Pe un ai plecat

Te iubesc iubindu-te Interminabil...!

Este refrenul ce ți-l cânt acum...

E timpul acestor nebunești iubiri,

Neîntâlnite ,îți spun,

Să nu crezi că te mint, îți jur!

Din lada ta de zestre am văzut,

Un pergament cu litere de aur,

Bătut cu pietre prețioase,

De marii meșteri antici egipteni,

Pe care era scris în relief

Te voi iubi mereu ca astăzi sau chiar acum,

O altfel de iubire ce-i pentru zei,

De negăsit printre săracii muritori,

Iubire interminabilă,fără sfârșit!

(28 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Într-o zi oarecare, o să-mi iau inima-n dinți 

Să te caut... să-ți spun cât îmi lipsești 

... de parcă nu ai ști deja

Că-n sufletul din mine de-o vreme locuiești...

Că-mi ești în gând mai mult decât aș vrea

... dar mai puțin decât meriți, poate...

Și de ale mele vorbe greu îți vor cădea 

Să știi...iubirea mea pentru tine, n-a cerut vreodată dreptate.

M-ai uitat...eu încă mă gândesc...mă-ntreb cum ești 

Dacă vreodată peste zi, gândul îți fuge la mine

Mă-ntreb de ce o-mbrățisare nu ți-ar fi fost de-ajuns,

Să mă îndepărtezi...și-ai ales tăcerea să-mi vorbească de tine. 

Dar poate întrebarea nu e "de ce?", ci "când?"

Când ne vom regăsi, de ne-o fi scris să ne-ntâlnim?

... Până atunci te păstrez în vis... un vis ce tot revine,

Te sper, dar nu te mai sun...ești fericit!...și e tot ce contează pe lume.

Înșiruiri de fraze lungi, povești de viață

Sau explicații cu subiect lipsind prefață

Cuvinte multe fără sens ajunse-n față

Cele ce au ceva de spus pierind în ceață

Rostim cuvintele fierbinți când dorul doare

Sau le-nghițim știind răspunsurile goale

Răsar tăcerile cuminți spre întristare

Sufletul strigă către sfinți cerând iertare

Nu mai vorbim despre nimic, speranța moare

Rămân ascunse printr-e vise  la păstrare

 Se sting arzând precum o stea câzută-n mare

N-au mai plecat căci ar pieri făr-ascultare

Se-adună scrise rănduri triste nerostite

Noian de litere-nvelite zac pitite

Fără lumină-ntre coperțile umbrite

Pe raftul vieții praful timpului le-nghite

Cuvinte strânse între pagini neumblate

Strigă răpuse: „Te Iubesc’’ strivite-n carte

Primind răspuns la întrebări neântrebate

S-ajungă lacrimă cuvinte nestemate

Colecţionez zîmbete, în trupul meu pustiu...

Vrăjesc inimi, pe pămîntul ăsta viu.

Ucid amintiri, arunc lacrimi, caut paşi,

Paşii tăi amore, în sufletu-mi rămaşi!..

Amorţit e visul meu, în pledarea sorţii,

Destin nevinovat, în glasul veşnicului mit,

Pradă vieţii, mereu greşim cu toţii

Dor călcat de foc, în prete zugrăvit!..

Beţia vechilor arome, simt aerul printre vene,

Ceaţa-mi înăbusă privirea, ce oglindeşte alene

Ţurturi de cuvinte, răscolesc prin vise

Scîntee de briliant, pe păru-mi sunt ninse.

Sticle de dorinţe, ascunde pleoapa ruginită

Extaz de putere, în culmea prăbuşită.

Glorios amar, ce-mi îneacă glasul

Veştejit de ploi, rămas îmi e curajul.

Turme de momente, în templul de iubire,

Încinge lumină o şoapta de făclie,

Roade de nămol, ascunse-n trupul meu,

Judecîndu-mi lumea, îmi e dor de chipul tău!!!

            Sub o salcie bătrână și uscată

            Mă așez ușor de-ndată

            Nu e frig , dar bate vântul

            Nu sunt trist , dar îmi fuge gândul

            La un peisaj de toamnă

            Pictat cu măiestrie de o doamnă

            Și privesc unde-mi fug ochii

            La brazii ca niște rochii 

            La cerul aproape înnorat 

            Doar o rază de soare a dat 

            Chipul meu l-a luminat 

            Chipul meu l-a bucurat 

            Frunzele așternute pe pământ

            Ca un simplu așternut

            Dar nu e simplu, e complicat 

            E ca un tablou 

            Cu răbdare pictat 

            În culorile toamnei ilustrat

            Un tablou de toamnă 

            De un pictor pentru care arta 

            Totul înseamnă 

            A pus pensula în paletă

            A creat arta completă 

            O operă discretă 

           Mai întâi a pictat frunzele

           Roșii ca buzele

           Portocalii ca focul 

           Galbene ca norocul

           Maronii ca pământul

           Verzi ca veșmântul

           Apoi a pictat copacii

           Trunchiul mare și bătrân

           Cu maro ca ursul brun

           Coroana lor maiestuoasă 

           Nu verde , a pictat-o 

           Că frunzele singură au lăsat-o 

           În sfârșit pictă fundalul

           Cerul albastru ca cerneala

           Norii albi ca îndrăzneala

           Raza gălbuie ca gălbeneala 

           Vântul nu l-a mai pictat 

           Că greu era de ilustrat

           Iar apoi privi tabloul

           Apoi și-a scris numele cu stiloul

           Și-a zămbit ușor 

           Privind peisajul multicolor

           Nu era un el , era o doamnă 

           Ce- a pictat tablou de toamnă

Nu vreau sa te indragostesti de mine,

Vreau sa te indragostesti de ceea ce e scris printre cuvinte...

De printul din povestea ta,

Care intr o noapte ti a lasat sub perna, o floare de nu ma uita...

Si in vis , te a sarutat pe frunte,

Pe masa, ti a lasat o scrisoare,

In gand ti a pus culoare.

Nu vreau sa te indragostesti de mine,

Strainul din tren , care a trecut, zambind pe langa tine,

Cu sufletul impovarat de la  rucsacul plin cu vise

Poate ca nici n ai observat,

Sau poate nici nu ti a pasat,

Insa pe cerul intunecat ,la milioane de ani lumina departare,

Din praf si din lumina, din cuvinte ratacitoare,

O noua stea a rasarit,

Acolo unde , pentr o secunda, timpul s a oprit.

Nu vreau sa te indragostesti de mine,

Cuvintele mele sunt doar pe o foaie alba ,

Sunt momente de refectie totala,

De singuratate scaldata in cerneala.

Sunt ganduri salbatice care vaneaza, ucid orice privire cand o intalnesc,

Cu fluturii ce se agita in stomac, ele nu se hranesc.

Prada lor ,esti tu si a ta iubire,

Nu te indragosti de mine.

Nu vreau sa te indragostesti de mine,

Vreau sa te indragostesti de o mare albastra,

Acolo unde pamantul o imbratiseaza.

Sa te lasi prada apusului rosu de soare,

Acolo unde cerul plin de stele,

Se scufunda in mare.

Nu vreau sa te indragostesti de mine,

Mai bine indragostestete , de un portret cu tine in acrilice,

Un tablou pe panza, intr un muzeu,

Indragostestete de el , asa cum m am indragostit si eu...

Nu vreau sa te indragostesti de mine,

Nu te indragosti de bratele straine,

De o atingere fierbinte,

Care se stinge repede , intr o clipa de nostalgie.

Indragostestete mai bine de o poezie,

De versurile calde

De rimele suave

De o melodie care curge,

Pe fundalul unui lumi ce arde,

De o liniste deplina,

De un zambet sincer in oglinda

De o conversatie in doi pe canapea,

Langa o ceasca de cafea,

Nu te indragosti de mine ,draga mea.