Așa gândesc...

Vara aceasta vine și pleacă.

Aduce cu ea planuri și vise chiar dacă,

Se cer împlinite cu trudă și muncă depusă,

Examene grele, dragilor,vă bat la ușă.

Strădania voastră se vede și cere răsplată,

Marea vă așteaptă și nu cere plată,

Raze de soare vă sărută și vă bronzează

Și inima zburdă voioasă, dansează.

Vara e darnică te ospătează oricând,

Trăiește tinerețea să-ți rămână în gând

E amintirea ce te va vizita cel mai des

Roadele tinereții, să ai ce aduna la cules.

Vara e maturitatea vieții, cu fructele ei, cei mititei

Averea cea mult dorită,se crește și foarte greu,

Priortatea apoi în viață sunt doar ei

Și doar amintirile rămân cu tine mereu.

Visez că vreau să prind o stea,

Din miile de stele să fie doar a mea,

Să-mi lumineze în noapte liniștea.

Când muza poeziei,se furișează-n casă,

Doar misterul nopții,treaz mai stă de strajă.

Steaua mea pe boltă,mirată mă privește

Raza-i de lumină cu mine vorbește,

Și de cele rele,ea mă ocrotește !...

Am râs și am plâns cu tine 

În noaptea înstelată 

Mai plâng și acum 

Să râd nu pot 

O rană în suflet încă port .

Iubirea care ne-a încălzit 

Atât a ars 

S-a preschimbat în scrum 

Un singur pas mai e pe drum .

Dacă tot ne spui povești

Bunicule ,bun și drag

Spune-mi cum era odată

Când te îndrăgosteai de o fată?

-Nepoțelul meu cel drag

Nu știu când ai crescut ,

Mai ieri te purtam pe gât

Și tu spuneai : SUNT MARE!

-De atunci vremea a trecut .

Acum ,vezi cât am crescut!.

-Care e întrebarea  ,spune

Nu te mai jena?

-Bunicule ,vreau să-mi spui :

Cum e când iubești întăi?

-E o întrebare curioasă!.

Fata, e cu tine în clasă?

-Dragul  meu pe vremea mea

 -Lucrurile stăteau altcumva :

Eram matur ,mă liberasem  din armată ,

Și  da ,m-am îndrăgostit  de o  fată

Cu ea mi-am trăit ,viața toată !...

Sunt un fir târziu de floare 

Bucuroasă de culoare

Albă, galbenă și creață

Zilei de toamnă îi dau viață...

Toate florile-n grădină

Au pierit stinse de brumă,

Și-i  așa multă tristețe 

Când pământul stă să înghețe.

S-au scurs 36 de ani, de când a avut loc, așa zisa revoluție, care a izbucnit la 

16  decembrie 1989, la Timișoara.Toți românii s-au cutremurat de așa veste.

E drept, că unii știau, iar alții chiar pregătise evenimentul. După aceia s-au spus

multe.Unii erau entuziasmați, nu știau ce urmează. Așteptau o viață mai bună.

A fost un fel de tăvăluc  ce nu mai poate fi oprit.Oamenii debuzolați, au primit 

schimbarea. Toate refurările, nereușitele, slăbiciunele, lăcomia, răutățile, avaria,

au ieșit la suprafață în numele dreptății și libertății. S-au unit orgolii rănite,au 

înființat partide, partidulețe, au pus mâna pe putere.Aceștia, nu aveau în vedere

că sunt exponenții unui popor, al unei țări. În dorința de putere, având exemple 

din lumea, așa zisă liberă, au pus mâna pe puterea politică, apoi pe economia 

țării. Doamne, ce-a urmat! jaf, jaf, ca la drumul mare.S-au îmbogățit imediat 

hoții și golanii.

1. Întâmpină fiecare dimineață cu zâmbet

2. Ascultă-ți muzica preferată

3. Nu lăsa ca eșecurile din trecut să-ți dirijeze viața

4. Iubește

5. Visează cu ochii deschiși

6. Când ai realizat că ai greșit, grăbește-te să te corectezi

7. Fii primul care face un pas spre împăcare

8. Zâmbește tuturor

9. Dăruiește-ți o baie cu spumă

10. Nu-ți complica viața- iartă!

11. Mulțumește-i lui Dumnezeu pentru fiecare răsărit trăit

12. Nu mai folosi expresia " Nu Pot!"

13. Privește pozele vechi ( amintește-ți copilăria)

14. Îndeplinește-ți o dorință

15.Vizitează noi locuri

16. Bucură un copil

17. Trăiește-ți viața astfel încât să fii mândră/u de ea

18. Împlinește-ți pofta.

19. Nu-i permite orgoliului să hotărască în locul tău

20. Amintește-ți de fiecare faptă bună pe care ai făcut-o săptămâna aceasta

21. Rîzi

22. Sterge-ți lacrimile

23. Spune-i sufletului tău pereche " Te iubesc!"

Acum este timpul să-ți povestesc un crâmpei din copilăria mea. Nu este o amintire dintre acelea calde și jucăușe ale copilăriei. Dar mai bine vei decide tu ce fel de amintire este: eu nu știu, nu mai știu...

Aveam vreo șaisprezece ani, când într-o bună zi, după școală, mă trezesc că taică-miu îmi înghesuie în brațe un... cățel. Era un pui mic și jigărit, o corcitură de ciobănesc german și ceva vag de câine lup. Maroniu la culoare, flocos, cu niște ochișori negri ca două mărgele zglobii, cu urechile blegi în toate direcțiile și o limbă roz foarte harnică peste toată fața mea. Maică-mea, foc și pară: că o să se pișe și o să se cace peste tot prin casă pe covoare, că o să pută a câne prin toată casa, că o să lase păr peste tot chiar și în mâncare, că o se ne țină treji noaptea, etc.

Și exact așa a și fost: nu numai toate cele de mai sus, dar câteodată chiar mai multe decât atât. Însă mie nu-mi păsa: îmi dorisem atât de mult un câine, tovarăș la toate nebuniile (că mă rog, arată-mi tu vreun băietan care să nu-și fi dorit vreodată un câne), încât Rex, fiindcă așa-l numisem, după îndelungi dezbateri în familie lăsate cu voturi pro și contra, se alesese din toată tevatura asta iscată, cu un vașnic apărător în mine: stăpânul lui.

Evident că am promis toate cele: că o să-l învăț să-și facă nevoile afară, că o să-l spăl de cel puțin două ori pe săptămână, că n-o să doarmă cu mine-n pat, că o să mănânce numai oase și resturi, că...

Dar n-a fost așa: cânelui nu-i plăcea apa decât cea a râului, unde se bălăcea cu plăcere, necum apa din cada băii. Urla ca scos din minți de ziceai că-l duci la tăiere, la abator! Se ținea disperat cu labele de canatul ușii, ca un veritabil condamnat la moarte, cu ochii bulbucați de groază, întrucât era convins că apa avea o mie de grade celsius, iar săpunul de casă cu care-l spălam, avea să-i pice blana și colții deopotrivă! Cât despre uscatul blănii cu feonul, urla ca din gură de șarpe, de baga în spaime tot blocul. Nu-ți mai spun de ruina în care rămânea baia după ce cânele își scutura blana... Îmi lua două ore să aduc baia înapoi într-o formă cât de cât umană...

Evident că știa că n-avea voie să doarmă în pat sau pe fotoliu sau canapea... Dar ispita moale a confortului era prea mare: cânele se aburca de fiecare dată pe pat, canapea sau fotoliu, orice numai podea să nu fie, deși aveam covoare... Iar când era prins și ocărât de mama, lua o mină de om jignit și deranjat, lovit în amorul propriu, încât ți se rupea inima, dar și bușeai în râsete de te țineai cu mâinile de burtă...

La masă, când mâncam... e-hei! Nu puteai să-l ții departe de bucătărie: scâncea, se fofila, te șantaja, ba era nepăsător, ca mai apoi să ți se strecoare printre picioare, ce mai... nu exista obstacol, nici măcar în făcălețul iute al mamei... În fine: ca să putem mânca liniștiți trebuia să-l acceptăm în bucătărie, unde se punea sub scaunul meu fiindcă știa că dacă nu pică atunci tot cade ceva bun de papa... Și mânca mai orice: ciorbă, murături, pâine, clătite, coji de ouă, hârtia de la pachetul de unt (care îi dădea întotdeauna mâncărimi de fund), punga de la pui (mâncărimi), paste nefierte, mămăligă, drojdie (mâncărimi, gaze verzi otrăvitoare), pepene (baltă de pipi pe hol) morcovi, mere și sâmburi de cireșe. Era haios rău când avea mâncărimi și se târâia cu fundul de covoare, atunci îi plăceau!

Dar cânele mai era și hoț câteodată: învățase să deschidă cu botul ușa cuptorului de la aragaz de-i căzuse pradă o porție zdravănă de pârjoale cu sos de roșii (gaze, plus vomă în spatele fotoliului), altădată un chec marmorat cu cacao (letargie plus dureri de burtă, zăcut două zile). Iar când aveam popcorn, dădea în mintea copiilor! Le hăpăia fără să le mestece, nimic nu-i scăpa, nici măcar o boabă, pe care le prindea din zbor!

Însă era și foarte deștept. La început în primele două-trei luni, nu dădea semne, dar de îndată ce-și îndreptase urechile-n sus, parcă și în ochișorii lui se iviseră niște scântei jucăușe, care trădau atenție și dorință de ascultare... Îl învățasem să fie ascultător, să se ceară și să facă afară, să latre la comandă, să aducă tot felul de lucruri, să dea lăbuța, să facă aport cu mingea de tenis, să joace fotbal, să meargă în lesă cu botul la gambă, să latre la pisici și bineînțeles să-și marcheze cu dăruire teritoriul... Și mai avea o tară: urla a mort când îl vedea pe Ceaușescu cuvântând la televizor, de ne gândeam că o să ne aducă Securitatea pe cap...

Apoi a venit vremea examenelor mele. Când veneam de la școală, mă simțea încă de când puneam piciorul pe ușa blocului, iar când intram în casă, trebuia să lepăd orice aveam în brațe, fiindcă îmi sarea ditamai namila în brațe - fiindcă între timp se făcuse maaare! - de mă dădea jos din picioare, gudurându-se și lingându-mă pe mâini și pe față! Apoi părinții îngrijorați că alocam prea mult timp cânelui în detrimentul învățatului pentru examene, au hotărât să-l ducem la țară pentru o lună, două... 

L-am dus, cu inima grea. Nici cânele nu înțelesese cu ce greșise de primise așa o pedeapsă de mare. 

...Înainte de a pleca, bunicul, i-a schimbat lesa cu lanțul, iar eu cu lacrimi în ochi l-am mângâiat și îmbrățișat încă odată în timp ce cânele scheuna a jale...

Am plecat și i-am aruncat cânelui meu o ultimă privire pe luneta din spate a mașinii, în timp ce el se zbătea să rupă lanțul... 

Ne-am depărtat, cale de vreo sută de metri, iar cânele a rupt lanțul urmându-ne și alergând din răsputeri paralel cu mașina... N-a izbutit să țină pasul... Ne-a urmat cât a putut până la marginea satului, până când ne-a pierdut în norul de praf iscat pe drumul neasfaltat de țară. 

Apoi am aflat mai târziu de la bunicul, că nu a vrut să mănânce sau să bea apă vreo trei zile, că obișnuia să iasă dimineața din curte pe sub gard și că mergea până la marginea satului, acolo unde ne pierduse din vedere...

Între timp, eu aveam să-mi fi dat examenele și în ajun de Crăciun, după tăierea porcului, aveam să ne întoarcem după el. Când am ajuns, cu inima tresărindu-mi de emoția revederii cu tovarășul meu Rex, m-am repezit în curte cercetând-ul peste tot cu privirea. 

...Cu lacrimi în ochi, bunicul mi-a povestit că Rex, după tăierea porcului, s-a pus paznic la ușa magaziei unde fusese pregătit porcul pentru afumătoare. L-a găsit a doua zi dimineață, mort, pasă-mi-te, otrăvit cu mămăligă de niște derbedei puși pe furat din vinul bătrânului... Îl îngropase chiar el la rădăcina salcâmului din curte. 

N-am putut să mai ascult restul poveștii: cu inima frântă am ieșit afară. Gerul iernii îmi înghețase lacrimile arzându-mi obrajii. Cerul plumburiu, fără soare, plângea și el cu lacrimi înghețate. Ningea. Ningea peste rădăcinile noduroase ale salcâmului din ogradă.

Și acum mai am pe undeva, pe fundul vreunui sertar, mingea de tenis pe care cânele mi-o aducea la aport. 

Acum când jurnaliștii pot scoate la lumină fapte reprobabile,

fapte oribile, ce rămân nepedepsite, unde-i legea ?

-Legea nu-i pentru toți dreaptă, ea apăre rangul și averea-

Oameni buni, nu vă revoltă favoritismul ?

     Balanța dreptății s-a înclinat periculos pentru cei fără 

pile. Așa au apărut pături favorizate și pături asuprite.

     Mergând în ritmul acesta unde ajunge lumea?

     Mie mi se pare că tot trebuie schimbat de la rădăcină.

    Dar cine să o facă? Sunt oameni pregătiți ?

    Cine să aleagă grâul de neghină ?

I. Introducere — O nouă identitate calendaristică

Calendarul Săvulescu reprezintă un proiect calendaristic, conceput de Cristian Diaconița, prin care se urmărește dezvoltarea unei noi identități de reprezentare a timpului, inspirată de calendarul gregorian și îmbogățită printr-o semnificație familială și simbolică aparte. Acest calendar poartă numele Săvulescu, ales în cinstea străbunicii autorului, devenind astfel un simbol al continuității familiale, al respectului față de generațiile trecute și al dorinței de a crea o lucrare care să păstreze vie memoria celor care au precedat prezentul.

Timpul este una dintre cele mai importante dimensiuni ale existenței umane. El reprezintă succesiunea permanentă a evenimentelor, desfășurarea vieții și legătura dintre trecut, prezent și viitor. Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au încercat să organizeze timpul prin observarea fenomenelor naturale, a mișcării Soarelui, a Lunii și a stelelor. Astfel au apărut calendarele, instrumente esențiale pentru organizarea societăților, pentru agricultură, pentru viața religioasă și pentru desfășurarea activităților cotidiene.

Calendarul Săvulescu se înscrie în această tradiție a organizării timpului, însă propune o identitate proprie. El păstrează structura calendarului gregorian, cu cele douăsprezece luni, cu numărul tradițional de zile și cu succesiunea obișnuită a săptămânilor, dar introduce o particularitate distinctivă: numerotarea anilor este stabilită cu un an înainte față de calendarul gregorian.

Prin această regulă, anul 2027 al Calendarului Săvulescu corespunde anului 2026 al calendarului gregorian. Anul 2028 Săvulescu corespunde anului 2027 gregorian, iar anul 2029 Săvulescu corespunde anului 2028 gregorian. Această diferență de numerotare reprezintă fundamentul sistemului și elementul care îi conferă o identitate distinctă.

Calendarul Săvulescu nu urmărește să elimine calendarul gregorian și nici să modifice ordinea astronomică a timpului. El constituie o creație personală, cu o denumire proprie, cu o semnificație familială și cu o structură calendaristică bine definită. Prin această inițiativă, Cristian Diaconița își propune să unească organizarea rațională a timpului cu respectul față de tradiție și față de moștenirea familială.

II. Originea și semnificația numelui Săvulescu

Denumirea Calendarului Săvulescu are o valoare simbolică deosebită.Prin această alegere, calendarul devine o formă de omagiu și de recunoștință față de familia din care provine această moștenire.

În istoria fiecărei familii există persoane care au o importanță aparte. Străbunicii reprezintă legătura cu generațiile îndepărtate, cu experiențele trecutului și cu valorile transmise de-a lungul timpului. Prin păstrarea numelui Săvulescu în titlul calendarului, autorul își exprimă respectul față de această legătură și dorința de a transforma un nume familial într-un simbol al continuității.

Calendarul Săvulescu nu este, prin urmare, doar o organizare a zilelor și lunilor. El este și o creație cu valoare personală, care amintește că timpul nu este alcătuit exclusiv din date și cifre, ci și din amintiri, experiențe, tradiții și oameni.

Numele Săvulescu devine astfel o parte fundamentală a identității calendarului. El reprezintă trecutul familiei, dar și aspirația autorului de a crea ceva care să poarte această denumire în viitor.

Prin această alegere, Calendarul Săvulescu poate fi privit ca un simbol al legăturii dintre generații, al respectului față de strămoși și al dorinței de a păstra vie memoria familială.

III. Fundamentul calendaristic

Calendarul Săvulescu este inspirat de calendarul gregorian, sistemul calendaristic folosit în prezent în România și în cea mai mare parte a lumii.

Calendarul gregorian a fost introdus în anul 1582, în timpul pontificatului Papei Grigore al XIII-lea. Reforma sa a urmărit corectarea diferențelor acumulate de calendarul iulian în raport cu anul astronomic și păstrarea unei legături cât mai precise între datele calendaristice și succesiunea anotimpurilor.

Calendarul gregorian a devenit, în timp, principalul sistem de organizare a timpului civil. El este folosit pentru stabilirea datelor, pentru activitățile economice, pentru educație, pentru administrație și pentru numeroase alte domenii ale vieții.

Calendarul Săvulescu păstrează această structură fundamentală. Cele douăsprezece luni rămân neschimbate, iar fiecare lună își păstrează numărul tradițional de zile. Săptămânile continuă să aibă șapte zile, iar ordinea acestora rămâne aceeași.

Principala diferență este reprezentată de numerotarea anilor.

Regula fundamentală a Calendarului Săvulescu este următoarea:

Anul Săvulescu = anul gregorian corespunzător + 1.

Astfel:

- 2026 gregorian = 2027 Săvulescu;

- 2027 gregorian = 2028 Săvulescu;

- 2028 gregorian = 2029 Săvulescu;

- 2029 gregorian = 2030 Săvulescu;

- 2030 gregorian = 2031 Săvulescu.

Această regulă este simplă, ușor de reținut și permite stabilirea corespondenței dintre cele două sisteme.

Calendarul Săvulescu păstrează, așadar, aceeași succesiune a zilelor, dar oferă anilor o numerotare proprie.

IV. Structura Calendarului Săvulescu

Calendarul Săvulescu este alcătuit din douăsprezece luni, care păstrează denumirile tradiționale ale calendarului gregorian.

Luna| Numărul zilelor

Ianuarie| 31

Februarie| 28 sau 29

Martie| 31

Aprilie| 30

Mai| 31

Iunie| 30

Iulie| 31

August| 31

Septembrie| 30

Octombrie| 31

Noiembrie| 30

Decembrie| 31

Un an obișnuit al Calendarului Săvulescu are 365 de zile, iar un an bisect are 366 de zile.

Luna februarie este singura lună care își modifică numărul zilelor în funcție de caracterul bisect al anului. Într-un an obișnuit, aceasta are 28 de zile, iar într-un an bisect are 29 de zile.

Păstrarea acestei structuri permite utilizarea calendarului într-un mod familiar. Nu este necesară învățarea unor luni noi, a unor denumiri diferite sau a unor reguli complicate de organizare a săptămânilor.

Calendarul Săvulescu este conceput astfel încât să poată fi înțeles și utilizat cu ușurință, păstrând ordinea calendaristică tradițională.

V. Cele patru anotimpuri

Calendarul Săvulescu păstrează succesiunea celor patru anotimpuri: primăvara, vara, toamna și iarna.

Primăvara reprezintă renașterea naturii, revenirea luminii și începutul unui nou ciclu al vieții. Este perioada în care natura se trezește, plantele înfloresc, iar zilele devin treptat mai lungi.

Vara este anotimpul căldurii, al luminii și al maturizării roadelor. Ea simbolizează dezvoltarea, energia și împlinirea.

Toamna este perioada recoltelor, a schimbărilor de culoare ale naturii și a pregătirii pentru sezonul rece. Ea reprezintă împlinirea unui ciclu și începutul unei perioade de reflecție.

Iarna este anotimpul liniștii, al sărbătorilor și al încheierii unui an calendaristic. Ea simbolizează odihna, continuitatea și pregătirea pentru un nou început.

Calendarul Săvulescu păstrează aceste perioade în aceeași succesiune ca sistemul gregorian. Prin urmare, anotimpurile nu sunt modificate, iar datele lor calendaristice rămân aceleași.

VI. Regula anilor bisecți

Unul dintre cele mai importante aspecte ale oricărui calendar solar este modul în care sunt organizați anii bisecți.

Pământul nu parcurge un ciclu sezonier complet în exact 365 de zile. Durata medie a anului tropic este de aproximativ 365,2422 zile. Din această cauză, un calendar care ar avea permanent 365 de zile s-ar îndepărta treptat de succesiunea anotimpurilor.

Pentru a corecta această diferență, calendarul gregorian utilizează o regulă specială a anilor bisecți. Calendarul Săvulescu păstrează aceeași regulă, aplicată anului gregorian corespunzător.

Regulile sunt următoarele:

1. Un an este bisect dacă anul gregorian corespunzător este divizibil cu 4.

2. Dacă anul gregorian corespunzător este divizibil cu 100, acesta nu este bisect.

3. Dacă anul gregorian corespunzător este divizibil cu 400, acesta este bisect.

Prin această regulă, calendarul gregorian are 97 de ani bisecți într-un ciclu de 400 de ani.

Calendarul Săvulescu păstrează aceeași organizare, deoarece este construit pe structura calendarului gregorian.

De exemplu, anul 2027 Săvulescu corespunde anului 2026 gregorian, care este un an obișnuit. În schimb, anul 2029 Săvulescu corespunde anului 2028 gregorian, care este un an bisect.

Astfel, luna februarie a anului 2029 Săvulescu va avea 29 de zile.

VII. Diferențele dintre Calendarul Gregorian și Calendarul Săvulescu

Calendarul gregorian și Calendarul Săvulescu sunt asemănătoare prin structura lor, dar se deosebesc prin identitatea și numerotarea anilor.

Calendarul gregorian este un sistem calendaristic oficial, utilizat în întreaga lume pentru organizarea timpului civil. Calendarul Săvulescu este o creație concepută de Cristian Diaconița, care păstrează structura gregoriană, dar oferă anilor o numerotare cu un an înainte.

Comparație generală

Caracteristică| Calendarul Gregorian| Calendarul Săvulescu

Denumire| Gregorian| Săvulescu

Origine| Reforma din 1582| Proiect conceput de Cristian Diaconița

Număr de luni| 12| 12

Denumirea lunilor| Tradițională| Tradițională

Numărul zilelor| 365 sau 366| 365 sau 366

Regula anilor bisecți| Gregoriană| Aceeași regulă

Succesiunea zilelor săptămânii| Luni–duminică| Aceeași

Anotimpurile| Patru| Aceleași patru

Numerotarea anilor| Numerotare gregoriană| Cu un an înainte

Anul 2027| Anul 2027| Anul 2027 corespunde lui 2026 gregorian

Precizie astronomică| Foarte bună| Aceeași precizie

Statut| Calendar civil oficial| Îmbunătățită

Diferența principală: numerotarea anilor

Calendarul Săvulescu utilizează o numerotare distinctă, cu un an înainte față de calendarul gregorian.

Această diferență nu schimbă durata anului, numărul zilelor sau ordinea săptămânilor. Ea modifică doar numărul atribuit anului respectiv.

De exemplu, data de 1 ianuarie 2026 în calendarul gregorian este reprezentată ca 1 ianuarie 2027 în Calendarul Săvulescu.

În mod similar, data de 15 august 2026 în calendarul gregorian corespunde datei de 15 august 2027 în Calendarul Săvulescu.

Prin urmare, cele două calendare pot fi considerate echivalente în ceea ce privește organizarea zilelor, dar distincte prin numerotarea anilor.

Diferența de identitate

Calendarul gregorian poartă numele Papei Grigore al XIII-lea, cel care a introdus reforma calendaristică din 1582.

Calendarul Săvulescu poartă numele străbunicii autorului, reprezentând un omagiu personal și familial.

Această diferență conferă Calendarului Săvulescu o valoare simbolică aparte. El nu este doar o reprezentare a timpului, ci și o creație care exprimă respectul față de familie și față de trecut.

Diferența de organizare conceptuală

Calendarul gregorian este un sistem calendaristic stabilit pentru utilizarea civilă la nivel internațional.

Calendarul Săvulescu este un sistem personal de reprezentare a anilor, conceput pentru a păstra aceeași structură calendaristică, dar pentru a introduce o nouă identitate simbolică.

Prin această particularitate, Calendarul Săvulescu oferă o perspectivă personală asupra timpului, fără să modifice regulile astronomice ale calendarului gregorian.

VIII. În ce constă îmbunătățirea Calendarului Săvulescu?

Calendarul Săvulescu poate fi considerat îmbunătățit din punct de vedere al identității, al prezentării și al semnificației personale.

În primul rând, acesta oferă o denumire proprie. Calendarul nu mai este reprezentat doar prin numele sistemului gregorian, ci printr-un nume familial, cu o valoare simbolică aparte.

În al doilea rând, numerotarea anilor cu un an înainte creează o particularitate distinctă, ușor de identificat și de reținut.

În al treilea rând, Calendarul Săvulescu poate fi dezvoltat într-o formă vizuală proprie, cu un design distinct, cu simboluri, cu elemente grafice și cu o prezentare oficială.

În al patrulea rând, proiectul poate fi folosit ca un instrument personal de organizare a timpului, de evidențiere a datelor importante și de păstrare a unor tradiții familiale.

Totuși, este important să se precizeze că Calendarul Săvulescu nu este mai precis din punct de vedere astronomic decât calendarul gregorian, deoarece păstrează aceleași reguli. Îmbunătățirea sa este una de identitate, de organizare conceptuală și de valoare simbolică.

Această distincție este importantă pentru ca proiectul să fie prezentat corect și să nu atribuie calendarului proprietăți matematice pe care nu le are.

IX. Precizia și relația cu timpul astronomic

Calendarul Săvulescu păstrează precizia calendarului gregorian, care este unul dintre cele mai precise sisteme calendaristice solare utilizate în prezent.

Calendarul gregorian are o durată medie de 365,2425 zile. Această valoare este foarte apropiată de durata medie a anului tropic, care este de aproximativ 365,2422 zile.

Diferența dintre cele două valori este foarte mică, însă nu este nulă. Din acest motiv, nici calendarul gregorian și nici Calendarul Săvulescu nu pot fi considerate absolut perfecte pentru toate epocile.

Calendarul Săvulescu păstrează aceeași precizie, deoarece nu modifică regula anilor bisecți și nici durata lunilor.

Prin urmare, calendarul este stabil, ușor de utilizat și compatibil cu structura gregoriană.

X. Importanța Calendarului Săvulescu

Calendarul Săvulescu are o importanță deosebită pentru autorul său, deoarece reprezintă o creație personală, concepută pentru a uni timpul cu memoria familială.

Prin această lucrare, Cristian Diaconița își exprimă dorința de a crea un sistem care să poarte o denumire distinctă și să păstreze o legătură simbolică cu trecutul familiei.

Calendarul poate deveni un instrument de organizare a zilelor, de evidențiere a evenimentelor importante și de păstrare a unor tradiții personale.

El poate fi utilizat pentru stabilirea datelor aniversare, pentru organizarea activităților cotidiene și pentru reprezentarea simbolică a anilor.

În același timp, Calendarul Săvulescu poate fi dezvoltat într-o lucrare vizuală, cu o prezentare elegantă, cu elemente grafice și cu o structură clară.

Prin această dezvoltare, calendarul poate dobândi o identitate proprie, care să îl diferențieze de sistemul gregorian, fără să modifice organizarea astronomică a timpului.

XI. Concluzie — Calendarul Săvulescu, o creație pentru viitor

Calendarul Săvulescu reprezintă o creație personală concepută de Cristian Diaconița, inspirată de calendarul gregorian și caracterizată printr-o numerotare distinctă a anilor.

Păstrând cele douăsprezece luni, succesiunea zilelor, regulile anilor bisecți și organizarea anotimpurilor, Calendarul Săvulescu oferă o nouă identitate simbolică timpului.

Diferența principală dintre cele două sisteme constă în numerotarea anilor: Calendarul Săvulescu este stabilit cu un an înainte față de calendarul gregorian.

Prin această particularitate, calendarul devine o creație originală, cu valoare personală și familială.

Calendarul Săvulescu nu urmărește să înlocuiască sistemul gregorian, ci să ofere o reprezentare proprie a timpului, păstrând în același timp ordinea calendaristică tradițională.

El demonstrează că timpul poate fi privit nu doar ca o succesiune de zile și ani, ci și ca o expresie a identității, a memoriei și a continuității.

Prin această inițiativă, Cristian Diaconița creează un proiect care unește tradiția cu prezentul și care poate fi dezvoltat în viitor ca o lucrare personală, cu o semnificație aparte.

Calendarul Săvulescu — conceput de Cristian Diaconița

Un calendar al identității, al continuității și al respectului față de timp.    DESCRIEREA OFICIALĂ A CALENDARULUI SĂVULESCU

Un sistem calendaristic perfecționat, conceput de Cristian Diaconița

1. Prezentarea generală

Calendarul Săvulescu este un sistem calendaristic, conceput de Cristian Diaconița, care își propune să ofere o reprezentare modernă, clară și îmbunătățită a timpului. Inspirat de calendarul gregorian, acesta păstrează organizarea tradițională a anului, dar introduce o identitate proprie, o nouă numerotare a anilor și un concept calendaristic distinct.

Calendarul Săvulescu este conceput ca o evoluție conceptuală a sistemului gregorian, urmărind păstrarea avantajelor acestuia și dezvoltarea unei organizări mai clare, mai ușor de înțeles și mai bine definite. Prin această inițiativă, autorul urmărește să creeze un calendar care să unească precizia, simplitatea, tradiția și identitatea personală.Astfel, calendarul dobândește o semnificație familială deosebită, devenind nu doar un instrument de măsurare a timpului, ci și o expresie a respectului față de generațiile trecute.

Calendarul Săvulescu este conceput pentru a păstra ordinea naturală a timpului și pentru a oferi o structură calendaristică familiară, dar cu o identitate proprie.

2. Principiul fundamental al Calendarului Săvulescu

Principiul de bază al Calendarului Săvulescu este păstrarea structurii calendaristice gregoriene, însoțită de o numerotare a anilor cu un an înainte.

Această regulă reprezintă elementul central al sistemului.

Conform principiului său:

Anul Săvulescu = Anul Gregorian + 1

Prin urmare, anul 2027 al Calendarului Săvulescu corespunde anului 2026 al calendarului gregorian. Anul 2028 Săvulescu corespunde anului 2027 gregorian, iar anul 2029 Săvulescu corespunde anului 2028 gregorian.

Această particularitate conferă calendarului o identitate distinctă și permite o corespondență simplă între cele două sisteme.

Calendarul Săvulescu păstrează cele douăsprezece luni, succesiunea zilelor săptămânii și regulile anilor bisecți, astfel încât utilizarea sa să fie ușoară și familiară.

3. Caracterul îmbunătățit al Calendarului Săvulescu

Calendarul Săvulescu este conceput ca un proiect calendaristic îmbunătățit prin organizare, identitate și prezentare. Scopul său este de a păstra structura eficientă a calendarului gregorian și de a o integra într-un sistem cu o denumire proprie și cu reguli de identificare clare.

Îmbunătățirile propuse se bazează pe următoarele principii:

Claritatea calendaristică

Calendarul Săvulescu urmărește să ofere o reprezentare clară a anilor, lunilor și zilelor. Prin păstrarea structurii tradiționale, utilizatorul poate înțelege cu ușurință organizarea calendarului, fără să fie nevoit să învețe un sistem complet diferit.

Identitatea proprie

Calendarul Săvulescu se diferențiază prin denumirea sa, prin numerotarea anilor și prin semnificația familială. Aceste elemente îi conferă o identitate distinctă față de calendarul gregorian.

Păstrarea preciziei calendaristice

Calendarul Săvulescu păstrează regulile gregoriene de organizare a anilor bisecți, care asigură o bună apropiere între calendar și succesiunea anotimpurilor. Prin această alegere, sistemul rămâne stabil și compatibil cu organizarea calendaristică tradițională.

Simplitatea utilizării

Calendarul Săvulescu păstrează lunile și zilele cunoscute, ceea ce îl face ușor de utilizat. Diferența de numerotare a anilor este simplă și poate fi aplicată fără calcule complicate.

Continuitatea

Calendarul Săvulescu urmărește să păstreze continuitatea între trecut, prezent și viitor. Prin denumirea sa, acesta reprezintă o legătură simbolică între generații și o formă de respect față de familia Săvulescu.

4. Structura Calendarului Săvulescu

Calendarul Săvulescu este alcătuit din douăsprezece luni:

Ianuarie, februarie, martie, aprilie, mai, iunie, iulie, august, septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie.

Numărul zilelor fiecărei luni este păstrat după structura gregoriană. Un an obișnuit are 365 de zile, iar un an bisect are 366 de zile.

Calendarul Săvulescu păstrează cele patru anotimpuri: primăvara, vara, toamna și iarna. Succesiunea acestora nu este modificată, iar organizarea calendaristică rămâne în concordanță cu sistemul gregorian.

5. Diferențele dintre Calendarul Gregorian și Calendarul Săvulescu

Calendarul Gregorian este un sistem calendaristic oficial, utilizat la nivel internațional pentru organizarea timpului civil. Calendarul Săvulescu este un proiect, conceput de Cristian Diaconița, care păstrează structura gregoriană, dar introduce o identitate proprie.

Caracteristică| Calendarul Gregorian| Calendarul Săvulescu

Denumire| Gregorian| Săvulescu

Origine| Reforma calendaristică din 1582| Proiect personal conceput de Cristian Diaconița

Număr de luni| 12| 12

Numărul zilelor| 365 sau 366| 365 sau 366

Regula anilor bisecți| Gregoriană| Aceeași regulă

Succesiunea zilelor| Tradițională| Aceeași

Anotimpurile| Patru| Aceleași patru

Numerotarea anilor| Gregoriană| Cu un an înainte

Identitate| Sistem internațional| Sistem personal și familial

Statut| Calendar civil oficial| Proiect calendaristic personal

Principala diferență este reprezentată de numerotarea anilor și de identitatea proprie a Calendarului Săvulescu.

6. Precizia și perfecționarea calendarului

Calendarul Săvulescu urmărește să păstreze precizia calendaristică a sistemului gregorian și să ofere o organizare clară a timpului. Prin păstrarea regulilor anilor bisecți și a structurii lunilor, acesta rămâne apropiat de succesiunea astronomică a anotimpurilor.

În concepția sa, perfecționarea Calendarului Săvulescu se referă la organizarea, identitatea și prezentarea sistemului, precum și la dezvoltarea unei noi forme de reprezentare a anilor.

Pentru a deveni mai precis din punct de vedere astronomic decât calendarul gregorian, Calendarul Săvulescu ar necesita o regulă suplimentară de corectare a anilor bisecți. Această posibilitate poate reprezenta o direcție de dezvoltare ulterioară a proiectului.

7. Concluzie

Calendarul Săvulescu reprezintă o creație calendaristică, concepută de Cristian Diaconița, care îmbină structura tradițională a calendarului gregorian cu o identitate proprie și cu o semnificație familială deosebită.

Prin păstrarea celor douăsprezece luni, a succesiunii zilelor și a regulilor calendaristice tradiționale, Calendarul Săvulescu urmărește să ofere un sistem clar, familiar și ușor de utilizat.

Prin numerotarea anilor cu un an înainte și prin denumirea sa distinctă, calendarul dobândește o identitate proprie, devenind o expresie a continuității, a respectului față de familie și a dorinței de a crea o lucrare cu valoare personală.

Calendarul Săvulescu — conceput de Cristian Diaconița

Un calendar al tradiției, al identității și al viitorului.

Astăzi vom discuta despre un obiect special, un obiect drag nouă, celor ce încă mai ținem lucruri depozitate prin podul casei, mai exact o pălărie de fetru. Pălărie bavareză, pălărie cu o importanță istorică de necontestat, a prins cinci botezuri, două absolviri, mai multe nunți și cam atât. Pălărie pe care mai multe generații doar au avut-o, dar de purtat, nu cred că au purtat-o, nu mai este purtabilă demult. După cum am menționat adineaori, este din fetru, este albastră (un albastru electric sau albastru regal) și are o pană atașată în partea laterală.

Străbunica Ceciliei a insistat să fie păstrată în cele mai bune condiții cu putință. Lucru care s-a și întâmplat, doar că trecerea timpului și-a spus cuvântul, nu mai este ce obișnuia să fie, nu se mai așează cum se așeza cândva. Nici nuanța de albastru nu mai este cine știe ce vibrantă, a rămas mai mult ceva ponosit, vechi, prăfuit. Ar fi foarte bună pentru ideile de îmbrăcăminte vintage, dar în rest, o ține de frumoasă, doar pentru colecție.

Nu mică i-a fost mirarea Ceciliei să constate că pălăria, descrisă atât de poetic până acum, ascunde un mare defect, mai precis, adăpostește o familie de molii. Deci ca să ne înțelegem, când cineva moștenește o pălărie, nu o ia doar pe ea, ci și moliile aferente.

În pălărie ar locui o familie. Familie?, atât de numeroasă?, dinastie poate, are și rege și monarh și cam tot ce îi trebuie să fie o monarhie în toată regula. Dar cum se poate una ca asta? De cât timp nu a stat la naftalină?,de când nu s-a mai folosit Pronto pentru alungarea dăunătorilor? Cecilia înfuriată și îngândurată își pune aceste întrebări în mod constant. Oare cum cu toată aparenta grijă pe care fiecare a avut-o, pălăria ajunge să se dezintegreze în ritmul acesta. Dacă străbunica respectivă ar ști și ar trăi, s-ar enerva extrem de tare. Cecilia stă și stă, se gândește la o soluție pentru a-i reda gloria de altă dată. 

A găsit, știe ce să facă, va da cu o soluție care le va ucide, după ce vor muri, va lua și va decupa partea de material care se vrea a fi înlăturată.

Procedează după cum am descris. Doar că jucându-se și adâncind tot mai mult partea decupată, ajunge cu foarfecele de partea cealaltă a materialului. Oameni buni, patru generații câte ați avut-o, așa știți să aveți grijă de un bun pe care cineva vi l-a lăsat? Nu vi l-a dat să plaseze o responsabilitate pe umerii voștri, vi l-a dat pentru că a considerat că ar fi frumos să aveți și voi ceva ce ei i-a plăcut destul de mult. Chiar ați depășit orice limită a neseriozității! Înțelegem că nu prea vă pasă de pălăria în sine, dar nu vă pasă nici de străbunica care v-a încredințat-o?

Cecilia se apucă să coase folosind ață de o culoare similară celei pe care pălăria ar fi avut-o inițial. Ce rost mai are? Sinonimie perfectă nu există, nici în culori, nici în cuvinte, din păcate culoarea era unică, era de neînlocuit. Cecilia, la dioptria ei de +1,75 crede că era aceeași culoare. Nu știm ce să mai spunem... intenția a fost bună...de ,,a-i reda gloria de altă dată", însă din prea mult exces de zel, rezultatul a fost un pic pe lângă. Cecilia apreciem grija pe care i-ai purtat-o, ai dezinfectat-o, curățat-o, îngrijit-o, ceea ce este mereu de apreciat, însă de nu te-ai fi distrat atât, decupând, foarte bine mai era. Este întotdeauna recomandabil să existe echilibru în toate. De ce este bine să ne dozăm acțiunile, deciziile? Pentru că, să spunem că mergem cu mașina și trebuie să virăm, avem curbă în față, trebuie să dozăm viteza (pentru că prea multă ar putea să ne scoată de pe carosabil, să ne abată de la drumul nostru), dorința cu care ne dorim să trecem de acea curbă, nu contează în cât timp s-ar întâmpla, cât de rapid, ce expert, ce nu știu ce.. contează cât de armonios și cât de sigur știm să trecem prin toate. Nu ne aplaudă nimeni, suntem doar noi cu noi înșine, și nici nu ne trebuie aplauze. 

Tot așa și în cazul de față, pălăria moștenită putea rămâne intactă, nu ar mai fi necesitat intervenții, reparații, redecorări, retușări, dacă draga noastră Cecilia nu își dorea cu atât ardoare să o îmbunătățească în întregime. Demn de luat în considerare este și faptul că lucrurile de multe ori nu necesită o schimbare radicală ca să funcționeze, doar parțială sau doar un sfert ar ajuta la fel de mult.

Cecilia...Cecilia ...ori nu ai avut mână sigură, ori ți-a păsat prea mult de pălărie.

Arv

I dag skal vi diskutere en spesiell gjenstand, en gjenstand som er kjær for oss, de av oss som fortsatt holder ting lagret på loftet i huset, nærmere bestemt en filthatt. Bayersk hatt, hatt av ubestridelig historisk betydning, fanget fem dåp, to eksamener, flere bryllup og det er omtrent det. Lue som flere generasjoner bare hadde, men å ha på seg tror jeg ikke de hadde på seg, den er ikke brukbar for lenge siden. Som jeg nevnte tidligere, føles den, den er blå (en elektrisk blå eller kongeblå), og den har en fjær festet til siden.

Cecilias oldemor insisterte på at hun skulle holdes under best mulig forhold. Noe som skjedde, bare tidens gang har sagt sitt, det er ikke lenger som det pleide å være, det sitter ikke lenger som det pleide. Selv nyansen av blått er ikke lenger levende, den er mer shabby, gammel, støvete. Det ville være flott for vintageantrekksideer, men ellers hold det pent, bare for samlingen.

Det var ingen liten overraskelse for Cecilia å finne at hatten, beskrevet så poetisk så langt, skjuler en stor defekt, nærmere bestemt huser den en møllfamilie. Så la oss innse det, når noen arver en hatt, får de ikke bare hatten, de får også møll til den.

En familie ville leve i hatten. Familie?, så mange?, dynasti kanskje, den har også en konge og en monark og stort sett alt det trenger for å være et fullverdig monarki. Men hvordan kan man like dette? Hvor lenge har han vært tom for møllkuler?, siden når har Pronto blitt brukt til skadedyrbekjempelse? En sint og grublende Cecilia stiller seg selv disse spørsmålene til stadighet. Hvordan med all den tilsynelatende omsorgen som alle har tatt, ender hatten opp med å gå i oppløsning med denne hastigheten. Hvis den oldemoren visste og var i live, ville hun blitt ekstremt sint. Cecilia sitter og sitter og tenker på en løsning for å gjenopprette æren en annen gang.

Han fant det, han vet hva han skal gjøre, han vil komme med en løsning som vil drepe dem, etter at de dør, vil han ta og kutte ut den delen av materialet som vil fjernes.

Fortsett som jeg beskrev. Bare ved å leke og utdype den kuttede delen mer og mer, når han den andre siden av materialet med saksen. Gode folk, dere har hatt det i fire generasjoner, hvordan vet dere hvordan dere skal ta vare på en eiendel noen etterlot dere? Hun ga deg ikke å legge et ansvar på dine skuldre, hun ga det til deg fordi hun trodde det ville være fint for deg å ha noe hun likte ganske godt. Du krysset virkelig grensen til lettsindighet! Vi skjønner at du egentlig ikke bryr deg om selve hatten, men bryr du deg ikke også om oldemoren som betrodde deg den?

Cecilia begynte å sy med tråd av lignende farge som hatten opprinnelig ville ha vært. Hva er poenget? Perfekt synonymi finnes ikke, verken i farger eller i ord, dessverre var fargen unik, den var uerstattelig. Cecilia, med +1,75 dioptri tror det var samme farge. Vi vet ikke hva mer vi skal si... intensjonen var god... å "gi tilbake sin ære en annen gang", men på grunn av for mye overdreven iver ble resultatet litt av. Cecilia, vi setter pris på ta vare på deg du hadde den på, desinfiserte den, renset den, tok vare på den, noe som alltid settes pris på, men hvis du ikke hadde hatt det så gøy med å klippe, var det fortsatt veldig bra.Det er alltid lurt å ha balanse i alt . Hvorfor er det bra å måle handlingene våre, beslutningene våre? For, la oss si at vi kjører og vi må svinge, vi har en kurve fremover, vi må måle hastigheten vår (fordi for mye kan ta oss av veien, avviker fra vår vei), ønsket vi ønsker å passere den kurven med, det spiller ingen rolle hvor lang tid det ville ta, hvor fort, hvor ekspert, hva jeg ikke vet hva.. det som betyr noe er hvor harmoniske og trygge vi vet hvordan vi skal komme gjennom alt. Ingen applauderer oss, vi er bare oss selv, og vi trenger ikke applaus.

Likeledes i dette tilfellet kunne den nedarvede hatten ha forblitt intakt, den ville ikke ha krevd inngrep, reparasjoner, oppussing, retusjering, hvis ikke vår kjære Cecilia hadde ønsket så iherdig å forbedre den helt. Også verdt å vurdere er at ting ofte ikke krever en radikal endring for å fungere, bare delvis eller bare en fjerdedel vil hjelpe like mye.

Cecilia...Cecilia...enten hadde du ikke en sikker hånd, eller så brydde du deg for mye om hatten.

Frânturi de trăiri într-o zi de sabat,în calendarul zilelor e  sâmbătă. Cu flori și o lumânare ,cu umbra-mi însoțitoare mă strecor printre morminte cu lujeri de iriși uscați ce  mai plâng pe fire de iarbă .Ajung la cărarea ce separă mormintele pământ, de  marmura si lucirile metalice purtând pe  frontispiciu epitaful ,, memento more,,. Murmurând îmi repet, sau mărturisesc cu lacrimi, nu uit, nu uit că  voi muri …Îngenunchez pe piatra rece îmbrățișată  de ramuri de iederă. Privesc a nu știu căta oară trei nume și date sculptate , flancate între naștere și moarte, mă uit in jurul meu, strig si plâng picătura  de viață și a ei odihnă veșnică. Turla bisericii proiectată pe albastru azuriu  despică cerul spre a cere îndurare pe pământ. O cruce, piatră corodată de vreme,pe ea se așează un corb ce mă privește și eu îl privesc…O fi corbul lui Edgar Allan Poe ?.Privirea se pregătea să-mi găsească cărarea de întoarcere la poarta ce separă ținutul vieții temporare, de cel cu veșnică odihnă. Lumânările pâlpâie,mâinile  așează florile și mângâie crucea ce veghează pe cei absenți și atât de prezenți în sufletul meu. Un trăsnet de clopot, izbire de  plumb peste alamă se amestecă cu țipătul croncănit a corbului ce-și fâlfâie aripile într-un zbor speriat,o pasăre urgisită de culoare…Clopotul, își reglează bătăile timpului ca intr-un bocet prelung, pașii mei derulează cărarea , iar un  cortegiu funebru intră pe poarta deschisă, mult prea deschisă …Triști, cu umerii obosiți patru oameni poartă corpul inert,  ce se îndreaptă spre veșnică odihnă. Traversez marcajul de pe o singură stradă, ea este hotarul dintre două stări a  materiei în univers. Cu fiecare pas, cu fiecare răsuflare mă simt înconjurată de viața urbană printre râsete, vitrine luminate,perdele la geamuri larg deschise, mașini ultra grăbite;mi se dă un salut, dăruiesc un zâmbet, o urare ,, fii sănătos,,  toate mă conduc până la poarta casei mele. Printre straturi cu flori doi ochi se ascund,  dorind cu un ,, bau!,, să mă sperie copilărește. Îmbrățișându-mă, copilul întreabă unde am fost. Am fost,îi spun eu, în parcul unde anumiți oameni se odihnesc. Rezist următoarelor întrebări, printre care și aceea dacă în acel parc sunt si copii, balansoare și tobogane .Simt un nod în gât , rog genele să-mi oprească lacrimile. Consider că nu am auzit toată întrebarea, dau un răspuns din cuvinte bâlbâite cum că, acolo este un parc  cu un singur balansoar în care se leagănă timpul și apoi se lunecă pe un singur tobogan până la un loc de odihnă. Imediat îl rog să-mi aducă un pahar cu apă și eu ii voi da dulceață,dulceața  preferată de el, din petale de trandafir și apoi ne vom juca de-a generațiile. Copilul strigă ,, uraa!,, să vină și mama și tata să ne jucăm de-a generațiile. Am să mă joc, zic eu, cu tata,  cu mama, cândva,am să mă joc de-a v-ați ascunselea,eu am să mă ascund în parcul de odihnă și ei mă vor căuta. Copilul zâmbește și mai înfige o dată lingurița în borcanul cu dulceață, șoptindu-mi :,,te voi căuta și eu!,,.