Primul gând

Te iubesc așa cum ești,

câmp de flori,

dictator 🐥,

contesă, prințesă,

cu bune, cu rele,

când dormi, când ești trează,

când plângi, când zâmbești,

când nu ești, când ești,

atunci și acum,

te iubesc

pentru cine ești tu.

Te iubesc când strălucești

ca un soare,

când ești elegantă ca o lună,

când ești alintată,

când puțin nebună.

Te iubesc când ești serioasă,

când dansezi,

când îți pui ochelarii,

când îi scoți,

te iubesc cât pentru toți.

Te iubesc când te simt

în pieptul meu cum te zbați,

și bați, și bați,

ca un puls,

și te încăpățânezi,

și ești culmea,

bați, bați atât de tare,

de mă tem uneori,

că o să te vadă lumea

și-o să mă acuze

că am furat de pe cer

o stea…

inimioara mea,

petrecăreață mică,

cu piciorușele probabil obosite,

de la atâta umblat,

înainte și înapoi,

mai ales că pentru un pas,

tu trebuie să faci doi...

te las să dormi,

și înainte ca privirea să ți se descompună,

îți trimit o avalanșă de pupici

de noapte bună!

Că mi-e timpul un prieten cu două tăișuri

și mă încred în el, deși nimeni altcineva nu-l crede cu adevărat,

decât dacă a adormit buimac în tufișuri,

pe când era mort de beat.

Mereu se spune că timpul le rezolvă pe toate,

dar eu cred că, de fapt, timpul doar trece…

Și câte din lume, care au fost și sunt importante,

n-au rămas fără viață în timpul rece?

Sunt supărată pe mine că timpul se duce

și te absoarbe câte puțin în el, zi după zi,

și nu pot să-i fac nimic decât să-mi spun

că așa e felul lui de a fi…

Nu știu cum ceva care nici nu poate fi văzut

poate să-mi pună în suflet cel mai urât anotimp

peste câmpul de flori de primăvară

prin care te plimbi…

Frumos ghiocel, tu să nu rămâi în timp.

Cineva cu zâmbetul scump

Ahh, și buze de amurg,

Se înghesuie în inima mea

Așa mică cum e cât un fulg.

Și doamne cât pot să o iubesc de mult

Din ce iarnă te-ai rupt așa de frumoasă,

Cu privirea aia dulce albastră…

Până să vii pe pământ ai stat cumințică la umbră de curcubeie,

Ahhh, nu cred că există nimic mai frumos decât să iubești o femeie.

Iar acum că e târziu, îmi imaginez

Alături de această noapte,

Cum dormi cu piciorușele și mâinile haotice, jumătate în pat, jumătate suspendate,

Cu unul dintre obrăjori lipit de pernă…

Intervine noaptea și face o glumă (nu eu)

Și spune că și când dormi așa de frumoasă,

Pari puțin nervoasă 😈

Noapte bună, alintată mică,

Eu nu sunt de acord cu noaptea în totalitate,

Adică poate că pari puțin nervoasă, dar ești și dulce, și gingașă, exact ca un copil mititel, mititel 🥺

Vise plăcute, eu mai rămân puțin să-mi imaginez cum dormi și să mă iau de noapte…

S-a lăsat parcă puțin frig,

Nu-ți face griji, te învelesc imediat cu o bucățică de cer de departe.

Unul pe lângă altul,

Ca o pregătire în toi,

Gândurile își întorc gândul

Parcă și mai mult înspre noi.

Și n-aș putea să gândesc altceva,

Pentru că ar fi nedrept

Să gândesc la ce-i în lume așa

Știind că nu le pot iubi suficient,

Nu pentru că n-ar fi suficientă dragoste în mine,

Ci pentru că toată este numai pentru tine.

Trec în noaptea asta pe la tine ca o stea căzătoare,

Nu vreau să-ți spun prea multe, numai un pic,

(Deși… am ceva să-ți spun, îți sunt datoare)

Mai întâi vreau să-ți trimit un pupic 💋,

Gata, acum îți spun, de fapt o să-ți șoptesc,

Noaptea îmi este complice și mă folosesc de liniștea ei să-ți spun ce aveam de spus…

TE IUBESC 🥺!

(Ți-a ajuns pupicul? Dacă nu, închide ochii, o să mai încerc încă-o dată, dar ai grijă că de data asta nu mai au control, ahhhhhhhh, avalanșa de pupici 💋💋💋💋💋💋💋💋💋💋💋💋💋💋💋💋💋💋💋💋💋💋)

Tu, care lipsești, de ce nu întrebi

De cei ce rămân prinși în rime,

De cei ce veghează nopțile fără somn,

Cu gândul la tine?

Tu ești motivul pentru care scriu,

Și-aș scrie în fiecare zi ce-i în mine,

Dar nu vreau să știi cât de mult îmi ești,

Cât de plin îmi e pieptul de tine.

Mă plimb în tăcerea ta ca-ntr-un dans,

Și eu tac… dar tăcerea nu-mi ține.

Mă ascund printre rânduri, să nu vezi cum ard…

Și ce dor mi-e de tine!

Cu ochii închiși te căutam prin lume

Și nu înțelegeam de ce nu te găsesc 

Când tu de fapt erai parte din stele

Un corp ceresc plutind prin univers.

Mi-am îndreptat privirea către tine

Și parcă străluceai tot mai intens

Atât de aproape, dar atât de departe

Sclipeai pe cerul negru fără sens.

Și parcă toate celelalte stele lângă tine

Se întunecau în semn de sacrificiu

Și împleteau liniștea ascuțită a nopții 

În legământul surd al propriului viciu.

Eram doar noi- eu pe pământ, tu lângă lună 

Nu ne vorbeam decât printre priviri 

Aveam ca martori numai stele stinse

Și un decor pictat din amăgiri.

De ce se-ntorc păsările

 Când toamna le alungă,

 Și duc prin ceruri cântece

 Pe care nu le-ascultă?

De ce mai vine primăvara

 Cu flori la geam și rouă,

 Când tu nu mai vii niciodată

 Să-mi pui în suflett dragoste curată?

Am pus tăceri peste tăceri

 Și dorul sub zăvoare,

 Dar noaptea, când se stinge tot,

 Aud plângând orice floare.

Te-am căutat în ploi de mai,

 În trenuri fără gară,

 În chipul unei trecătoare

 Ce semăna cu tine-aseară.

Și am întrebat bătrânii pomi

 De ce mai stau în floare,

 Când pentru mine primăveri

 N-au fost decât plecare.

Iar timpul, hoț fără de glas,

 Mi-a luat încet din toate:

 Ți-a șters parfumul de pe haine,

 Dar nu și-al tău din noapte.

Mi-a luat și râsul tău ușor,

 Și pașii de pe scară,

 Dar n-a putut să-mi ia durerea

 Că nu mai vii diseară.

De ce se-ntorc păsările

 La cuibul lor pustiu?

 Poate că și ele știu ce simt 

 Să pleci, dar să mai fii.

Și dacă vei privi spre cer

 Și-o pasăre va trece,

 Să știi că uneori și dorul

 Se-ntoarce, dar nu petrece.

Se-așază-o clipă lângă noi,

 Apoi se pierde-n zare...

Așa ai fost și tu, iubito:

o pasăre călătoare

Aș vrea să fiu o coarda de chitară…

Sa-mi mângâi corpul cu-ale tale mâini…

Să tremur în acordurile tale iară

Să mă compar cu o notă muzicală.

Aș vrea să fiu o clapă de pian…

Să-ți simt de fiecare dată apăsarea…

Să fim în armonie-ntrun ocean,

Cu sunete ce nimicesc uitarea.

Aș vrea să fiu precum o cheie sol

Să fiu acolo la fiecare început de melodie

Să pot să stau cu tine să ascult

Să te iubesc apoi în armonie.

Aș vrea să fii cu mine, aici, pe portativ,

Împreună vom fi noi, doar muzică

Sa fim într-un dans lung și creativ

Care la nesfârșit se tot repetă.

LÂNGĂ  GEAM  ÎMI  BEAU  CAFEAUA ,

S -A  RĂCIT  DE  CÂND  PRIVESC !

ADORMITĂ -MI GRĂDINA  ;

NUMAI  IARNA  ,POARTĂ  VINA ...

DAR  MĂ  BUCUR  CA COPILUL

CE-Ș  GĂSEȘTE  ...JUCĂRIA ...

MĂ  GÂNDESC ,LA ZIUA -N  CARE :

CÂTE  FLORI  VOR  FI  ÎN  EA ?

CÂND  GRĂDINA  VA  ÎNVIA !...

Ma cauti tu cu ambitie,

Si ma cuceresti printr-o propozitie.

Zbor si rosesc mereu,

Precum elanul unui zmeu.

Te iubesc si o spun fara incetare,

Fara nicio framantare.

Si-ti zic printr-o cantare,

Esti o persoana de valoare. <3

Viitorul nostru e aproape,

Dar mai sunt niste etape.

Cu iubire noi vom trece,

Aceea… de nota zece!

Azi ma vad cu iubirea mea,

Si am emotii, asisderea.

Il vad si-l pup usor,

Iar el ma saruta binisor.

Plec de acasă vesel și chir cânt

Nici pașii nu-i mai simt pe pământ,

De ce inima mea alt ritm bate?

Ce încearcă să-mi spună și nu poate?

Mă frământă  gândul că trebuie să știi

Că tu ești pentru mine lacrima sorții

Cea simpatică din clasă, banca din întâi

Ești visul, ce-mi bântuie liniștea nopții.

Ce mi se întâmplă? te văd doar pe tine

Și tot ce fac, ție să-ți placă

Îți spun, că ești frumoasă și bună...

Dar știu că vom avea și ploi și furtună.

Curând, iubitule, am să te uit
Imaginea ta, sufletul..
Clipele mi-au fost mărgele..
Iar luna o martoră pentru ele..

Stelele ne-au vegheat mereu,
Tu zâmbeai cu zâmbet "greu"
Speranța mi-e pusă în tine
Soarele mi-a șoptit de bine..

Nu uita de steaua ta,
Care cândva te plângea
Trăiește și spune-i lunii,
Că totul a fost din cauza minciunii..