Un apus,sau poate un răsărit

Auzind cum bufnița cheamă noaptea
Vorbind in spaima necredinciosului,
Se mai scurge de pe cer o stea
In răsăriturile necurate ale întunericului.

Drumurile mele, se scaldă usor,
Risipindu-se precum spuma marii…
Nu mai am nici-un singur dor,
Doar o simpla dorinta, data uitarii…

Nemarginitul infinit il tin intr-o palmă,
Lovind numai adieri de lumină
Si vesnicia o tin intr-o oră,
Precum raiul intr-o floare salbatică.

În timiditatea zorilor, timid - pipăi mucul de țigară, 

stors de nicotina trecutului, îngrămădesc...

La început - firava cenușă, 

ușor,  decopertez foița,

înveliș cu înveliș...

După un timp, răbdarea îmi aparține, 

strecor mâna, în mâna celui care,

fără să mă cunoască a izbăvit în strădanie, 

învelișul...

Descopăr neliniștea și neliniștea acelui om,

care, în trecere,  a isprăvit să mai creadă, 

simțind la fel - a împachetat până în ultimul rol,

cuprins de mirare!

Las clipele mele în freamăt arzând
din viaţa lipsită de veşnicul când,
las timpul să-mi fie o ploaie de scrum
când verbul mă-nvinge aici şi acum.

Las gânduri înscrise în părul cărunt,
purtate vremelnic de faptul că sunt,
las pielea să-mi fie văratic veşmânt
când iarna din mine e veşnicul cânt.

Las urme de viaţă să plângă amar,
din tot ce mă stinge să nască un dar,
las neguri pe ape întinse spre zări
când sângele sparge în mine cărări.

Las visul de mâine s-aştepte tăcut
în picul de viaţă ce azi s-a născut,
las trupul să piară, în mine mă-nec
de dorul iubirii ce nu ştiu s-o trec.

De doruri le las să se stingă de dor
când sufletul-i plin de trăirile lor,
sub cerul cerşind o culoare model
se naște din mine un mine rebel.

Treci clipă, aievea ți-e pasul,

Mușcând din bazaltul,

Cernitelor ploi.

Cazi lacrimă, laolaltă cu glasul,

Picurând din înaltul,

Prăbușit în noroi.

Fără urmă prin vremea,

Îndoielnicei zodii,

Măsluită-n abis...

Ruginind în mulțimea,

De eterne discordii,

Incinerate în vis.

De ar ști înțelepții,

Ce amară-i căderea,

Printre stihii de ceară,

Răsculate tardiv,

S-ar feri de inepții,

Ce le fură vederea,

Ca o umbră de gheară,

Fluturând rogvaiv.

Sub cupole meschine,

Câteodată uitate,

Tresărind sistematic,

Stoarsă-n halba de bere,

Tu oprește-te clipă,

Mistuindu-te-n tine,

Prinsă-n cercul cromatic,

Numărând ghilotine,

...căci totu-i părere.

Prin odiseea gândirii, pe marea suișurilor intime,

Axiomele se destramă, în ecourile sublime.

Ontologia se-ntrepătrunde cu epistemologia vastă,

Și-n labirintul eticii, moralitatea noastră se-ncastă.

Cogitația, veșnică flacără, în creuzetul minții arde,

Conștiința, printr-un spectru larg de culori, se desfășoară și se pierde.

Alegoria peșterii, rediviva, umbre pe pereți păstrează,

Ce în lumina cunoașterii, forme noi și neașteptate le ia și le învăluie în ceață .

Neliniștea existențială, pe drumul rațiunii se grăbește ,

În dialog socratic, sufletul cu sine se întrece.

Prin deducții și inducții, în abstracțiuni înalte,

Filosofia, precum Penelopa, realități înfiripă și destramă.

Prin odiseea gândirii, ontologic se naște și se desface,

În sinele ce-l explorăm, noi găsim și pierdem ace.

Metafizica ne cheamă, s-o urmăm în vise și trezie,

Navigăm prin ceața efemerului, spre portul esențelor eterne.

Prin odiseea gândirii, într-un pelerinaj al minții,

Ne plecăm la templele gândirii, cu întrebări și amintiri sacre în desagă.

În acest panteon conceptual, unde divinități nevăzute licăresc ,

Filosofia-și întinde vela, spre orizonturi noi, mereu provocând.

Suflete,melancolia ta mă tulbură..

Oare de ce s-a născut?

Poate pentru că e toamna,

Poate pentru că oamenii ce pleaca

Îmi ravasesc gândurile

Facandu-ma sa vad umbrele apusului,

Sau poate pentru că iubiri netraite se sting..

Poate pentru că lacrima e mai puternică decât zâmbetul,

Că rătăcesc cu bărcuță vieții pe ape ce nu duc la nici un țărm,

Că soarele ce va răsări in fiecare mâine e doar o amăgire,

Că ultima filă din cartea vieții e tristă

Precum vântul ce șuieră in noaptea adâncă,

Sau poate doar pentru că sunt eu..

Foșnetul,frunzelor

Răsunînd,în "Dansul"

Ușor,al vîntului

Meiestuos, sub clar de lună

Odrăzlit,sub pașii

Agale,la plimbarea

Sănătoasă,pe aleea

Amiabilă,,a Credinței

Tronul,vieții

Onorabile și Civilizate

A Bucuriilor,Familiare

Munciilor,demne

Naturale,ca recoltele

Ăăă...nețărmuite și Creștine

Diamantine,radiind

Etern,realizările

Virtuoase,în Lumea

Iubitoare,de Bine

Stimă și Credință.

Baza,solidarității

Indispensabilă și neprețuită-i

Naturala:Omenie

Emblema,Semenului

Civilizat și bun

Unită,cu Credința

Virtuoasă,în Faptele

Înflăcărate,Profesional

Neprihănite,Familiar

Trainic,Social

Ăăă...nețărmuite,oricînd

Răsărind,admirația

Inedit,aprecierea

Castă,a Oamenilor

Evlavioși și demni

Lumina și frumusețea

Evoluției,pe Pămînt

Simbolul,unu-i Rai

Tronul,desăvîrșirilor

Evidențiind,Dragostea Familiară.