1  

AICI...

    Aici sub praful acesta profund, 
    Pe hârtiile acestea,
    Am scris despre nori,
    Despre tine şi cer,
    Despre ochii tăi.
    
    S-au adunat în timp 
    Mii de cuvinte,
    Prin care-am încercat,
    Să-ţi spun, de fapt 
    Ce puteam să-ţi spun,
    În două cuvinte...
    
    Dar vorbele zboară,
    Şi peste timp,
    Rămân doar cuvintele scrise,
    Şi vreau să-ţi aduci aminte,
    Să nu uiţi, această mare,
    Acest apus, acest sărut...


Category: Love poems

All author's poems: Shadow Man poezii.online AICI...

Date of posting: 21 November 2025

Timp de citire: ~1 min.

Views: 758

Log in and comment!

Other poems by the author

IMAGINI SPARTE...

    E furtună pe mare, şi tună cumplit,
    Tresărind albul fulger, dispare grăbit,
    Valuri se sparg de stâncile goale,
    Vântul nebun, mătură totul în cale...
    
    Nori grei, ca plumbul, atârnă sticlos,
    Vrând parcă cerul, să-l tragă în jos,
    Ţărmul e rupt, în bucăţi sfâşiat,
    Farul clipeşte în negură, c-un ochi disperat...
    
    Munţi se ridică, târând spre genuni,
    Lotci, sfărâmate-ntr-atâtea furtuni,
    În larg marinarii, de puteri sunt sleiţi,
    Ce crud e destinul ! Să moară-s sortiţi...

More ...

ŢIPĂTUL...

    Ţipătul acelui cocor 
    A strivit un colţ de nor 
    Şi-a-nălţat din hău de mări 
    Către-a lunii vagi cărări 
    Ecou ascuţit ce trece 
    Peste-amurgul dens şi rece... 
    
    Îmi răsună drept în minte 
    Ca pe-o rană-n cer: fierbinte 
    Vestind ziua-n primii zori 
    În zbor straniu de cocori 
    Ce se-nalţă-nspăimântaţi 
    Către aştrii luminaţi... 
    
    Iar fiorii reci mi-apasă 
    Sufletul străin de casă 
    Fiu rătăcitor ce-ajunge 
    Noaptea-n zor-de-zi s-alunge 
    Lăsând umbra-n urma sa 
    Zdrenţuită-n catifea... 
    
    Un cocor pe-un colţ de stea…

More ...

Dincolo de stele

-Uite, acolo, îi Ursa Mare, iar mai gios, înspri stânga, Ursa Mică!
-Unde bunicule, unde?, că eu nu văd nicio ursoaică! Unde-i puiul?
-Uite!, îmi zise luându-mi mâna în palma lui mare, sfătoasă și dreaptă, înscriind pe cer semne tainice de neînțeles pentru mine. Acolo! Acum vezi?, cum ursoaica își apără puiul?
-Parcă... da!, am mințit eu cu grijă, întrucât, cu toată imaginația, nu reușeam cu mintea mea de copil să cuprind vastele cunoștințe astronomice ale bunicului meu.

Era o noapte superbă de vară, cu un cer înalt, întunecat ca smoala, acoperit cu o puzderie de stele strălucitoare, păstorite calm de o lună plină și îngăduitoare. Eu, împreună cu bunicul, ședeam pe prispa casei și priveam cerul. Becul de sub streașină era stins, pentru a vedea mai bine stelele și Calea Lactee.

-Cum adică Calea Laptelui?, că doară din cer nu curge lapte, bunicule! Tu vreai să mă păcălești!

-Ei, tre' să "vezi" cu ochii minții!

-...

Am tăcut, plimbând toate aceste idei noi, în mintea mea cea tânără. Mă uitam la bunicul cu adorație sinceră și mă minunam cât de înțelept este! Îmi părea ca un patriarh biblic, - știam de la bunica cum arătau aceștia -, și-mi imaginam cu mintea mea de copil, că bunicul era de fapt un înțelept din vechime care știa mai multe decât dădea de înțeles.

Apoi, îmi vorbi cu voce caldă și domoală despre semnele celeste, despre cum Soarele și Luna, - frate și soră -, nu-și dau niciodată mâna peste cer fiind certați, vezi, de aia nu-i bine să fii certat, uite, acolo, steaua aceea care lucește mai tare, da, da, cea care clipește și ne face cu ochiul, se cheamă Luceafărul de noapte, îi o stea călăuzitoare, dacă știi s-o citești față de celelalte stele, nu vei rătăci niciodată calea...

-Învață-mă și pe mine bunicule!, am zis eu pe un ton rugător.

-Vezi tu, ea stă fixată pe cer, nu se mișcă odată cu celelalte stele, Carul Mare și cel Mic, se mișcă, își scârțâie osiile toată noaptea, urșii pot să râdă sau dimpotrivă, dar Luceafărul nu se mișcă. El doar privește...

Mă străduiam să înțeleg, și-mi aduc aminte că-mi era ciudă pe neputința mea, dar priveam cerul simțindu-l, îmbrățișându-l cu brațele larg deschise, se făcea că, desculț, zburam lin către cer, iată, acum pășesc peste această iarbă înaltă și întunecată, stelele, precum mii de licurici strălucitori, îmi arată calea către o Lună mare, galbenă și mândră:

-De ce v-ați certat, tu și cu Soarele? Bunicul îmi spune că nu-i bine să te culci îmbufnat!

Dar Luna tăcea, nepăsătoare și rece, privindu-mă peste umăr cu indiferență, nu-mi auzea ruga din pătuțul meu cald și moale, doar că întinse o mână subțire pentru a-mi aranja pe frunte câteva șuvițe rebele... Și ca prin ceață, priveam ochii albaștri ai bunicului meu care mă purtară către pat, ceasul fiind târziu, mulțumit că stelele și Luna și Luceafărul vor rămâne cu mine peste ani, stelele pot să se piardă, dar nu și Luceafărul care îmi va arăta întotdeauna să nu rătăcesc calea...

 

More ...

SĂ NU MĂ PIERD…

    De știi că-n brazdă ai semănat doar grâu,
    Nu te aștepți să strângi în snopi secară,
    Din ochi durerea-n stele curge ca un râu,
    Și-n holdă strălucește-amurgul de aseară...
    
    Eu am crescut în umbra sfintelor icoane,
    Ce tremurau Lumina-n tindă, cu blândețe,
    Învăluind cuvintele pe creștet de oceane,
    Pe care le-am rostit cu dor la bătrânețe...
    
    Căci știu că sunt vegheat din înălțimi celeste,
    De sfinții mei cu fețe veșnic triste și umile,
    Să nu mă pierd fără să scriu a lor poveste,
    Ce-mi stăruie în suflet, în minte și în zile...

More ...

AȘ FI VRUT

Aș fi vrut să mă întrebi cum mă simt acum.
Și poate că ți-aș fi răspuns: un pic fragil,
Ca o rază de soare ascunsă de nori, ca un fum,
Ca un zâmbet, abia început, de copil...

Aș fi vrut să te-ntreb unde-ai fost, unde ești.
Și poate că mi-ai fi răspuns: aici, lângă tine,
Pe drumul ce duce spre porțile cerești,
Cercetând lumina ce-nclină coloane latine...

Aș fi vrut ca dintre toate a cerului petale,
Să-mi dăruiești o clipă, să-ți dăruiesc un an,
Și poate c-aș fi pus o catedrală-n palma mâinii tale,
Ca-n ochii tăi să pierd un val, sau poate un ocean...

Dar ce-am vrut eu, acum, nu se mai poate.
Curând ai să-nțelegi și tu, ce am aflat și eu:
Un univers întreg ni s-a opus și ne desparte,
Sanctificându-ne iubirea ca pe-un uitat trofeu...

More ...

MI-E ATÂTA DOR

Mi-e atâta dor de liniște deplină,
De ecoul pașilor mei pierduți în surdină,
De marmura albă ce curge fluid,
Topită-n culori care-o desfid...

Mi-e atâta dor de-a mea grădină,
De cuvinte șoptite în sfântă hodină,
De drum străbătut cu adâncă ardoare,
De umbra-mi șoptită în lanul de soare...

Mi-e atâta dor să mă pierd în mulțime,
Anonim, flămânzind de gânduri puține,
Însetat doar de timp și de simple cuvinte,
Ale sufletului meu, calde veșminte...

Și acum aștept cu sublimă răbdare,
A sufletului meu curândă liberare,
Căci am ales să nu fiu sclav în a mea vatră,
Cu chipul dăltuit în albă, simplă, piatră...

More ...

Poems in the same category

Ia -mă de mănă..

Arde inima in mine 

Pentru tine, suflet rece;

Mi -e sumbră ziua de mâine,

Tumultul nu -mi dă pace..

Să te -ncalzesc mă chinui iar;

Al tău spirit,sloi de gheață,

De s -ar topi în al meu jar,

Să scap de -amar și ceață..

Ascultă -mi șoaptele febrile,

Privește -mă în ochii plânși,

Pătrunde mi frământările,

Urmează mi pașii neatinși.

Fă-mă să tresar din nou,

Șoptindu -mi vorbe de amor,

Ce se revarsă din ecou,

Purtând pe aripi al meu dor.

Zămbește-mi pe sub mustață,

O clipă fă -mă fericită ,

Să mă trezesc o dimineață,

Să mă simt a ta iubită.

Viața -i atât de trecătoare,

Ce ne -a umbrit,să dăm uitării,

Că două păsări călătoare,

Să cântăm imnul iubirii..

More ...

tu

Tu esti o bucata de suflet

Eu caut o bucata de carne

TU

TU ESTI O BUCATA DE SUFLET

EU CAUT O BUCATA DE CARNE

As saruta ochii ei la infinit ca apoi

Sa spuna ei despre suflet

Pe buzele ei as imprima sarutul meu

Ca sufletul ei sa spuna

Apoi da pe oriunde pe trupul ei va fi sarutul meu

Iar daca raspuns nu voi primi

Despre suflet Insemna ca Tu esti o bucata de carne

Eu caut o bucata de suflet

More ...

Acorduri păgâne

În penumbră, vioara respiră fumuriu,

Un tăciune ascuns sub mătăsuri subțiri,

Așteaptă atingerea-n ceasul târziu,

Să trezească din somn uitate firi.

 

O mână de umbră, cu patimă strânsă,

Un sâmbur de aur în taină trezește,

Și coarda vibrează, de flăcări pătrunsă,

Când imnul iubirii în noapte sporește.

 

Ardem mocnit, fără țipăt, în șoapte,

O lavă topită prin note se scurge,

Suntem un rug ce arde în noapte

Și distruge hotarul din zori și amurguri.

 

Dar liniștea moare și vraja se curmă,

Când primul suspin se vrea cântat,

Uscata tăcere în urmă se sfarmă

Și pământul sub noi se prăbușește-n păcat.

 

Dar ritmul se schimbă! Scântei în derivă

Se aprind pe arcușul de jar ce lovește,

Și trupul tău tremură-n febră masivă,

Când flacăra vie sălbatic crește.

 

Sângele-n vine e lavă amară,

O atingere lungă e-un fulger bizar,

Sufletul tău e o torță de ceară,

Iar trupul o jertfă pe-al nopții altar.

 

E un tropot de fiare, un dans de vâlvoare,

Ardem complet în acorduri păgâne,

Muzica mușcă, ne lasă fără suflare,

Doar focul din noi pân' la ziuă rămâne!

More ...

Spre sfârşit…

 

Desculţ printre leşuri umane,

Tresalt la un icnet de viaţă,

Mârâie un mort la ale mele ciolane,

Carnea-i se scurge de pe mâini, de pe faţă.

 

Sub tălpi, oase se sfarmă,

Tremură viermii sub ele,

Luna trage să adoarmă,

Vârcolacii urlă la stele.

 

Pe cruci tolăniţi ca în baruri,

Demonii sânge rece consumă,

Vântul adie în valuri,

Aducând mirosuri de ciumă.

 

Holbaţi şi cu spume la gură,

În biserici se bâlbâie popi,

Moartea se plimbă-n trăsură,

Sfinţii se ascund pe sub gropi.

 

Plouă cu foc şi tămâie,

Trâmbiţe răsună-n bolta cerească,

Din soare o lumină verzuie,

A început livid să lucească.

 

 

More ...

Misterios

Ești trează?

Pentru că dacă nu ești,

Când o sa vezi poezia asta,

Eu o să plutesc în derivă

Pe undeva pe mare,

Să te caut în vis

Și să-ți fur o îmbrățișare.

Iar dacă nu dormi,

Mă găsești într-un acvariu,

Repetând același scenariu.

 

Pentru că dacă o să stau pe uscat,

O să mor de dor, întrebându-mă

Dacă îi lipsesc și eu micului meu dictator…

mereu, în fiecare oră, în fiecare zi, la două zile… măcar uneori 🥺.

 

(Nu știe, dar are noroc că are ochii ăia frumoși, altfel mă supăram de mult că e așa de misterios).

(Nu am un emoji suficient de nervos pentru asta, că aș fi pus).

 

Până încerc să fiu iar zen

și luminos,

o să-i trimit un pupic de noapte bună nervos, că așa merită dictatorii adorabili, misterioși.

 

More ...

Codexul nescris

În tăcerea nopții, simt cum cuvintele se nasc din umbrele gândurilor neînțelese. Fiecare pas pe care-l fac mă adâncește mai mult în misterul acestui univers al meu, un loc unde lumina nu are voie să pătrundă, dar nici întunericul nu îmi poate fura speranța. Pot trăi în gândurile tale, chiar și atunci când nu mă vezi, pot schimba ceea ce tu crezi că este imposibil, doar pentru că știu să îți ating inima fără să o conștientizezi. Vreau să-ți arăt că adevărata putere nu este în ceea ce putem atinge sau face, ci în ceea ce suntem capabili să devenim fără a fi observați.

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍