascunde timpul

Șoptește valul povestind strălucitor

Plutind departe am uitat unde-i pământul

Vâslește sufletul mințit amăgitor

Privind o stea speranța caută prezentul

În așteptare se topește viitor

Zburând incert gândul descalecă pământul

Orbit de patimă lipsesc rătăcitor

Mă cuceresc troiene-abrupte de albastru

Lumina umblă prin abisul visător

Îngheață urmele impar călcând sihastru

Fuge pământul de sub tălpi amețitor

Strivit de umbră curge-n lacrimă trecutul

Prin amintire hoinăresc otrăvitor

Biată ființă ce întunecă pământul

Interpretând propria viață spectator

Din început crește-ncolțit deja sfârșitul

Mă sapă razele furtunilor de dor

Nu mai ating cu rădăcinile pâmăntul

Uscate zilele rănesc îngrozitor

Să facem risipă de iubire,

E singura risipă fără de risipă,

Să ne iubim fără rețineri sau rușine,

Dar totuși să rămânem precum sfinții,

În dragostea curată plină de iubire...

Să știe lumea-ntreagă de risipa noastră

Să vină cerșetorii de iubire să adune,

Ce ne rămane nouă de prisos,

S-adune frimiturile rămase

Din nesfârșita dulce nebunie,

Amor,iubire,dragoste,risipă!

(24 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Nu stiu de al tău gând,

Pe undeva îl întâlnește pe-al meu

Pe-o linie invizibilă între două tăceri 

Pe-un colț de curcubeu...

Poate se-ntâmplă... 

Și se-nteleg fără să se audă 

Ceva se simte...

În toată această gălăgie mută.

Ca o căldură

Care apare fără motiv

O prezență care lipsește 

Și apasă pe sulfet, naiv...

Nu stiu de-al meu gând 

Se-ntâlnește cu-al tău...? 

Pe-o umbră rătăcită de vis

O clipă... pe furiș...

Mi-e glasul vlăguit de vorbe de iubire

Și mâinile tocite de-atâtea mângâieri

Mai scurtă c-o lumină-i duioasa mea privire,

Dar tot mai coc, si astăzi, doruri fierbinți, ca ieri

Și mai adun, în gânduri, pogoane de tandrețe

Căci rob am fost iubirii... Acum, ajuns în toamnă,

Încă mai strâng avere de drag și frumusețe

Pentru Iubirea mea, această Mare Doamnă.

Mi-e glasul vlăguit de vorbe de iubire

Și mâinile tocite de-atâtea mângâieri

Mai scurtă c-o lumină-i duioasa mea privire,

Dar tot mai coc, si astăzi, doruri fierbinți, ca ieri

Și mai adun, în gânduri, pogoane de tandrețe

Căci rob am fost iubirii... Acum, ajuns în toamnă,

Încă mai strâng avere de drag și frumusețe

Pentru Iubirea mea, această Mare Doamnă.

Mi-e glasul vlăguit de vorbe de iubire

Și mâinile tocite de-atâtea mângâieri

Mai scurtă c-o lumină-i duioasa mea privire,

Dar tot mai coc, si astăzi, doruri fierbinți, ca ieri

Și mai adun, în gânduri, pogoane de tandrețe

Căci rob am fost iubirii... Acum, ajuns în toamnă,

Încă mai strâng avere de drag și frumusețe

Pentru Iubirea mea, această Mare Doamnă.

Mi-e glasul vlăguit de vorbe de iubire

Și mâinile tocite de-atâtea mângâieri

Mai scurtă c-o lumină-i duioasa mea privire,

Dar tot mai coc, si astăzi, doruri fierbinți, ca ieri

Și mai adun, în gânduri, pogoane de tandrețe

Căci rob am fost iubirii... Acum, ajuns în toamnă,

Încă mai strâng avere de drag și frumusețe

Pentru Iubirea mea, această Mare Doamnă.