Poems in the same category
”Te aștept la părtășie”
În fiecare zi te aștept la părtășie,
Cu vocea tremurândă și astăzi te-am chemat,
Dar fără să îți pese nici măcar o secundă,
Spatele mi-ai întors și ai plecat!
Când am văzut că seara nu ai timp,
Și după tot zăduful erai obosit,
Am hotărât să îti veghez doar somnul,
Făr’să te deranjez măcar umpic.
Speram că dis de dimineață,
Îți va fi dor ca să mă vezi și tu,
Și-n stația de-autouz în plină iarnă,
Te așteptam în zdrențe și tăcut!
Când ți-am zărit privirea...
Erai atât de trist copilul meu,
Cu brațele deschise către tine,
M-am avântat iubire să-ți ofer!
Dar...disprețuitor privind la mine,
Si supărat cu ură ai strigat,
Cerșetorule!
Nu-mi pasă acum de tine,
Și nici dacă astăzi pâine ți-ai aflat!
N-am spus nimic, dar mi-am privit în palme,
În rănile-mi adânci ai fost săpat,
Și numele-ți în coasă-mi ți-e gravat,
Copilul meu,de aceea te-am căutat!
Doamne ajuta tuturor
Doamne ce mult îmi doresc,
Darul cel Dumnezeiesc
Pacea și iubirea ta,
Fie bogăția mea.
.
Bogățiile divine ce curg,
Râuri de la tine
Liniștea, protectia,
Toate doar tu le poți da.
Sunt bogat și fericit,
Cu putere prea mărit,
Și mie-mi ghidezi viața..
Să realizez ceva.
Toți cei care sunt cu mine,
Prin protecție divină,
Și slava lui Dumnezeu
Apărați ve-ti fi mereu.
Te laud doamne pe tine,
Pentru pace și iubire,
Știu că prin dragostea ta,
Pe noi ne poți vindeca.
Eu afirm și cred convins,
Că tu prin puterea ta,
Vindeci pe aceea care,
Au și ei caiile tale.
Căi divine frumuseti,
Armonie bunătate,
Și gânduri de multă pace
Sunt din bunătatea ta.
Doamne eu îți mulțumesc
Pentru toate ce primesc
Și sunt recunoscător ,
DOAMNE AJUTA TUTUROR.
Dacă
Dacă zilele ar fi ca nopțile,
Nu ar mai exista lumina călăuzitoare.
Dacă vocea ar fi mută,
Cuvintele nu ar mai exprima sentimentele.
Dacă sentimentele nu ar exista,
S-ar așterne o tăcere rece.
Dacă nu ar exista o clipă tandră,
Sufletul ar îngheța în neant.
Dacă nu ar exista culorile,
Totul s-ar adânci în umbră.
Dacă forme nu ar exista,
Fondul nu ar mai avea sens.
Dacă omul din noi n-ar exista,
Omenia ar fi îngropată-n nefast,
Și sălbăticia sentimentelor
Ar dezvălui monstrul uman.
Apus
In fața curajului care m-a părăsit,
In fața antebrațelor mele, a stomacului,
A nopților care, și ele, fac parte din mine,
Invinși și invingători, nimeni nu le mai știe numele;
Gesturile noastre, amprentate pe căni de cafea, pe hârtii,
Pe hărți, pe pixuri, pe haine, pe ramele ferestrelor , pe scoici,
Adunate și apoi aruncate în mare. Nimic nu se oprește,
Anotimpul nu se oprește ca să dea răgaz cailor care mor,
Târându-și oasele crepusculare pe potecile – nguste,
Cărând, cărând, cărând, jumătăți enorme de munte.
Jumătăți énorme de inimi, jumătăți énorme de singurătăți.
In câmp, cineva îl ucide iarași și iarăși pe Lorca,
Și luna. Dar cui îi pasă? Invingători și învinși,
Nimeni nu le mai știe numele,
Viața merge mai departe - ce clișeu :) - Si cât de adevărat,
Ne refuza aceasta realitate ultimă,
Statuile însângerate de pe podul Charles.
Există undeva acolo, dincolo de capitulare,
O dimensiune tragică a apusului.
Tristeți
la fiecare început de Decembrie
sunt trist
se adună toate tristețele de peste an
unele peste altele
într-un loc fragil al tristeții
undeva în preajma inimii
până îmi înăbușă sufletul
și parcă mă simt tot mai greu
cu fiecare tristețe presată între filele acestei cărți a vieții
fixată în bolduri pe aceeași bucată de polistiren expandat
ca în copilărie
când în locul tristeților
puneam cărăbuși și fluturi
și-i răstigneam acolo de vii
cu o cruzime nemaiîntâlnită
diferența e că tristețile nu se ofilesc niciodată
sunt ca niște camelii de iarnă
care înfloresc în decembrie
ce poate fi mai frumos decât o floare albă de camelie
în mijlocul unei câmpii zbuciumate de viscol
sau una roșu aprins
ca un licurici care strălucește noaptea
când crapă pietrele
cred că doar tristețile
îmbrăcate în negru
sunt mai enigmatice decât cameliile
pot fi asemănate cu măicuțele de la Văratic
care bat toaca la miezul nopții
atunci când simți că ți se rupe inima
de ce oare suntem condamnați la iubire veșnică
la această suferință nedreaptă
de a ne iubi între noi
uneori chiar împotriva inimilor noastre...
”Te aștept la părtășie”
În fiecare zi te aștept la părtășie,
Cu vocea tremurândă și astăzi te-am chemat,
Dar fără să îți pese nici măcar o secundă,
Spatele mi-ai întors și ai plecat!
Când am văzut că seara nu ai timp,
Și după tot zăduful erai obosit,
Am hotărât să îti veghez doar somnul,
Făr’să te deranjez măcar umpic.
Speram că dis de dimineață,
Îți va fi dor ca să mă vezi și tu,
Și-n stația de-autouz în plină iarnă,
Te așteptam în zdrențe și tăcut!
Când ți-am zărit privirea...
Erai atât de trist copilul meu,
Cu brațele deschise către tine,
M-am avântat iubire să-ți ofer!
Dar...disprețuitor privind la mine,
Si supărat cu ură ai strigat,
Cerșetorule!
Nu-mi pasă acum de tine,
Și nici dacă astăzi pâine ți-ai aflat!
N-am spus nimic, dar mi-am privit în palme,
În rănile-mi adânci ai fost săpat,
Și numele-ți în coasă-mi ți-e gravat,
Copilul meu,de aceea te-am căutat!
Doamne ajuta tuturor
Doamne ce mult îmi doresc,
Darul cel Dumnezeiesc
Pacea și iubirea ta,
Fie bogăția mea.
.
Bogățiile divine ce curg,
Râuri de la tine
Liniștea, protectia,
Toate doar tu le poți da.
Sunt bogat și fericit,
Cu putere prea mărit,
Și mie-mi ghidezi viața..
Să realizez ceva.
Toți cei care sunt cu mine,
Prin protecție divină,
Și slava lui Dumnezeu
Apărați ve-ti fi mereu.
Te laud doamne pe tine,
Pentru pace și iubire,
Știu că prin dragostea ta,
Pe noi ne poți vindeca.
Eu afirm și cred convins,
Că tu prin puterea ta,
Vindeci pe aceea care,
Au și ei caiile tale.
Căi divine frumuseti,
Armonie bunătate,
Și gânduri de multă pace
Sunt din bunătatea ta.
Doamne eu îți mulțumesc
Pentru toate ce primesc
Și sunt recunoscător ,
DOAMNE AJUTA TUTUROR.
Dacă
Dacă zilele ar fi ca nopțile,
Nu ar mai exista lumina călăuzitoare.
Dacă vocea ar fi mută,
Cuvintele nu ar mai exprima sentimentele.
Dacă sentimentele nu ar exista,
S-ar așterne o tăcere rece.
Dacă nu ar exista o clipă tandră,
Sufletul ar îngheța în neant.
Dacă nu ar exista culorile,
Totul s-ar adânci în umbră.
Dacă forme nu ar exista,
Fondul nu ar mai avea sens.
Dacă omul din noi n-ar exista,
Omenia ar fi îngropată-n nefast,
Și sălbăticia sentimentelor
Ar dezvălui monstrul uman.
Apus
In fața curajului care m-a părăsit,
In fața antebrațelor mele, a stomacului,
A nopților care, și ele, fac parte din mine,
Invinși și invingători, nimeni nu le mai știe numele;
Gesturile noastre, amprentate pe căni de cafea, pe hârtii,
Pe hărți, pe pixuri, pe haine, pe ramele ferestrelor , pe scoici,
Adunate și apoi aruncate în mare. Nimic nu se oprește,
Anotimpul nu se oprește ca să dea răgaz cailor care mor,
Târându-și oasele crepusculare pe potecile – nguste,
Cărând, cărând, cărând, jumătăți enorme de munte.
Jumătăți énorme de inimi, jumătăți énorme de singurătăți.
In câmp, cineva îl ucide iarași și iarăși pe Lorca,
Și luna. Dar cui îi pasă? Invingători și învinși,
Nimeni nu le mai știe numele,
Viața merge mai departe - ce clișeu :) - Si cât de adevărat,
Ne refuza aceasta realitate ultimă,
Statuile însângerate de pe podul Charles.
Există undeva acolo, dincolo de capitulare,
O dimensiune tragică a apusului.
Tristeți
la fiecare început de Decembrie
sunt trist
se adună toate tristețele de peste an
unele peste altele
într-un loc fragil al tristeții
undeva în preajma inimii
până îmi înăbușă sufletul
și parcă mă simt tot mai greu
cu fiecare tristețe presată între filele acestei cărți a vieții
fixată în bolduri pe aceeași bucată de polistiren expandat
ca în copilărie
când în locul tristeților
puneam cărăbuși și fluturi
și-i răstigneam acolo de vii
cu o cruzime nemaiîntâlnită
diferența e că tristețile nu se ofilesc niciodată
sunt ca niște camelii de iarnă
care înfloresc în decembrie
ce poate fi mai frumos decât o floare albă de camelie
în mijlocul unei câmpii zbuciumate de viscol
sau una roșu aprins
ca un licurici care strălucește noaptea
când crapă pietrele
cred că doar tristețile
îmbrăcate în negru
sunt mai enigmatice decât cameliile
pot fi asemănate cu măicuțele de la Văratic
care bat toaca la miezul nopții
atunci când simți că ți se rupe inima
de ce oare suntem condamnați la iubire veșnică
la această suferință nedreaptă
de a ne iubi între noi
uneori chiar împotriva inimilor noastre...