Aripi de foc

Aripi de foc

S-au nascut

Dintr-o flama de iubire

Si tu sufletul mi-l alini. 

 

Ma imbratisezi, ma saruti

Iar inima mea arde

De parca ar fi prima data

Cand iubesc. 

 

Daca flacara nu se va stinge 

Promite-mi sa ramai mereu

Asa cum esti tu

Bland, elegant si iubitor.


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Stefy poezii.online Aripi de foc

Data postării: 14 februarie 2024

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 1107

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Stele

Vad stele in ochii tai

vad viitorul nostru

printre stelele albe

ce stralucesc mereu.

 

Minunat destin avem

sa fim doar noi doi

impreuna pentru totdeauna

la bine si la greu.

 

Vreau sa fim precum

soarele si luna

amandoi indragostiti

si plini de speranta.

Mai mult...

Angel (poezie in engleza)

I'm a sad sweet-hearted angel

yearning for a boy

I'm waiting for him to come

to our house made of clouds

on a sunny day

and I'm still crying

because I miss him so much

and I wish he was here

hugging me and

making me happy.

Mai mult...

Inima de inger

Inima de inger

Ce greu e sa o ai

Cand nimeni nu ti-o pretuieste

Cand nimeni nu ti-o vede.

 

Incerci sa fii bun

Incerci sa daruiesti iubire

Dar tot ce obtii

Este doar ura. 

 

Plangi si iar plangi

Faci un ocean de lacrimi 

Si te ascunzi 

Ca sa nu-ti vada lumea vulnerabilitatea. 

Mai mult...

Flama

O flama mi-ai aprins

in inima, precum o floare

ce infloreste constant

suflete tinere avem

de ce sa ne mai ascundem

de lume?

cand ai putea avea

totul tau, pe mine

fara reguli, fara temeri

esti ca o flama

sufletul tau se aprinde

cand ma strangi in brate

esti focul meu

imi incalzesti viata. 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

For you my dear 3

Your eyes are like the sun,

Your voice is like a sire's melody,

Your hair is like silk,

Deep into your eyes I sink.

My thoughts are like ink,

They're permanent when about you I think

When a photo of you I took,

For a goddess you were mistook.

Mai mult...

Tu

Presar iubire în paginile mele 

Pentru clipe frumoase 

Nu s-au uitat, doar hoinăresc departe 

 

Ești un vis frumos 

Oare este adevărat?

Pentru totdeauna, da !

 

Oricât aș hoinări  ești un început care nu l-aș termina 

Inima bate pentru o singură ființă 

Ce s-a aprins pe loc 

Te iubesc!

Mai mult...

Iubirea ta mă ține în viață

Iubirea ta este elixirul vieții mele

Imi curge din artere în arteriole și vene

Se scurge în atriu, trece de o valvă

Îmi bate inima ta în palmă.

Mai mult...

Noaptea, cand valurile mării.

Noaptea, când valurile mării

Se sparg de țărmul obosit,

În umbra dulce-a înserării

Un vis din ape a sosit.

 

Lumina lunii argintie

Coboară lin pe valul greu,

Iar marea-n șoapte parcă știe

Ce poartă acum sufletul meu.

Mai mult...

ah, buzele...

Când soarele își ascunde fața
— nu dramatic, nu definitiv —
doar ca un om obosit de prea mult adevăr,
sub oblonul asfințitului,
ceva în mine rămâne deschis.

 

Ochii nu privesc.
Ochii caută.
Caută o privire care știe
cum tremură pielea înainte de atingere,
care recunoaște tăcerea
ca pe un limbaj matern.

 

Iar buzele…
ah, buzele…
nu vorbesc,
nu cer,
nu promit.
Ele mușcă.
Mușcă din dorință
ca dintr-un măr interzis al dimineții,
un răsărit care respiră a „Noi”,
nu ca plural,
ci ca singura formă posibilă de existență.

 

În piept, timpul nu mai curge —
pulsează.
Fiecare secundă are gustul tău,
fiecare pauză
e locul unde aproape te pierd
și imediat te regăsesc.

 

Eu nu te iubesc liniar.
Te iubesc ca pe o arsură lentă,
ca pe o rugăciune spusă greșit
dar ascultată.
Te iubesc cu frică,
cu foame,
cu genunchii moi
și respirația dezordonată.

 

Și dacă noaptea cade,
nu e întuneric —
e doar scena pe care rămânem
fără martori,
fără explicații,
doar noi doi
învățând din nou
cum se rostește începutul.

Mai mult...

Mi-e dor de tine-n moduri pe care nu le-nvăț

Mă plimb prin mine însumi ca printr-un oraș ars,

Cu străzi ce duc spre tine dar nu mai au întors,

Iar dorul, hoț de sânge, mă ține-ntr-un popas

Unde nici moartea însăși n-ar vrea să mai fie.

 

Și mintea mea, o fiară crescută-n colivie,

Își mușcă propria tăcere, flămândă de trecut,

Îmi șoptește că exiști, apoi mă sfâșie,

Că poate tu nici nu mai știi dacă mai exist.

 

Iar tu...

poate trăiești simplu, fără să știi că ard,

Fără să știi că noaptea îți poartă numele-n dinți,

Că eu mă sting metodic, poetic și absurd,

În timp ce tu exiști… sau poate nici nu mă simți.

 

Și cât mai trece timpul?... o întrebare mută,

Un cerc fără de margini, un drum fără destin,

Eu bat la ușa ta, dar lumea-i surdă toată,

Iar tu… ești doar tăcerea unei lumi ce numai aparțin.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍