Prima data

O fata cu un vis pierdut, 

Scriind în noapte-o poezie,

Își amintește cât de tare a durut, 

Când a pierdut o bogăție.

Plângând in hohote mereu, 

Stergandu-si lacrima vărsată, 

Gândindu-se cat e de greu, 

Sa nu-l mai vadă niciodată. 

In noaptea rece, luna plină, 

II luminează usor fața, 

Mai scrie-un vers și iar suspină, 

Pana când vine dimineața. 

Aceasta fată e-autorul, 

Ce scrie trista poezie, 

Cu lacrimi ce ii ascund dorul, 

Pe doar o trista melodie. 

O veste trista am aflat,

Ca tu din lume ai plecat, 

Bunica mea, e foarte greu,

Dar știu ca ești la Dumnezeu. 

Deja mi-e dor de a ta voce, 

De al tău chip, de a ta îmbrățișare,

Fără de tine totul e rece, 

Și asta e ceea ce ma doare. 

Acum, bunicul trist, singur în casă, 

Ii este dor de-a sa nevastă, 

De vocea ei dulce ca mierea, 

De ochii care-ți luau durerea. 

Îmi este dor de bunătatea ei, 

De primirea-n casa, călduroasă, 

Acum, te duci chiar de nu vrei, 

Sa vizitezi bunicu' acasa. 

Acum, cu ochii plini de lacrimi, 

Înghit în sec, dar n-am ce face, 

Au fost distruse multe inimi, 

Ce nici acum nu mai au pace. 

Florile la cimitir, 

Sunt un simplu suvenir, 

Dar o piatra prețioasă, 

Nu mai este acum acasă. 

Înapoi ea nu mai vine, 

A plecat cu o dorința, 

Nu mai vrea aicea jos, 

Unde-i chin și suferință. 

E o vale întunecată, 

În pădurea de smarald, 

Ceața o cuprinde toată, 

Chiar formându-se un gard.

Când privești din depărtare, 

Poți zări un animal, 

Și te-ntrebi ce este oare? 

E un cerb sau un elan?

Spirit înfricoșător, 

Bântuie noaptea și ziua, 

Stele vor canta în cor, 

Pana va veni lumina.

E o vale întunecată, 

De sus dacă o privești, 

Pare-o lume fascinanta,

I-o placere s-o privești. 

Nu ai mai crede ca-s nebuna,

Ca am ceva ce ma omoară,

Eu mai aștept decât un,, buna", 

Sa faci ca totul sa dispară, 

Dacă ai știi cât țin la tine, 

Un univers, o-întreagă galaxie, 

Chiar mii de stele sa îmi vina, 

Eu le resping, fiindcă te vreau pe tine. 

Nu cred ca știi, de câte ori, 

În vise tu îmi apăreai, 

Erai ca soarele în zori, 

Ce ma-ncalzeai, ma protejai.

Nu cred ca știi ce e iubirea, 

Nu știi ce-i în inima mea, 

Nu știi tu care mi-e menirea, 

Te vreau doar în viata mea, 

Nu îmi doresc decât cuvinte, 

Sa aibă sens, sa aibă noimă , 

Nu îmi doresc acum romane, 

Nici dagoste numai de formă. 

Sa ma iubești, îmi e deajuns, 

Sa știu ca simiți la fel ca mine, 

Sa știu ca toată viata mea, 

Cu tine voi fi chiar de mâine.

Dacă ai simții cu adevărat, 

Acea iubire pura, 

Nu ai mai spune ca-s asa, 

Atâta e nebună. 

Nebuna poate după tine, 

Nu e obsesie, e doar o dragoste, 

De vrei sa ma-înțelegi atunci e bine, 

Dar tu ma vezi doar ca pe-o pacoste. 

De ma întrebi ce e iubirea, 

Cuvintele nu îți vor demonstra nimic,

Stai lângă mine, citeste-mi privirea

Și vei afla totul rapid. 

Sta fetita la fântână, 

Sta cu lacrimi de durere,  

Are o poza în mana, 

Ce o strânge cu putere. 

E portretul mamei sale, 

Chipul ei de îngeraș, 

Sta fetita, plânge tare, 

Are lacrimi pe obraji. 

La fântână se retrage, 

Și o cheamă, o imploră, 

S-o mai ia o data-n brate, 

Sa-și mai vadă viitorul. 

Un izvor de apa lina, 

Ochii ei înlăcrimați, 

Nimeni nu o mai alina, 

Nici chiar tata, nici chiar frați. 

La fântână, 

Sta fetita supărată, 

Fără mama, fără tata, 

Pe-al ei suflet cu o pată. 

Pata ce nu se mai șterge, 

Rămâne un mare semn, 

Imprimat în ochi și in sânge, 

Si-n viata ei etern. 

E o floare mititica, 

Cu petale vestejite, 

Ea vrea apa și iubire, 

Nu doar vorbe rătăcite. 

Se hrănește cu emoții, 

Și cu bune și cu rele, 

De primește numai rele, 

Floarea aceasta nu mai crește.

E o floare mititica, 

Trandafir de catifea, 

Cu petalele ce-i pica,

Sănătate vrea și ea. 

Ca și a mea inimioara, 

Vrea emoții numai bune, 

Ea primește doar ocară, 

Ce face în asta lume? 

Unforgettable, that's what you are

Unforgettable though near or far

Like a song of love that clings to me

How the thought of you does things to me

Never before has someone been more

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too.

Uforglemmelig

Uforglemmelig, det er det du er

Uforglemmelig, men nær eller fjern

Som en kjærlighetssang som klamrer seg til meg

Hvordan tanken på deg gjør ting med meg

Aldri før har noen vært mer

Uforglemmelig på alle måter

Og for alltid mer, det er slik du forblir

Det er derfor, kjære, det er utrolig

At noen så uforglemmelig

Tenker at jeg også er uforglemmelig

Uforglemmelig på alle måter

Og for alltid mer, det er slik du forblir

Det er derfor, kjære, det er utrolig

At noen så uforglemmelig

Tenker at jeg også er uforglemmelig.

Tunete cu sunet de vioară, parcă acordată puțin mai strâns

Și norii albi din timpul nopții, luminați de fulgere cu nuanțe mov,

Copacul de iasomie, ce împrăștie nesecat al său miros

Pe care nici ploaia nu îl spală, ci se împletesc până la ultimul nod...

Construiesc pastelul perfect, dar și motivul evadării

Din camera cu patru paturi goale și lampă cu lumina slabă.

Fără sa spui nimănui, fără sa știi ce te așteaptă, tu îți strângi 

În buzunare doar strictul necesar pentru amintirea vagă

Ce îți va rămâne, o data cu trecerea verii sau a mai multora. 

Toată claritatea cade asupra unei singure persoane,

Despre care vorbești mereu, dar tot în secret îi este identitatea.

Tu fugi, ramai și fără suflu și fără rațiune...către străinul de departe. 

Tu fugi, fără sa te uiți înapoi la camera ce ai lăsat-o pustie.

Tu fugi, cu inima fanfară, gata de a fi iarăși împrăștiată.

Tu fugi, fără sa te uiți înapoi la pericolul care vine după tine. 

Tu fugi, de gălăgia din capul tău către liniștea ce crezi ca te așteaptă. 

La fel ai făcut și ieri, la fel faci și astăzi, și dacă s-ar putea 

Ai face la fel și mâine pentru pătura verde împărțită la doi,

Pentru singura priza unde îți încarci pe rand telefonul și tigara,

Pentru îmbrățișarea nocturnă a cuiva despre care nu vei spune "noi"

Chiar dacă el este omul care simți că te completează.

Tu te pierzi în ochii lui atunci când îți vorbește despre viață 

Și te arunci în brațele lui, când noaptea este rece, dar pielea sa e caldă...

Asta este viziunea ta despre echilibru, dar nu pui corect lucrurile în balanță,

Căci ignori frigul ce te înconjoară, după cele 5 secunde de confort

Și pătura incapabilă să te învelescă, menită pentru o singura persoană.

Tu nu existi în acest tablou, dar continui să îl pui în ramă,

Încercând sa îl așezi, într-un cui ce apropae stă să cadă, 

Măcar sa îl faci să pară cât de cât drept.

Cât de searbătă-i e clipa

Când  nu mai iubești

Nu-i lumină de la care

Să te încălzeși.

Secat pare a fi izvorul

Dătător de viață

De nu mai simți ,fiorul

Când te țin în brațe.

Rare ori îți iese-n cale

Ceasul fermecat

Când doi ochi cu a lor

Săgeată ,te-au strfulgerat.

La geamul tău,adesea eu stăteam,
Și speram,la o urmă de iubire
Pe care știam,
Că o meritam.

Te-am rugat să mă lași înăuntru,
Dar tu ai crezut,
Că nu sunt destul de bun
Așa că m-ai urât.

Lumina lunii se lasă ușor,
Pe geamul tău cel închis
Și eu odată cu ea,
Încerc să-l deschid.

Amândoi încercăm să te luminăm
Cu tot ce avem mai bun,
Dar tu preferi să ne ignori,
Dar să ne urăști n-ai cum.

Cred că visez, dar nu, este real
Că anii tinereții...sau petrecut,
Și am rămas cu amintiri plăcute
Când... la studii, te-am cunoscut.

Era o zi de toamnă, pe-nserat
Pe care, niciodată n-am s-o uit,
C-atunci tu, mi-ai ieșit în cale
Iar sângele în cap... mi s-a suit.

Și greul a-nceput, să mă frământe
Cum aș putea, ce simt să-i spun,
Că inima-mi bătea nebună, sacadat
Și gândul îmi zicea cu ea să mă cunun.

Dar pân' la primărie și către cununie
Era distanța dintre noi și cale lungă,
Așa c-a trebuit, de ea, să mă apropii
Și s-o împiedic, de mine să nu fugă.

Curajul m-a-nsoțit și, i-am propus
De vrea, să mergem la o plimbare,
Și fără a primi răspuns, am îndrăznit
Șiret și cu rușine... să-i ofer o floare.

Îi văd și-acum pe chip, a ei mirare
La văzul florii la care, nu se-aștepta,
Și cum pe loc, m-a refuzat, politicos
Zicându-mi că-s un străin în viața sa.

Surprins de tot, ce mi s-a întâmplat
Scuzându-mă, iertare mi-am cerut,
Și cu-n salut, capul mi-am înclinat
Simțind că sunt un ,,visător'' pierdut.
........................................
Dar cum pe lume mai există și noroc
Și care-a stat pe partea mea, mereu,
Soarta ne-a așezat, pe-aceeași grupă
Șoptindu-mi... ea, va fi al tău.. trofeu.

De-aici n-au fost prea multe piedici
Până ce noi prieteni buni am devenit,
Și nici să facem vreun efort prea mare
Să ne trezim unul de altul..îndrăgostit.
....................................
Anii s-au perindat cu multe încercări
Cu bune, rele, bucurii și chiar regrete,
Până ce anul cinci...ne-a dat verdictul
E timpul, să purtați la deget, verighete!

Ochii tăi

verzi.

Atât de calzi

și liniștiți

când mă priveai pe mine

și parcă lumea

se oprea puțin.

În ochii tăi

era liniște,

era putere

și ceva… rar,

ceva care nu are nume.

Și mă gândesc

că poate

nu ți am spus destul

cât îi iubesc.

Cel mai frumos lucru

din lume,

ochii tăi verzi

și felul

în care

mă priveau pe mine.